Stația Centrală, de Lavie Tidhar, apare în colecția Nautilus a editurii Nemira
Editura Nemira lansează în colecția Nautilus romanul Stația Centrală, de Lavie Tidhar. Cartea a primit John W. Campbell Memorial Award, a fost declarată cea mai bună carte SF&F la The Guardian, a fost nominalizată la Premiul Arthur C. Clarke și s-a aflat pe lista scurtă pentru Cel mai bun roman la British Science Fiction Award.
Stația Centrală este legătura interplanetară între un Tel Aviv în permanentă transformare, o arenă de realitate virtuală și coloniile spațiale pe care oamenii au fugit de sărăcie și războaie.
O diasporă de un sfert de milion de oameni trăiește la baza acestei stații spațiale, unde diversele culturi se amestecă în viața reală și în realitatea virtuală, într-un mozaic al postumanității: vampiri de date infectați de Codul Nosferatu, robotniki – foști soldați –, copii creați prin inginerie genetică și „mutilații“, care decid să trăiască fără tehnologie. Peste toate planează Alterii, entități extraterestre care folosesc Conversația – un flux cvasitelepatic de milioane de voci.
„Frumos, original, o tapiserie de legături și imagini – nu-mi vine în minte niciun alt roman SF de aceeași anvergură. Lavie Tidhar are una dintre cele mai inovatoare voci din ultimii ani.“ Alastair Reynolds
„În Stația Centrală, pasagerii mâncau și beau, se jucau, munceau și așteptau – comercianți selenari, chinezi de pe Marte aflați în excursie pe Terra, evrei de pe asteroizii-chibuț din Centură, talmeș-balmeșul unei omeniri pentru care Pământul nu mai era suficient, însă rămăsese centrul universului, în jurul căruia se roteau toate planetele și sateliții și habitatele, un model aristotelic al lumii, care își depășise rivalul odinioară câștigător al lui Copernic. La Nivelul Trei, Isobel era integrată în modulul ei de lucru, existând concomitent, ca o pisică a lui Schrödinger, în spațiul fizic și în lumea virtuală la fel de reală a universului Ghildelor din Ashkelon.“
Lavie Tidhar, scriitor britanic de origine israeliană, s-a născut în 1976. De la cincisprezece ani a locuit în mai multe țări și a călătorit în toată lumea, inclusiv în Vanuatu, Laos și Africa de Sud, experiențe reflectate în cărțile sale. Din 2013 trăiește la Londra. A publicat povestiri, romane și romane grafice. Osama, romanul său din 2012, a fost recompensat cu World Fantasy Award for Best Novel, surclasând volumele JFK 11.22.63 de Stephen King și Dansul dragonilor de George R.R. Martin. Cărțile sale se bucură de mare succes. Romanele recente, The Violent Century și A Man Lies Dreaming, de exemplu, au fost primite cu un deosebit entuziasm în Marea Britanie, fiind declarate „capodopere“ de ziarul The Independent.
Mila 2.0 (Mila 2.0 #1) · Debra Driza – „Un sărut, să am o poveste reală.”
„Un sărut, să transform coşmarul într-un basm. Un sărut, să dovedesc că eram normală, odată pentru totdeauna. Un sărut, să am o poveste reală.” Am o problemă cu romanele YA. Le devorez, le recomand, le recitesc şi îmi stresez (uneori) prietenii, însă, de cele mai multe ori, îmi displace personajul principal feminin. Fie că este prea plângăcioasă şi refuză să asculte de sfaturile celor din jur, fie...[Read More]
Liliacul (Harry Hole #1) · Jo Nesbø · „Liliacul e simbolul aborigen al morții.”
„Când dragostea moare, mor și eu.” Am amânat mai bine de un deceniu prima întâlnire cu Harry Hole (nu țin cont de filmul Omul de zăpadă). Față de alți cititori, care nu simt nevoia să citească volumele în ordine și reușesc să ignore spoilerele (și să nu le pună la suflet), eu prefer să îmi țin sub control nerăbdarea și curiozitatea, să am încredere în edituri că vor publica în ordine romanele (oh,...[Read More]
Insula pierduților (Descendenții #1) · Melissa de la Cruz
Producțiile marca Disney sunt cunoscute pentru finalurile fericite în care forțele „binelui” ies învingătoare și răufăcătorii sunt izgoniți pe tărâmuri necunoscute și care nu reprezintă o mare importanță. Suntem obișnuiți ca personajele „rele” să fie doar intriga peste care se trece în doar două ore de film sau câteva pagini de carte; e ceva normal ca întruchiparea răului să dispară din peisaj, al...[Read More]
În ape adânci · Paula Hawkins – „Cine poate să aleagă de cine se îndrăgostește?”
„Unii spun că femeile au lăsat ceva din ele în apă, alții spun că apa păstrează ceva din puterile lor, fiindcă de atunci le-a atras spre țărmurile sale pe cele fără noroc, pe cele disperate, pe nefericite, pe rătăcite. Vin aici ca să înot cu surorile lor.” Urmăresc ochiurile de apă de pe copertă, sperând că astfel îmi voi organiza mai bine ideile, dar nu reușesc să mă concentrez. Nu mă scufund, ni...[Read More]