Fragment în avanpremieră: Vassa și Noaptea – Sarah Porter

Preludiu în Noapte

Acum un an, la începutul toamnei

Când privi în jos, Noaptea își văzu propriii ochi țintuind-o. Doi ochi mari și negri, plini de stele. La început îi ignoră. Probabil că privirea aceea stranie era propria ei reflexie într-o baltă sau poate într-o oglindă spartă de pe stradă. Apoi observă ceva care îi stârni curiozitatea: ochii aceia erau plini de stele, dar constelațiile din ei nu îi erau familiare. Era ca și cum ar fi privit cerul de deasupra unei alte lumi.

Noaptea hotărî să investigheze. Își întinse tentaculele de întuneric pentru a cerceta straniul fenomen. Ochii se adăposteau, așa cum se întâmplă deseori, pe un chip uman, deasupra unui trup puternic de bărbat. Dar cum ar putea noaptea – o altă Noapte, diferită, de neînchipuit – să trăiască într-o altă ființă umană?

Bărbatul aștepta, nemișcat, pe un câmp întunecat, înconjurat de case. Sub pleoapele lui larg deschise, stelele se învârtejeau în bezna abisală. Planetele circulau ca sângele. Noaptea nu mai văzuse niciodată până atunci ceva care să-i semene atât de mult și o cuprinse un dor răvășitor. Poate că, în cele din urmă, își găsise un tovarăș; poate că era izbăvită de singurătatea eternă!

Noaptea se apropie de el, apoi înaintă și mai mult. Bărbatul aștepta, țeapăn ca moartea. Nu reacționă câtuși de puțin când veni și îi poposi pe pomeți ca să-l privească mai bine. Răsuflă peste genele lui și le făcu să tremure. Bărbatul nu răspunse, nici măcar printr-un clipit. Când Noaptea îl sărută sfioasă, i se făcu foarte frig.

Toate acestea ar fi trebuit să fie îndeajuns pentru a o pune pe gânduri. Ar fi trebuit să se retragă alarmată, plutind în siguranță pe deasupra felinarelor de pe stradă. Dar Noaptea era singură de prea multă vreme și uită cu totul de prudență. Nici măcar nu observă că fața bărbatului avea o culoare neobișnuită: alb-gri sidefat de la rădăcina nasului în jos și negru ca tăciunele deasupra. Tot ce o interesa era că văzuseînlăuntrul ochilor lui. Un meteor țâșni în adâncurile lor, lăsând o dâră strălucitoare în urma sa. Noaptea tânjea, mai mult decât orice, să urmeze dâra aceea de lumină.

Dacă ar fi fost sinceră cu ea însăși, ar fi recunoscut că situația era suspectă. Dar Noaptea, care ascunde totul în falduri de umbră, nu este sinceră defel. Cum bărbatul nu îi răspunsese la mângâieri, se hotărî să-și întețească atingerile. Puțin agitată, îl mângâie între pleoape. Țeasta lui părea a fi goală pe dinăuntru. Nu respira. Împunse din nou, strecurând un tentacul de întuneric printr-o orbită goală. Dar bărbatul nu se mișcă nici de data aceasta și nici măcar nu zâmbi. Nu băga de seamă că Noaptea era acolo? Nu-și dădea seama că-l iubea? Fiindcă mersese deja atât de departe, prea departe, își pierdu cumpătul cu totul și se furișă în adâncul ochilor lui. Încercă să vorbească. Să implore un răspuns.

Apoi ochii se închiseră, retezând trupul moale al Nopții.

Îi trebui un moment pentru a înțelege. O parte din ea era prizonieră în interiorul bărbatului și nu mai putea ieși.

Auzea partea aceea pierdută din sine plângând, izbindu-se frenetic înlăuntrul bărbatului gol, căutând o ieșire. Nu era câtuși de puțin un bărbat, ci o capcană, iar Noaptea înțelese cât de nesăbuită fusese când se lăsase cucerită de stelele acelea scânteietoare. Nu erau decât o iluzie menită să o atragă în cursă. Erau o momeală. Ciocăni în pleoape, încercând să elibereze partea furată din trupul ei. Rămaseră închise cu îndărătnicie.

Noaptea era turbată ca un urs ce-și vede puiul întemnițat și rănit. Se înfurie și mai tare când bătrâna veni și țintui ochii închiși cu două stele de aur, ascuțite ca niște ace. Ea trebuie să fi pus totul la cale! Dacă întunericul ar fi putut ucide, bătrâna s-ar fi prăbușit la pământ într-o clipă.

Dar nu se prăbuși. Stătea acolo, rânjind satisfăcută, în timp ce Noaptea țipa în tăcere.

– Exact, îi spuse ea Nopții.

Sursă: aici

Înțelese că nu e o femeie obișnuită după faptul că îi vorbise în propria limbă. Ce ființă umană vorbește cu Noaptea?

– O parte din tine va rămâne cu mine, pricepi? Ca o tenie în mațele unui șobolan.

Frântura de întuneric a Nopții, luată prizonieră, se agita și striga pentru a se întoarce în sânul matern. Părea o ființă distinctă acum, că fuseseră despărțite. Un copil-umbră. Vărsa lacrimi și se tânguia, iar Noaptea nici măcar nu-l putea consola.

– O, nu te agita! croncăni bătrâna în urechea bărbatului găunos, adresându-se puiului captiv al nopții. Am făcut un bărbat în bătaie de joc. Vezi? L-am făcut exact pentru tine. El este noua ta casă. Nu e frumos?

Noaptea se aplecă deasupra bătrânei, întrebându-se disperată cum i-ar putea face rău. Reuși să o tragă de păr cu o pală de aer, dar nu era nici pe departe îndeajuns. Nu făcu decât să îi arunce o privire răutăcioasă drept răspuns.

– Și tu. Nu are rost să te plângi. Nu-ți vei primi puiul înapoi, înțelegi? Niciodată. Dar nu-ți face griji, îl voi trata cu omenie. Și, da, este un el. E bărbat acum, într-un fel. Îl voi ține adormit și nu va trebui să simtă durerea despărțirii. Nu atât de tare, cel puțin.

Spunând acestea, așeză o cască pe capul alb-negru. Coiful era imens, ca o cupolă de planetariu și, deși părea mult mai mare decât capul, se potrivea totuși perfect. Așeză un vizor de sticlă neagră, opacă peste ochii săgetați de stele.

Frântura pierdută a Nopții se liniști, adormind în ceea ce părea a fi un bărbat mare și musculos.

Bărbatul stătea călare pe ceva asemănător cu o motocicletă neagră, iar bătrâna se întinse și porni ceva ce nu era, de fapt, un motor, deși suna ca și când ar fi fost. Noaptea privi cum temnița în formă de bărbat începu să se învârtească în cerc. Iar și iar.

Conștiința Nopții este un infinit moment înstelat, etern și curgător. Prin urmare, nu era nicio surpriză că fusese năucită cu atâta ușurință. Fără a înțelege ce se întâmplă, Noaptea se lăsă păcălită cu același truc în zece locuri, toate în același timp. Zece bătrâne înfigeau stele de aur în pleoapele a zece bărbați goi pe dinăuntru. Frânturi de Noapte deveneau copii pierduți, mergând pentru totdeauna pe motociclete identice, în parcări aidoma, din orașe risipite. Noaptea zăbovea oriunde îi vedea. Sperând că într-o zi îi va aduce acasă.

Sperând că vor putea fi cu toții laolaltă din nou. Reîntregindu-se și împărțind aceleași stele.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Mincinoșii · E. Lockhart

Nu pot nici măcar să îmi adun cuvintele ca să spun cât de uimitoare a fost cartea. Nu te aștepta la uimitoare în sensul de basm, ci în sensul cel mai pur, când nu ai idee cum te lovesc schimbările bruște din carte. E incredibil modul în care totul ia o altă întorsătură, imposibil felul în care te face să te simți, maniera prin care ajungi să empatizezi cu personajele și să înțelegi, în cele din ur...[Read More]

A Darker Shade of Magic (Shades of Magic #1) · V. E. Schwab

“But the thing about magic,” added Kell, “is that it preys on the strong-minded and the weak-willed, and one of the worlds couldn’t stop itself. The people fed on the magic and the magic fed on them until it ate their bodies and their minds and then their souls.” În ultima vreme, am citit o mulțime de romane YA Fantasy. Să fi fost oare personajele principale, poveștile captivante sau stilul autori...[Read More]

Luminile nordului (Materiile Întunecate #1) · Philip Pullman

„Există o profeție ciudată despre acest copil: e destinată să aducă sfârșitul destinului.” Poate că vârsta este de vină, însă în ultimul an m-am ferit de romanele în care protagoniștii sunt copii. Și motivele nu sunt cele care se furișează acum în mintea ta, sigure de izbândă: totul este frumos și pașnic, binele învinge răul, iar eroii sunt atât de inteligenți și de perfecți, mereu optimiști și în...[Read More]

Omul pictat (Demon #1) · Peter V. Brett

„Zilele nu se lungesc în vreme ce dormi.” Ce se întâmplă atunci când găsești o carte care îți răpește o parte din suflet? O carte care te transformă într-un prizonier între paginile sale, care te tulbură cu fiecare capitol parcurs și secret dezvăluit, care îți așterne lacrimi pe obraji, chiar și atunci când speranța încă pâlpâie în întuneric, la o bătaie de inimă de a face o reverență în fața unui...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader