Fragment în avanpremieră: Și-a căutat-o, de Louise O’Neill

Editura Storia Books ne pregătește săptămâna viitoare o carte cutremurătoare, dar necesară, care ridică întrebări despre cultura violului, sexism, stigmatizarea victimei și abuzul în social media: Și-a căutat-o. În timp ce comunitatea dintr-un mic oraș irlandez se împarte în tabere și se întreabă dacă nu cumva victima i-a provocat pe agresori, Louise O’Neill se întreabă altceva. E firesc să trăim într-o societate în care există astfel de întrebări?

„Povestea puternică scrisă de O’Neill ridică întrebări despre cultura violului. Întrebări foarte grele, dar esenţiale.” —School Library Journal Starred Review

Îmi plac romanele care abordează astfel de teme, considerate (greșit) mult prea „delicate” și „sensibile” pentru a fi discutate în public. Sunt subiecte evitate sau tratate cu superficialitate, uitate mult prea repede, de parcă ignorarea lor le poate șterge existența. A sosit timpul să ieșim din nou din zona noastră de confort și să o cunoaștem pe Emma O’Donovan.

Fragment:


Am ieșit singură din casă acum șapte săptămâni. Mama mi-a împrumutat mașina ei și m-a rugat să iau câte ceva pentru ea din oraș. Am avut o interacțiune ciudată cu fata de la casieria din Londis, niciuna dintre noi nu a știut cum să se poarte. M-am simțit de parcă jucam un rol, de parcă ar fi trebuit să izbucnesc în plâns pentru că aveau să mă acuze dacă zâmbeam sau râdeam.

Când băieții au fost aduși prima oară la interogatoriu, am postat pe Twitter că mă uitam cu Bryan la reluări cu SpongeBob. Stai. „Spui că ai fost «violată» și apoi postezi căcaturi vesele? #NuÎnțeleg #TârfăProastă”, a scris Sarah Swallows. (A fost distribuit de patruzeci de ori. Paul O’Brien l-a distribuit. La fel și Dylan Walsh.)

I-am mulțumit când mi-a dat restul. Apoi, în timp ce plecam din Londis, i-am văzut pe Paul și pe doi prieteni de-ai lui ieșind din casa de pariuri, îndesându-și în buzunare bilete la pariuri. Am mers săgeată înapoi în magazin, dar el m-a văzut și a știut că și eu l-am văzut, la rândul meu. I-a făcut semn unuia dintre prietenii lui, care s-a întunecat la față când m-a văzut. Am putut citi pe buze ce-a spus. Târfă.

Sunt anumite cuvinte pe care le pot citi acum pe buze. Le știu atât de bine. Paul a rămas unde era și și-a comandat mâncarea, în timp ce prietenii lui au trecut. El trebuie să stea departe de mine.

„Dacă vreunul dintre ei încearcă să te hărțuiască, să te intimideze sau să te atace”, mi-a zis pe un ton plictisit sergentul Sutton, „anunță imediat poliția.” O voce îmi striga în minte să o iau din loc, să plec de acolo cât mai repede, dar nu m-am putut mișca. (Corpul nu-mi mai aparține.)

— Ups! a spus unul dintre prietenii lui când s-a lovit puternic de mine.

Am dat drumul involuntar pungii de plastic, care a căzut cu o pocnitură, când o sticlă a atins solul.

— Ai grijă, Timmy, probabil o să spună că ai violat-o și tu, a zis celălalt.

Am simțit imediat că mi-e tot mai greu să respir. „Nu ești pe moarte”, mi-a spus terapeutul. „ Nici nu riști să faci infarct. Sunt doar atacuri de panică. Sunt foarte comune. Trebuie să înveți să le controlezi, să-ți controlezi respirația, încât să faci față unui astfel de atac.” Mă simt de parcă o să mor. (Îmi doresc, îmi doresc, îmi doresc asta.) Cei doi au trecut pe lângă mine în magazin, au comandat rulouri din file de pui și aripioare picante, flirtând cu fata de la casierie în timp ce plăteau. Paul s-a rezemat de fereastra de la Molly’s Bar, trăgând din țigară, scoțând cercuri de fum pe gură, fără să mă slăbească din privire vreo secundă. S-a îngrășat, dar asta a fost singura diferență pe care am putut să o văd. A stat și m-a privit, fata care i-a distrus viața, în timp ce și-a așteptat prietenii. Au mers toți trei spre Main Street, iar el s-a întors și mi-a zâmbit. Părea că el deja câștigase, o știam amândoi.

— Unde e vinul? a întrebat mama când am ajuns acasă. Ți-am zis să iei o sticlă de Shiraz, cel care era la ofertă specială.

Am vrut să îi spun. Dar n-am putut. „Ce s-a întâmplat?”, ar fi întrebat ea. „Ce-ai spus? Sper că nu ai reacționat, sper că ai rămas demnă, sper să nu i-ai arătat că ești supărată. Sper că nu i-ai dat de înțeles câtuși de puțin.” Apoi și-ar aminti singură ce-ar trebui să facă o mamă, cum i-a spus terapeutul că ar trebui să se comporte. M-ar cuprinde cu un braț, m-ar mângâia pe cap, spunându-mi cuvinte dulci, fără rost, care se presupune că ar trebui să mă aline, iar eu aș fi întrebat-o: „Tu crezi că n-am vrut asta, mă crezi că n-a fost vina mea?”.

Dar nu am întrebat-o asta. Mi-a fost frică să aud răspunsul ei. Așa că am mințit.

— Am uitat, i-am spus. Îmi pare rău. Am uitat de vin.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Vassa și Noaptea · Sarah Porter – „Noaptea te vede, Vassa. Noaptea te cunoaște.”

„Noaptea te vede, Vassa. Noaptea te cunoaște.” Din când în când, simt când o carte este potrivită pentru mine. Poate că are o copertă ce sfidează imaginația cititorului, o formă de artă modernă, ușor abstractă, de o frumusețe ce răzbate pe parcurs, nu de la prima privire. Sau un personaj intrigant și viclean, imposibil de catalogat drept erou sau antagonist, cu o înfățișare ce surprinde și șocheaz...[Read More]

Femeia din Orient Express · Lindsay Jayne Ashford – „Trebuie să-ţi foloseşti materia cenuşie.”

„Trebuie să-ţi foloseşti materia cenuşie.” Lindsay Jayne Ashford mi-a oferit oportunitatea să urc în Orient Express şi să o cunosc pe Agatha Christie, una dintre autoarele mele preferate. Agatha Christie sau… Femeia din Orient Experss. Nu-mi plac călătoriile cu trenul (mereu mă enervez şi, nu de puţine ori, am fost nevoită să îmi muşc limba pentru a nu le oferi o replică acidă „colegilor” me...[Read More]

Casa de hârtie · Carlos María Domínguez

Șefa departamentului de Hispanistică a universității britanice Cambrige este ucisă într-un accident de mașină, deoarece sorbea, vers cu vers, poemele lui Emily Dickinson. Cărțile pot ucide. Te pot înnebuni. Îți invadează casa, raft cu raft, colț cu colț, cameră după cameră. Te scot afară din casă, când tu nu ai reușit nici măcar să le citești prima pagină. Casa de hârtie ascunde, sub înfățișarea f...[Read More]

Ruta subterană · Colson Whitehead – „În moarte, orice negru devenea fiinţă umană.”

„În moarte, orice negru devenea fiinţă umană. Numai atunci era egal cu omul alb.” În trecut, libertatea a avut un preţ. Istoria nu ne lasă să uităm de fărădelegile, violența şi cruzimea ce au stropit pământul cu sânge şi lacrimi. Sângele sclavilor, loviţi şi maltrataţi pe plantaţii şi ferme, de cele mai multe ori fără motiv, doar pentru a le reaminti cine este stăpânul şi cine este sclavul, cine s...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader