Ghici care-i mincinosul (Helen Grace #4) · M. J. Arlidge – „Întunericul îţi poate fi prieten bun.”

Cărți Foxisme Recenzii
Comandă
9

Uimitor

Ghici care-i mincinosul (Helen Grace #4) · M. J. Arlidge – „Întunericul îţi poate fi prieten bun.”
Ghici care-i mincinosul (Helen Grace #4) · M. J. Arlidge – „Întunericul îţi poate fi prieten bun.”

În toiul nopții, șase incendii mistuitoare luminează cerul. E mai mult decât o coincidență tragică. Pentru inspectoarea Helen Grace, flăcările anunță un dezastru cum n-a mai întâlnit.

Pentru că nu e vorba de un dement care-și hrănește nebunia din vâlvătăile ce nu par a se stinge vreodată, ci despre niște crime în serie, meticulos puse la cale.

Dar cum au fost alese victimele? Care e motivația criminalului? Și cine urmează?

Orașul e cuprins de tensiune, suspiciune și teroare. În orice clipă se poate dezlănțui iadul…

Goodreads: 4.12

„Întunericul îţi poate fi prieten bun.”

Seriile poliţiste au câteva elemente comune: o echipă de investigatori, civili curajoşi şi încăpăţânaţi, cu teorii extravagante sau de domeniul fantasticului, care testează răbdarea forţelor de ordine, criminali în serie, legaţi prin sânge sau prin împrejurări misterioase de o parte din „eroi”, un factor politic (mai mult sau mai puţin dezvoltat) şi o atmosferă sumbră, întunecată, care învăluie acţiunea până la final, până la deznodământul mult aşteptat.

Din fericire, doar M. J. Arlidge o are de partea lui pe inspectoarea Helen Grace. Ştiu că toate personajele sunt unice şi deosebite, în felul lor, dar, după ce citeşti zeci de serii, observi un model specific, acel páttern care îţi produce o senzaţie puternică de déjà vu. Începi să intuieşti identitatea criminalului şi legăturile dintre victime, eşti mai atent la detalii, recunoşti otrăvuri şi metode de tortură, indicii-cheie şi „semnăturile” ucigaşilor.

Intuiţia nu scade din plăcerea lecturii, cât timp stilul autorului rămâne unul incitant, cursiv şi alert. Arlidge mereu te va îndruma pe piste false şi va ţine în umbră o parte din suspecţi, trişând fără ruşine în jocul psihologic ce se formează între autor şi cititor, dar îi vei ierta „scăpările”. De ce? Pentru că el a creat-o pe Helen Grace, care mă impresionează şi mă uimeşte în egală măsură, cu fiecare roman citit.

Personalitatea inspectoarei oferă seriei o savoare rar întâlnită. Nu se încadrează în tiparul protagonistelor cu care suntem obişnuiţi, nu trăieşte prin prisma trecutului, jucând rolul de victimă sau de eroină. Îşi temperează sublim reacţiile, menţinând echilibrul dintre riscuri şi consecinţe. Îşi controlează echipa cu impulsuri mici de energie, redându-le optimismul şi speranţa chiar şi în cele mai neplăcute circumstanţe. Are grijă de oamenii ei şi niciodată nu îi pune în pericol. Helen este puternică şi curajoasă, un model demn de urmat. Este invidiată şi admirată, iubită şi detestată pentru aptitudinile ei, pentru ingeniozitatea, meticulozitatea şi calmul cu care anchetează şi rezolvă fiecare caz atribuit.

La prima vedere, eşti tentat să crezi că nimic nu o poate impresiona sau răni, dar, pe parcursul seriei, îi afli povestea, secretele şi dorinţele. În Ghici care-i mincinosul, am surprins o Helen diferită faţă de volumele precedente. Emoţiile inspectoarei tind să devină mai vizibile, fără a-i ştirbi din autoritate sau din prestanţă. Este în continuare o fire introvertită, o persoană care se teme să simtă sau să îşi analizeze propriile sentimente, însă apar fisuri în scutul ce o separă de cei din jur, fisuri pe care nu încearcă să le acopere sau să le repare. Schimbările sunt ancorate perfect în acţiune, culminând cu evoluţia legăturilor dezvoltate pe parcursul seriei.

Unii autori au tendinţa să îşi protejeze (exagerat de mult) personajele feminine, depăşind limitele normale, de bun simţ, pentru „sensibilitate” şi „castitate”. Arlidge nu face parte din această categorie. Îşi testează personajele, le aruncă fără milă în calea pericolului (cu atât mai mare, cu atât mai bine), le provoacă şi le distruge psihic, ilustrând o preferinţă aproape macabră pentru situaţii fără scăpare, înfricoşătoare nu atât prin violenţa „afişată”, ci prin repercursiunile pe care le au astfel de momente pe termen lung: coşmaruri, atacuri de panică, depresie, anxietate şi teamă.

În Ghici care-i mincinosul, trebuie să descoperim identitatea unui piroman. Incendiile se succed în lanţ, sub mantia nopţii, dar focul nu arde secretele victimelor. Supravieţuitorii se află la limita dintre deznădejde şi abandon. Vor să trăiască şi să învingă, în memoria celor ucişi, să afle motivul pentru care au fost vizaţi, însă nimeni nu pare să găsească o legătură între incendii. Nici măcar echipa Helenei Grace.

Mereu am fost impresionată de atenţia atribuită de autor fiecărui personaj din serie. Deşi, ca în cazul fiecărui thriller, vrei să descoperi cât mai repede cine este răspunzător pentru crime, Arlidge ştie cum să îşi tempereze cititorii şi le oferă (și) o privire în spatele cortinei. Suntem atât de ocupaţi să căutăm indicii, încât uităm de familiile victimelor.

Uităm de părinţii ce îşi plâng copiii şi vor să se răzbune, nemulţumiţi de ritmul lent în care progresează ancheta. Uităm de tinerii care simt că viaţa lor s-a încheiat înainte să înceapă, trişti, abătuţi, cu gânduri de sinucidere. Uităm de prieteni şi de vecini, de martori şi de necunoscuţi, de zecile, sutele, miile de persoane implicate indirect în cazuri, care trăiesc la rândul lor propriile drame, înfricoşaţi de ce se întâmplă în jurul lor, dar dispuşi să-şi ofere ajutorul, oricât de nesemnificativ pare la prima vedere.

„Şi, în acel moment, Thomas înţelese că viaţa i se schimbase iremediabil. Nimic nu va mai fi la fel, iar în viitor va avea parte de multă durere şi tristeţe. Nu-şi putea închipui cum vor trece prin toate astea sau ce era mai bine de făcut. Se simţea pierdut. Ca o durere de cap persistentă şi enervantă, spaima că nu-şi va mai vedea familia nu-i dădea pace.”

Arlidge ne oferă imaginea cutremurătoare a unei familii destrămate: un tată dărâmat sub povara pierderii, un fiu răpus de suferinţă, bântuit de flăcările ce au încercat să-l răpună. Capitolele din perspectiva lor conferă acţiunii o melancolie aparte şi împing cititorul dincolo de limită. Îţi doreşti să ajungi primul la ucigaş şi să-l faci să plătească, un sentiment împărtăşit şi de „colegii tăi” din poliţie, care nu se lasă intimidaţi de lipsa dovezilor şi caută legătura ce ar putea să le ofere un motiv şi un nume.

Îmi place foarte mult direcţia spre care se îndreaptă seria, trio-ul format din Helen, Charlie şi Sanderson eclipsând ceilalţi membri ai echipei. Se simte un vibe de girl power, deloc deranjant sau forţat, fără a merge insistent pe premisa feminismului şi a drepturilor egale între bărbaţi şi femei. Hint-urile, desigur, sunt acolo.

„Pentru mamele în câmpul muncii nu există decât o singură regulă. Trebuiau să muncească din greu şi mai mult timp decât oricine altcineva ca să fie luate în serios. Nedrept, incorect, dar aşa funcţiona lumea.”

Helen şi Charlie sunt legate pe viaţă după acel deznodământ sfâşietor din Ghici cine moare primul. Am întâlnit ceva asemănător doar în Irène, de Pierre Lemaitre, un final pe care nu ai cum să nu-l urăşti, chiar dacă nu îi poţi contesta realismul, de o forţă aproape brutală. Din când în când, întrezăresc o parte din vechea Charlie, tânăra naivă şi speriată, dornică să o impresioneze pe Helen şi să-i obțină aprobarea. Îmi lipseşte, însă ştiu că am pierdut-o după primul roman. Nu poţi să îţi revii după aşa ceva, doar să supravieţuieşti şi să înfrunţi coşmarurile.

Twist-ul de la final mi-a plăcut foarte mult, mai ales că a fost neaşteptat și eu m-am aflat departe de adevăr. Piesele lipsă din puzzle s-au potrivit perfect, iar ultimul capitol ne pregăteşte pentru un al 5-lea volum deosebit de interesant şi de periculos, printr-o dezvăluire uşor previzibilă, pe care autorul nici nu a încercat să o ascundă. Helen se află într-o luptă continuă cu trecutul ei, cu „acel” secret ce i-ar putea distruge cariera şi credibilitatea, iar acum… are de înfruntat un nou duşman. Unul care îi suflă în ceafă și pe care vrei să îl vezi înlăturat cât mai repede, înainte să declanșeze un lanț nou de probleme.

Până nu vei citi seria, până nu vei ajunge să îmi împărtăşeşti entuziasmul, nu vei înţelege ce efect a avut asupra mea ultimul rând din Ghici care-i mincinosul: Enigmatica, dar irezistibila, Helen Grace.

9

Uimitor

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

5 Comments

  1. Mereu m-au atras astfel de cărți. Cred că îmi place suspansul ?
    Recenzia este foarte bine structurată, ca toate recenziile realizate de tine, şi ai un talent aparte de a tenta cititorii.

    Reply
  2. O recenzie foarte frumoasă și elaborată! Nu am citit nicio carte din această serie, dar recenzia ta m-a convins să o fac!

    Reply
  3. O recenzie de notă maximă, felicitări și mulțumesc de recomandare!

    Reply
  4. Am citit numai cu un ochișor :)) urmează și la mine cartea ?

    Reply
  5. Mi-au placut toate celelelalte volume din seria Helen Grace, asa ca musai trebuia sa vad parerea ta 😀 Am trecut cartea pe lista!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader