Armada · Ernest Cline – „Nu trebuie să mă tem.”

Cărți Foxisme Recenzii
Comandă
8

Grozav

2.3

User Avg

Armada · Ernest Cline – „Nu trebuie să mă tem.”
Armada · Ernest Cline – „Nu trebuie să mă tem.”

Evadarea e necesară, își tot spune Zack Lightman, care a visat dintotdeauna cu ochii deschiși ca să alunge monotonia din viața reală. Și nu e periculoasă, crede el, pentru că gamerii adolescenți nu trebuie să salveze universul...

Dar într-o zi eroul nostru dă cu ochii de o farfurie zburătoare... Mai mult: ciudata apariție e din jocul video pe care-l joacă în fiecare seară, apărând Pământul de invadatori extratereștri. Și nu, Zack n-a luat-o razna.

Armada subminează convențiile din SF, surprinzând la fiecare pagină cu o poveste despre maturizare și invazie extraterestră așa cum nu ați mai citit.

Goodreads: 3.50

„- Nu trebuie să mă tem, a recitat ea. Frica este ucigaşul minţii. Frica este moartea cea mică, aducătoare a anihilării complete.

Am râs şi am preluat citatul de unde se oprise ea:

– Voi înfrunta frica. O voi lăsa să treacă peste mine şi prin mine.

– Şi după ce va fi trecut, mă voi întoarce şi voi privi în urma ei, a continuat Lex. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Numai eu voi rămâne.”

Dacă nu recunoşti citatul, ar trebuie să îţi fie ruşine. Măcar puţin. Sunt cuvinte nemuritoare. Un ecou ce străbate trecutul pentru a se materializa în prezent, sub forma unui omagiu adus lui Frank Herbert, autorul seriei Dune, o capodoperă SF, ce a atins, nu de puţine ori, perfecţiunea. Dar azi nu îţi voi vorbi de Dune (mă îndoiesc că voi putea vreodată). Azi îţi voi spune de ce Ernest Clineeste un geniu, un autor talentat şi un erou pentru geeks. Azi te voi convinge că Armada merită un loc în biblioteca ta, alături de Ready Player One.

Întotdeauna am fost invidioasă pe personajele din The Big Bang Theory, pe serile organizate la Sheldonşi la Leonard acasă, de unde nu lipseau maratoane de filme şi de seriale, zile de boardgames, nopţi petrecute ucigând creaturi fantastice şi pornind în aventuri misterioase, cu pachete de fast food împrăştiate în toată sufrageria, „tradiţii” pe care le-am „adoptat” şi eu în urmă cu câţiva ani, când mi-am cunoscut colegii cu care am fondat Pălărisme (nu vrei să ştii cât de tare ţipăm când ne jucăm Assassin’s Creed).

Însă, chiar şi aşa, o parte din hobby-urile mele au rămas în continuare neîmpărtăşite şi sunt zeci de filme, de cărţi sau de seriale despre care nu am cu cine să vorbesc. Probabil că autorul s-a aflat într-o situaţie asemănătoare, alături de alţi geeks din lumea întreagă, aşa că ne-a oferit un cadou, o lume în care să ne regăsim, amintindu-ne că nu suntem singuri. Păcat că persoanele cu care am cele mai multe lucruri în comun locuiesc la sute sau mii de kilometri distanţă.

Îmi plac jocurile, în special MMORPG-urile (Massively Multiplayer Online Role-Playing Games), dar nu împărtăşesc obsesia lui Zack Lightman, un tânăr pentru care ar trebui regândită definiţia termenului geek. Cu un trecut violent şi cu o furie ce scapă mult prea repede de sub control, Zack este un jucător ce acceptă şi îmbrăţişează riscul, un strateg inteligent şi un fan devotat al literaturii şi al televiziunii SF clasice. Fie că vorbim de filme, seriale, cărţi sau jocuri, el trăieşte şi respiră prin pasiunile sale, pasiuni pe care le-a moştenit de la tatăl său, ucis într-un accident când Zack era doar un copil. „Moştenirea” lui este înglobată în zeci de cutii, schiţe şi jurnale, însă ceva este greşit în ele.

Cu fiecare enigmă elucidată, cu fiecare pagină citită, Zack descoperă un bărbat tulburat şi paranoic, obsedat de conspiraţii guvernamentale, mult prea prins în universul SF pentru a-şi aminti cât de normală şi de banală este realitatea în care trăieşte. Sau, mai bine spus, în care trăia.

Uneori, ficţiunea are efecte „nocive” asupra ta. Cel puţin asta este explicaţia în spatele căreia se ascunde Zack după ce vede o farfurie zburătoare, mai exact o navă de vânătoare Glaive sobrukai, pilotată de către extratereştrii, o navă asemănătoare cu cele din Armada, jocul său favorit. Dar este imposibil, nu?

Aş vrea atât de mult să dezvolt puţin acţiunea, să îţi ofer câteva detalii adiţionale, faţă de sinopsis şi de indiciile oferite de către editură, dar, oricât aş încerca să nu intru în sfera spoilerelor, ceva tot scapă. O amintire, un hint subtil, o piesă lipsă din puzzle. Atât de ingenios este construit romanul lui Ernest Cline. „Am tras” cât am putut de volum: am citit cărţi în paralel, am uitat Armada acasă (*cough*), am recitit câteva capitole, doar pentru a prelungi suspansul, puţin înfricoşată de final, fiindcă mă aşteptam ca autorul să păstreze tot ce are mai bun pentru ultimele zeci de pagini. Şi nu m-am înşelat.

Zack este un personaj pe care nu-l voi uita prea curând. Autorul îi pune în evidenţă atât defectele, cât şi abilităţile, împletind curajul, loialitatea şi bunătatea cu răbufniri specific adolescentine şi cu un talent extraordinar când vine vorba de nerespectarea ordinelor primite. El mereu va căuta o altă soluţie, aproape dornic să încalce regulile, pentru a arăta că el a avut dreptate, că decizia lui a fost cea corectă. Dar, chiar dacă tristeţea, ura şi furia sunt mereu prezente, ele nu sunt suficient de puternice pentru a-l influenţa pe Zack, un erou în devenire.

„- Tu ai un talent, Zack, a rostit el şi s-a retras un pas. Tu poţi să joci un rol cu adevărat decisiv în războiul ăsta. Să nu uiţi asta, da? Indiferent cât de înfricoşător va deveni totul în următoarele ore…”

Romanele lui Ernest Cline se axează foarte puţin pe partea de romance, însă asta nu îl împiedică pe autor să ne ofere câteva personaje feminine badass. Mama lui Zack este uimitoare. Voiam atât de mult să mă strecor în roman şi să o îmbrăţişez, impresionată de curajul ei. Mamă şi geek, o femeie independentă şi o doamnă frumoasă şi elegantă, ce atrage priviri oriunde merge, spre „durerea” lui Zack, care este nevoit să îşi lovească prietenii când îi prinde holbându-se la ea. Sunt savuroase acele scene. SA-VU-ROA-SE.

Pe lângă mama lui Zack, trebuie să îţi spun despre Lex, personajul meu favorit. Sexy. Sarcastică. Seducătoare. Vulcanică. Lex este visul oricărui geek: o gameriță neînfricată şi irezistibilă, cu replici acide şi spumoase, foarte conştientă de efectul pe care îl are asupra celor din jur. Te hipnotizează şi te ademeneşte. Te atrage şi te păcăleşte. Însă te poate distruge la fel de uşor, cu un zâmbet înşelător şi printr-o uşoare ridicare a sprâncenelor. Ştie ce îşi doreşte, de ce este capabilă şi că timpul nu este de partea ei. De partea lor.

„Fata era chiar în dreapta mea; stătea complet singură pe un rând pustiu din spate şi bea fără să se sfiască dintr-un flacon plat cromat, care fusese astfel pictat încât să semene cu R2-D2. Deşi aşezată, era clar cu câţiva centimetri mai înaltă decât mine. Pielea foarte albă contrasta puternic cu hainele închise la culoare: bocanci militari negri, jeanşi negri şi un maiou negru (care nu camufla complet sutienul negru pe care-l purta dedesubt). Avea păr negru ţepos, tuns periuţă pe o parte a capului pentru că în partea opusă să fie lung până la bărbie. Însă trăsătura ei cea mai spectaculoasă o reprezentau în mod evident tatuajele de pe ambele braţe.

[…]

Dar acum… acum a fost ca un trăsnet din Mjolnir direct în fruntea mea.”

„Problema” cu Armada este că toată acţiunea se desfăşoară în câteva ore. Cline nu îţi lasă foarte mult timp ca să te apropii de personaje sau să te bucuri de Easter Eggs (dacă nu eşti familiarizat cu termenul, face referire la inside jokes sau la mesaje ascunse din alte opere/universuri fictive).

Romanul te transformă din cititor în jucător. În soldat. În erou. Trăieşti fiecare capitol la intensitate maximă, iubeşti şi urăşti surprizele pregătite de autor pentru tine, lupţi alături de mii, de sute de mii de personaje, pioni pe o tablă de șah intergalactică, unde o secundă irosită poate însemna o moarte violentă. Când citeştiArmada, nu stai pe loc, nu te afli în camera ta, în siguranţă. Alergi, ucizi, sari şi te sacrifici. Renaşti şi o iei de la capăt. Pentru cei pe care îi iubeşti, pentru societate, pentru umanitate, dar şi pentru tine. Pentru a deveni mai bun. Pentru a salva planeta. Pentru a-i mulţumi lui Ernest Cline, un geniu, un autor talentat şi un geek ce ne-ar învinge pe toţi, oricând, cu cunoştinţele sale.

Eu m-am înrolat în armata lui. Tu ce mai aştepţi?

Mulţumesc mult mult mult mult mult de tot editurii Nemira pentru roman!

P.S. Uitați-vă la The Last Starfighter înainte să citiți Armada.

8

Grozav

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader