Fata din tren · Paula Hawkins – „Vreau să fiu în mijlocul acestei povești.”

Cărți Recenzii
Comandă
8.8

Grozav

9.8

User Avg

Fata din tren · Paula Hawkins – „Vreau să fiu în mijlocul acestei povești.”
Fata din tren · Paula Hawkins – „Vreau să fiu în mijlocul acestei povești.”

Tu nu o cunoşti. Dar ea te cunoaşte.

Rachel merge în fiecare dimineaţă cu acelaşi tren. Ştie că va aştepta la acelaşi semnal defect, timp în care va urmări ritualul de dimineaţă al unui cuplu ce locuieşte într-o casă de lângă calea ferată.

I-a botezat „Jess şi Jason" şi viaţa lor i se pare perfectă.

Până când într-o zi vede ceva ce o şochează. Totul se schimbă şi Rachel are şansa de a lua parte la vieţile pe care le-a observat doar de pe margine.

Goodreads: 3.88

„Viaţa nu e un paragraf şi moartea nu e ceva între paranteze.”

Am terminat Fata din tren în urmă cu câteva minute. După numeroase teorii şi supoziţii, după ce am fost sigură că am intuit intenţia autoarei şi că am descoperit toate piesele lipsă din puzzle, ultimele capitole mi-au spulberat zâmbetul de pe chip și entuziasmul a scăzut când mi-am dat seama că nu am fost atentă la detaliile strecurate cu dibăcie printre amintiri pierdute sau de-a lungul unor scene pe care le-am considerat neimportante pentru firul narativ principal.

Dar entuziasmul a fost înlocuit de un sentiment mai puternic şi greu de descris, ceva între furie, uimire şi amuzament, pentru că unele lucruri nu par să se schimbe, chiar dacă încercăm să uităm ce am făcut sau cine am fost, iar personajele mi-au arătat că imperfecţiunea lor ascunde un trecut tulburător şi întunecat, care mereu îşi va face simţit prezenţa, pentru a deveni o parte din viitor.

„Asta n-ar trebui să conteze, dar contează: ruşinea pe care o simţi în privinţa unui incident e direct proporţională nu doar cu gravitatea situaţiei, ci şi cu numărul celor care au fost martori la ce mi s-a întâmplat.”

Paula Hawkins m-a purtat într-o călătorie neobişnuit de lungă cu trenul. În fiecare zi mă trezeam cu ochii cârpiţi de somn, uşor ameţită, de parcă nu eram stăpână pe propriul meu corp şi nu ştiam ce aveam de gând să fac, doar pentru a mă îndrepta spre gară pentru a prinde trenul de la 8:04, pentru a mă strecura cu grijă printre ceilalţi călători, cu nasurile în ziare şi cărţi sau cu căştile la urechi, așteptând să treacă mai repede timpul până la destinaţie.

Însă nu este vorba despre mine. Nu încerc să îmi fac loc cu coatele pentru a ajunge la singurul loc liber din compartiment, nu mă simt sufocată de căldură insuportabilă care mă împiedică să respir şi îmi lipeşte hainele de corp, ca o a doua piele, nu sunt eu cea care se strâmbă din cauza mirosului de transpiraţie care îmi face ochii să lăcrimeze şi mă îndeamnă să îmi feresc privirea de chipurile celor care stau lipiţi de mine. Eu stat liniştită pe terasă, îmi savurez ceaiul cu gheaţă şi caut cuvintele potrivite pentru a vă împărtăşi povestea lui Rachel.

„Nu mai sunt cea de altădată. Nu mai sunt atrăgătoare, ba chiar, într-un anumit fel, sunt respingătoare. Nu doar că m-am îngrăşat sau că am faţa buhăită de la băutură sau de la lipsa de somn; e ca şi cum e scrisă pe fața mea, în felul în care mă port, în care mă mişc.”

Îţi este greu să nu îţi fie milă de ea. După modul în care merge, după durerea zugrăvită în ochi, atunci când din greşeală îţi surprinde privirea şi ştie ce gândeşti despre ea, recunoşti o persoană care a suferit mult în trecut, o tânără nepăsătoare, care trăieşte de pe o zi pe alta, care nu vrea să socializeze şi căreia nu îi pasă de propriul viitor, asta dacă nu implică o sticlă de vin ieftin sau un gin la cel mai apropiat pub.

O alcoolică. O mincinoasă. O dependenta care se gândeşte doar la următorul pahar, care iubeşte trenurile şi se bucură de naveta pe care o face aproape zilnic, care aşteaptă cu nerăbdare momentul în care se apropie de jumătatea distanţei spre Londra, la acel semnal defect, când trenul încetineşte sau se opreşte, prilej care îi oferă posibilitatea de a se uita la una dintre casele aflate de-a lungul şinei, unde locuiesc Jess şi Jason.

„Câteodată, când o văd acolo, am sentimentul că şi ea mă vede, că se uită direct la mine şi-mi vine să-i fac cu mâna. Dar sunt prea timidă.”

Îi place să-i urmărească. Simte că îi cunoaşte, că este o parte din viaţa lor. Rachel îşi lăsă imaginaţia să preia controlul, vede interiorul casei şi ştie unde este fiecare cameră amplasată, intuieşte că Jess este o artistă sau că se ocupă de o agenţie de modă, iar Jason este un bărbat important, care pleacă în călătorii lungi pentru a salva vieţi. Este fascinată de ritualurile lor, de dragostea care îi leagă şi de fericirea pe care par să o răspândească prin fiecare gest, însă iluzia ei este spulberată când este martora unui eveniment neaşteptat, care o îndeamnă să se implice în viaţa lor şi să afle adevărul.

„Ei sunt ceea ce eu am pierdut, sunt tot ceea ce îmi doresc să fiu.”

„Vreau să fiu în mijlocul acestei povești.”

Nu este ambiţioasă şi îi este frică de schimbări. De fiecare dată când ceva o necăjeşte sau vrea să uite de persoana care a ajuns, Rachel dă o fugă până la magazinul din colţ, îşi ia câteva sticle, se aruncă în pat şi bea până când se îmbată şi adoarme, bea până când îşi pierde controlul şi uită ce face sau ce spune, bea până când varsă şi se transformă în umbra unei tinere care are toată viaţa în faţă, dar care alege să se ascundă în camera ei mică şi întunecată, să se simtă prost în faţa colegei ei de apartament, care are o răbdare ce nu cunoaşte limite şi îi iartă toate greşelile, în loc să îşi înfrunte temerile şi să lupte pentru ceea ce îşi doreşte.„Nu, e pentru că am sentimentul că sunt parte din acest mister, că sunt legată de ei. Nu mai sunt doar fata din tren, mergând încolo şi încoace, fără ţintă.”

Este o străină, dar asta nu o împiedică să se apropie de casa lui Jess şi Jason. Sau ar trebui să spun Megan şi Scott? De la distanţă, păreau cupulul perfect. Soţul chipeş şi atent, soţia plină de viaţă şi iubitoare.

Dar Rachel ştie că totul este o minciună. Încearcă să uite ce a văzut, dar când presa lucrează împotriva ei şi titlurile ziarelor o fac să se gândească la ce este mai rău, în ciuda problemelor pe care le are şi a instabilităţii de care dă dovadă, ea devine un pion de bază într-un mister care îi ocupă fiecare minut din zi şi noapte, un mister care o îndeamnă să bea din ce în ce mai des pentru a se scufunda într-un somn lipsit de vise, departe de adevărul pe care nu poate să şi-l amintească şi de teama pe care o resimte când se apropie de casele de lângă şina ferată şi se lasă purtată de trecut. A fost acolo. A fost acolo când s-a întâmplat. Dar oare a fost vina ei?

„Simt că înnebunesc. Şi totuși, doar cu câteva luni în urmă mă simţeam mai bine, mă făcusem mai bine. Eram bine. Dormeam. Nu trăiam cu teama coşmarurilor. Puteam să respir. Da, voiam să fug departe. Câteodată. Dar nu în fiecare zi.”

Probabil că acum te-ai încruntat a neînţelegere. Eu nu am să te ajut, nu am de gând să îţi stric din bucuria de a descoperi singur ce secrete ascund personajele şi de ce Paula Hawkins are un stil care îmi aminteşte puţin de cel al lui Gillian Flynn: flashback-uri, firul narativ care este povestit din punctul de vedere al mai multor personaje, de care nu te poţi ataşa sau faţă de care nu poţi să simţi simpatie, pentru că sunt persoane delăsătoare, conduse de ură, gelozie şi suspiciune, firi obsesive, care sunt la un prag de nebunie, ale căror gesturi nu au o explicaţie şi ale căror cuvinte par desprinse dintr-un film de duminică seara, pentru că deşi îşi doresc iubire, fericire și o familie unită, acţiunile lor distrug tot ce este frumos în jurul lor.

„N-am înţeles niciodată cum pot oamenii să nesocotească flagrant, cu asemenea uşurinţă, durerea pe care o pot provoca, urmându-şi inima. Cine a zis că e bine să-ţi urmezi inima? E egoism pur, un egoism care distruge totul.”

V-am arătat cine este Rachel, dar oare Megan sau Anna sunt atât de diferite? Megan, care are tot ce îşi poate dori, însă are probleme cu somnul şi este mereu agitată, care este bântuită de trecutul ei şi nu vrea să îi povestească soţului ei de ce trăieşte în teamă şi nefericire, când ar putea să scape de povara de pe umeri şi să mărturisească tot ce are pe suflet. Iar Anna… această mamă care vrea să pară perfectă, care iubeşte riscul şi nu are limite morale, care nu suportă să fie în preajma persoanelor care sunt mai prejos ca ea, indiferent dacă este vorba de statutul financiar sau aspectul fizic, de ce este atât de lipsită de milă şi de bunătate, de ce critică tot şi pe toţi, când roşeaţa ar trebui să îi acopere ei obrajii?

„Cine îmi poate garanta că, odată ce voi fugi, nu îmi voi da seama că nici asta nu mai e destul? Cine îmi poate spune că nu voi ajunge să simt exact ceea ce simt acum – că nu sunt în siguranţă, ci că sunt sufocată, prizonieră? Poate că iar o să vreau să fug şi apoi iar şi, în cele din urmă, voi sfârşi înapoi pe acele șine vechi de cale ferată, pentru că nu mă voi mai putea duce nicăieri în altă parte. Poate. Poate că nu. Trebuie să-ţi asumi riscul, nu?”

Paula Hawkins a construit un thriller psihologic captivant, pe care cu greu îl laşi din mână, m-a îndemnat să alerg printre pagini, să trec cu vederea peste anumite indicii şi să mă las purtată de personaje şi de acţiune, m-a transformat într-un observator ameţit, care putea să vadă, să simtă, să gândească şi să audă ca Rachel, Megan sau Anna.

Trei femei care par diferite la prima vedere, care încearcă să trăiască într-o minciună frumos ambalată, alături de soţii lor sau de prietenii care încă nu au aflat cine sunt cu adevărat, care par dispuşi să accept personalitatea lor de suprafaţă fără să intuiască pericolul pe care îl reprezintă sau ce îşi doresc în spatele măştilor pe care se încăpăţânează să le poarte.

8.8

Grozav

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader