Veronica Roth, autoarea seriei „Divergent”, vine la FILIT Iaşi (3-7 octombrie)

Scriitoarea Veronica Roth, numărul 1 în topul The New York Times al celor mai bine vânduţi autori, pentru Trilogia Divergent (Divergent, Insurgent, Experiment), va fi prezentă la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT în perioada 3-7 octombrie, anunţă organizatorii.

Trilogia Divergent a fost adaptată într-o serie de filme, cu actorii Shailene Woodley şi Theo James în rolurile principale. Filmele s-au bucurat de un imens succes în întreaga lume, cu încasări de sute de milioane de dolari şi cu numeroase premii şi nominalizări.

Un alt volum al autoarei, Pecetea Morţii, publicat în ianuarie 2017, a intrat direct pe locul 1 în lista The New York Times a celor mai bine vândute cărţi, rămânând în această poziţie vreme de optsprezece săptămâni. Cumpăna destinelor, cea de-a doua parte a seriei Pecetea Morţii, a debutat de asemenea pe primul loc în listă şi continuă să atragă un număr uriaş de cititori.

Veronica Roth a debutat la vârsta de 22 de ani şi a scris primul volum din seria care avea să o facă celebră, Divergent, în timp ce urma cursurile Universităţii Northwestern, unde a absolvit cu magna cum laude. Cărţile sale au primit mai mulţi ani la rând Premiul “Goodreads Choice pentru cea mai bună carte fantasy şi SF pentru tineri”. Volumele sunt publicate în România la editura Leda.

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) este un proiect cultural finanţat de Consiliul Judeţean Iaşi prin Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi şi va reuni anul acesta cunoscuţi scriitori din ţară şi din străinătate în perioada 3-7 octombrie, în cadrul unor evenimente deschise publicului larg.

Printre invitaţi se regăsesc nume importante ale literaturii mondiale, precum Jonathan Franzen (SUA), Jón Kalman Stefánsson (Islanda), Kamila Shamsie (Marea Britanie), Sylvie Germain (Franţa) etc., alături de zeci de scriitori şi poeţi români, precum şi traducători din lumea întreagă. La eveniment vor mai participa şi manageri culturali, editori, jurnalişti din ţară şi din străinătate.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Vrăjitoarea adevărului (Tărâmul vrăjitorilor #1) · Susan Dennard

„Mhe verutja. Încrede-te în mine ca şi cum sufletul meu ar fi al tău.” Anul trecut, prin iunie, aveam 57 de serii începute. Am încercat să le finalizez, să-mi impun o listă de to-read, pe care să o şi respect (de data aceasta). Din păcate, am lăsat romanele nesupravegheate, iar ele au profitat de această „scăpare” şi s-au înmulţit. Au invadat (aproape) fiecare cameră. Au format un zid în faţa tele...[Read More]

Vrăjitoarea (Fjällbacka #10) · Camilla Läckberg · „Tocmai a trecut cineva peste mormântul meu.”

„Tocmai a trecut cineva peste mormântul meu.” Vrăjitoarea nu este un grimoar. Nu cuprinde blesteme, incantaţii şi ritualuri, un arbore genealogic misterios sau viziuni ce niciodată nu ar fi trebuit să fie aşternute pe hârtie. Magia, adesea confundată cu medicina, rămâne un simplu mit, o legendă pentru care sute de femei au plătit preţul suprem după ce au fost torturate, schilodite şi ucise în nume...[Read More]

Volumul „Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei” este disponibil pentru precomandă

Volumul Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei este a doua carte din monumentala trilogie pe care renumitul istoric american Robert K. Massie a dedicat-o familiei imperiale a Romanovilor, dinastia care a condus Rusia timp de mai bine de trei secole, până în 1917. Volumul este disponibil pentru precomandă exclusiv pe site-ul Editurii ALL. Pe durata campaniei de precomandă, volumul are un preț spe...[Read More]

Fragment în avanpremieră: Istoria naturală a dragonilor, de Marie Brennan

Isabella Trent a reuşit, în ciuda convenţiilor epocii în care trăia, să scoată dragonii din ceața prejudecăţilor mistice şi să-i transforme în obiectul unei ştiinţe moderne. În această carte, Isabella însăşi povesteşte despre pionieratul care aproape i-a distrus credibilitatea şi viitorul, despre momentele când şi-a pus în pericol viaţa din curiozitate ştiinţifică, despre faimoasa expediţie de pe ...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader