Urgia și zorile (Urgia și zorile #1) · Renée Ahdieh

„- Mi-e teamă de moarte, îi răspunse ea, printre șuierăturile de vânt.”
Și mi-e teamă că aș putea pierde acest război în fața ta.”

Poveștile ne ajută să visăm. Fugim de realitate când ne ascundem în cameră sau la picioarele bibliotecii, când ne strecurăm nevăzuți din sălile de clasă, cu o carte în mână și un zâmbet plin de înțelesuri așternut pe chip, pregătiți pentru o nouă aventură, la finalul căreia ne vom simți extenuați și înșelați, pentru că abia acum autorul a căpătat suficientă încredere în noi încât să ne dezvăluie secretele sale.

De ce extenuați? Pentru că am fost nevoiți să ne adaptăm și să învățăm din mers, într-o lume mistică și neprevăzută, unde legile se pot schimba la o simplă poruncă a antagonistului, care îți așteaptă venirea încă de când ai parcurs primul capitol. De ce înșelați? Pentru că autorul te-a mințit și ți-a ascuns cele mai prețioase enigme, iar tu ai rămas singur la finalul romanului, vrăjit de muzica suavă cu care cuvintele s-au așternut în fața ochilor tăi, așteptând să fie descifrate. Cititorul deține armele cele mai prețioase ale unei povești. Îi oferă viață și continuitate.

Îmi este din ce în ce mai greu să scriu recenzii. Sunt prea multe serii minunate, serii care merită prețuite și recitite, cu protagoniști incredibili și memorabili, pe care le devorezi, adori și recomanzi tuturor celor care te (mai) ascultă, chiar dacă ai impresia că te repeți și nu reușești să exprimi în vorbe sau prin gesturi cât de mult ți-au plăcut cărțile respective.

Urgia și zorile este o comoară, unul dintre cele mai fermecătoare romane YA pe care le-am citit. M-a intrigat din clipa în care am citit descrierea, care îmi promitea suspans, o poveste interzisă de dragoste, magie și revolte. Este o carte care trebuie să fie savurată, pe care o citești lent, trăgând de capitole, pentru că nu vrei să o termini și să îți iei rămas bun de la Șeherezada și Khalid, de la Despina și Jalal, care refuză să te părăsească după acel final nedrept, în care destinul prinde contur și caută să distrugă toate elementele care ți-au făcut inima să-și întețească bătăile.

Urgia și zorile creează dependență. Te prinde în mrejele sale, te ademenește cu promisiuni și cu iluzii, te întristează și te revoltă. Te seduce treptat, până când devii prizoniera califului și confidenta Șeherezadei, martorul unei iubiri izvorâte din gheață și foc, din ură și neîncredere, din pasiune și dorință. Până când nu mai ai scăpare.

„- Unde ați fost? îl întrebă Șeherezada, încercând să-și stăvilească freamătul glasului.

– Nu unde ar fi trebuit să fiu.

– Azi-dimineață și aseară.

– Dimineața n-am fost unde ar fi trebuit să fiu, îi răspunse el, dezmierdându-i urechea cu răsuflarea sa. Iar aseară, n-am fost unde îmi doream să fiu.”

În Khorasan, fiecare asfințit vestește moartea unei tinere nevinovate, precum și lacrimile neajutorate ale părinților, care suferă în tăcere, condamnați la o viață încărcată cu regrete și amintiri furate. Conducătorul ținutului, califul Khalid Ibn al-Rashid, suveranul suveranilor, este un băiat de optsprezece ani, care frânge gâtul mireselor sale în noaptea nunții, cu o frânghie de mătase. În fiecare zi, o fată inocentă este condamnată la moarte, răpită de speranța unui viitor și al unui cămin, blestemată să-și accepte sentința și să aștepte îmbrățișarea rece a morții, care însoțește apariția primelor raze de soare. Khalid este un monstru, un conducător nemilos și crud, înconjurat de secrete, sacrificii și sânge. Însă Șeherezada al-Khayzuran nu se teme de el și vrea să răzbune moartea celei mai bune prietene ale sale, o altă victimă neajutorată a califului.

Prin ochii Șeherezadei, ia naștere un ținut exotic și plin de pericole, unde umbrele o pândesc în spatele coloanelor de marmură ale palatului, mâncarea este savuroasă și picantă, o adevărată tortură pentru cititor, care va ajunge să poftească la lipie lavash și sos condimentat de gutui la miezul nopții. Bijuterii demne de o regină, pietre prețioase, șlefuite de vrăjitori, voaluri și robe de mătase, grădini desprinse din tablouri și miraje, în care trandafirul perfect așteaptă să fie găsit și să-și așterne parfumul delicat pentru regina demnă de parfumul său.

Sunt nespus de fericită că am scăpat de seriile în care protagonistele dețin toate răspunsurile sau preferă să fie nesuferite și arogante pentru a-și arăta superioritatea în fața masculului alfa, care este, în cele mai multe cazuri, un bad boy chipeș… și cam atât. Șeherezada le dă lecții. O copilă de șaisprezece ani, firavă și curajoasă, care se oferă să fie mireasa califului, conștientă de soarta care o va aștepta în zori. Tremură în iatac, cu mâinile ascunse în mantie, cu flacăra îndoielii pârjolindu-i sufletul. Este răvășitoare, prin frumusețe și inteligență, prin tenacitatea cu care manipulează cuvintele, atrăgându-l pe calif în mrejele unei povești pe care refuză să o termine în prima noapte, stârnindu-i atât curiozitatea, cât și mânia.

Șeherezada este diferită, o enigmă pe care Khalid vrea să o elucideze, înainte ca inima să-l trădeze și să-l împiedice să-i curme viața.

Khalid este retras și rece, un pergament sigilat, pe care Șeherezada vrea să-l citească, înainte ca ura să pălească, înlocuită de un sentiment mai puternic și mai complex, unul în fața căruia ar pierde cu ușurință lupta, în ciuda intențiilor care au îndemnat-o să devină mireasa califului, regina din Khorasan.

„- Ce-mi faci tu mie, pacoste de fată?”

Nu este dragoste la prima vedere, ci un joc de-a șoarecele și pisica, unde cei doi jucători improvizează pe parcurs, ocoling regulile pentru a-și menține sentimentele ascunse de adversar. Dialogurile dintre Șeherezada și Khalid sunt un deliciu pentru cititor: replici acide, care le pun în evidență cultura și mintea ascuțită, dezvăluiri înșelătoare, pe care le ocolești în neștiință, distras de privirile arzătoare cu care își susțin argumentele, de focul care pârjolește voința Șeherezadei, de zidul de gheață care topește inima califului, dispus să îmbrățiseze orice risc pentru a o menține pe ea în viață.

„Nu are nicio importanță ce gândește. Nicicând nu va avea.

N-ar trebui să aibă nici cea mai mică importanță.

El se îndreptă spre ea și îi luă armele din mână. Când degetele li se atinseră pentru o clipă, califul ezită ușor înainte de a se retrage. Când se îndepărtă, o umbră îi învălui ochii precum unui tigru, iar chipul îi afișa aceeași expresie insondabilă.”

Povestea de dragoste este superbă și emoționantă. Lupta care se desfășoară în sufletul lui Khalid este copleșitoare și devine dureroasă după ce afli motivul pentru care miresele sale își pierd viața la răsărit. Aș putea să spun că este bântuit și neliniștit, că răspunderea care îi apasă umerii este suficient de înspăimântătoare încât să-l îndemne pe oricare alt băiat în locul său să fugă sau să-și pună capăt zilelor.

Dar Khalid este puternic și are o voință de fier. Nu se sfiește să își recunoască păcatele și nu caută scuze pentru crimele comise. Refuză să lege prietenii și poartă o mască perfectă în fața celor din jur, însă crăpăturile se înmulțesc cu fiecare întâlnire dintre el și Șeherezada. Face greșeala de a-i oferi acces la sufletul său, fără să-i cunoască adevăratele intenții, motivul pentru care i-a devenit regină: vrea să-l ucidă, să-l facă să plătească pentru zecile de suflete care și-au găsit sfârșitul în palatul său.

„- Și eu care am crezut, în tot acest timp, că sunteți un om inteligent, spuse ea, imitându-i, în derâdere, tonul rece al glasului.

Ironia ei subtilă nu-i scăpă califului.

– Și eu care am crezut, în tot acest timp…, că nu vrei să mori, îi răspunse el, cu o grimasă în colțul gurii.”

Prinsă între datorie și loialitate, planul Șeherezadei întâmpină câteva dificultăți când realizează că este atrasă de calif și că el nu este monstrul pe care și l-a închipuit. În nopțile petrecute împreună, în întâlnirile lor „accidentale”, ea descoperă un băiat chinuit, supus remușcărilor, care o dorește cu pasiune și renunță la orice urmă de precauție în preajma ei. Iubirea lor este imposibilă și greșită. Însă inima are voință proprie și nu poate să fie oprită.

„Se topea în arome de santal și raze de soare. Timpul încetă să mai fie doar o simplă noțiune. Iar buzele i se contopiră într-o clipă cu ale lui. Erau dulci ca mierea. Și răcoroase ca apa proaspătă de izvor pentru un suflet însetat. Ca speranța tuturor zilelor de mâine. Când își înfipse degetele în părul lui ca să-l atragă mai aproape, el rămase fără suflare, știind, la fel de bine ca și ea, că soarta le era pecetluită. Pentru totdeauna.

În acest sărut.

Un sărut care avea să schimbe totul.”

În umbra protagoniștilor, care mi-au furat inima și m-au invitat să sufăr alături de ei, se remarcă Despina și Jalal, servitoarea Șeherezadei, respectiv căpitanul gărzilor din Rey. Pe Despina o ador din toate punctele de vedere, de la limba ascuțită și sarcasmul cu care își înfruntă fără teamă stăpâna, la grija sinceră pe care i-o poartă și admirația cu care își însoțește cuvintele în fiecare dimineață în care o găsește în pat… în viață. Neîncrederea plutește în aer și cu greu ar putea să fie înlăturată. Despina îi urmărește fiecare mișcare, alături de rajputan, cel mai bun spadasin din Rey, un munte de om, care refuză să vorbească și ar merita o îmbrățișare pentru devotament și firea sa ursuză, atât de comică și de potrivită având în vedere rolul de bodyguard care i-a fost alocat.

Jalal este fratele pe care mi l-am dorit. Plin de viață, vesel și optimist, indiferent de împrejurare, flirtează cu nerușinare și o face pe Șeherezada să zâmbească, să se destindă, fără să aibă intenții ascunse sau să faciliteze un triunghi amoros forțat, de care nimeni nu are timp sau chef. Poate că el și Khalid nu sunt prieteni, dar asta a fost decizia califului, care nu vrea să își împartă povara sau suferința. Jalal nu renunță și are încredere în suveranul său. O protejează pe Șeherezada și este un observator extraordinar, motiv pentru care am avut momente în care am fost la un pas să execut un dans al victoriei prin cameră, mândră de ochii de vultur al lui Jalal și de atenția pe care o acordă străinilor îndrăzneți, care nu cunosc semnificația cuvântului „intimitate”.

„- Khalid nu mi-e prieten. Dar nici dușman. Îmi este doar suveran. Îmi amintesc de băiețandrul de odinioară… blând și generos, înzestrat cu o minte strălucitoare și iscoditoare. Un suflet rătăcitor. Nu-l mai recunosc în pielea acestei făpturi ciudate – cu aripile frânte, în care s-a transformat acum – și de care m-am săturat. Mă ajuți să îndrept lucrurile, Șeherezada?”

Urgia și zorile nu este un roman pe care îl citești și pe care îl uiți în bibliotecă. Nu poți să spui că ți-a plăcut și că ești curios (de) ce se va întâmpla în volumul următor. Este un roman de excepție, presărat cu suspans, mister și umor inteligent. Îl vei parcurge cu teamă și cu sete, dornic să dai paginile mai repede și să îți afunzi picioarele în nisipul cald și auriu al deșertului. O să suferi și o să iubești alături de Khalid și de Șeherezada, o dragoste demnă de balade, legende și povești, arzătoare și interzisă. O să alergi pe coridoarele palatului, cu un zâmbet amar pe buze, cu frânghia de mătase între degete. O să te prăbușești când prima flacără va cădea din cer, marcând sfârșitul.