Everless · Sara Holland · „Sângele din vene vrea să mă opresc și mă imploră să îl transform în monede.”

În Everless, în spatele ușilor sclipitoare de bronz și pe holurile căptușite cu tapiserie, se ascunde un trădător. Este înconjurat de umbre, secrete și legende străvechi, mituri despre Vrăjitoare și Alchimist, despre lordul nebun care i-a obligat să lege timpul cu sânge, un blestem care dăinuie și în prezent, când oamenii nu au nevoie de bani sau de pământ, ci de familie și timp, cea mai prețioasă monedă din regatul Sempera.

Înainte să îți spun cum am fost vrăjită de Sara Holland și de Liam Gerling, uită-te la copertă. Admiră. Privește. Și observă. Observă cât de periculoase sunt scările, singurul drum prin care îți poți atinge țelul, simbolurile de pe clepsidră, urmele lăsate de nisipul auriu pe sticlă și închisoarea unde trăiesc demoni și monștri, născuți din superstiții, crime și ofrande. Coperta este hipnotizantă. O promisiune mută și un avertisment. Știi că timpul este instabil și imprevizibil, că se poate transforma în orice clipă din prieten în dușman.

Nu mă crezi? Întreab-o pe Jules Ember, pe orășeni și pe săteni, pe cei care formează cozi la creditorii de timp, unde sângele este prelucrat și amestecat cu fier, furat prin cuțite și ace. Urmărește-i pe bătrâni cum plâng în semn de neputință, oferindu-le copiilor și nepoților puținele luni rămase, în timp ce cuferele familiei Gerling sunt umplute cu fiole cu fier-sânge. Sunt reci la atingere, delicate și fragile, diferențiate prin semne celeste: steaua cu cinci colțuri reprezintă un secol, soarele un an, iar luna… da, ai ghicit.

„Niciodată să nu juri, decât dacă ai să îndeplinești jurământul, altfel Alchimistul va veni după sufletul tău.”

Timpul alunecă mult prea repede pe lângă noi. Încercăm să fim mai bine organizați și să ne schimbăm prioritățile, să ne transformăm visele în realitate și ambițiile în oportunități. Suntem tentați să ne îndepărtăm de familie și de prieteni pentru îndeplinirea unui scop care ne absoarbe fără pauză timp și energie, uităm să fim fericiți, să iubim și să râdem. Timpul este criminalul care nu poate să fie prins și judecat. Dar oare poate să fie oprit sau încetinit înainte de lovitura finală?

În Sempera, fiecare zi este neprețuită. Un câștig. O victorie măruntă. Jules Ember își amintește cu teamă de anii în care ea și tatăl ei au fost servitorii devotați ai familiei Gerling, când era o copilă atrasă de povești cu zâne, enigme și de un băiat care acum urmează să se însoare cu viitoarea Regină. Săbiile au fost înlocuite cu pumnale și mantii, iar lemnul a devenit oțel. Focul îi hrănește în continuare coșmarurile; nu poate să uite privirea lui Liam Gerling, flăcările, fumul și fuga în miez de noapte.

„Știu că ar trebui să mă întorc și să plec, dar nu îmi pot lua ochii de la el. Nu îmi pot șterge acea imagine de acum zece ani, când mă privea cu ură printr-un nor gros de fum, în ziua în care am plecat pentru totdeauna din Everless.

Aud și acum cuvintele lui Papa: dacă îl vezi vreodată pe Liam Gerling, fugi.”

Jules nu vrea să se întoarcă în Everless și să își înfrunte dușmanul, dar nu are de ales: tatăl ei este pe moarte și are nevoie de fier-sânge pentru a-l salva. Poate că membrii familiei Gerling nu o vor recunoaște și nu îi vor stoarce și ultima picătură de sânge drept răzbunare pentru acel accident nefericit. Poate că va trece neobservată pe holuri, o slujitoare umilă și nesemnificativă, un simplu număr pentru cei bogați, ce trăiesc sute de ani și își „condimentează” ceaiul cu câteva fiole de fier-sânge pentru a-și menține trupul tânăr și puternic.

Cei bătrâni sau bolnavi sunt expulzați din Everless, dar Jules Ember are doar șaptesprezece ani și o singură persoană de pierdut. Se pierde în mulțime, printre zeci de servitoare și menajere, domnișoare de onoare și bucătărese. Își ferește cu sfială privirea și urmărește cu neîncredere cum numărul fiolelor crește în fiecare săptămână, până când trecutul o ajunge din urmă și curiozitatea o împiedică să își păstreze masca anonimatului.

„Stomacul mi se întoarce când realizez că pentru fiecare monedă pe care am cheltuit-o, am înmânat-o sau am atins-o vreodată, cineva a trebuit să sufere cum sufăr eu acum. Cineva a trebuit să stea și să privească cum viața îi era sângerată din el, pentru a fi transformată într-o monedă cu care să se poată cumpăra o bucată subțire de carne uscată sau o halbă de bere sau un acoperiș de paie deasupra capului.”

Magia și misterele pulsează în Sempera. Sara Holland țese o rețea fină de intrigi, se joacă pe ascuns cu legăturile de familie, introduce exagerat de multe personaje pentru un roman care abia „sare” de 300 de pagini, apoi îți oferă câteva indicii previzibile, reacții și răspunsuri care devin mai enervante ca alarmele de la 7 dimineață, după 5 snooze-uri și  o tentativă de asasinat (de parcă este vina telefonului că nu ești o persoană matinală).

Mi-au plăcut legendele despre Vrăjitoare și Alchimist, chiar dacă la început mi s-au părut neclare și am fost nevoită să recitesc anumite pasaje ca să umplu golurile din relatări. M-au întristat și îngrozit în egală măsură poveștile despre părinți care și-au abandonat copiii pe malurile palatului. Sute de orfani, o promisiune veche de cinci sute de ani și un singur moștenitor ales de Regină: ce mamă și-ar sacrifica fiul sau fiica unui conducător nemuritor, doar pentru șansa infimă de a fi ales pe tron? Cum să-l condamni la o astfel de viață? Cum să-ți asumi un asemenea risc?

„Cu fiecare pas făcut pe coridor simt cum trupul îmi devine o păpușă, o jucărie; trasă de familia Gerling, de Ina, de Regină, iar secretele lor se împletesc prin mine, îmi înțeapă pielea și mă trag de toate membrele. Cum am ajuns în mijlocul acestei table de șah?”

Bătrânii spun că prin venele familiei Gerling curge sânge străvechi. Sângele lordului nebun. Adevărul se ascunde în zvonuri și bârfe, iar Jules are întotdeauna acces la ele. Este ușor de crezut că familia Gerling este rea în esență, dar inima ei o trădează când Roan, fratele mai mic al lui Liam, îi întoarce zâmbetul sau îi vorbește prin pereți, prețuind fiecare moment petrecut împreună.

Aș vrea să pot minți sau să îndulcesc realitatea, dar nu îmi pasă de Roan. Nu știu ce vede Jules la el, dar cred că este influențată de amintirile din copilărie. Când vedeam numele lui Roan pe pagină și lui Jules începeau să-i tremure (în avans) mâinile, genunchii, sufletul și firele de păr scăpate din cocul improvizat, voiam să trec la următorul capitol și să uit că un astfel de personaj există. Problema? E plictisitor, enervant, dureros de naiv, prost și lipsit de… de… de… farmec? Viață? Talent? Toate la un loc?

La polul opus, Jules are motivele ei să se teamă de Liam Gerling, care este prezentat încă de la început ca un balaur cu șapte capete, demonul cu ochi întunecați și gânduri necurate. Nu credeam că o să devină personajul meu preferat, dar, dacă Sara Holland nu-l oferă drept jertfă Zeilor Clișeelor YA, are un potențial imens. Este viclean, șiret, inteligent și are acel je ne sais quoi ce-l transformă în antieroul tău preferat. În timpul liber este și vrăjitor, pentru că m-a ajutat să o simpatizez pe Mare Barrow Jules Ember (of, cât de mult seamănă cele două serii!). O scurtă mărturisire: am savurat cu nerușinare „confruntările” dintre Liam și Jules.

„– De ce ești aici, Jules? mă întreabă, iar negrul ochilor i se dilată cumva.

Mă descurajează felul în care mă cufund în ochii lui, precum noroiul dens din inima pădurii – liniștit și adânc, gata să te blocheze până ce mori.

– Ca să câștig timp.”

Față de alte serii YA, motivația eroinei nu este uitată sau devine instabilă când în poveste își face apariția cavalerul în armură strălucitoare. Parcă există și un triunghi amoros, o dorință întunecată de a te apropia de cel periculos și „malefic”, în timp ce fratele bun și cuminte suspină de la distanță, logodit cu moștenitoarea tronului. Din fericire, drama este subtilă, iar Jules nu-și pierde din vedere scopul final. Aș fi vrut să fie mai precaută și atentă la cei din jurul ei, să nu își riște viața în „focul” momentului și să-și arate cu dezinvoltură toate avantajele, de parcă autoarea i-a șoptit deja deznodământul seriei. Nu am să îți spun de ce este specială, poate chiar mai valoroasă ca toate fiolele de fier-sânge din seiful familiei Gerling (minunată idee, Sara!), doar că s-ar putea să fie soră cu Regina roșie.

Legendele despre Vrăjitoare și Alchimist, orașul blestemat Briarsmoor, unde am fost martora unui destin tragic și nedrept, Liam Gerling, precum și numărul înfricoșător de copii abandonați în numele unei Regine care flirtează cu nemurirea, sunt doar câteva motive pentru care Everless a fost o lectură captivantă, perfectă pentru o zi relaxantă de weekend. La final îți mai fac o singură mărturisire: Sângele din vene vrea să mă opresc și mă imploră să îl transform în monede.