De ce nu? O experiență care m-a îmbogățit – Partea a doua
Mai știți când vă povesteam despre modul în care agenda mea telefonică s-a îmbogățit cu un nou număr de telefon? Dacă nu, nu-i nimic, vă ajut eu cu un mic flashback către geneza a ceea ce am numit eu De ce nu?. Continuăm în aceeași idee.
Îmi închipui că vă așteptați, așa cum și eu de altfel eram înclinată să cred, că acel număr mă va și contacta (cel puțin persoana posesoare a acelui număr). Asta s-a întâmplat fix a doua zi, imediat după acel moment magic de la metrou. Mi-am dat seama de acest lucru destul de ușor: am primit un mesaj pe telefon cum că am un alt mesaj pe WhatsApp și care în esență cerea loc și timp pentru o întâlnire pe week-end. N-a fost să fie precis acel week-end, a rămas însă loc de Bună ziua pentru următorul, ținând cont desigur de același gând(ăcel) din capul meu care-mi sufla întrebarea De ce nu?.
Foarte hotărât și sigur pe el, mi-a lăsat mesaj cu locul și ora la care ne vedem, aspect ce nu mi-a scăpat din vedere și nici nu m-a lăsat să pierd ocazia de a-l ironiza un pic. Întâlnirea astfel stabilită, o plimbare de sâmbătă după-amiază în parc, a mai rămas doar un pas și anume să ne și întâlnim. Tineretului e parcul cu pricina, asta în cazul în care vă macină acel spiriduș curios.
În altă ordine de idei, se pare că există ceva adevăr în spusele celor din jur legat de agitația asta care există în București și în care cumva din inerție ne înghesuim cu toții să ajungem. Tot grăbită, tot pe fugă, am plecat la întâlnire cu o mică, mică întârziere (dar mă consolez de fiecare dată cu sfertul academic, pe care de regulă îl respect cu sfințenie), cu tot cu pachețelul de entuziasm ascuns bine de tot în străfundul meu, entuziasm care aparent n-a păcălit-o pe mama, căreia i-am povestit ulterior întreaga experiență, așa cum vreau să v-o expun și vouă acum.
Întâlnirea a durat cu totul 40 de minute, nici mai mult, nici mai puțin, timp care mi s-a părut că a trecut greu, pentru că firea mea introvertită simțea nevoia să respire la aproape fiecare subiect atins și, totodată, ușor, pentru că efectiv eram atât de concentrată să găsesc o portiță să duc conversația către o zonă ușor mai relaxată și pozitivă, încât nici nu m-am mai gândit la ceas. Cu toată experiența mea vastă în dating, care, de altfel, atinge aproape pragul de jos, tind să cred că mă pricep în a aprecia cum să defilezi atunci când de abia cunoști o persoană sau cel puțin cum să fii ceva mai diplomat.
După o observație asupra unghiilor mele proaspăt neîngrijite (atenția la detalii e de apreciat, recunosc), asupra unei cărți care aparent e departe de ceea ce eventual mi-ar fi mai benefic să citesc, despre activitatea mea profesională dificil de înțeles și ușor neinteresantă și după o atenție sporită asupra discuțiilor purtate de alte persoane din jur, răspunsul pe care l-am oferit a fost, și aici vorbesc din punctul de vedere al celor apropiați mie, mult prea drăguț. Sincer, până într-un punct am fost și încă sunt foarte de acord, dar, credeți-mă că după o palmă poate îți revii, însă după o rafală, deja ești knock-out și, mai ales, dacă e de la prima întrevedere.
Punctul culminant a fost când am ajuns la inevitabila întrebare: Ce vârstă ai?… Iar aici, acel fir, deja firav și subțirel care exista poate până în acel punct, s-a rupt de tot. Eu l-am văzut mai tânăr cu 8 ani, el m-a văzut mai mare cu 6 ani. Acesta este, iată, un aspect în care ne-am înțeles perfect. Sigur mă înțelegeți și voi pe mine când zic că dacă ar fi existat acea scânteie sau măcar o conexiune cu persoana, foarte posibil ca diferența de vârstă să fi fost irelevantă sau, în orice caz, ar fi rămas o experiență drăguță.
Experiența m-a lăsat însă mască și mi-a consumat bateriile. Cu toate astea, rămân totuși cu convingerea că de pierdut nu am avut nimic de pierdut, ci din contră, m-am îmbogățit. Vorbesc în special dintr-un singur și unic punct de vedere: începi să te apreciezi altfel, cu tot cu defectele și calitățile pe care le ai. Iar acum, vă rog să mă scuzați, însă sunt (pre)ocupată să-mi refac manichiura.
Alibi.com (2017)
”Détendez-vous… on s’occupe de tout!” Recunosc, afișul filmului nu-mi spunea nimic la început, însă trailer-ul mi-a atras atenția și am zis că merită o încercare. Și a meritat! Această comedie franțuzească m-a făcut să râd atât de mult încât are dreptul la mai multă apreciere. Cu o poveste amuzantă despre cum să mușamalizezi o trădare, o minciună, întreruptă de o poveste de dragoste deosebită și s...[Read More]
Grupul Editorial ART la Gaudeamus 2017 – Noutăți și lansări
În perioada 22 – 26 noiembrie 2017, Grupul Editorial ART vă dă întâlnire la Târgul Internațional Gaudeamus la standurile sale din pavilionul central Romexpo unde peste 1000 de titluri își așteaptă cititorii de toate vârstele. Proiectul antologiilor Cărțile mele continuă cu tema Cel mai mult și mai mult prin lansarea a două volume simultan: Juniorii și Seniorii. Două cărți premiate la Trofeul Arthu...[Read More]
Unul dintre noi minte · Karen M. McManus – „Oricine are secrete.”
„- Oricine are secrete. Nu-i aşa?” Minciuna nu are picioare scurte, nu este arma laşilor sau a celor cu intenţii rele. Uneori, este benefică. Minţim pentru a-i proteja pe cei pe care îi iubim. Minţim pentru a modela realitatea într-o iluzie în care deţinem controlul, unde adevărul este ascuns atât pentru siguranţa noastră, cât şi a celor implicaţi. Minţim pentru că nu vrem să îi dezamăgim pe cei d...[Read More]
Oameni anxioși · Fredrik Backman
Ove m-a jignit și m-a scos din minți, însă a știut când și cum să își ceară scuze. Bunica mi-a provocat imaginația și a șters pe furiș granița dintre ficțiune și realitate. Scandalul și Noi contra voastră m-au secat de lacrimi și de energie, iar inima încă-mi tresare când mă gândesc la Benji, unul dintre cele mai complexe, imprevizibile și curajoase personaje din operele lui Backman. Iar după atât...[Read More]