Într-un imperiu care se desfată cu războaie și cu înrobirea celor învinși, Kestrel, fiica unui general, are doar două posibilități: să se înroleze în armată sau să se căsătorească. Dar lumea îi este dată peste cap atunci când își întâlnește sufletul-pereche – un sclav ai cărui ochi par să sfideze întreaga lume. Urmându-și instinctul, sfârșește prin a-l cumpăra pentru o sumă imensă de bani. Însă băiatul deține un secret, iar Kestrel află în curând că prețul pe care l-a plătit pentru o altă ființă umană e mult mai mare decât și-ar fi putut imagina.
SĂ CÂȘTIGI CEEA CE-ȚI DOREȘTI S-AR PUTEA SĂ TE COSTE TOT CEEA CE IUBEȘTI.
Goodreads: 4.03
„Blestemul Câștigătorului e atunci când obții obiectul dorit, dar numai la un preț uriaș.”
Sunt atât de multe lucruri pe care aș vrea să ți le împărtășesc despre acest roman minunat și incitant, care m-a torturat și înșelat fără niciun pic de remușcare, însă mai întâi trebuie să mă liniștesc, să mă detașez puțin de acțiune și să recitesc de câteva ori anumite capitole, pentru că, și o să îmi împărtășești sentimentul după ce romanul va ajunge în biblioteca ta, dialogurile dintre Kestrel și Arin în prima parte a volumului mi-au dat un Book Hangover care nu o să dispară prea curând.
Nu am realizat cât de mult îmi doresc să citesc Blestemul câștigătorului până când nu am aflat că o să apară și la noi. Da, știam de serie. Da, era pe lista mea de Goodreads. Pune și un „must” în față și o să înțelegi cât de entuziasmată am fost când romanul a ajuns în sfârșit în mâinile mele.
M-am abținut cu greu să nu îl strâng la piept și să nu mă holbez câteva minute bune la copertă, care este perfectă. Nu, pozele nu sunt suficiente. Nu, pozele nu reușesc să redea perfecțiunea detaliilor sau nuanțele aproape șlefuite, strălucitoare, care o imortalizează într-o aură seducătoare, magică, pe tânăra și frumoasa noastră eroină. Nu, până nu ții această bijuterie în mână și nu o citești dintr-o singură suflare (hai două, că sunt peste 300 de pagini), o să crezi că exagerez și că mă las influențată de acest concept mitic și popular care poartă numele de „fangirling”. Ai și nu ai dreptate.
De la trilogia Legend, de Marie Lu, care rămâne distopia mea preferată (deși încă nu am avut curajul să citesc ultimul volum), nu m-am mai atașat atât de repede de protagoniști. Aș putea să strecor și Furia roșie pe listă, dar încă nu mi-am revenit după romanul lui Brown, iar recenzia stă la drafts de două săptămâni. Încep să cred că nu am să fiu vreodată mulțumită de ea. Revenind la Blestemul Câștigătorului, Marie Rutkoski m-a transformat în fana ei pe viață după primele capitole parcurse. De ce? Pentru că Arin. Și Kestrel. Și pentru că așa ar trebui să fie toate personajele din seriile YA care ne împiedică noaptea să dormim și ne îndeamnă ziua să visăm la revoluții, imperii, meleaguri îndepărtate, războaie nesfârșite și legături interzise.
După ce au fost cuceriți de către valorieni, după ce și-au pierdut drepturile și pământurile, herranii au fost înrobiți și transformați în sclavi. O civilizație mândră și prosperă, un simbol al artei, culturii și educației, care a atras invidia și ura popoarelor vecine, a fost spulberată prin forța brută a valorienilor, considerați o nație de sălbatici, ființe limitate și lipsite de maniere.
Dar timpurile s-au schimbat. Ai putea spune că valorienii s-au rafinat. Au învățat să folosească tacâmurile, să se spele, să se îngrijească, iar acum se află la conducerea unui imperiu măreț, de neînvins, unde legile nu pot să fie schimbate sau încălcate, așa cum poate constata până și Kestrel, fiica unui aristocrat, a unui general viteaz și perseverent, care a ajutat la învingerea herranilor și acum se bucură de respectul și de admirația împăratului.
Când o să împlinească douăzeci de ani, Kestrel va trebui să facă o alegere: să se căsătorească sau să se înroleze în armată. Poate că este fiica unui general și antrenamentul dur face parte din rutina ei zilnică, însă nu este o luptătoare talentată, așa cum până și ea recunoaște, după fiecare dezamăgire sau țintă ratată. Nu, Kestrel este o strategă desăvârșită. Este inteligentă, atentă la detalii, un observator fin, o cititoare de gânduri, de gesturi și de intenții, precum și o sursă prețioasă de informații, după cum va afla și Arin.
Am întâlnit atât de multe eroine neajutorate, care își plâng de milă pe tot parcursul romanului, încât, atunci când găsesc o protagonistă cum este Kestrel, simt nevoia să mă ciupesc ca să mă asigur că nu visez.
E minunată. E neînfricată. E o supraviețuitoare. Este nevoită să trădeze, să mintă și să înșele, să își respingă trecutul și să uite tot ceea ce a fost învățată, să își calce onoarea și mândria în picioare, ca să ia decizii care pot face diferența dintre viață și moarte, sclav sau stăpân. Decizii care îi acoperă mâinile de sânge și îi întunecă sufletul, atât de luminos, de pur și de inocent, până în momentul în care ochii ei i-au întâlnit pe cei ai unui sclav furios și recalcitrant, până în momentul în care a renunțat să fie precaută și l-a cumpărat pe o sumă imensă de bani, pradă unui sentiment pe care nu și-l poate explica, dar care îi domină spiritul, legându-i destinul de cel al lui Arin.
„Sclavul își fixase privirea asupra lui Kestrel și nici nu era de mirare, din moment ce ea declanșase nebunia. Kestrel a simțit cum în ea ceva oscila între destin și alegere.”
Îți mulțumesc, Rutkoski! Îți mulțumesc pentru că ai reușit să modelezi clișeele în ceva nou, inedit și misterios, că nu ai optat pentru un triunghi amoros (sper să nu am parte de așa ceva în al doilea volum, o să ignor hint-urile) și că ne-ai oferit un protagonist complex, viclean și inteligent, o imagine ușor distorsionată în oglindă a lui Kestrel. Un egal, ca să fiu sinceră.
Arin ajunge sclavul lui Kestrel pentru că… ah, sunt atâtea răspunsuri, însă nu știu care este cel potrivit. Nu. Să spunem că motivul nu este important. Nu încă.
„- Nu te înțeleg, a răspuns ea, simțind frustrare. Nu înțeleg ce vrei să spui, felul în care te schimbi, cum te porți acum într-un fel și-apoi în altul.
– Nici eu nu mă înțeleg pe deplin câteodată. Dar știu că vreau să merg cu tine în noaptea asta.
Kestrel a lăsat vorbele lui Arin să-i răsune în minte. În vocea lui exista un soi de forță mlădioasă, o muzicalitate neintenționată. Kestrel se întrebă dacă Arin știa cum se dădea de gol cu fiecare cuvânt obișnuit. Se întrebă dacă voia să o țină sub farmecul lui.”
Herranul își urăște stăpâna. O disprețuiește. Este proprietatea ei și este conștient de pedepsele pe care ar putea să le primească dacă nu o ascultă. Însă, spre marea lui surprindere, Kestrel nu îi dă ordine și uită de existența lui, cel puțin pentru o perioadă. Apoi, ca să își înfrunte tatăl și să scape de umbrele care o pândesc din vilă, protejând-o cu viața pe fiica generalului, Kestrel îl face pe Arin însoțitorul ei. Sclavul merge alături de ea în vizite de curtoazie, la picnicuri, baluri și petreceri, o urmărește atunci când atenția ei este concentrată asupra altei persoane și îi descoperă calitățile, slăbiciunile și pasiunile.
Am menționat mai sus dialogurile dintre Kestrel și Arin. Ugh. Întâlnirile dintre ei sunt electrizante, încărcate de tensiune. Te aștepți în orice moment ca ea să-l întrebe despre trecutul său, ca să-l cunoască mai bine, să-l lovească sau să-l provoace. Ca el să o înfrunte, să țipe la ea sau să îi fure cu disperare un sărut, uitând că ea este o valoriana, iar el un herran, că poporul ei l-a cucerit pe al lui, că el este un sclav, iar ea îl poate condamna la moarte printr-un singur cuvânt.
„Era o melodie suavă și tulburătoare. Când s-a încheiat, lui Kestrel i-a părut rău. L-a căutat din priviri pe Arin. Nu știa dacă o privise cântând. Acum nu se uita la ea. Privirea lui era pierdută, îndreptată spre grădină, dar nu părea să o vadă cu adevărat. Contururile feței i se îmblânziseră. Arată diferit, se gândi Kestrel. N-ar fi știut să spună în ce fel, dar părea cu totul altul.
Apoi el a privit-o și, speriată, ea și-a lăsat o mână să cadă pe clape, iscând un sunet nemuzical.
El a zâmbit. Era un zâmbet sincer, ceea ce o făcu să înțeleagă că toate celelalte de până atunci fuseseră prefăcute”
Am adorat sesiunile lor de Mușcă și Înțeapă (nu îți ofer detalii), când erau singuri și puteau să fie sinceri unul cu celălalt. Tatonările. Privirile aruncate pe furiș. Ura lui Arin, pe care nu poate întotdeauna să o mențină ascunsă, care țipă să fie eliberată, văzută, atinsă și înțeleasă de către Kestrel. Atracția care aproape că a pârjolit paginile, sub apăsarea delicată a degetelor mele. Admirația lui Kestrel pentru el, pentru sclavul care reușește să îi fure un zâmbet sau îi arată cât de ușor este să îți depășești limitele, să uiți de reguli și să îmbrățișezi necunoscutul. Fascinația lui Arin pentru ea, care scapă repede de sub control. Momentele îi care muzica le domolea spiritele înflăcărate și îi aducea din nou aproape unul de celălalt.
I ship them so bad.
„Băiatul a rămas pe loc. Primul lui gând a fost că visele pe care le avea aproape în fiecare noapte își găsiseră cumva cale afară din mintea lui. Apoi, pe când notele continuau să străpungă aerul printre copacii unduitori și să țâșnească acoperind zumzetul cicadelor, Arin și-a dat seama că sunetele erau aievea.
Muzica venea dinspre vilă. Picioarele i s-au îndreptat în direcția muzicii înainte ca gândurile să le ordone să se oprească, iar când mintea lui a înțeles ce se întâmpla, deja cedase și ea, fermecată.”
După cum ai observat, evit să îți dau amănunte despre acțiune sau despre celelalte personaje. De ce? Pentru că nu pot evita spoilerele și pentru că totul pălește în jurul celor doi. Este un roman YA în care se pune foarte mult accent pe romance, dar nu așa cum te-ai aștepta. Nu e ceva siropos, dragostea aia fulgerătoare, de la prima vedere, când ea leșină când îl vede, iar el se folosește de aroganță și de sarcasm pentru a sta departe.
Legătura dintre Kestrel și Arin este un joc periculos de-a șoarecele și de-a pisica. La început, există ura. Fierbinte, aprigă și de nestăvilit. Apoi, urmează atracția. Greu de ignorat. Încrederea. Respectul. Prietenia. Și… să îndrăznesc să spun iubirea?
Autoarea nu insistă foarte mult pe lumea creată, fiindcă scopul ei a fost să dezvolte două personaje impresionante, care te vor dezamăgi și care te vor răni. Te vei întoarce la un moment dat împotriva lor, îi vei critica și îi vei judeca, surprins de deciziile pe care le-au luat, iar la final vei rămâne la mijloc, între Arin și Kestrel, pentru că nu o să poți alege o tabără, pentru că nu o să poți diferenția binele de rău sau eroul de antagonist.
