Aer rarefiat (Shetland #6) · Ann Cleeves

Cărți Foxisme Recenzii
Comandă
4

Slab

Aer rarefiat (Shetland #6) · Ann Cleeves
Aer rarefiat (Shetland #6) · Ann Cleeves

Un grup de prieteni din studenție lasă în urmă luminile Londrei și vin în Shetland la o nuntă. Însă noaptea târziu, Eleanor, una dintre tinere, dispare, iar Polly, de care era cel mai apropiată, primește un e-mail care seamănă foarte mult cu o scrisoare de adio. La scurt timp după aceea, cadavrul lui Eleanor e decoperit într-o postură neobișnuită, la marginea unei prăpăstii.

Detectivii Jimmy Perez și Willow Reeves descoperă în curând că Eleanor era depresivă și avea o fascinație nesănătoasă pentru o fantomă legendară din Shetland, o fetiță care s-a înecat în anii ’20 și pe care insista că o văzuse în mai multe rânduri. Să fi tulburat Eleanor un secret dureros impregnat în istoria insulelor, o taină care merită sacrificiul suprem pentru a fi păstrată?

Goodreads: 4.08

Serie:Gen carte:, An publicare carte:Editură:Autor:

Trei „mușchetare”, varianta engleză, pornesc spre nordul Marii Britanii, în îndepărtata insulă Unst, cea mai nordică zonă din Shetland. Prietene din studenție, Eleanor, Polly și Caroline, însoțite de partenerii lor, au nevoie de o vacanță scurtă pentru rezolvarea problemelor vieții tumultoase londoneze. Prilejul acestui voiaj este petrecerea de hamefarin – festivitate tradițională de întoarcere a unor membri ai comunității – pentru Lowrie, căsătorit de curând cu Caroline, amândoi hotărâți să-și înceapă viața în acest ținut devenind fermieri. La polul opus, Eleanor și soțul ei Ian depășesc cu greu pierderea unui copil și încearcă să-și salveze firma de la faliment, iar timida și introvertita Polly, acompaniată de complicatul Marcus, este veșnic umbrită de personalitățile puternice ale celor două prietene ale ei. Până la urmă, cum ar putea să se compare cu Eleanor cea magnetică și egoistă sau cu Caroline cea realistă și calculată?

Departe de tumultoasa Londră, plină de primejdii, tinerii speră să aibă parte de o săptămână de liniște în acest ținut în care ușile nu se încuie niciodată și te poți plimba noaptea în siguranță. Este un loc bântuit de legende și fantasme specifice Scoției, renumit mai ales pentru fantoma micuței Lizzie, o fetiță ce se înecase în condiții suspecte în anii ‘30.

Personajele sunt nefericite, depresive și dornice să-și rezolve problemele, care par să se amplifice în această vacanță, îndeosebi după ce sunt dezvăluite noi secrete. În contrast cu localnicii, pașnici, comunicativi și foarte primitori, vizitatorii sunt niște englezi scorțoși, rafinați și cu nasul pe sus, care pur și simplu distrug liniștea comunității scoțiene.

Însă totul ia o turnură (și mai) tragică odată cu descoperirea cadavrului lui Eleanor.

Pentru un thriller, descrierile sunt exagerat de „stufoase” și repetitive. De fapt, Aer rarefiat nu este un thriller, ci mai mult un roman de suspans axat pe dramele personajelor, care intensifică atmosfera apăsătoare din comunitate: adevărul este că toți sunt nefericiți, cu excepția copiilor.

Trecând la caz, motivul criminalului nu este foarte plauzibil, iar o persoană inteligentă precum acesta nu ar fi făcut greșeli atât de grosolane. Însă orice om posesiv și egoist poate deveni violent din cauza unui simplu gest, iar atunci întunericul înlătură orice urmă de rațiune.

Pe scurt, un thriller care nu aduce bucurie și satisfacție prin rezolvarea cazului, dar aduce o posibilă mulțumire cititorului prin oferirea unui răspuns cu privire la dispariția micuței Lizzie, și un roman în care detectivii sunt ușor de uitat, la finalul căruia nu poți să nu te întrebi de ce este Ann Cleeves comparată cu Agatha Christie. Nu există absolut nicio asemănare, indiferent la ce ne referim (stil, personaje, construcție narativă, anchetă, criminali, destectivi).


Articolul face parte dintr-un Blog Tour organizat de Crime Scene Press pentru seria Shetland.

Puteți citi alte păreri pe următoarele bloguri:

Biblioteca lui Liviu

Literatura pe tocuri

Cărțile mele și alți demoni

Anca și cărțile

Ciobanul de azi

CiteștE-MI-L

Recenzii – Analogii – Antologii

4

Slab

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader