Femeia din Orient Express · Lindsay Jayne Ashford – „Trebuie să-ţi foloseşti materia cenuşie.”

„Trebuie să-ţi foloseşti materia cenuşie.”

Lindsay Jayne Ashford mi-a oferit oportunitatea să urc în Orient Express şi să o cunosc pe Agatha Christie, una dintre autoarele mele preferate. Agatha Christie sau… Femeia din Orient Experss.

Nu-mi plac călătoriile cu trenul (mereu mă enervez şi, nu de puţine ori, am fost nevoită să îmi muşc limba pentru a nu le oferi o replică acidă „colegilor” mei de drum), însă nu puteam să refuz biletul care îmi promitea o aventură exotică, de neuitat, prilejul de a o surprinde pe Agatha Christie într-o ipostază diferită… de la autoare, la personaj.

I-am devorat cărţile şi am văzut toate ecranizările: filme şi seriale, cele vechi şi cele noi, cele bune, memorabile, şi cele pe care mi le-am şters din memorie, „greşeli” despre care nu vreau să îmi amintesc. Am fost surprinsă să aflu că Agatha Christie nu prea l-a avut la suflet pe Hercule Poirot, detectivul belgian care obişnuia să mă certe atunci când eram distrasă de indicii false şi de personaje ce reuşeau să mă manipuleze sau să mă farmece, până în punctul în care îi înlăturam de pe lista suspecţilor.

Hercule Poirot mi-a fost mentor, prieten şi aliat. M-a învăţat să fiu atentă la detalii, să-i observ şi să-i citesc pe cei din jurul meu, să intuiesc ce urmau să spună sau să facă. Nu am să neg că uneori mi s-a părut arogant şi obositor, plin de sine şi mult prea sigur de abilităţile sale, însă sunt de părere că defectele lui, ticurile sale, împletite cu iscusinţa cu care îşi folosea celulele cenuşii pentru a descoperi motivele crimelor şi identitatea celor vinovaţi, i-au asigurat personajului complexitate, unicitate şi un umor spumos, transformându-l pe micul detectiv belgian într-un simbol al literaturii poliţiste.

Dar acum nu vreau să îţi vorbesc despre Hercule Poirot şi despre cazurile lui. Acum vreau să îţi vorbesc despre Agatha Christie, care fuge de eşecul primei căsnicii şi de titlurile ziarelor şi ale revistelor. Dispariţia ei rămâne un mister până în zilele noastre: ce s-a întâmplat pe durata acelor unsprezece zile? Amnezie temporară? Depresie? Publicitate? Niciodată nu o să ştim, şi, din fericire, Lindsay Jayne Ashford nici nu încearcă să ne ofere un răspuns.

„- Căsătoria este întotdeauna un salt în necunoscut, chiar dacă crezi că îl cunoşti pe celălalt perfect. Funcţionează pentru unii oameni. Dar mă îndoiesc că sunt cu adevărat multe căsătorii fericite.”

Agatha nu se regăseşte. Este singură, nefericită şi obosită. Nu mai vrea să răspundă la întrebări, să fie privită cu curiozitate, milă sau cu dezgust. Este repede etichetată drept victimă, femeie divorţată sau escroacă şi nu are energia necesară pentru a-i corecta pe cei din jurul ei şi pentru a se apăra. Biletul de tren este şansa ei de a se ascunde, de a îmbrăca haina anonimatului. O să fie tratată ca o persoană obişnuită şi se va întoarce la scris. Poate că în Orient Express va găsi inspiraţia şi liniştea de care are nevoie, însă va descoperi că de trecut nu poţi să fugi, oricât ai încerca.

„Nu-i scăpa ironia situaţiei. Iat-o – într-un tren pe care se hotărâse deja că îl va include într-unul din viitoarele ei romane – aşteptând ca rodul imaginaţiei să-i spună ce să facă. Cum poţi, se gândi ea, să creezi un personaj mai inteligent, mai atent şi mai pătrunzător decât tine?”

Cred că este important pentru cititori să ştie că farmecul, frumuseţea acestui roman, nu are drept sursă doar secretele personajelor. Suspansul, misterele, te însoţesc în fiecare capitol, până la ultima pagină, însă tensiunea şi emanciparea nu sunt specifice literaturii poliţiste. Savoarea romanului, dacă îmi permiţi să o numesc aşa, este legătura care se naşte între protagoniste, trei femei curajoase şi ambiţioase, ce reuşesc să îşi înfrunte împreună temerile şi duşmanii, avându-se mereu una pe cealaltă drept sprijin.

Motivele pentru care au decis să urce în Orient Express nici că ar putea să fie mai diferite: secrete ruşinoase, obligaţii şi alianţe ce le pot asigura un viitor şi o carieră, promisiuni înşelătoare şi un sentiment aproape sufocant de dezamăgire, de neputinţă. În 1928, visele lor sunt temperate de o societate care le urmăreşte şi le judecă fiecare decizie. Ele trebuie să îşi protejeze reputaţia şi renumele, să îşi tempereze visele şi dorinţele, pentru a nu deveni victimele prejudecăţilor.

„Ceva se schimbase în călătoria prin Turcia. Începuse în noaptea inundaţiei, când erau toate în compartiment, la primele ore ale dimineţii. Însă din pricina febrei nu mai erau nişte simple tovarăşe de călătorie. Exista o legătură tangibilă între ele acum. Iar Katherine tânjea să se confeseze acestor… Se opri, negăsind cuvântul care se străduia să i se formeze în minte.

Prietene.”

Mi-a plăcut la nebunie să o descopăr pe Agatha Christie, personajul. Modestia tinerei autoare este întrecută doar de bunătatea ei nemărginită, de grija maternă resimţită faţă de cele două necunoscute care nici măcar nu încearcă să se strecoare în viaţa ei, ci i-o acaparează cu impulsivitate şi recunoştinţa, fără să îi ofere ocazia de a le refuza compania. Inconştient, Katherine Keeling şi Nancy Nelson (ai un flashback cu Crimele A.B.C., nu-i așa?) se agaţă de Agatha, ancora lor în prezent.

Katherine Keeling a lucrat pentru case de modă în Paris şi în Roma, iar acum face picturi comerciale. Se îndreaptă spre situl arheologic de la Ur, unde urmează să deseneze descoperirile excavate şi să ia una dintre cele mai importante decizii din viaţa ei. E greu să o descrii pe Katherine, să găseşti cuvintele potrivite pentru a-i reda prestanţa, pasiunea, talentul şi magnetismul. Este o femeie fermecătoare, frumoasă şi senzuală, dar şi o manipulatoare desăvârşită. Te atrage, te seduce şi te înrobeşte.

Niciodată nu ştii când te minte sau când îţi spune adevărul. Ideile, dorinţele ei, devin ale tale. Katherine nu îşi ascunde calităţile şi nu se fereşte să îşi folosească trupul pentru a obţine tot ceea ce îşi doreşte. E vicleană, inteligentă şi o supravieţuitoare, iar dacă vei simţi nevoia să o judeci, ai răbdare şi descoperă-i secretele. În spatele acelui surâs se ascunde suferinţă, sânge şi moarte, amintirile unui trecut care renaşte în coşmaruri, când glasul o trădează şi îi dezvăluie taina.

„- Este o pictoriţă bună şi o ziaristă nemaipomenită. Dacă nu ar fi fost ea, săpăturile ar fi rămas fără susţinători cu multă vreme în urmă. Dar are nevoia asta de… se întrerupse, frecându-şi bărbia. Îi place să controleze oamenii, cred. Te vrăjeşte şi, înainte să-ţi dai seama, devii sclavui ei.”

Pe Nancy Nelson vei simţi tot timpul nevoia să o ocroteşti. E atât de fragilă şi de neajutorată, speriată de propria ei umbră. În comparaţie cu Katherine şi Agatha, este doar un copil, o tânără care a luat o serie de decizii nefericite în numele iubirii, oferindu-şi inima unui bărbat indecis, motivul pentru care acum se ascunde în tren, cu speranţa pălind pe zi ce trece. Nu are bani, prieteni sau viitor. Nancy are doar prezentul, o călătorie cu Orient Express şi lacrimi uscate pe obraji.

În Femeia din Orient Express, diferenţele nu se atrag. Se completează, formând un întreg. Agatha, Katherine şi Nancy se întâlnesc atunci când au cea mai mare nevoia una de cealaltă. Chiar dacă provin din medii şi clase sociale diferite şi au personalităţi opuse, suferinţa le uneşte şi le apropie.

Treptat, adevărul înlocuieşte minciuna. Aşteptarea este răsplătită cu poveşti şi secrete, cu dezvăluiri ce întregesc tabloul început de Ashford în Londra. Tonurile şi nuanţele se înmulţesc treptat pe pânză, paleta îndrăzneaţă de culori surprinde specificul fiecărui oraş vizitat, cultura, obiceiurile şi mâncărurile tradiţionale, iar în această atmosferă de basm, înconjurată de istorie, îmbătată de aroma condimentelor exotice şi a frumuseţii de nedescris a Orientului Mijlociu, Agatha Christie îl întâlneşte pe arheologul Max Mallowan.

E mult mai tânăr ca ea, chipeş şi charismatic, cu un zâmbet ce o înfioară şi o sperie în egală măsură. Ştie că niciodată nu ar putea să îi trezească interesul: cum ar putea, când Kaherine şi Nancy îi sunt mereu alături? Dar acest amănunt nu o împiedică să fie fericită în preajma lui, să râdă şi să zâmbească. Se bucură de întâlnirile lor întâmplătoare şi este surprinsă de uşurinţa cu care o citeşte şi îi ghiceşte intenţiile. Nu îşi lasă imaginaţia să preia controlul, să se întrebe ce ar fi dacă… ce ar fi dacă visul s-ar transforma în realitate, dacă sentimentele ce o însoţesc ar fi iubire şi gelozie, nu prietenie şi respect?

Ashford l-a integrat perfect pe Max în poveste, alternând cu viclenie aparițiile şi disparițiile lui, oferindu-ne şi motive de nelinişte şi de confuzie, în special în ceea ce priveşte legătura lui cu Katherine. Ficţiunea a prins noi rădăcini, a schimbat anii şi cursul evenimentelor, însă, dacă nu eşti ca mine, şi nu ai citit aproape tot ce se putea despre Agatha Christie, nu vei observa modificările. Şi chiar dacă eşti ca mine, vei admira igeniozitatea autoarei şi te vei lăsa fermecat de povestea de dragoste dintre Agatha şi Max.

Printr-o reţea de intrigi şi de promisiuni, toate personajele se regăsesc la săpăturile din Ur, destinaţia finală a călătoriei. Am citit cu atât de multă nerăbdare ultimele capitole, revenind mereu la prolog, la sursa misterului principal, încât nici nu mi-am dat seama când am ajuns la epilog. Am simţit un gol în stomac, regretul ce te însoţeşte când termini de citit o carte bună şi nu vrei să te desparţi de personaje. Sunt sigură că şi Hercule Poirot ar fi fost impresionat de Ashford, de atenţia deosebită acordată detaliilor şi de capcanele pregătite pentru cititori.

„Ai încredere în tren. Propriile mele cuvinte, scrise cu atâţia ani în urmă, când am crezut că viaţa mea se sfârşise. Căci trenul, ca viaţa, trebuie să meargă până ajunge la destinaţie. E posibil să nu îţi placă întotdeauna ce vezi pe fereastră, dar, dacă tragi perdeaua, vei pierde atât frumuseţea, cât şi urâţenia.”

Femeia din Orient Express este cadoul ideal pentru fanii Agathei Christie. Glasul lui Hercule Poirot o însoțește pe autoare într-o călătorie exotică, sursă de inspirație pentru viitoare romane și personaje. Prietenia dintre ea, Nancy și Katherine pornește de la o rețea complicată de secrete, dezvăluite în celebrul Orient Express și pe un sit arheolgoic, unde Agatha îndrăznește din nou să viseze, să spere și să se îndrăgostească.

Fie că este autoare sau personaj, Agatha Christie este minunată.