Unul dintre noi minte · Karen M. McManus – „Oricine are secrete.”

Cărți CărțiFX Foxisme Recenzii
Comandă
7.8

Bun

Unul dintre noi minte · Karen M. McManus – „Oricine are secrete.”
Unul dintre noi minte · Karen M. McManus – „Oricine are secrete.”
Unul dintre noi minte e povestea a ceea ce se întâmplă când cinci străini ajung în clasa de detenție a școlii, iar numai patru ies de acolo în viață. Fiecare este suspect, fiecare are ceva de ascuns.

Într-o după-amiază de luni, cinci elevi de la Liceul Bayview intră în camera de detenție. Bronwyn, tocilara, va merge la Yale și niciodată nu încalcă vreo regulă. Addy, prințesa, este frumoasa populară a liceului. Nate, delincventul, este deja eliberat condiționat după ce a fost prins vânzând droguri. Cooper, atletul, este starul echipei de baseball.

Și Simon, proscrisul, este creatorul unei faimoase aplicații de mobil care lansează bârfele fierbinți ale liceului.

Atâta doar că Simon nu mai iese de la detenție. La finalul orei în care cei cinci trebuie să-și ispășească pedeapsa, Simon moare. Potrivit anchetei, decesul nu este un accident. Luni moare, iar marți apar dezvăluiri senzaționale programate de el despre cei patru colegi care i-au fost alături în clipa morții, ceea ce îi transformă rapid în suspecți. Dacă nu cumva criminalul este altcineva și se află în libertate…

Toată lumea are secrete, nu? Ceea ce contează e cât de departe ai merge ca să le protejezi.

Goodreads: 4.06

„- Oricine are secrete. Nu-i aşa?”

Minciuna nu are picioare scurte, nu este arma laşilor sau a celor cu intenţii rele. Uneori, este benefică. Minţim pentru a-i proteja pe cei pe care îi iubim. Minţim pentru a modela realitatea într-o iluzie în care deţinem controlul, unde adevărul este ascuns atât pentru siguranţa noastră, cât şi a celor implicaţi. Minţim pentru că nu vrem să îi dezamăgim pe cei din jur şi pentru că ne temem de eşec. Minţim pentru că ne este ruşine de faptele noastre şi nu ştim cum să le îndreptăm sau cum să ne cerem scuze.

Minciuna nu are o viaţă îndelungată, dar, uneori, este singura „carte” pe care o putem juca, singura opţiune ce împiedică izbucnirea haosului şi declanşarea unui şir nefast de evenimente, la finalul cărora avem parte doar de ură, neînţelegeri, dispute, violență, răzbunare şi controverse. Din păcate, în romanul lui Karen M. McManus, mulţumită lui Simon, adevărul a învins minciuna. Haosul a pus stăpânire pe Liceul Bayview, iar preţul plătit de „vinovat” a transformat Unul dintre noi minte într-un thriller psihologic şi în scena unei crime.

Cum să nu iubeşti enigmele şi puzzle-urile, mai ales când autoarea jonglează între 4 POV-uri (POV fiind point of view), oferindu-ţi posibilitatea de a intra în mintea celor acuzaţi de crimă? Trăieşti, simţi şi gândeşti ca ei. Eşti atent la fiecare cuvânt, la obiectele pe care le au asupra lor, la ticurile nervoase şi la schimbările bruşte de comportament, aşteptând acel indiciu decisiv prin care cazul este rezolvat şi criminalul dezvăluit. Apoi, aştepţi să îţi fie confirmate bănuielile şi abia îţi menţii entuziasmul în frâu când afli că ai dreptate.

Acum, să nu mă înţelegeţi greşit: acţiunea nu mi s-a părut previzibilă (doar o parte din secretele suspecţilor), însă am urmărit zeci de seriale poliţiste şi am citit sute de cărţi cu crime, conspiraţii şi răpiri. Poate unii dintre voi vor avea impresia că mă laud, cu toate că nu asta îmi este intenţia. Doar că am învăţat simt când un personaj este implicat sau vinovat şi ştiu când autorul mă atrage în direcţia greşită, sperând să mă ameţească pentru a nu intui acel twist de la final.

McManus a creat o intrigă bună, construindu-şi povestea pe clişeele clasice de liceu (tocilara, prinţesa, atletul, delincventul), fără să le ofere putere asupra acţiunii. Singura problemă, din punctul meu de vedere, a fost cadrul în care s-a desfăşurat crima, reducând cu mult numărul scenariilor. Şi, credeţi-mă, după primele trei capitole, am trecut prin toate. Mai aveam nevoie doar de informaţii şi de câteva scene între suspecţi, ca să le urmăresc reacţiile şi să completez spaţiile libere.

Cinci suspecţi intră în sala de detenţie. Doar patru „supravieţuiesc” (ce bine că nu am fost niciodată pedepsită, nu aş fi crezut că orele de detenţie sunt atât de periculoase).

Să începem cu victima, aşa mi se pare corect.

Simon Kelleher. Cred că toţi ştiţi sau aţi auzit de jocul cu Simon spune. Trecând peste ironia absolut delicioasă a autoarei (nu sunt sadică, dar, trebuie să recunoaşteţi, e ingenioasă) Simon chiar spunea prea multe: a creat o aplicaţie de bârfe, Despre asta, unde divuga secretele elevilor din Liceul Bayview. Faptul că le folosea iniţialele, nu numele complet, pentru „a păstra anonimatul şi misterul”, evidenţiază lipsa de scrupule şi de integritate a victimei, care niciodată nu s-a sfiit să îşi bată joc de colegii săi şi să le distrugă reputaţia. Unii s-au transferat de la liceu, alţii au încercat să se sinucidă.

Despre asta este o platformă de bullying. Dar lui Simon nu i-a păsat. Nu s-a gândit la consecinţe sau la răul pe care avea să-l provoace. Iubea haosul şi cred că simţea o plăcere ce nu poate să fie descrisă decât drept perversă când îi vedea pe cei din jurul său la pământ, trişti, abătuţi şi deprimaţi, ținta glumelor proaste şi a insultelor ce i-au împins dincolo de limită. Poate că moartea lui i-a şocat pe elevi şi pe profesori, însă durerea lor, (chiar şi la înmormântare), regretul, lacrimile şi părerile de rău? Minciuni. Pentru că aproape toţi îl urau pe Simon.

Acum, să trecem la suspecţi. Fiecare are cel puţin un secret. Fiecare are un motiv de crimă.

Bronwyn Rojas este Tocilara. Eleva perfectă, cu un viitor strălucit, mândria profesorilor şi fiica-model, care respectă regulile şi niciodată nu îşi contrazice părinţii. Poate că s-a aflat la locul nepotrivit la momentul nepotrivit, însă este cea mai inteligentă dintre cei patru. Atentă la detalii. Meticuloasă. Ştie cum să îşi controleze sentimentele şi reacţiile, ce să spună şi când, cum să îşi folosească statutul şi reputaţia pentru a-şi ascundele secretele: de poliţie, de familie, de prieteni şi de ceilalţi suspecţi. Însă găseşte o persoană cu care poate să vorbească liber şi să îşi împărtăşească temerile: un alt suspect, formând un trope cu care suntem obişnuiţi, mai ales în literatura YA: fata bună şi băiatul rău.

„Timp de două săptămâni am fost chestionată şi testată, bârfită pe la colţuri şi judecată. A trebuit să mă prefac uneori că nu înţeleg întrebările pe care mi le-au pus poliţia şi profesorii despre moartea lui Simon, şi le-am văzut expresiile încruntate când încercau să citească printre rânduri.”

