Editura Cartea Copiilor: „Robinson”, de Peter Sís, o carte despre puterea vindecătoare a poveștilor

Editura Cartea Copiilor lansează „Robinson”, carte scrisă şi ilustrată de autorul de origine cehă Peter Sís. Peter Sís este un artist multipremiat, distins de opt ori cu The New York Times Book Review pentru cea mai bună carte ilustrată a anului, de trei ori cu medalia Caldecott Honor, cea mai importantă distincţie din literatura americană pentru copii, și, în 2012, cu premiul Hans Christian Andersen, cea mai înaltă recunoaştere pe care o poate primi un autor de cărţi pentru copii.

„Robinson”, o carte despre prietenie, imaginație și puterea vindecătoare a poveștilor, s-a născut dintr-o experiență prin care trec, într-o formă sau alta, toți copiii: confruntarea cu părerea celorlalți. Cartea este acum tradusă pentru prima dată în limba română, la editura Cartea Copiilor, de poetul Florin Bican.

„«Robinson Crusoe» de Daniel Defoe, într-o ediție cu ilustrații fantastice, a fost una dintre cărțile preferate ale copilăriei mele. M-a încântat povestea naufragiatului care reușește să supraviețuiască mulți ani pe o insulă îndepărtată pentru că este inteligent și priceput. Cartea mea „Robinson” este inspirată dintr-o întâmplare adevărată din copilărie. Mi-am amintit-o când am găsit o fotografie cu mine costumat în curajosul aventurier pentru un concurs de la școală.

Mama mea, Alenka, artist plastic, care avea mâini tare iscusite, mi-a meșterit un costum folosind echipamentul de balet al surorii mele, un tricou fără mâneci, o perucă și niște bucăți de blană artificială. Mi-a mai făcut un arc și un fel de suliță. Am câștigat Premiul I, iar poza mea a apărut pe prima pagină a ziarului local. Mama a fost foarte mândră.  Dar în amintirea mea, costumul nu a fost deloc comod. Echipamentul surorii mele tot aluneca de pe mine, blănurile mă mâncau, machiajul mi se scurgea. Abia așteptam să mă văd înapoi acasă. Mai ales că prietenii mei și toți copiii de acolo râdeau de mine (era clar că nu citiseră „Robinson Crusoe”)”, îşi aminteşte Peter Sís.

Peter Sís s-a născut în 1949 în Cehoslovacia, în orașul Brno (azi, în Cehia). A studiat la Academia de Artă din Praga și la Royal College of Art din Londra. Și-a început cariera în cinema, domeniu în care a fost răsplătit în 1980, la Festivalul de Film de la Berlin, cu Ursul de Aur pentru un scurtmetraj de animație. În 1982, s-a stabilit în Statele Unite ale Americii în urma unei cereri de azil politic și a început să lucreze ca autor și ilustrator de cărți pentru copii.

Cartea „Robinson” este recomandată copiilor între 6 şi 9 ani și este disponibilă pe site-ul editurii Cartea Copiilor (www.carteacopiilor.ro). La toate comenzile online realizate pe site, indiferent de valoare sau de cantitate, Cartea Copiilor oferă de fiecare dată o carte cadou. În această perioadă, cartea cadou este „Citeşte-i iepuraşului tău” de Rosemary Wells.


Despre editura Cartea Copiilor

Cartea Copiilor, prezentă de 11 ani în peisajul editorial din România, este una dintre cele mai iubite edituri de cărți pentru copii. De la început, Cartea Copiilor s-a dovedit a fi o deschizătoare de drum prin inițiativa curajoasă de a publica pentru prima dată în limba română unele dintre cele mai valoroase titluri din literatura universală pentru copii. Cartea Copiilor a oferit micilor cititori, în premieră, operele unora dintre cei mai buni scriitori: Astrid Lindgren, Eric Carle, Dick Bruna, Richard Scarry, Roger Duvoisin, Arnold Lobel, Julia Donaldson, Elsa Beskow și mulți alții.

Prin alegerea cu grijă a titlurilor, autorilor și ilustratorilor, Cartea Copiilor încurajează lectura de la o vârstă fragedă, educarea gustului literar și construirea unei culturi vizuale complexe, alături de stimularea creativității și a spiritului critic, dezvoltarea capacității de a gândi liber și formarea unei atitudini deschise și tolerante. Mai multe detalii despre cărțile editurii Cartea Copiilor sunt disponibile la www.carteacopiilor.ro.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Ușa ferecată · Ruth Ware

Oare cine sau ce a convins-o pe Rowan Caine că i se potrivește rolul/slujba de bonă? Se plânge non-stop de copiii aflați în grija ei (nici măcar bebelușii nu sunt cruțați, mai ales dacă aceștia îndrăznesc să-i tulbure somnul sau să-i păteze hainele de lucru), le oferă doar zâmbete forțate (spre deosebire de adulți, copiii „depistează” aproape imediat un surâs fals, ca niște mici detectivi iscusiți...[Read More]

Urgia și zorile (Urgia și zorile #1) · Renée Ahdieh

„- Mi-e teamă de moarte, îi răspunse ea, printre șuierăturile de vânt.” Și mi-e teamă că aș putea pierde acest război în fața ta.” Poveștile ne ajută să visăm. Fugim de realitate când ne ascundem în cameră sau la picioarele bibliotecii, când ne strecurăm nevăzuți din sălile de clasă, cu o carte în mână și un zâmbet plin de înțelesuri așternut pe chip, pregătiți pentru o nouă aventură, la finalul c...[Read More]

Oameni anxioși, de Fredrik Backman

Un nou roman de Fredrik Backman, autorul bestsellerului internațional Un bărbat pe nume Ove, apare în colecția Cărți musai: Oameni anxioși. Traducere și note de Andreea Caleman. Volumul se află la precomandă cu 25% reducere. Un spărgător de bănci înarmat fuge de la locul faptei și ajunge într-un apartament scos la vânzare, unde are loc o vizionare. Pentru că poliția e pe urmele sale, se baricadeaz...[Read More]

Insula pierduților (Descendenții #1) · Melissa de la Cruz

Producțiile marca Disney sunt cunoscute pentru finalurile fericite în care forțele „binelui” ies învingătoare și răufăcătorii sunt izgoniți pe tărâmuri necunoscute și care nu reprezintă o mare importanță. Suntem obișnuiți ca personajele „rele” să fie doar intriga peste care se trece în doar două ore de film sau câteva pagini de carte; e ceva normal ca întruchiparea răului să dispară din peisaj, al...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader