O mie nouă sute optzeci și patru · George Orwell

Să respecți societatea în care trăiești se poate dovedi dificil atunci când ai o personalitate puternică și explozivă, când îți place să supraanalizezi fiecare amănunt al lumii din jur, nesfiindu-te să îți exteriorizezi raționamentele alcătuite în momentul respectiv cu oricine are ghinionul să se afle în preajma ta. Dar, când societatea nu mai acționează spre binele tuturor, ci spre binele unui grup restrâns de oameni care se cred superiori, atunci când ea e controlată la sânge și puricată de orice denivelare, atunci ai probleme. Ascunzându-te tot timpul, uiți cum e să fi liber. Și dacă nu mai știi pe cine ascunzi, cum ai putea să te ascunzi la nesfârșit? Are vreun rost nesupunerea? Sau este ea doar o încăpățânare a individului delicvent în gânduri?

Probabil că astea sunt câteva dintre întrebările pe care și le punea George Orwell când a scris 1984, acum aproape 70 de ani. A reușit o predicție extraordinară a unui viitor considerat pe atunci improbabil. Scara metodelor de manipulare este însă mult mai mare în roman decât în lumea noastră de azi. Orwell credea că cei care vor lua puterea în mâini vor avea și curajul să o recunoască. I-a scăpat lașitatea și viclenia omenească, dar a reușit să creeze un viitor ipotetic la vremea lui, realitate alternativă în prezent, dar, care în continuare, poate fi văzut ca o prezicere a unui viitor întunecat. Orwell ne-a expus o lume pe care trebuie să o ocolim cu orice preț. Oamenii din 1984 nu își mai doresc puterea pentru foloase materiale sau aprecierea din partea semenilor. Ei se hrănesc cu putere. Niște tirani perfecți într-o utopie distopică.

Winston este doar un alt pion în sânul Oceaniei. Trăiește întru gloria Fratelui cel Mare și a Partidului. Stă în rând cu ceilalți pioni, dar are un spirit de nebun. Mintea lui fuge în diagonala dreptei gândiri a Partidului. Dar, spre deosebire de piesa de șah, mintea lui nu e blocată într-o singură culoare. Nici în două precum cea a SOCENG-ului. Mintea lui părăsește tabla de joc și se plimbă pe o pajiște verde și nesfârșită, pe care o ascunde cu grijă de fiecare dată când revine pe tabla de joc.

Viața în Aerobaza Unu, fostă Mare Britanie, acum parte a Oceaniei, nu e deloc ușoară pentru membrii inferiori ai Partidului. Cu atât mai puțin când deții o minte străină de conceptele precumdublugândit și albnegru pe care le impune SOCENG-ul asupra populației. Winston e conștient de inutilitatea acțiunii sale de nesupunere. E un om mort. Știe asta. Își așteaptă sentința prehotărâtă. Iar, între timp, își permite scurte escapade de libertate. Un obicei periculos în lumea supravegheată de Tele-ecrane.

„În spatele lui Winston, vocea de la tele-ecran îi dă înainte despre fontă și despre depășirea celui de-al Nouălea Plan Trienal. Tele-ecranul recepționează și transmite simultan. Orice sunet pe care l-ar scoate Winston, mai tare decât o șoaptă foarte slabă, poate fi captat; în plus, atât timp cât se află în câmpul vizual al plăcii de metal, poate fi și văzut, nu numai auzit. Sigur că nu ai cum să ști, în fiecare moment, dacă ești sau nu ascultat. Cât de des sau după ce criterii intră Poliția Gândirii pe fiecare post individual este ceva ce ține de domeniul presupunerilor. N-ar fi imposibil nici să urmărească tot timpul pe toată lumea. Te obligă să trăiești – și de fapt, chiar așa trăiești, dintr-o obișnuință devenită instinct – cu presupunerea că orice sunet pe care-l scoți este ascultat și orice mișcare observată.”

