Dragonul cu inima de ciocolată · Stephanie Burgis – „Oamenii mint şi înşală!”

„- Oamenii au ceva mai bun ca erudiţia. Au ciocolata.”

Sunt foarte mulţi autori care îşi torturează cititorii, însă niciunul nu o poate întrece pe Stephanie Burgis: este diabolică. Îţi promite o aventură de neuitat, cu dragoni, vrăjitori, puţină magie şi un umor spumos, savurat cu nostalgie şi melancolie, dar nu te avertizează de pericolul care te pândeşte după fiecare pagină: o poftă nebună de dulce, de ciocolată. Când citeşti Dragonul cu inima de ciocolată, nu există voinţă.

Poate o urmă de rezistenţă, un impuls de a-ţi întoarce privirea şi de a refuza clătitele cu blat pufos, umplute cu o cremă absolut delicioasă, rece şi răcoroasă, a cărei reţetâ niciodată nu o vei afla. Urmează tarte şi fursecuri, torturi şi bomboane, toate pudrate cu zahăr şi magie. Fiecare prăjitură este perfectă, o operă de artă. Nu ai gustat niciodată ceva asemănător, ceva atât de dulce şi de rafinat, de intens şi de răscolitor.

Dacă treci de prima „tentaţie”, dacă eviţi toate capcanele pregătite de autoare pentru tine, te aşteaptă o recompensă: o cană cu ciocolată caldă, din care nu lipsesc ingrediente secrete, neaşteptat de „piperate”. Lichidul fierbinte, ambrozia dragonilor, te corupe şi te seduce, însă nu este înşelător sau distrugător. Împreună cu Aventurine, vei descoperi şi puterile tămăduitoare ale ciocolatei, o atmosferă liniştitoare şi un sentiment puternic de siguranţă, de apartenenţă, imposibil de înlăturat.

„… am cuprins cupa cu ambele mâini şi am inspirat adânc aburii care se ridicau din ea. Aveam nevoie de ciocolată ca să spele tristeţea pe care o simţeam şi frigul cenuşiu care încă sălăşluia înăuntrul meu şi care mă bântuia încă de când mi se păruse că văd pe cer nişte aripi care nu erau, de fapt, acolo.

M-am lăsat pătrunsă de căldura vie a bucătăriei albe, de mirosul boabelor de cacao puse la copt, de imaginea Marinei care trebăluia deasupra uneia dintre plite măsurând smântâna cu multă siguranţă, ca şi cum această privelişte ar fi putut să spele griul care îmi acoperea inima şi să-l înlocuiască cu nişte bandaje viu colorate.

Aici era locul meu. Asta eram eu. Şi nu aveam de gând să las pe nimeni să schimbe asta.”

Ah, nu cred că am început bine acest articol. Deja am gâtul uscat şi îmi e poftă de dulce. Salivez după ciocolata cu chili a Marinei şi îmi imaginez cum păşesc din nou în ciocolateria ei, unde întotdeauna miroase a nucșoară, scorţişoară, cuişoare şi vanilie. Văd rafturile din bucătărie, încărcate cu vase înalte din argint şi aur strălucitor, cupe şi pahare de toate culorile, aşteptând să fie umplute cu iluzii şi secrete, cu amintiri şi vise. Într-un colţ, zăresc tăvile pentru copt, cele două cazane imense din cupru, iar în faţă este un cuptor mare şi alb, cu o lespede imensă de piatră aşezată pe unul dintre grătare.

În ciocolateria Inima de dragon, magia nu poate să fie încătuşată sau controlată. Se regăseşte în mirodenii şi ingrediente. Îi ocroteşte pe ucenici şi pe ciocolatieri, le spulberă îndoielile şi temerile, îi protejează de uneltirile ce ameninţă să spulbere vrăjile ţesute de talentul Marinei, care nu se lasă înfrântă sau subjugată de răutatea celor din jur.

Ura oamenilor este sufocantă şi toxică. Ambiţia, umbrită de prea multă încredere în sine, a obligat-o pe Marina să se ascundă în Drachenburg, un oraş aglomerat şi prosper, cu legături comerciale strânse. Aici, a deschis o ciocolaterie. Din păcate, firea uşor colerică şi un temperament vulcanic, imprevizibil, nu au ajutat-o să-i câştige pe locuitorii din Drachenburg de partea ei. Marina este încăpăţânată şi nu se supune regulilor. Nu acceptă compromisuri şi nu îşi modifică reţetele, indiferent de circumstanţe.

Inima de dragon suferă din pricina alegerilor sale. Nu este considerată o ciocolaterie, ci o dugheană. Ucenicii cedează în faţă presiunii şi renunţă, răspândind zvonuri şi diferite alegaţii despre firea recalcitrantă a ciocolatierului, a cărui mândrie nu poate să fie întrecută decât de pasiunea şi dăruirea cu care pregăteşte fiecare preparat. Într-o astfel de situaţie, cine ar fi crezut că „talismanul” norocos al Marinei avea să fie un dragon pofticios, înnebunit după ciocolată?

„Nu pot să spun că m-am întrebat vreodată cum ar fi să devin om. În definitiv, bunicul Grenat a susţinut întotdeauna că este mai prudent să nu stai de vorbă cu mâncarea şi toţi dragonii ştiu că oamenii sunt cel mai periculos fel de mâncare.”

Aventurine este o eroină extraordinară, plină de surprize. Magia ei nu se regăseşte în bucătărie, unde pregăteşte, învaţă şi creează sub privirea exigenta a Marinei. Magia ei este specială, vie şi de o inocență dureros de copilărească, o avalanşă de emoţii ce se strecoară în sufletul cititorului şi îl îmbrăţişează cu stângăcie, refuzând să-l elibereze din strânsoare chiar şi după citirea ultimului capitol.

Aventurine îţi va sfâşia inima. Nu din răutate sau dorinţă; uneori, te va face să râzi cu lacrimi. Îi vei admira îndrăzneala, curajul şi limba ascuţită, sursă a numeroase situaţii comice şi replice acide, delicios de savurat. Dar vor exista capitole în care tristeţea ei te va înduioșa. Când vei dori să îi oferi un cuvânt de alinare şi de încurajare şi îţi vei aminti că nu există o poartă, o linie de trecere, între realitate şi ficţiune.

Păcălită de un om, cea mai periculoasă pradă dintre toate, Aventurine îşi pierde aripile, solzii şi identitatea. Nu mai este un dragon, o fiinţă impunătoare şi puternică, ci o copilă de doisprezece ani, lipsită de gheare şi colţi, fără familie şi puteri. Ghidată de Stephanie Burgis, Aventurine trebuie să înveţe (cum) să fie umană. Prin ochii ei, într-un stil nostalgic, tragedia se împleteşte cu comedia. Un dragon îi observă şi îi studiază pe oameni, încercând să fie ca ei. Le judecă comportamentul şi înfăţişarea, le critică viciile şi legile… şi le devorează ciocolata.

În spatele uşii de la Inima de ciocolată, un dragon descoperă secretele din bucătărie. Simţurile ascuţite, precum şi papilele gustative extrem de dezvoltate, o ajută pe Aventurine să pregătească delicatese. Recunoaşte fără probleme ingredientele. Ştie cât să pună, ce să amestece, cât de încins trebuie să fie cuptorul. Uneori, căldura o tulbură şi îi aminteşte de ce a pierdut, de casa ei din munţi, de familia ce o caută şi nu înţelege unde a dispărut. Lacrimile îi alunecă pe obraji şi se topesc în ciocolată, aparent singurul ei aliat.

Ca şi Marina, Aventurine nu încearcă să se schimbe pentru a respecta normele unei societăţi care o respinge pentru că nu vrea să se îmbrace ca o domnişoară şi nu se teme să îşi murdărească mâinile. Spiritul ei nu este îmblânzit, iar dragonul încă trăieşte în ea. Indiferent de formă sau aspect, sălbăticia Aventurinei nu poate să fie ţinută în frâu: este palpabilă şi înfricoşătoare, la fel ca magia din ciocolaterie. Nu încearcă să fie înţeleasă, doar întreţinută şi dezvoltată. Într-un fel, este ca un aluat: trebuie să fie lăsat să crească.

Intrigile şi urzelile nu lipsesc, nici măcar într-un regat atât de mic. Există o competiţie nemiloasă între cele trei ciocolaterii din Drachenburg, sursă pentru trădări şi înscenări, minciuni şi capcane. Dar, ca şi cele pregătite de Stephanie Burgis, aceste capcane formează un şir abrupt de trepte, ce, la prima vedere, par greu de urcat. Însă Aventurine nu cedează, nu renunţă fără luptă. Nu are nevoie de gheare ca să se caţăre sau de dinţi ca să se apere. Urcă fiecare treaptă şi acceptă toate lecţiile şi loviturile primite, atât de la duşmani, cât şi de la prieteni şi familie.

„Nu mai auzisem niciodată de ciocolată. Nici măcar Jasper nu îmi vorbise despre ciocolată, el care citise toate cărţile de filosofie umană pe care reuşise să pună gheara. Cum de puteau filosofii lui să fie atât de fericiţi la gândul că se pot hrăni cu plante şi să ignore complet ceva infinit mai delicios?”

Dragonul cu inima de ciocolată nu este un roman pentru adulţi sau pentru copii. Este o carte pentru toţi, chiar şi pentru cei care nu obişnuiesc să mănânce ciocolată (dacă eşti o astfel de persoană, te asigur că situaţia se va schimba dramatic după câteva capitole).

Nu am să îndulcesc realitatea: romanul nu este recomandat celor care îşi doresc să renunţe la ciocolată sau să se ţină (cât de cât) de regim. În ciocolateria Marinei, toţi cititorii sunt aşteptaţi şi, te asigur, oricât de neobişnuite sau de stricte ar fi cerinţele tale, ciocolatierul şi ucenica sa te vor surprinde când îţi vor aduce comanda. Le plac provocările, iar inspiraţia, talentul şi pasiunea niciodată nu vor părăsi Inima de ciocolată.

P.S.: Când Aventurine va înţelege ce înseamnă să fii om, vei simţi nevoia să îmbrăţişezi cartea şi să priveşti din nou coperta. Uită-te la ilustraţie – o enigmă poate să fie rezolvată dacă eşti atent(ă) la detalii.

„Să nu ai niciodată încredere în oameni. Oamenii mint şi înşală!”