Un bărbat pe nume Ove · Fredrik Backman – „Cu o rază de soare alungi toate umbrele.”

Cărți Foxisme Recenzii
Comandă
10

Perfect

9.9

User Avg

Un bărbat pe nume Ove · Fredrik Backman – „Cu o rază de soare alungi toate umbrele.”
Un bărbat pe nume Ove · Fredrik Backman – „Cu o rază de soare alungi toate umbrele.”

Un bărbat pe nume Ove a cucerit o lume întreagă prin modul irezistibil, plin de umor și tandrețe, în care explorează teme grave precum pierderea, bătrânețea, diversitatea, toleranța, principiile morale, prietenia și speranța. La final, nu aveți cum să nu îl adorați pe Ove.

Goodreads: 4.35

Gen carte:An publicare carte:Editură:, Autor:

„Cu o rază de soare alungi toate umbrele.”

Sunt romane despre care nu vreau să vorbesc sau să scriu. Romane ascunse în bibliotecă, pe ultimul rând, dar niciodată uitate pe rafturi. Citite. Devorate. Savurate. Romane ce îţi tulbură somnul, cu personaje unice, memorabile, imposibil de uitat. Aventuri retrăite la nesfârşit, cel puţin la nivel inconştient, de fiecare dată când te întorci la acel moment, dureros de familiar, când cartea a ajuns pentru prima oară în mâinile tale, iar tu erai (încă) neştiutor și indiferent.

Coperta, sinopsisul şi recomandările nu te-au pregătit pentru consecinţe. Pentru lacrimile vărsate în miez de noapte, cu urmele imprimate a doua zi pe obraji, pentru durerea ce îţi sfâşie sufletul, când personajele tale preferate sunt rănite, torturate şi abandonate la o răscruce de drumuri, indecişi ce să aleagă, uitarea sau răzbunarea, viaţa sau moartea. Nimic nu te pregăteşte pentru scenele în care minciuna devine mai importantă ca adevărul şi se transformă în monedă de schimb. Pentru clipa în care piesele lipsă din puzzle alunecă dintre pagini şi misterul îţi este dezvăluit.

Şi nimeni şi nimic nu m-a pregătit pentru Ove, acest bătrân morocănos şi insensibil, răutăcios şi arogant, care mi-a spus direct, fără menajamente, că sunt proastă. Eu, cititoarea, am fost jignită la pagina 26. Am crezut că nu am citit bine sau că sunt victima unei farse. După cum aveam să aflu pe parcurs, încă (uşor) şocată de „complimentul” primit, toţi suntem „defecţi”, limitaţi, lipsiţi de talente şi incompetenţi, Ove fiind singurul adult, singurul om cu viziune şi discernământ, pedepsit să trăiască într-o lume în care nu este înţeles şi apreciat.

Dacă Fredrik Backman va renunţa vreodată la scris, o să devin stalker cu normă întreagă. Dacă se gândeşte la o altă carieră, trebuie să fie împiedicat, cât mai repede, de cel mai apropiat fan. Îl lăsăm să petreacă timp cu familia şi să plece în vacanţe, să se bucure de aparenta libertate, însă nu trebuie să fie egoist. Să îşi amintească de noi, cititorii din toată lumea, care îi citesc cu nerăsuflare cărţile, aşteptând următoarea lectură savuroasă.

Doar că operele sale nu pot să fie descrise doar printr-un singur cuvânt sau articol. Sunt minunate. Magice. Comori la care nu vreau să renunţ. Sunt tandre şi emoţionante, dureroase şi tragice. Sunt romane pe care le-aş reciti (cel puţin) lunar, lecţii de viaţă împletite armonios în poveşti cu tâlc, ironice, presărate cu umor spumos şi cu o „galerie” de personaje atât de autentice, de reale şi de credibile, încât ai putea chiar acum să îţi întorci sau să îţi ridici privirea şi să le regăseşti lângă tine. Aşteptând ca tu să faci primul pas, primul gest.

Pentru că doar de atât este nevoie. De un zâmbet, de o clipă de neatenţie, de o încurajare şi de un cuvânt rostit din suflet. Şi de un accident, dacă vorbim de Un bărbat pe nume Ove, romanul care mă însoţeşte din decembrie în bagaj, aşteptând ca eu să capăt suficient curaj pentru a aşterne pe laptop „câteva” cuvinte despre el.

Am încercat să îmi adun mai bine ideile, să scriu articole mai scurte, dar nu pot. Chiar dacă sunt perioade în care scriu mai rar şi nici pe departe cât de mult mi-aş dori, nu m-aş putea ierta dacă aş decide să tai paragrafe întregi doar ca să trec cât mai repede la următoarea carte. Nu vreau să îmi limitez sentimentele şi gândurile, să emit o părere doar ca să existe. Vreau ca toţi cititorii să înţeleagă ce impact a avut romanul respectiv asupra mea şi să îi duc în spatele cortinei, unde cuvintele preiau controlul, iar eu sunt doar mesagerul.

Mă gândesc săptămânal la Ove şi încă nu-mi vine să cred cât de ataşată sunt de el. Judecă şi caracterizează oamenii după maşinile pe care le conduc, urăşte tehnologia şi, la un anumit nivel, însăşi ideea de evoluţie, e acid şi nesuferit cu vecinii săi, nu înţelege semnificaţia cuvântului „politeţe” şi, probabil, dacă ar avea o astfel de putere, ar şterge cuvântul din dicţionar şi ne-ar obliga pe toţi să conducem Saab-uri, marca lui preferată de maşină.

Însă nu este un copil în haine de adult. Un neînţeles? Da, mai mult ca sigur. Dar, în ciuda tuturor probabilităţilor, este şi liantul, centrul, motivul pentru care celelalte personaje se cunosc, se iubesc şi se împrietenesc, transformând un cartier de locuinţe în una dintre cele mai excentrice şi neobişnuite familii pe care le vei întâlni vreodată. Diferenţele dintre ei simbolizează scânteia care declanşează excesele de furie ale lui Ove, neputinţa lui de a-şi săvârşi misiunea zilnică, veşnic amânată pentru că soneria mereu sună, iar vecinii refuză să plece din faţa uşii lui, chiar şi după ce trage perdelele de la ferestre, ca „răspuns” la orice cerere ar primi în ziua respectivă.

Oare aş putea să vorbesc de un sentiment de dependenţă?

Ai putea să devii dependent de mânia unui pensioar care nu ştie cum să te facă să pleci mai repede de pe aleea sa? Ai putea să râzi atunci când el e nervos, să îl îmbrăţişezi atunci când se fereşte de tine, să îl iubeşti atunci când păşeşti în casa lui, unde fantomele trecutului încă bântuie, aşteptând să-l răpună? Fantome care vorbesc despre o căsătorie fericită şi o soţie extraordinară, despre bucuria de a fi părinţi şi despre un bărbat talentat, dar nesigur pe el, cu o copilărie tragică şi, cel puţin din punctul meu de vedere, inumană?

„El îi construia un raft, iar ea îl umplea cu cărţi ale unor oameni care scriau pagini întregi despre sentimente. Ove înţelegea lucrurile pe care le vedea şi le putea atinge. Beton şi ciment. Sticlă şi oţel. Unelte. Lucruri pe care le puteai desluşi. Înţelegea unghiurile drepte şi instrucţiunile clare. Machete şi schiţe. Lucruri care puteau fi desenate pe hârtie. Pentru el, totul era alb sau negru.

Iar ea era culoare. Toată culoarea lui.”

Am iubit flashback-urile, capitolele în care am avut oportunitatea să-i cunosc pe ceilalţi Ove. Ove-copilul, forţat să se maturizeze de la o vârstă fragedă, un tânăr muncitor şi onest, adeptul rutinei şi al monotoniei. Ove-bărbatul, timid şi ruşinos, ce îşi cunoaşte limitele şi nu îndrăzneşte să viseze, să spere la o viaţă mai bună şi la o familie care să-l iubească.

Există atât de multă suferinţă în trecutul lui. O suferinţă tăcută, aproape palpabilă, ce îi împiedică pe cei din jurul său să ajungă la el, cu atât mai puţin să-l cunoască. Nu le doreşte mila sau simpatia. Singurătatea îi oferă siguranţă şi acces nelimitat la amintiri, însă ele au un efect nociv asupra lui. I-au modelat trăsăturile şi caracterul, iar dispreţul a înlocuit iubirea. Dispreţ faţă de noutate şi schimbare, faţă de tot ce este străin şi diferit.

Însă nici măcar Ove, atât de atent să nu simtă sau să arate simpatie, nu poate să fie indiferent când o cunoaşte pe Parvaneh, noua lui vecină, sau după ce este urmărit de o pisică amărâtă şi jupuită, neimpresionată de încercările lui Ove de a o izgoni de pe peluza lui proaspăt tunsă. Acum, să nu crezi că devine un bătrân simpatic, iubitor şi înţelegător. Mulţumită lui Backman, „Ove” şi „ursuz” au devenit şi vor rămâne sinonime.

Parvaneh este mi-nu-na-tă. Dezinvoltă, aprigă şi încăpăţânată. Ea nu cunoaşte regulile şi istoria cartierului, că Ove a fost detronat din funcţia de preşedinte al asociaţiei de proprietari (şi nu în orice fel, ci printr-o „lovitură de stat”), şi că în fiecare zi, fără nicio excepţie, execută o serie de verificări riguroase pentru a se asigura că toate normele sunt respectate şi că nimeni nu a parcat neregulamentar (ca să îţi faci o idee, acest drum include şi lovirea unui panou indicator).

Cum familia ei nu şi-a făcut „temele”, problemele apar de la prima întâlnire, când Ove observă că 1) vecina lui este o iraniancă gravidă, 2) nu ştie semnificaţia cuvântului „nu” şi nu are niciun pic de respect pentru reguli, 3) soţul ei este un tolomac, care nici măcar nu ştie să parcheze o maşină și 4) copiii lor sunt gălăgioşi şi vor face foarte multă mizerie.

Este imposibil de descris legătura ce se formează între Ove şi Parvaneh, cum nemulţumirile lui Ove sunt absorbite de energia ei, de problemele şi surprizele ce apar în orice familie. Fără să îşi dea seama, Ove devine tată şi bunic, prieten şi mentor. Îşi temperează reacţiile şi încearcă să accepte defectele celorlalţi, să se obişnuiască treptat cu numărul din ce în ce mai mare de musafiri din casa sa, atât vecini, cât şi necunoscuţi, care au nevoie de el.

 „- Ascultă aici, începe Ove, închizând cu grijă portiera. Ai făcut doi copii şi eşti pe cale să-l trânteşti pe al treilea. Ai venit dintr-o ţară străină, de unde sigur ai fugit de război, persecuţii şi alte iaduri. Ai învăţat o limbă nouă, ai învăţat carte şi o meserie, cu care îţi câştigi pâinea şi ţii laolaltă o familie de nătărăi. Şi să mă ia naiba, da’ până acum nu am văzut să îţi fie frică de ceva pe lume!”

Mândria este unul dintre motivele care îl îndrumă pe Ove din casă în casă. Repară şi meştereşte fără să se plângă, acceptând din „obligaţie” aproape orice cerere. El este meticulos şi descurcăreţ, iar eficiența lui se reflectă în îmbrăţişările primite, în zâmbetele ce îl însoţesc după ce închide uşa, în cuvintele de admiraţie şi respect cu care este întâmpinat pe stradă, chiar şi atunci când se răsteşte la un vecin sau nici măcar nu se osteneşte să răspundă la un salut. Ca orice om, cu defecte şi aptitudini, are un loc şi un rol, o comunitate căreia să îi aparţină.

Pot să afirm că m-am ataşat de un cartier? Pot; până la urmă, cine m-ar opri? Mi-ar plăcea să locuiesc lângă Ove şi să mă trezesc dimineaţa pentru a-i urmări „inspecţia”. Mi-ar plăcea să îi cunosc vecinii, să le ascult din nou poveştile şi să le descopăr secretele. Să ne strângem toţi în casa lui Ove, unde ne simţim primiţi şi protejaţi, chiar şi atunci când gazda încearcă să ne îndrume, nu neapărat subtil, spre uşa larg deschisă.

„Descoperise că îi plăceau casele. Poate pentru că erau uşor de înţeles. Puteau să fie calculate şi desenate pe hârtie. Nu curgea apă înăuntru dacă le izolai bine. Nu se prăbuşeau dacă zidurile de rezistenţă erau construite temeinic. Casele erau cinstite, îţi dădeau ce meritai. Ceea ce, din păcate, nu se putea spune despre oameni.”

Spre finalul romanului, am descoperit că viaţa unui om poate să fie definită de maşinile pe care le-a condus. Acolo, în model şi în marcă, sunt toate răspunsurile. Afli dacă are o familie sau dacă a fost promovat, dacă are un copil său trăieşte singur. Un ambalaj rătăcit îţi spune ce preferă să mănânce, iar un sticker lipit strâmb pe geamul lateral este o amintire păstrată mereu aproape. O maşină sport, o dubă sau o maşină străină? Spirit liber, familist convins sau aventurier? Nu vreau să îți împărtăşesc capitolul sau pagina, dar, când o să ajungi în acel moment, îl vei cunoaşte mai bine pe Ove. Şi pe tine însuți.

Cu umor şi nostalgie, Fredrik Backman surprinde în Un bărbat pe nume Ove fragilitatea vieţii, greutăţile întâmpinate odată cu înaintarea în vârstă, speranţa şi iubirea ce încolţesc chiar şi în sufletul celui mai recalcitrant şi încăpăţânat dintre oameni.
Este un roman despre diversitate şi acceptare, înţelegere şi prietenie, un roman în care stereotipurile sunt distruse şi perfecţiunea este interzisă.
Este o capodoperă modernă şi un volum ce nu ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă.
Este cartea pe care simt nevoia să o recitesc iar şi iar… la nesfârşit.

P.S.: Nu, nu am să îţi spun cum m-a jignit Ove la pagina 26.

P.P.S.: Recomand și ecranizarea din 2015, A Man Called Ove.

10

Perfect

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

2 Comments

  1. Tot ceea ce este scris în recenzie, am simțit și eu când am citit cartea. Am trecut de la o stare la alta, de la agonie la extaz. Cartea aceasta mi-a deschis ochii cu privire la tot ceea ce mă înconjoară, la prieteni, la familie. O sa recitesc “Un bărbat pe nume Ove” pentru că merită și pentru că eu una, o ador.

    Reply
    • Vă recomand și „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”, dacă încă nu ați citit romanul.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader