”Détendez-vous… on s’occupe de tout!”
Recunosc, afișul filmului nu-mi spunea nimic la început, însă trailer-ul mi-a atras atenția și am zis că merită o încercare. Și a meritat! Această comedie franțuzească m-a făcut să râd atât de mult încât are dreptul la mai multă apreciere.
Cu o poveste amuzantă despre cum să mușamalizezi o trădare, o minciună, întreruptă de o poveste de dragoste deosebită și spontană, mai puțin romantică, de altfel, Alibi.com reușește să atingă corzile exact atât cât trebuie cât să nu se rupă, atribuind o naturalețe neimpusă și echilibrul necesar unei pelicule de secol 21.
Scenariul este următorul: Greg (Philippe Lacheau – care e și directorul filmului) este deținătorul companiei Alibi.com care, după cum presupun că v-ați dat seama, se ocupă chiar cu realizarea celor mai bune alibiuri pentru clienții săi, împreună cu partenerul său, Augustin și cu noul său angajat Medhi. Având experiența infidelității tatălui său, Greg este ferm convins că toată lumea înșală la un moment dat, însă, când o întâlnește pe Flo (Élodie Fontan)– o tânără căreia nu-i place minciuna, totul se schimbă și este forțat să ascundă adevărata sa activitate, iar asta nu este tot. Odată cu întâlnirea părinților fetei, Greg își dă seama că Gérard (Didier Bourdon) – tatăl fetei, este de asemenea unul dintre clienții săi. Se complică situația, nu-i așa? Acum Greg are pachet dublu și trebuie să se descurce cu două minciuni, care au devenit parte din viața sa.
Împrejurarea face ca locul ales de Gérard pentru infidelitate să fie același cu al soției și fiicei sale care au decis să sărbătorească împreună aniversarea căsniciei (moment mai mult decât nepotrivit), iar soarta îl face pe acesta să dea nas în nas cu cele două.
Situațiile neașteptate nu întârzie să apară, băieții fiind nevoiți să apeleze la improvizație pentru a duce la bun sfârșit misiunea, însă cu cât improvizează mai mult, cu atât intră în belele. Cei trei pornesc în urmărire pentru a nu compromite camuflajul lui Gérard și nici pe cel al lui Greg, care a mințit-o pe Flo că este plecat în Tanzania să vadă zebrele și este nevoit să recurgă la propriile sale șiretlicuri, până atunci făcute cu succes pentru alții.
Filmul m-a surprins cu multe momente comice (precum utilizările repetate ale bichonului pe post de lansator – nu încercați asta acasă, copii! sau dungarea uneia dintre părțile laterale ale poneiului astfel încât să semene cu o zebră) și unele puțin exagerate, dar ușor de trecut cu vederea și, în același timp, mi-a plăcut foarte mult spontaneitatea în care au decurs lucrurile și dinamismul acțiunii. Micile detalii, precum legătura cu anumite filme marvel și alte amănunte punctate ici și acolo aduc pelicula în actual și totodată îi dau un plus de valoare, cu toate conotațiile sexuale nelipsite. Au existat și anumite secvențe foarte simpatice cu Gérard și soția sa care m-au atins la corazon, prin simplitatea și puritatea dragostei dintre ei foarte frumos revelată.
Astfel, într-un prezent în care transparența și onestitatea constituie orizontul intangibil al societății noastre, iar moralitatea este demodată, minciuna este adusă în prin plan și apoi denigrată în favoarea adevărului (aparent), mereu de preferat și întotdeauna descoperit la un moment dat, minciună care poate fi iertată dacă vine din suflet.