Deși trăiește într-o lume în care Partidul controlează trecutul și adevărul, în care memoria de lungă durată a fost abolită, Winston încă își poate aminti episoade din copilăria și tinerețea lui. Mama lui, care a dispărut când el era mic. Populația Londrei, adăpostită într-un adăpost subteran înainte de instaurarea Fratelui cel Mare, înainte de marile epurări ale populației. Capitaliști. Fondatori și definitori ai politicii Partidului înainte ca ei să fie acuzați de trădare și eliminați. Minciuni ale conducerii. Alianța de acum patru ani cu Eurasia, despre care Partidul afirmă că ar fi un dușman perpetuu. Adevăruri considerate minciuni pe care le recunoaște, dar pe care le ignoră.

În biroul lui din interiorul Ministerului Adevărului, unde Winston are un rol minor în rectificarea adevărului absolut deținut de Partid, este unicul martor conștient al modificării trecutului. Dintre toți colegii lui, doar el își amintește modificările aduse edițiilor vechi ale ziarelor, pentru a se potrivi cu adevărul cel nou. În lipsadublugânditului, Winston nu este capabil să uite cum a modificat vechile declarații ale Partidului pentru a se transforma în predicții de acuratețe din trecut, acte doveditoare ale bunei organizări a statului Oceaniei. Tot prin fața ochilor lui trec și portretele arse ulterior ale persoanelor vaporizate, acuzate de crimăgândit, care trebuie să fie acuzate și nu lăudate de Partid, transformate din membri centrali în persoane mărginașe, bănuite de mult ca fiind crimăgânditoare. Tocmai aceste acțiuni îl fac pe Winston să descopere imposibilitatea unei rezistențe în fața Partidului și destinu-i pecetluit.

„Există o lozincă a Partidului care se referă la controlul trecutului:

Cine controlează trecutul controlează viitorul;

Cine controlează prezentul controlează trecutul.”

Când s-au realizat primii pași spre o utopie, clasa conducătoare a înțeles că există doar două posibile rezultante ale progresului tehnologic: fie omenirea va instaura egalitatea cu ajutorul mașinăriilor care vor munci în locul oamenilor, o dată războiul terminat, iar clasa conducătoare își va pierde întâietatea, fie Utopia se va realiza ca una stabilă, veșnică, nemuritoare, în cadrul căreia nu apar niciodată necunoscute, ci doar constante. Dar unde clasa conducătoare își poate păstra puterea – din contră, puterea va fi mai mare asupra maselor supuse și neștiutoare, receptive la tot ce e bungândit, și defensive asupra crimăgânditului, ajutate de albnegru.

Întreaga politică a SOCENG-ului (SOCialismul ENGlezesc) se bazează pe dublugândit. Pornind de laalbnegru, un program de prespălare a minților tinere din sânul Partidului, se dezvoltă întreg procesul dedublugândire. Albnegrul se bazează pe conceptul dualității, în care o însușire este complet pozitivă când se referă la un membru al Partidului sau la un aliat, dar aceeași insușire devine complet negativă în cazul în care agentul ei este un dușman al Partidului.

Spre exemplu, pentru un membru bungânditor al Partidului, pretenția că Albul este Negru denotă supunerea completă asupra adevărului absolut al Fratelui cel Mare, pe când adresată unui trădător crimăgânditor ea denotă pretenția absurdă că Albul este Negru. Dublugânditulduce mai departe această dualitate prin realizarea ei alternativă de către funcționarii Partidului, din motive evident tehnice. Astfel, un adevărat bungânditor poate să modifice trecutul – dovadă a însăși mortalității și perversității Fratelui cel Mare – iar, o dată sarcina încheiată, să uite cu ajutorul dublugânditului că adevărul absolut deținut de Fratele cel Mare a fost vreodată altul, păstrându-și deci bungândul. Masele astfel antrenate vor accepta orice modificare, uitând că adevărul a fost vreodată altul.

Însă, spre o perfecționare a procesului, a fost nevoie ca mințile membrilor de Partid să fie golite de gânduri proprii. Dar viața dedicată Fratelui cel Mare și supravegherea constantă s-ar putea să nu fie îndeajuns. Astfel, SOCENG-ul a dezvoltat nouvorba, o limbă simplificată, care pierde anual sute de construcții și sensuri, pentru a forma o platformă de comunicare liniară, neîncărcată de idei, concepte, sentimente, în care fiecărui cuvânt îi corespund doar sensuri fizice, neabstracte, de obicei limitate la cele două sensuri necesare albnegrului, o limbă unde formularea și transmiterea unei crimăgândiri ar fi imposibilă. Și chiar apariția uneia extrem de improbabilă. O limbă perfectă, care nu spune nimic. Nu îți poți formula gânduri când nu ai un sprijin lingvistic. Iar forma finală și perfectă a nouvorbei bate la ușă. Realizarea Utopiei nemuritoare este mai aproape ca niciodată.

„Nu înțelegi că singurul scop al nouvorbei este de a limita aria de gândire? Până la sfârșit, o să facem crimăgânditul literalmente imposibil, pentru că n-or să mai existe cuvinte în care să-l exprimi. Fiecare concept care ar putea fi necesar vreodată orișicui va fi exprimat printr-un singur cuvânt, cu un sens strict definit. Procesul va continua mult timp după ce tu și cu mine n-o să mai fim. An de an, mai puține cuvinte și aria de gândire din ce în ce mai restrânsă. Sigur că nici acum nu există nici un motiv și nici o scuză pentru crimăgândit. Dar asta mai ține încă de autodisciplină, de controlul realității. Până la sfârșit, nici de așa ceva n-o să mai fie nevoie. Revoluția va fi totală atunci când limba ei va fi perfectă. Nouvorba este SOCENG și SOCENG-ul este Nouvorbă.”

Societatea oligarhică a Oceaniei se bazează pe o piramidă bine definită, care împarte populația în clasa conducătoare, clasa de mijloc și cea de jos, după modelul cel mai des întâlnit în istoria umană. Dar piramida nu se oprește la clasa conducătoare. Ea are un vârf ideologic reprezentat de Fratele cel Mare, însumarea întregii mase a Partidului. Deținător absolut al adevărului, el este liderul anonim și familiar al Oceaniei, vector al SOCENG-ului. Aceste caracteristici produc ideea că Fratele cel Mare poate fi oricare frate sau soră, dându-i un caracter omniprezent (toți suntem frații cei mari), și inspirând o încredere specifică familiei. Degradarea relațiilor umane merge mână în mână cu această încredere deplină, toată dragostea și aprecierea îndreptându-se spre figura atât paternă, cât și care inspiră o falsă egalitate, a Fratelui cel Mare.

În umbra Fratelui cel Mare se află Partidul Interior, alcătuit din cele mai stabile minți liniare ale Oceaniei, alese cu grijă pentru a contribui la bunăstarea și eternizarea SOCENG-ului. Totalizând mai puțin de 2% din populația Oceaniei, clasa conducătoare asigură îndrumarea organizațiilor și comisilor celor patru ministere prin hotărârea adevărului dinamic, dar absolut, ulterior enunțat de Fratele cel Mare.

Funcționarii ministerelor sunt și ei membrii bungânditori ai Partidului, care îndeplinesc toate acțiunile necesare controlului realității, personalității și al gândurilor. Ministerul Adevărului este cel care se ocupă de controlul realității prin gestionarea și rectificarea adevărului și al trecutului. Ministerul Păcii gestionează efortul de război, consumator al resurselor prime produse de Oceania, care asigură starea de sărăcie necesară păstrării oligarhiei. Ministerul Abundenței asigură producția restrânsă din aceleași motive. Iar Ministerul Iubirii se ocupă de corectarea devianților crimăgânditori și vaporizarea lor din istoria cunoscută.

Restul populației este alcătuit din proli, clasa muncitoare, de jos. Incapabili mintal, fie pentru că nu ar fi capabili de dublugândit, fie pentru că, din contră, ar putea să-l ocolească, dovedindu-se periculoși. Ei asigură forța brută necesară producției nemecanizate, care le ocupă majoritatea timpului. Fiecare distragere a lor de la realitatea ce îi înconjoară este atent programată de Partid cu ajutorul calculatoarelor care compun literatură și cântece de joasă calitate, dar care prind printre proli. Winston crede însă că unica revoluție realizabilă împotriva Partidului ar fi cea condusă de masele negânditoare de proli care alcătuiesc 85% din populația Oceaniei, atunci când cineva din rândul lor ar reuși să se trezească la realitate.

„Dacă există vreo speranță, ea stă în proli. Până nu devin conștienți, nu se vor răzvrăti și până nu se răzvrătesc, nu pot deveni conștienți.”

Pentru a putea dăinui, o super-putere precum Oceania trebuie în primul rând să atingă o stabilitate militară infailibilă. Dar un stat global nu ar mai putea să consume producția industrială, necesară sărăcirii populației. Cele trei superputeri din 1984, Oceania, Eurasia și Estasia, au găsit răspunsul într-o stare permanentizată de război pacifist. Astfel, teritoriile propriu-zise ale celor trei super-puteri au devenit sacre și inatacabile, combatanții luptându-se doar asupra porțiunilor nerevendicate, care își schimbă frecvent tutela. Această strategie a formulat un motiv de război care să nu afecteze nici una dintre cele trei state, ajunse atât de vaste încât nu s-ar putea înfrânge reciproc, dar care totuși necesită un efort de război continuu, consumator al produselor industriale care altfel distribuite ar slăbi necesitatea existenței unei structuri oligarhice.

„Războiul nu mai este o luptă disperată și anihilantă, așa cum era în primele decenii ale secolului XX. Este un conflict cu scopuri limitate, între niște combatanți care nu se pot distruge unul pe altul, care nu au nici un motiv material ca să se lupte și între care nu există nici o diferență ideologică esențială.”

Imaginează-ți că trăiești în această lume restrictivă, unde ești supravegheat la fiecare pas. Iar fiecare pas greșit este condamnabil. Nu te poți ascunde la nesfârșit. Ești singurul val în marea calmă. Singura pată a unei societăți curate.

Sau cel puțin crezi că ești, până când, într-o zi, una dintre cele mai înfocate activiste ale partidului îți lasă un bilețel: TE IUBESC.

Oceania se află pe punctul de a aboli noțiunea de familie.Neurologii Partidului sunt pe punctul de a descifra originea hormonală a iubirii și fericirii și a le reorienta incontrolabil spre Fratele cel Mare. Majoritatea tinerilor fac parte deja din Liga Antisex, iar Partidul finalizează procesul artsem-ului, care va exclude complet actul sexual. În viitorul recent, tinerele minți vor crește în sânul Partidului, iubite doar de Fratele cel Mare și învățate să îl iubească doar pe acesta. În această lume, o membră înrăită a Ligii, mândră purtătoare a panglicii roșii care îi atestă castitatea și iubirea orientată doar spre Fratele cel Mare, îi lasă lui Winston un bilețel misterios înscris cu o mărturisire sinceră.

Membrii Partidului Interior sugerează întotdeauna o bunăgândire de fiecare dată când intră într-o încăpere. Dar când unul dintre ei îți dă în repetate rânduri semne cum că ar fi conștient de cine ești cu adevărat și că și el ar fi un crimăgânditor, începi să capeți încredere. Oare omenirea a supraviețuit liberă în mințile câtorva oameni bine ascunși în rândurile Partidului? Oare revoluția improbabilă care speri că se va întâmpla în viitorul îndepărtat ar putea să se petreacă în prezent? Poți să crezi că nu eșți singur? Sau este totul o capcană bine gândită, așezată pentru ca tu să cazi în ea? Te-a făcut singurătatea sceptic? Ți-ai pierdut speranța?

Winston știe că în spatele marelui trădător Goldstein se ascund mai multe decât cele prezentate în cadrul celor Două Minute de Ură zilnice. Toată lumea a auzit de cartea lui, față de care toată lumea reacționează cu dezgust. Toată lumea, mai puțin Winston. El crede că opera lui defăimătoare ar putea să se dovedească a fi farul de care are nevoie pentru a redescoperi realitatea obiectivă. Mitul unei Frății revoluționare, care operează din sânul Partidului Interior spre defăimarea Fratelui cel Mare există de mult timp în cele mai negre coșmaruri ale locuitorilor Oceaniei. Dar este Frăția doar un mit? Sau chiar există posibilitatea ascunderii de ochii Fratelui cel Mare?

„O clipă, nu mai mult, ochii lui și cei ai lui O‘Brien s-au întâlnit. Timp de o fracțiune de secundă, ochii lor s-au întâlnit și, în răstimpul cât s-a petrecut acest lucru, Winston a înțeles – da, da, a înțeles! – că O’Brien gândea la fel ca el. Între ei doi s-a schimbat un mesaj de neconfundat, ca și cum mintea fiecăruia s-ar fi deschis brusc și gândurile ar fi zburat de la unul la celălalt prin ochi. <<Sunt de partea ta. Știu precis ce gândești, știu totul despre disprețul tău, despre ura ta, despre scârba ta! >>”

Oamenii ajung să gândească în grup, prin intermediul tehnologiei, în detrimentul unei gândiri proprii. Societatea se uniformizează. Iar, cu ajutorul propriilor ei mecanisme, societatea îi exclude pe cei unici, îi marginalizează și îi ignoră, creând terenul perfect al apariției unui control polițienesc.

Omenirea se oferă pe tavă unui grup restrâns de oameni, și nu sunt puțini cei care s-au arătat doritori spre a o controla. Orwell vrut să scrie un advertisment, nu o realitate plauzibilă. Dar în contextul politic actual, care seamănă izbitor cu cel al celor trei mari super-puteri,  oricând ar putea încolți într-un colț al lumii o ideologie de tipul SOCENG-ului, care să restrângă libertatea populației și să își exercite controlul complet, prin spionaj în masă, denaturare a adevărului și elemente ale dublugânditului.

„Libertatea înseamnă libertatea de a spune că doi și cu doi fac patru. Dacă ți se recunoaște asta, celelalte vin de la sine.”

Romanul lui Orwell este unul dintre primele Utopii/Distopii importante, și se inspiră din cele mai recente tehnologii ale momentului în care a fost scris. În 1948, televiziunea era încă la început. Pe când majoritatea oamenilor se gândeau la mijloacele de informare pe care aceasta le va aduce în casele tuturor, George Orwell a întrevăzut posibilitatea realizării unei manipulări în masă. Dacă vei convinge oamenii să se bazeze pe televiziune din cauza interactivității ei, ai putea la fel de ușor să începi să răspândești ideologi și să denaturezi adevărul. Încep să cred că toți politicienii au citit cu atenție romanul la un moment dat.

Orwell a imaginat cartea ca fiind o introspectivă psihologică atentă asupra protagonistului și societății în care trăiește, punând dragostea pentru admiratoarea lui în plan secundar. Desele pasaje științifice enunță principalele idei ale romanului, transformându-l într-o operă ficțională și un studiu științific simultan. Ecranizarea a fost filmată în 1984, în perioada descrisă în roman, în Londra, dar a pierdut această introspecție atentă. Nu îmi plac operele sentimentale. Însă finalul cărții și-a pierdut deschiderea pentru că a fost prea atent explicat. În film, simplitatea și lipsa analizei momentului i-au conferit o atmosferă specială, și au lăsat să se înțeleagă cu totul altceva decât a vrut autorul cărții. (Da, am plâns.)

„Ești ca o greșeală de tipar. Ca o pată care trebuie scoasă. Nu ți-am explicat chiar acum că noi suntem altfel decât călăii din trecut? Nouă nu ne ajunge ascultarea negativă, nici chiar dacă este însoțită de cea mai abjectă supunere. Când te vei preda în mâinile noastre, trebuie să te predai prin liberul tău arbitru. Noi nu distrugem ereticul. Noi îl convertim.”

O mie nouă sute optzeci și patru este o predicție extrem de plină de acuratețe, din păcate, a viitorului. În era conexiunii digitale de mare viteză, libertatea individului rămâne doar o umbră a ceea ce era o dată.