Elias și spioana Cărturarilor (An Ember in the Ashes #1) · Sabaa Tahir

Am terminat romanul în urmă cu două zile și încă nu am putut să mă apuc de altă carte. Probabil că tu nu o să mai ai încredere în mine, ca bookaholic și „critic”, dacă îți spun că am descoperit o altă serie fascinantă, care mi-a întrecut toate așteptările, care m-a făcut să mă simt vie, energică și plină de viață, doar pentru ca la final să fiu abandonată de către autoare, epuizată și tristă, numărând zilele până când va apărea continuarea. Am simțit că Sabaa Tahir mi-a luat o parte din suflet cu volumul Elias și spioana Cărturarilor.

Mi-am dorit cartea din prima clipă în care ochii mei au alunecat asupra titlului, ca apoi să se holbeze indecent de mult la copertă (cea originală). Cred că a fost dragoste la prima vedere, însă indiscreția mea a făcut romanul să se înroșească și să se ascundă de privirea mea câteva luni de zile, timp în care am uitat de „mica” mea obsesie și m-am îndrăgostit de trilogia Legend, de Marie Lu și de seria Demon, de Peter V. Brett.

Dar cum soarta este capricioasă și are o deosebită plăcere când i se ivește ocazia să mă tortureze, mulțumită Editurii Art, după multe peripeții și întâmplări care mă vor amuza peste câțiva ani, cartea a ajuns în mâinile mele. În acel moment, mi-am luat rămas bun de la realitate și de la cei din jurul meu. Aveam bagajele pregătite pentru o aventură nouă, însă nu știam cât avea să mă coste.

Ai citit vreodată o carte cu teamă? După ce am fost dezamăgită de foarte multe serii cunoscute, atât de lăudate și des recomandate, încât nu m-am îndoit că o să îmi placă și mie la fel de mult, am ajuns să privesc cu scepticism romanele care beneficiază de foarte multă publicitate (nu trebuie să fie neapărat agresivă). După doi ani, am descoperit excepția.

Sabaa Tahir m-a transformat în fanul ei după primele capitole. Știam că o să devorez cartea, că o să o iubesc și că o voi recomanda în stânga și-n dreapta, în sus și în jos, la prieteni și la dușmani, doar că nu bănuiam că voi avea atât de multe emoții în timp ce o citeam. Entuziasmul mă îndemna să citesc de două ori mai repede ca de obicei, în conflict cu mintea, care mă îndemna să fiu precaută și să savurez, cât mai lent posibil, fiecare pagină. Nerăbdarea se amesteca cu teama, prilej cu care inima mea își întețea neobișnuit de repede bătăile, simțind primejdia în care se aflau personajele. Bucuria era umbrită de sentimentele confuze ale eroilor și de „pătratul amoros” care se devoltă pe la jumătatea romanului, însă voi reveni la el mai târziu, cu o doză mare de sarcasm.

„Viața este alcătuită dintr-o grămadă de momente care nu înseamnă nimic. Și pe urmă, într-o bună zi, apare o singură clipă care schimbă toate secundele ce-i urmează.”

Imperiul este condus de către Războinici, luptători nemiloși și cruzi, crescuți și clădiți la Academia militară Blackcliff. În momentul în care ești „ales”, ai câteva opțiuni: să lupți ca să supraviețuiești, să ucizi, ca să demonstrezi că ești puternic și că nu eziți în a asculta ordinele superiorilor tăi, sau să renunți la speranță și să îți dorești Moartea, în loc să îți petreci următorii ani fugind de ea, supus unei instrucții severe și a unui regim de viață care ar putea să te lase fără suflet și lipsit de umanitate.

Elias Veturius este mândria Academiei. Urmașul unei dintre celei mai importante și privilegiate familii din Imperiu, el este soldatul perfect, cu cele mai mari calificative. Este curajos, inteligent și un războinic talentat, un conducător respectat de către colegii și de către prietenii săi, însă dacă o mare parte din elevii de la Academie își doresc să fugă și să fie liberi, fără să aibă curajul să rostească aceste cuvinte trădătoare sau să își ducă la îndeplinire gândurile, Elias este hotărât să riște totul pe un plan nebunesc și aproape lipsit de izbândă. El este pregătit să dezerteze.

„Am învățat multe lucruri de la femeia asta care m-a purtat în pântece. Unul dintre ele este să mă controlez. Îmi înghit furia și dezgustul, mă golesc de orice trăire. Ea se încruntă, strâmbă puțin din buze și duce mâna la gât, urmărind cu degetele liniile unui tatuaj albastru și ciudat care răzbate de sub guler.”

În prima zi de cadet, când un elev al Academiei îndeplinește 14 ani, Profeții îi oferă o mască din argint moale, care se mulează pe trăsăturile soldatului, urmând să devină una cu el. De Măști ar trebui să îți fie frică. Sunt asasini nevăzuți, care pot să apară în orice oră din zi sau din noapte, care știu când sunt mințiți și ucid fără milă, dacă asta le este misiunea.

Deși doar câteva zile îl mai despart de absolvire, masca lui Elias nu s-a contopit cu el. Și-o scoate de fiecare dată când este singur, o privește drept un parazit care vrea să-l schimbe și să-l transforme în tot ceea ce urăște mai mult pe lume.

„Sunt singurul elev căruia masca nu i-a devenit una cu pielea – lucru care dușmanilor mei le place să-l scoată în evidență. În ultimul timp, însă, masca a început să se lupte cu mine, forțează procesul de contopire prinzându-mi-se de ceafă cu fire subțiri. Îmi face pielea să mi se strângă și mă simt ca și cum n-aș mai fi eu însumi. Ca și cum nu voi mai fi niciodată eu însumi.”

Cu toate acestea, viața la Academie este mai ușor de suportat alături de Helena, prietena lui cea mai bună. Cred că este personajul față de care mi-am schimbat părerea cel mai des. În contrast cu Elias, Helena ascultă de Profeți și este o adevărată patrioată. Este singura fată din Academie, dar să nu îndrăznești să o subestimezi. Nu te lăsa influențat de ochii ei albaștrii, de părul blond sau de frumusețea sălbatică care o acoperă asemenea unei aure când luptă, pentru că în secunda următoare pumnalul ei se va afla la gâtul tău, așteptând să respiri, ca să îți dea lovitura finală.

Prietenia dintre Elias și Helena este de o complexitate rar întâlnită. Când amândoi sunt aleși drept Aspiranți, având posibilitatea de a deveni următorul Împărat, respectiv Împărăteasă, a Imperiului, sentimentele și loialitățile lor sunt testate pe durata Încercărilor. Devotamentul pe care îl au unul față de celelalt, sentimentele nerostite, trecutul dureros care-i unește, atracția împotriva căreia încearcă să lupte, chiar și dorințele lor cele mai pătimașe și întunecate, îi transformă din prieteni și aliați în dușmani și adversari.

„Între mine și Helena au apărut lucruri nespuse, lucruri care mă fac să mă simt altfel atunci când îi văd pielea dezgolită sau stângăcia pe care i-o provoacă faptul că îmi fac griji pentru ea. După atâția ani de prietenie directă și deschisă, nu știu ce înseamnă aceste lucruri. Știu însă că nu-i momentul acum să ne gândim la ele.”

În urmă cu 500 de ani, Clanul Cărturarilor a fost cucerit de către Războinici. Nu au voie să cunoască arta cititului, sunt atacați în permanență de către Măști, prin numeroase raiduri și inspecții neașteptate, având drept rezultat morți sau prizonieri, trăiesc permanent în teamă, sunt săraci și pot să fie vânduți drept sclavi.

Laia este o tânără speriată, care își vede viața distrusă în urma unui raid. Fratele ei este arestat de către Măști și acuzat de trădare, căminul îi este distrus, iar singura șansă pe care o mai are se află în mâinile Rezistenței, rebelii care vor să îi înfrângă pe Războinici și care luptă pentru libertate.

„Fratele meu încă se luptă și țipetele lui parcă mă străpung direct. Știu că le voi auzi iar și iar, că-mi vor răsuna în minte ceas de ceas, zi de zi, până când voi muri, dacă nu fac ce trebuie. Știu prea bine.

Și totuși, fug.”

Față de eroinele din alte serii, Laia s-ar putea să-ți pară o lașă. Dar nu este. Un copil singur și înfricoșat, care acceptă să devină spionul Rezistenței și să se infiltreze în Academie, nu devine peste noapte, sau în cazul de față, într-un singur roman, o mare războinică, pregătită să își asume riscuri și capabilă să-și învingă adeversarii. Trimisă drept sclava Comandantului, o femeie diabolică, rece, meschină și de o violență care i-ar înspăimânta și pe cei mai cumpătați dintre războinici, Laia este abuzată, bătută și lovită fără milă, dar înfruntă cu greu indiferența celor din jur și își ascunde cu ultima răsuflare lacrimile care amenință să îi înfrângă rezistența, pentru că știe că viața fratelui ei se află în mâinile sale. Dacă ea da greș, mor amândoi. Eu nu văd lașitate, ci voință și curaj.

Și dacă tot am pomenit de Rezistență, o să mă opresc puțin asupra lui Keenan. Războinicul rece și nemilos, care nu are încredere în Laia, sigur că o să eșueze și că nu este suficient de puternică pentru a înfrunta ororile care o așteaptă. Bărbatul chipeș și periculos, care o caută prin mulțime aproape în fiecare zi, așteptând un semn de la ea, o informație prețioasă pe care tânăra ar putea să o găsească la Academie și care ar putea să le ofere membrilor Rezistenței oportunitatea necesară pentru a înfrânge Războinicii și a-i elibera fratele din închisoare.

Keenan știe să își ascundă sentimentele, dar masca pe care o poartă începe să se dizolve treptat, în preajma tinerei Cărturărese. E fermecat de naivitatea ei, vrăjit de acei ochi care îl provoacă, așteptând un semn, un indiciu oricât de mic, că ea nu este o simplă unealtă a rebelilor și că el ține la ea.

„Keenan nu spune nimic, iar tăcerea bruscă mă face să-mi ridic din nou privirea spre ochii lui. Mi se tăie respirația când îmi dau seama ce descopăr în ei, fără putință de tăgadă: o cunoaștere profundă, o înțelegere amară a durerii pe care acum o știu și eu prea bine. Am în față pe cineva care a trecut prin încercări la fel de întunecate ca și mine. Poate chiar mai întunecate.”

Aici apare bila neagră a romanului, de care am pomenit puțin mai sus: „pătratul amoros”. Nu știu dacă mă deranjează nesiguranța personajelor sau a mea. Dacă nu citeam descrierea de pe copertă, nu bănuiam că prima întâlnire dintre Elias și Laia avea să fie atât de puternică, o avalanșă de emoții și de gânduri nerostite.

Îmi plăcea legătura dintre Laia și Keenan, fericirea care îi lumina ei chipul când el o găsea, grija pe care el i-o poartă, întâlnirile lor secrete, iar apoi… a apărut Elias. Elias, care nu se poate abține să o admire pe Laia și să se holbeze la ea (tot repetă asta, nu sunt cuvintele mele), care o salvează și o protejează, care o dorește și se gândește mereu la ea.

„N-am mai văzut-o, altminteri mi-aș fi amintit de ea. În ciuda cătușelor grele argintii și a cocului dureros de strâns care-i caracterizează pe toți servitorii de la Blackcliff, nu arată deloc a sclavă. Rochia neagră îi vine mănușă și i se mulează perfect pe toate formele, făcând să se întoarcă multe capete după ea. Are buze pline și moi și un nas drept pentru care ar invidia-o multe fete, Cărturăreasă sau nu. Mă holbez la ea, îmi dau seama că mă holbez, îmi spun să încetez, dar mă holbez în continuare. Respir sacadat, iar trupul meu trădător mă împinge spre fată până când nu mai rămân decât vreo două degete între noi.”

Cum să explic? Laia e atrasă de amândoi. Discuția dintre ea și Elias de la finalul romanului m-a tulburat. Fiecare gest pe care l-au făcut, fiecare cuvânt, adevăr și mărturisire care le-a trădat buzele, au clădit acel capitol într-un dans exotic și seducător, la care voiam și nu voiam să iau parte. În acel moment, am spus că sunt Team Elias. Însă autoarea e puțin malefică, pentru că după câteva pagini, sunt Team Keenan. Să nu uit de Helena, care completează „pătratul amoros”, care e bună, dar e rea, care e prietenă, dar e trădătoare, care îi seamănă atât de bine lui Elias, încât tot speram să fie rude, pentru ca relația dintre ei să fie imposibilă (incestul nu se potrivește cu caracterul lor). Concluzia? Sunt foarte, foarte confuză. Nu știu ce îmi doresc.

„Mă întind plină de îndrăzneală și trag de marginea măștii; nu mi s-a părut niciodată că face parte din el. Masca opune rezistență, dar chiar vreau s-o scot. Vreau să văd chipul acelui băiat cu care am vorbit o noapte întreagă, nu o Mască, așa cum l-am considerat mereu. Așa că trag mai tare, până când rămân cu masca în mâini. Pe dos e plină de țepușe ascuțite, ude de sânge.”

Patru Aspiranți participă la Înfruntări. Unul dintre ei o să conducă Imperiul. Dacă ai impresia că Jocurile Foamei sunt dure și violente, atunci Încercările vor lua forma celui mai cumplit coșmar pe care ți l-ai putea imagina. A Treia Încercare mi-a adus lacrimi în ochi. Lacrimi de furie și de neputință, de scârbă și de dezamăgire. „Proba” este atât de imorală și de sadică, încât am rămas cu ochii în tavan câteva minute, încercând să înlătur acele imagini din minte. M-au bântuit până când am termin romanul.

„Mă împiedic când pășesc peste un cadavru și cad la pământ. Impactul trezește ceva pierdut în mintea mea.”

Nu știu ce aș putea să mai spun că să te conving să cumperi cât mai repede volumul Elias și spioana Cărturarilor. Sparge pușculița, ia cardul de credit, golește-ți portofelul, răsfață-te cu un cadou. Cumpără romanul, citește-l, prețuiește-l, dar nu lăsa o astfel de comoară să treacă pe lângă tine. Ai să regreți toată viața.