Minunata familie Marvel · Brian Selznick – „Poate că familia lor avea o problemă cu timpul.”

„- Chiar şi un ceas defect arată ora corectă de două ori pe zi.”

În spatele cortinei, costumele îi așteaptă pe artiști. Replicile sunt rostite în şoaptă, cuvintele sunt absorbite de hârtie și de suflet. Cerneala se usucă pe anunțurile de la casa de bilete. Titluri imense sunt imprimate pe afișe, cronici și critici, promisiunile unei noi capodopere. Actorii se ascund în cabinele de probă sau îşi întâlnesc fanii în culise, entuziasmaţi şi înfricoşaţi în egală măsură. Scena le pregătește capcane, însă ei nu se tem. Minunata familie Marvel niciodată nu se teme.

Nu am citit cel mai cunoscut roman al lui Brian Selznick, Invenția lui Hugo Cabret, prilej cu care mi-am atras câteva semne de întrebare din partea mai multor bloggeri de carte. În 2007, eu devoram serii cu vampiri, vârcolaci şi îngeri, şi mă feream de romanele destinate copiilor, singura mea slăbiciune fiind Cronicile din Wardstone, una dintre seriile mele de suflet. Trebuie să îţi mărturisesc că am citit-o şi la „maturitate” şi mi-a plăcut mai mult. Atmosfera întunecată şi înfricoşătoare, înfruntările dintre Bine şi Rău, lecţiile despre vrăjitoare, Grimalkin şi magia… rece, periculoasă şi nelimitată.

În Minunata familie Marvel, magia este diferită. Nu se rezumă la vrăji, ritualuri şi incantaţii, la un grimoar blestemat, ce ajunge (aproape întotdeauna) în mâinile greşite. Magia lui Selznick îmbină cuvintele şi imaginile într-o poveste fermecătoare şi nostalgică, un dar nesperat pentru cititorii de toate vârstele, atât de ocupaţi cu dezlegarea enigmelor şi căutarea indiciilor, încât vor ignora răspunsul, dureros de realist.

Cheia misterului este un puzzle, însă piesele lipsă au fost răspândite de Brian Selznick pe durata a trei secole. Unele nu se potrivesc şi te îndrumă greşit, prelungindu-ţi călătoria. Altele sunt înşelătoare şi refuză să îţi spună secretul lor, de ce au fost alese şi modelate sub forma unor întrebări, şi nu a unor răspunsuri. Eu am citit greşit indiciile şi, deşi am acceptat cu mare entuziasm provocarea autorului, la finalul romanului m-am simţit sedusă şi abandonată, uimită de ingeniozitatea lui Selznick. Mi-a oferit mult prea repede adevărul, iar eu nu am observat că e înconjurat de minciuni şi de iluzii.

Trecutul, prezentul și viitorul se împletesc în Minunata familie Marvel. Povestea în imagini începe în 1766, pe corabia unui vas, la un spectacol de iluzionism ce se spulberă în noapte, atins de furia furtunii. Eşti martorul renaşterii, al unui vis timid, dar îndrăzneţ, care se hrăneşte cu speranţă şi talent, oferindu-ne prima generaţie de actori din familia Marvel.

Urmărind ilustraţiile, o serie superbă de desene alb-negru, le descoperi secretele şi temerile, viciile şi dorinţele. „Am citit” această parte a romanului fără grabă. Îmi plăcea să ating cu vârfurile degetelor ilustraţiile, de parcă astfel aş fi putut să simt urmele lăsate de vârfului creionului sau pulberea minei, asprimea ce îmbrăţişează foaia după ce un desen e terminat, pregătit să fie arătat lumii înconjurătoare.

Selznick surprinde toate ipostazele, problemele și gândurile artistului: neputinţa de a se ridica la nivelul aşteptărilor, al moştenirii, teama de eşec, adrenalina şi „excesul” de încredere, faima, otrăvitoare şi toxică, simbolul prăbuşirii spirituale şi fizice, tentaţia, care mereu îşi schimbă înfăţişarea, dar niciodată intenţia, iubirea, eclipsată de obsesie, nevoie şi dependență. Şi, poate cea mai sfâşietoare dintre ipostaze: nebunia. Nebunia hrănită de fani şi de critici, de propria minte şi de nevoia de autodepăşire, de a demonstra cine este cel mai bun, cel mai talentat, din toate generaţiile de actori din familia Marvel.

Drama artistului este evidenţiată doar prin desene, prin afişele, scrisorile şi filele de jurnal strecurate în imagini. Nu ştii ce gândesc sau ce îşi spun personajele din poveste. Poţi doar să deduci şi să îţi imaginezi, să creezi propriile tale scenarii, până când vei fi nevoit să îţi iei rămas bun de la ele, pentru că prima parte a călătoriei a luat sfârşit.

„Piesa era în desfăşurare. Actorii şi echipa se agitau încoace şi încolo, pregătindu-se pentru scenele lor şi montând decorul. Din spate, totul părea să fie construit din placaj şi pânză. Mirosea a praf şi a însufleţire, o combinaţie ciudată de sudoare, lemn, lumânări şi electricitate, ca şi cum aerul încă mai păstra esenţa tuturor celor care trecuseră vreodată prin clădire.”

După 400 de pagini, ne aflăm în 1990, când cuvintele înlocuiesc imaginile, iar Joseph Jervis rătăceşte pe aleile lăturalnice din Londra într-o noapte friguroasă de iarnă, în căutarea casei cu numărul 18 de pe strada Folgate, unde locuieşte unchiul său, Alfred Nightingale. Reţine adresa, mai ales dacă ai în plan să (re)vizitezi Londra: la acel număr se află Casa lui Dennise Severs, sursă de inspiraţie pentru Minunata familie Marvel.

Joseph nu îşi găseşte locul şi familia nu îl înţelege. Nefericirea, curiozitatea şi imaginaţia l-au convins să fugă de acasă. Chiar dacă soluţia găsită de el nu este nici pe departe cea mai sigură, la o vârstă fragedă, cu teama explodând în suflet, el îţi demonstrează că este un tânăr curajos şi îndrăzneţ, veşnic în căutare de răspunsuri. Ceea ce Joseph nu ştie, este că întrebările niciodată nu se vor sfârşi odată ce păşeşte în casa unchiului său. Se înmulţesc, te bântuie şi te torturează. Retrăieşti vieţile strămoşilor tăi, artişti şi actori despre care părinţii tăi refuză să îți vorbească.

Casa de la numărul 18 de pe strada Folgate este magnifică, de-a dreptul spectaculoasă. L-am invidiat pe Joseph, chiar dacă aventura lui a început cu probleme, cu o răceală şi cu febră, respectiv cu o privire circumspectă din partea unchiului său, care îl atenţionează că nu poate să rămână alături de el.

„Poveştile aveau puterea să stârnească un asemenea efect, dar aceasta nu era o poveste. Aceasta era o casă.”

Casa este un personaj, o enigmă. Un edificiu din lemn, piatră şi metal, unde fantomele îţi urmăresc fiecare mişcare. Camerele au personalitate şi nu apreciază schimbările. Nu ai voie să mişti obiectele din jur, să le atingi sau le schimbi ordinea. Sunt momente îngheţate în spațiu și timp, surprinse la nivel material şi fizic. Tablouri. Magia acestei case atinge pragul nemuririi. Trecutul este un prizonier, asemenea lui Joseph, însă celula nu are pereţi şi ferestre, gratii şi o încuietoare. Celula este simbolizată de tăcerea lui Alfred Nightingale, care refuză să îi împărtăşească nepotului său cine este. Cine ar putea să fie.

„Poate că Albert Nightingale era ca un vampir dintr-un roman, condamnat să fie martor la trecerea secolelor. Poate că era obligat să muncească zi şi noapte ca să împiedice viitorul să se infiltreze în casă, făcându-şi un fel de refugiu din trecut, singura lume pe care o cunoștea el.”

Excentric, exagerat de secretos, cu un stil vestimentar neobişnuit de colorat, completat de o pipă albă, Alfred Nightingale este personajul care te împiedică să descoperi adevărul, ultimul obstacol pregătit de autor pentru cititor. O să te laşi distras de eroii secundari, de grijile şi de tainele lor, poate că te vei strecura şi la o piesă de teatru, unde o mărturisire va distruge toate teoriile clădite de tine până în acel moment.

Nu vei pierde controlul asupra poveştii. De ce? Pentru că niciodată nu l-ai avut. Niciodată nu îl vei avea. Nu vei şti ce este real şi ce este ficţiune, dacă desenele sau cuvintele mint. Poate că toţi (te) mint. Autorul, personajele. Acel câine adorabil care fuge aproape în fiecare capitol. Poate că şi ilustraţiile (te) mint.

Sau poate că eu sunt singura mincinoasă, iar ceilalţi sunt nevinovaţi. Până la urmă, adevărul se ascunde (doar) în Minunata familie Marvel. Accepţi provocarea lui Brian Selznick?