Nate Macauley este Delincventul. Şi personajul meu preferat. El este singurul care nu neagă ce este şi ce a făcut. Nu îi pasă de părerile celor din jur şi nu îşi ascunde greşelile. Da, a fost arestat. Da, îţi poate face rost de droguri. Însă nu este ipocrit şi nu poartă o mască, nu îndulceşte adevărul şi nu îţi protejează sentimentele, cu atât mai mult dacă îl enervezi sau simte că ai comis o nedreptate. El este lupul singuratic, băiatul care pleacă de la fiecare petrecere cu o altă fată. Nu ai vrea să îi cunoşti familia sau să vezi unde locuieşte. Ca şi majoritatea elevilor, vezi doar imaginea de suprafaţă. Mai puţin Bronwyn.

„Crimă în grup. E o teorie interesantă. Bănuiesc că ar trebui să fiu recunoscător că poliţiştii nu au încercat să arunce chiar totul în capul meu. Să-i roage pe ăilalţi trei să confirme din cap că eu sunt vinovatul şi apoi ei să fie lăsaţi să se ducă în treaba lor. Sunt convins că fata blondă şi Cooper ar fi fost mai mult decât încântaţi să mă arunce pe mine în gura lupilor.

Poate totuşi Bronwyn n-ar fi făcut-o, zic.”

În 80% dintre cazuri, trope-ul „fata bună şi băiatul rău” mă plictiseşte sau mă enervează. Unul dintre noi minte este o excepţie. Alianţa dintre Bronwyn şi Nate nu este forţată şi asigură doza potrivită de romantism unui thriller pe care cu greu îl mai laşi din mână. În preajma lui Nate, Bronwyn este mai curajoasă, mai impulsivă. Îşi asumă riscuri şi se simte liberă: nu mai trebuie să fie „tocilara” şi să îşi ascundă defectele. Nate nu se exteriorizează în acelaşi mod, însă schimbările sunt vizibile: zâmbeşte mai mult, îi povesteşte despre familia lui, despre deciziile pe care a trebuit să le ia pentru a supravieţui de pe o zi pe alta. Se completează reciproc, dar îndoiala persistă: oare unul dintre ei l-a ucis pe Simon? Cine pe cine manipulează?

O scurtă observație: aş fi preferat ca Bronwyn să nu repete de 5906506 de ori cât de sexy sunt ochii lui Nate. Am prins mesajul din prima.

Adelaide Addy Prentiss este Prinţesa. E frumoasă, populară, are un iubit perfect şi este obsedată de părul ei. În prima parte a romanului, Addy nu are personalitate. Este o marionetă ce nu îşi ascunde sforile, iubita care nu poate să ia o decizie sau să îşi susţină  părerile. Comparaţia e dură, dar e ca o lipitoare: nu există fără iubit şi fără grupul lui de prieteni. Apoi, moare Simon şi este unul dintre suspecţi. Are ceva de ascuns şi nu ştie cum să îşi menţină calmul. Iluzia ameninţă să se destrame, perfecţiunea să se transforme în normalitate. Evoluţia lui Addy este cea mai spectaculoasă şi este un personaj pe care vă sfătuiesc să îl urmăriţi cu mare atenţie. S-ar putea să vă surprindă. Dacă plăcut sau nu, asta depinde de voi.

Cooper Clay este Atletul. Şi singurul cu care nu am putut să empatizez. Ca şi Addy, este perfect. Prea perfect (da, da, ştiu că exprimarea este greşită, dar am dreptul la o excepţie). Este bun, înţelegător şi charismatic. Toată lumea îl iubeşte şi îl admiră. Are o relaţie complicată cu tatăl său, dar, în rest, la prima vedere, are tot ce îşi poate dori. Dar, ca şi Addy, Bronwyn şi Nate, are un secret. Un secret care i-ar putea distruge viitorul şi reputaţia. Iar Simon este singurul care îl ştie.

„Aşa a fost toată viaţa mea. Oamenii mă văd şi imediat îşi fac o părere bună despre mine. Odată ce ajung să mă şi cunoască, mă plac şi mai mult.”

Reacţia celorlalţi elevi este fascinantă. În paralel cu evoluţia anchetei, îi idolatrizează, îi dispreţuiesc, îi adoră şi îi resping pe membrii clubului criminalilor (cum ei înşişi s-au denumit). Fiecare secret dezvăluit declanşează o reacţie în lanţ. Unii nu au milă şi recurg la violenţă şi la abuz pentru a îi pedepsi. Alţii îi evită şi îşi feresc ochii, de parcă se tem să nu devină următoarea victimă. Puţini le sunt alături şi îi protejează sau încearcă să îi asculte, să afle povestea din partea lor.

Ca de fiecare dată, sunt uimită cum o tragedie poate să îi apropie pe cei afectaţi. Ai patru tineri foarte diferiţi, dar cu probleme neaşteptat de asemănătoare, obosiţi de rolurile asumate. Chiar şi Nate: el nu îndrăzneşte să se gândească la viitor pentru că este conştient de pericolul în care se află. Ar putea să fie ţapul ispăşitor. Ceilalţi au familie şi prieteni, şansa de a urma o facultate şi de a avea o carieră.

Nu îşi găseşte locul în „echipă”, dar asta nu îl împiedică să îşi apere aliaţii şi să iasă, poate pentru prima oară, chiar dacă involuntar, în evidenţă (scena din cantină, de la paginile 284-285, este genială, am râs cu lacrimi). Mi-a plăcut mult dinamica dintre ei, cum se caută în mulţime şi se sprijină în situaţii dificile, dar neîncrederea nu poate să fie îndepărtată. Fiindcă, indiferent de câte ori spun adevărul, o minciună tot rămâne nerostită.

Cu greu, am amânat citirea romanului până în vacanţa de iarnă, în condiţiile în care cartea şi-a găsit loc în rucsac în ultimele ore de Gaudeamus. Voiam să găsesc o zi potrivită pentru a o savura, însă am terminat-o mult prea repede. E addictive, alertă şi captivantă, citită (spre ruşinea mea) în mai puţin de trei ore. Abia când am ajuns la ultimul capitol mi-am amintit de ceaiul de mango de pe noptieră. Dar a fost bun şi rece.

P.S.: Abia aștept ecranizarea!

7.8

Bun

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

6 Comments

  1. Ce frumoasa este recenzia. Deși nu mă tentează sa citesc cartea, eram curioasa sa citesc impresiile tale. Mulțumesc și un an plin de recomandări interesante!

    Reply
    • Mulțumesc, Geo! La fel! 😘
      Îți aștept articolele.
      Eu zic să îi dai o șansă, cred că te-ar prinde, chiar dacă e thriller.

      Reply
  2. Stiu ca dupa Transformarea au mai fost scrise 2 carti.Stie cineva cand vor aparea si la noi?

    Reply
    • Al doilea volum apare în această primăvară.

      Reply
  3. Pe mine m-a cam frustrat relația dintre Nate și Bronwyn, deși sunt de acord că nu e nici pe departe la fel de enervantă/cliche precum majoritatea relațiilor fată bună-băiat rău. Mi s-a părut că ea e prea insistentă fată de el și n-am reușit să-i înțeleg motivația. Am avut aceeași impresie ca Nate, că relația lor e un proiect pentru ea, la care trebuie neapărat să ia notă maximă.
    Totuși, mi-a plăcut mult modul cum ea l-a influențat pe el, partea asta a fost ok 🙂

    Reply
    • A fost singurul dintre cei prezenți la moartea lui Simon cu care a avut o legătură (chiar dacă foarte veche). S-a agățat de asta, căutându-și un aliat. Cred că dacă romanul avea 100 de pagini mai mult, era mai dezvoltată relația, așa, a fost pe FF :D.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader