Noutăți Editura Corint: Erori în folosirea semnelor de punctuație și de ortografie în limbajul cotidian

Editura Corint vă prezintă un titlu necesar în biblioteca fiecăruia, elev sau adult: Erori în folosirea semnelor de punctuație și de ortografie în limbajul cotidian, de Ilie-Ștefan Rădulescu.

Într-o societate în care limbajul are o dinamică extrem de puternică, este necesară prezența unui volum plin de exemple din viața cotidiană, pentru a sublinia importanța semnelor de punctuație și de ortografie.

Prin publicarea acestui volum se dorește tragerea unui semnal de alarmă asupra greșelilor des întâlnite în comunicările scrise și evitarea transformării lor în situații acceptate. În aceeași serie este prezent titlul Agramatisme în limbajul cotidian, semnat de același autor.

După primele două volume, consacrate folosirii greșite fie a unor semne de punctuație, fie a unor semne de ortografie (conținând exemple din presa scrisă și audiovizuală a anilor 2001-2011), lucrarea de față (bazată pe extrase selectate din presa ultimilor ani) reflectă, conjugate, citate din ambele sisteme de semne grafice (respectiv virgula, punctul, două puncte, ghilimelele, linia de pauză, cratima, blancul, apostroful, majuscula, minuscula), utilizate în scrierile românești actuale.

Cele aproximativ două sute de erori de punctuație – care apar în lucrare – oglindesc cultura gramaticală precară a utilizatorilor, incapacitatea lor (chiar dacă au studii superioare) de a întrebuința corect, în enunț (propoziție sau frază), regulile de punctuație, pentru a marca, în mod corect, în scris, pauzele, intonația sau întreruperea șirului vorbirii. În general, folosirea greșită ori aberantă, precum și omiterea semnelor de punctuație duc nu numai la confuzii nedorite, ci și la denaturarea fondului de idei și afectiv al comunicării. Citatele din carte, comentate și corectate literar, ilustrează pe deplin acest lucru.

ILIE-ŞTEFAN RĂDULESCU s-a născut la 20 iulie 1934, în Bucureşti. A urmat cursurile primare, gimnaziale şi liceale în Călăraşi, apoi pe cele ale Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti.

Licenţiat în filologie şi profesor, gradul I, de limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei”, din Călăraşi, a colaborat în presă, după 1970, cu sute de articole şi studii de specialitate.

A publicat, pe lângă volume de istorie literară şi teatrală, de critică literară şi memorialistică, şi volume consacrate limbii literare actuale.

A fost distins cu premii naţionale pentru „creaţie literar-publicistică” şi „eseu-istorie literară”, precum şi cu diplome de excelenţă din partea Guvernului României, a Ministerului Culturii şi Cultelor şi a Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Este membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români (Ştiinţă, Memorialistică, Tehnică), membru de onoare al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, cetăţean de onoare al municipiului Călăraşi.

Cartea este disponibilă în librăriile din țară și pe site-ul Editurii Corint.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Pinguinul care voia să afle mai multe · Jill Tomlinson

„De unde știi că suntem la capătul lumii?” În urmă cu un deceniu, când încercam să îmi conving părinții să-mi cumpere o bufniță (nici nu au vrut să audă de o panteră, deși știau cât de mult o iubesc pe Bagheera), l-am întâlnit pe Mumble, un pinguin imperial care spărgea gheața atunci când cânta, având o voce ascuțită, care i-a câștigat, fără drept de apel, titlul de „cel mai netalentat cântăreț di...[Read More]

Lanțul · Adrian McKinty

Am o „slăbiciune” pentru thrillere întunecate, anchete desprinse din filme de groază, antagoniști diabolici și plot twist-uri macabre. Criticii și „gurile rele” vor spune că prefer literatura ușoară, de duzină, potrivită ca lectură de weekend sau de vacanță, de parcă doar Agatha Christie a descoperit rețeta succesului pe acest segment literar, iar ceilalți autori ne oferă doar idei comerciale, fru...[Read More]

Eroul evurilor (Născuți din ceață #3) · Brandon Sanderson

„Ce fel de monștri suntem? întrebă Fatren cu voce șoptită. – Cei care trebuie să fim, zise Elend.” Credeam că știu ce este durerea atunci când am terminat Fântâna Înălțării. Credeam că Sanderson și-a folosit toate armele pe mine, că nu a lăsat nimic să se vindece. Eram sigur că voi fi pregătit pentru Eroul Evurilor, pentru romanul ce avea să încheie trilogia originală Născuți din Ceață. Cred...[Read More]

În ape adânci · Paula Hawkins – „Cine poate să aleagă de cine se îndrăgostește?”

„Unii spun că femeile au lăsat ceva din ele în apă, alții spun că apa păstrează ceva din puterile lor, fiindcă de atunci le-a atras spre țărmurile sale pe cele fără noroc, pe cele disperate, pe nefericite, pe rătăcite. Vin aici ca să înot cu surorile lor.” Urmăresc ochiurile de apă de pe copertă, sperând că astfel îmi voi organiza mai bine ideile, dar nu reușesc să mă concentrez. Nu mă scufund, ni...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader