De ce nu? O experiență care m-a îmbogățit – Partea a doua

Mai știți când vă povesteam despre modul în care agenda mea telefonică s-a îmbogățit cu un nou număr de telefon? Dacă nu, nu-i nimic, vă ajut eu cu un mic flashback către geneza a ceea ce am numit eu De ce nu?. Continuăm în aceeași idee.

Îmi închipui că vă așteptați, așa cum și eu de altfel eram înclinată să cred, că acel număr mă va și contacta (cel puțin persoana posesoare a acelui număr). Asta s-a întâmplat fix a doua zi, imediat după acel moment magic de la metrou. Mi-am dat seama de acest lucru destul de ușor: am primit un mesaj pe telefon cum că am un alt mesaj pe WhatsApp și care în esență cerea loc și timp pentru o întâlnire pe week-end. N-a fost să fie precis acel week-end, a rămas însă loc de Bună ziua pentru următorul, ținând cont desigur de același gând(ăcel) din capul meu care-mi sufla întrebarea De ce nu?.

Foarte hotărât și sigur pe el, mi-a lăsat mesaj cu locul și ora la care ne vedem, aspect ce nu mi-a scăpat din vedere și nici nu m-a lăsat să pierd ocazia de a-l ironiza un pic. Întâlnirea astfel stabilită, o plimbare de sâmbătă după-amiază în parc, a mai rămas doar un pas și anume să ne și întâlnim. Tineretului e parcul cu pricina, asta în cazul în care vă macină acel spiriduș curios.

În altă ordine de idei, se pare că există ceva adevăr în spusele celor din jur legat de agitația asta care există în București și în care cumva din inerție ne înghesuim cu toții să ajungem. Tot grăbită, tot pe fugă, am plecat la întâlnire cu o mică, mică întârziere (dar mă consolez de fiecare dată cu sfertul academic, pe care de regulă îl respect cu sfințenie), cu tot cu pachețelul de entuziasm ascuns bine de tot în străfundul meu, entuziasm care aparent n-a păcălit-o pe mama, căreia i-am povestit ulterior întreaga experiență, așa cum vreau să v-o expun și vouă acum.

Întâlnirea a durat cu totul 40 de minute, nici mai mult, nici mai puțin, timp care mi s-a părut că a trecut greu, pentru că firea mea introvertită simțea nevoia să respire la aproape fiecare subiect atins și, totodată, ușor, pentru că efectiv eram atât de concentrată să găsesc o portiță să duc conversația către o zonă ușor mai relaxată și pozitivă, încât nici nu m-am mai gândit la ceas. Cu toată experiența mea vastă în dating, care, de altfel, atinge aproape pragul de jos, tind să cred că mă pricep în a aprecia cum să defilezi atunci când de abia cunoști o persoană sau cel puțin cum să fii ceva mai diplomat.

După o observație asupra unghiilor mele proaspăt neîngrijite (atenția la detalii e de apreciat, recunosc), asupra unei cărți care aparent e departe de ceea ce eventual mi-ar fi mai benefic să citesc, despre activitatea mea profesională dificil de înțeles și ușor neinteresantă și după o atenție sporită asupra discuțiilor purtate de alte persoane din jur, răspunsul pe care l-am oferit a fost, și aici vorbesc din punctul de vedere al celor apropiați mie, mult prea drăguț. Sincer, până într-un punct am fost și încă sunt foarte de acord, dar, credeți-mă că după o palmă poate îți revii, însă după o rafală, deja ești knock-out și, mai ales, dacă e de la prima întrevedere.

Punctul culminant a fost când am ajuns la inevitabila întrebare: Ce vârstă ai?… Iar aici, acel fir, deja firav și subțirel care exista poate până în acel punct, s-a rupt de tot. Eu l-am văzut mai tânăr cu 8 ani, el m-a văzut mai mare cu 6 ani. Acesta este, iată, un aspect în care ne-am înțeles perfect. Sigur mă înțelegeți și voi pe mine când zic că dacă ar fi existat acea scânteie sau măcar o conexiune cu persoana, foarte posibil ca diferența de vârstă să fi fost irelevantă sau, în orice caz, ar fi rămas o experiență drăguță.

Experiența m-a lăsat însă mască și mi-a consumat bateriile. Cu toate astea, rămân totuși cu convingerea că de pierdut nu am avut nimic de pierdut, ci din contră, m-am îmbogățit. Vorbesc în special dintr-un singur și unic punct de vedere: începi să te apreciezi altfel, cu tot cu defectele și calitățile pe care le ai. Iar acum, vă rog să mă scuzați, însă sunt (pre)ocupată să-mi refac manichiura.

Fire în general calmă, liniștită și generoasă, nu-ți dorești să-i vezi însă gheruțele. A redescoperit de curând mica plăcere a scrisului ce-i dă libertate de exprimare. Caută această libertate însă, cu timiditate și umor, și dincolo de scris, ascunzând în sine un pui de vultur cu aripile deschise. Restul e un mister.

Tomb Raider: Începutul (2018)

Trebuie să încep acest review al noului film Tomb Raider prin a spune că sunt fată și că îmi plac jocurile video. Lara Croft a avut și va avea pentru eternitate un loc cât se poate de special în inima mea. E plăcut să poți vedea o prezență feminină puternică într-un mediu de obicei masculinizat. Pe când băieții de peste tot l-au avut ca exemplu de aventurier pe Indiana Jones, noi fetele am avut-o ...[Read More]

Mary Berry vine în luna februarie la TV Paprika!

Rețetele și secretele împărtășite fac față oricărei provocări gastronomice! Simpatica gazdă a emisiunilor culinare, Mary Berry, vine în luna februarie la TV Paprika cu două noi emisiuni pline de savoare. O recomandă măiestria, talentul, eleganţa, experienţa şi stilul în arta culinară. Reţete cotidiene cu Mary Berry Din 13 februarie, de la ora 21:00, urmăriți în fiecare zi emisiunea Reţete cotidien...[Read More]

Fragment în avanpremieră: Studiu despre otravă, de Maria V. Snyder

În timp ce aștept Sadie, de Courtney Summers, Leda Edge ne răsfață la sfârșit de an cu Studiu despre otravă, de Maria V. Snyder, primul volum al seriei Cronicile din Ixia, traducere de Adina Ihora. CE ALEGI? O MOARTE RAPIDĂ SAU O OTRAVĂ LENTĂ? Condamnată la moarte pentru crimă, Yelenei Zaltana i se oferă o șansă incredibilă: poate scăpa de executarea sentinței dacă acceptă să devină degustătoare. ...[Read More]

Pierce Brown, autorul seriei „Furia roșie”, vine în România!

De Ziua Internațională a Cărții, a Bibliotecilor și a Bibliotecarului, Grupul Editorial Art și British Council Romania vă invită la o întâlnire captivantă cu autorul trilogiei „Furia Roșie”, Pierce Brown, luni, 23 aprilie, ora 15:00, la Biblioteca British Council.  Întâlnirea cu tânărul autor american de science-fiction se va desfășura în limba engleză și va fi moderată de Andreea Chebac (jurnalis...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader