Lanțul · Adrian McKinty

Cărți Foxisme Recenzii
Comandă
5

Mediocru

5.5

User Avg

Lanțul · Adrian McKinty
Lanțul · Adrian McKinty

Singurul mod în care îți poți recupera copilul este să răpești un alt copil. Îți sună telefonul. Un străin ți-a răpit copilul. Ca să-l eliberezi, trebuie să răpești copilul altcuiva. Copilul tău va fi eliberat când părinții victimei tale răpesc un alt copil. Dacă oricare dintre aceste lucruri nu se întâmplă, copilul tău va fi ucis. Acum faci parte din lanț.

Goodreads: 3.94

Am o „slăbiciune” pentru thrillere întunecate, anchete desprinse din filme de groază, antagoniști diabolici și plot twist-uri macabre. Criticii și „gurile rele” vor spune că prefer literatura ușoară, de duzină, potrivită ca lectură de weekend sau de vacanță, de parcă doar Agatha Christie a descoperit rețeta succesului pe acest segment literar, iar ceilalți autori ne oferă doar idei comerciale, frumos „ambalate” în campanii de marketing ce ajung să îi terorizeze pe cititori pe toate canalele de social media. Excepții vor exista întotdeauna, de ambele părți; din păcate, Lanțul mi-a confirmat scepticismul inițial, așa cum s-a întâmplat și cu Femeia de la fereastră și Ceva în apă.

Premisa romanului mi s-a părut tulburător de fascinantă, mai ales la nivel psihologic: răpește copilul altcuiva ca să-l salvezi pe al tău. Am fost orbită de toate review-urile pozitive de la autori (Stephen King, Tana French, Ian Rankin, Val McDermid) și, deși știam că nu trebuie să fiu influențată de ele, am sperat că voi simți la fel, că am să fiu impresionată și îngrozită de ingeniozitatea autorului. Din păcate, după a doua jumătate a romanului, Lanțul își pierde orice urmă de credibilitate și ne oferă un final grăbit, cu scene absurde și greu de acceptat, desprinse din filmele de acțiune americane (de duzină, să ne înțelegem).

Victimă. Supraviețuitor. Răpitor. Criminal. Vei deveni toate acestea. Acum faci parte din LANȚ. Când citești un astfel de avertisment pe C2, adrenalina preia controlul. Te pregătești pentru o cursă contracronometru, o conspirație secretă și un grup condus de un antagonist inteligent și diabolic, sadic și nemilos, care reușește să mențină stabilitatea și anonimatul unei organizații ce are puterea să transforme o zi normală într-o luptă pe viață și pe moarte.

Cauți indicii și te agăți de fiecare detaliu, poate-poate vei descoperi din timp un motiv sau un vinovat, dar când previzibilitatea îți bate la ușă, iar capcanele se anulează reciproc, devii paranoic și urmărești cu neîncredere desfășurarea de forțe, așteptând acel plot twist ce ar putea să salveze romanul Lanțul de la autodistrugere.

„Trebui să ții minte două lucruri. Numărul unu: nu ești prima, și, cu siguranță, nu vei fi ultima. Numărul doi: banii nu contează, important este Lanțul.”

Lanțul caută persoane stabile, ușor de speriat și de controlat, obișnuite să se descurce sub presiune și în condiții nefavorabile. Supraviețuitorii își pot redobândi oricând statutul de „victimă” dacă încalcă regulile. Provoacă Lanțul. Pune întrebări. Cercetează. Urmărește banii. Orice intenție de sfidare se pedepsește cu o crimă, un accident sau, dacă ești „norocos”, cu reguli noi și cerințe ce încalcă un deadline stabilit de la primul apel.

Lumea lui Rachel se prăbușește când un străin o sună și îi spune că i-a răpit copilul. Nu are timp să gândească sau să reacționeze. Trebuie să asculte instrucțiunile, să găsească la rândul ei un copil pe care să-l răpească și să continue Lanțul, dacă vrea ca fiica ei Kylie să se întoarcă nevătămată acasă.

Nu poți să nu te întrebi: cât de multă suferință poate îndura o persoană? Cum îți dai seama când e aproape de limită, de pragul interzis, care o eliberează de restricții și îi justifică fiecare decizie, protejând-o de lege și de propria conștiință?

Rachel a învins tumoarea canceroasă de la sân, criza unui divorț și efectele chimioterapiei. Și-a recăpătat o parte din putere, atât la nivel psihic, cât și la nivel fizic, și urmează să înceapă o slujbă nouă. După doi ani în care a fost persecutată de ghinion, speranța i-a revenit în suflet; viitorul nu mai este un vis sau o iluzie, o promisiune rostită cu îndoială în glas, un semn de încurajare destinat mai mult celor dragi, pregătiți pentru cel mai nefast scenariu. Viitorul este posibil și tangibil, până la apariția Lanțului și la răpirea unui alt copil nevinovat.

„Mai bine să mori tu decât să mor eu. Mai bine copilul tău decât al meu.”

Lanțul transformă oamenii în monștri. O mamă va face orice ca să își protejeze copilul, chiar dacă va fi obligată să vâneze sau să ucidă. Este instinct matern, o legătură indestructibilă sau cea mai puternică formă de iubire; indiferent de abordare sau viziune, Adrian McKinty pare dispus să își tortureze fără menajamente protagonista, uitând (de) un factor decisiv: empatia.

Am vrut să îmi pese de Rachel și să mă tem pentru Kylie, dar reacțiile lor m-au scos din minți. Sunt conștientă că nu poți să prevezi cum va reacționa o persoană când este obligată să își încalce toate principiile sau când disperarea/iubirea/groaza/ura scapă de sub control, preia inițiativa și îi întunecă judecata. Poate că va ceda în fața presiunii și va alege calea sigură, ce o va bântui până la sfârșitul vieții. Poate că va risca și va apela la autorități și presă. Sau poate că va alege calea răzbunării și va accepta mantia justițiarului. Orice, dar nu scenariul propus de autor.

Îmi este greu să cred că o fată de treisprezece ani, care nu este fiica unei celebrități, a unui senator sau a unui mafiot (prin urmare, nu a fost pregătită pentru un astfel de scenariu), are puterea să analizeze la rece situația în care se află, să stabilească o legătură cu răpitorii și să elaboreze un plan de evadare, în timp ce este amenințată cu arma și urmărită 24/24. Spoilerele mă împiedică să divulg mai multe, dar impactul psihologic este amânat neobișnuit de mult. În același timp, cum nu am studii de specialitate în domeniu și psihologia nu este o știință exactă, presupun că orice reacție poate să aibă sens, „unicitatea” având aici câștig de cauză.

Cât despre Rachel… situația este puțin mai complicată. Este obosită, nedormită, slăbită și la câțiva pași de eșec. Chiar și așa, reușește să farmece un polițist (chipeș) cu zece ani mai tânăr, păcălindu-l cu o ușurință uimitoare în condițiile în care abia se ține pe picioare și minciunile ei ridică câteva semne de întrebare. Ok, poate nu a fost el prea „breaz”. Îmi explică și mie cineva cum o persoană care, până acum câteva zile, nu a ținut vreodată o armă în mână, ajunge să scaneze o cameră ca un membru al unei echipe de intervenție SWAT și să țintească fără probleme? S-a plâns puțin de recul, dar trecem peste acest amănunt.

De ce repetă la câteva capitole că este Lady Macbeth? Sunt fericită că și-a găsit o slujbă și că va preda cursuri de filosofie, dar cum poți să faci astfel de comparații când fiica ta este în pericol și tu te pregătești să răpești un alt copil? Așa încearcă să se calmeze? Își caută un refugiu, o situație oarecum asemănătoare de care să se agațe? Lady Macbeth este un model de anti-mother, dar circumstanțele nici că ar putea să fie mai diferite. De ce această comparație?

„Dacă te sui în mașină, ești terminată. Dacă te sui în mașină, ai dispărut pentru totdeauna.”

Alternanța POV-urilor extinde numărul posibilităților și al problemelor, ne oferă o imagine de ansamblu și oportunitatea de a evalua puterea și influența Lanțului: suntem închiși în pivniță alături de Kylie, o însoțim pe Rachel la pândă, participăm la vânătoare și avem acces la grijile și planurile „fondatorului”, the evil mastermind care refuză să acționeze din timp și așteaptă primul semn de rebeliune înainte să intervină și să schimbe regulile.

„Creierul” din spatele Lanțului face greșeli inadmisibile. Nu își poate ține sub control emoțiile, se implică sentimental (really?), este lipsit de viziune și de discernământ, acționează de foarte multe ori ca un copil mic și răsfățat, riscă inutil și nici măcar nu încearcă să-și ascundă intențiile sau să își acopere urmele. Probabil că preferă ruleta rusească drept joc de societate.

Lanțul îi supraveghează pe toți cei implicați în „joc”, știe cine ar putea să reprezinte un pericol sau să apeleze la FBI, CIA, etc. Cum procedează Lanțul într-o astfel de situație? Așteaptă, nu acționează. Serios? Ucizi o familie pentru că pune întrebări, ameninți și pretinzi că nimeni și nimic nu poate ajunge la tine, dar când cineva plănuiește să te doboare sau lucrează împotriva ta, doar îl supraveghezi și pândești din umbră?

Cu un astfel de scenariu, cum vrei să cred că organizația a reușit să își păstreze anonimatul, în condițiile în care par să fie sute de persoane implicate în Lanț? Vrei să spui că toate victimele au acceptat să trăiască în teamă, să se afle la mila unor necunoscuți care ar putea oricând să le semneze sentința la moarte pentru că o „verigă” a dat greș? Sunt departe de „statutul” de părinte, dar, după ce ți-ai recăpătat copilul, ai putea să trăiești zilnic cu gândul că oricând ar putea să fie ucis pentru greșeala altcuiva?

Regulile impuse de Lanț asigură o dependență mutuală între supraviețuitori, însă nu poți să ai încredere într-un grup de străini, chiar dacă ți-au împărtășit la un moment dat temerile. Repet: e ușor să emiți judecăți și păreri ca spectator, când efectele Lanțului nu ajung la tine, și e dificil să estimezi cum va reacționa o persoană într-o situație instabilă, mai ales când nu mai are nimic (sau pe nimeni) de pierdut.

„Care este psihologia unui monstru?”

Lanțul merge pe structura clasică de thriller: capitole scurte, ritm alert, stil cursiv și action packed, dar intervin trei probleme (flashback-urile, metaforele și situațiile absurde).

Romanul este împărțit în două părți: dacă prima are repere temporale, ele dispar în a doua jumătate prin intermediul flashback-urilor care întrerup (abrupt) firul narativ. În loc să intensifice suspansul, care dispare la fel abrupt, ele ne poartă cu zeci de ani în urmă, la originea Lanțului, însă sunt mult prea scurte și seci ca să îți mențină interesul sau să explice existența organizației în prezent (for fun, părerea mea). Dacă erau mai bine dezvoltate, sunt sigură că aș fi trecut cu vederea anumite „scăpări”, însă sunt doar un șir de amintire ce încearcă să ne șocheze prin acte de violență și abuz.

Metaforele sunt nepotrivite și nu înțeleg de ce editorul a preferat să le păstreze. Lanțul nu este un thriller de atmosferă, mai degrabă un roman de acțiune. Chiar și așa, te împiedici de astfel de paragrafe („Autostrada fredonează. Autostrada cântă. Autostrada clipește. E ca o viperă ce se târăște spre sud.”) și ești tentat să îți dai ochii peste cap.

În ceea ce privește situațiile absurde, câteva exemple: 1) îl lași pe fostul soț să îți spună în continuare „iubito”, după ce te-a părăsit pentru o femeie mai tânără când erai bolnavă de cancer + ai puterea să te întâlnești cu ei, să îți păstrezi calmul și să le suporți criticile, în timp ce fiica ta este ținută ostatică, 2)  un drogat păzește un copil + are arme la discreție (nicio problemă, sigur nu o să facă o prostie, cum să nu ai încredere în el?), 3) X este împușcat și are vederea încețoșată, dar reușește să ridice la timp arma și să-l rănească pe Y, care se află la o distanță considerabilă.

Pe scurt: o premisă fascinant de interesantă și o execuție care necesită îmbunătățiri la nivel de stil, poveste și credibilitate. Am simțit că romanul a fost scris în grabă, sub presiunea unui deadline ce nu mai suferea amânare. Cine știe… poate că Lanțul a știut că eu sunt veriga slabă.

5

Mediocru

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader