Găsise anunțul întâmplător — un post de bonă internă, cu un salariu uriaș. Când ajunge la Heatherbrae House, Rowan Caine e uluită de casa „inteligentă" luxoasă din munții Scoției și de familia perfectă care locuiește aici.
Nu știe că pășește într-un coșmar — care se va încheia cu moartea unui copil și cu ea în închi-soare, în așteptarea procesului de crimă.
Îi scrie avocatului despre camerele video instalate prin toată casa, erorile tehnologice care te trezeau în bubuit de muzică sau luminile care se stingeau când ți-era lumea mai dragă. Nici fetele nu erau deloc copiii-model din prima zi. Și mai și era lăsată singură cu săptămânile, fără niciun adult în afară de enigmaticul om bun la toate Jack Grant… Rowan știe că a făcut greșeli și că a mințit. Dar spune că nu a comis crima. Ceea ce înseamnă că vinovatul e altcineva.
Goodreads: 3.94
Oare cine sau ce a convins-o pe Rowan Caine că i se potrivește rolul/slujba de bonă? Se plânge non-stop de copiii aflați în grija ei (nici măcar bebelușii nu sunt cruțați, mai ales dacă aceștia îndrăznesc să-i tulbure somnul sau să-i păteze hainele de lucru), le oferă doar zâmbete forțate (spre deosebire de adulți, copiii „depistează” aproape imediat un surâs fals, ca niște mici detectivi iscusiți ce sunt), iar răbdarea îi lipsește cu desăvârșire, din moment ce nici măcar o îmbrățișare nu o poate convinge să se relaxeze sau să uite de Ușa ferecată. Care, din întâmplare, se află fix în camera ei. Camera bonei.
De câțiva ani buni mi-am propus să citesc un roman scris de Ruth Ware, însă nu știu dacă Ușa ferecată a fost cea mai inspirată alegere. Pe de altă parte, dacă nu ar fi fost blog tourul, probabil că i-aș fi evitat în continuare cărțile, iar acum nu aș avea două romane de Ruth „uitate” pe noptieră, judecându-mă în tăcere.
O mare parte din acțiunea romanului se desfășoară în Heatherbrae House, o casă exagerat de tehnologizată, un fel de închisoare luxoasă în care modernismul pare să sfideze toate stilurile arhitecturale descoperite în ultimul secol, fără să le elimine complet din rezultatul final: te rătăcești pe holuri și-ți dai mult capul pe spate pentru a putea vedea tavanul, încerci să nu rămâi cu gura căscată când intri în bucătăria desprinsă dintr-un episod al desenului animat The Jetsons și să nu tresari de fiecare dată când întrezărești un panou de control sau de acces ascuns într-un perete. Totul poate să fie controlat cu ajutorul vocii, aplicația Happy și câteva pictograme aparent imposibil de deslușit, însă, în pofida spațiului vast, pe alocuri uluitor, există toate șansele ca Heatherbrae House să-ți provoace câteva atacuri scurte de panică sau să-ți declanșeze o criză de claustrofobie.
Luxul, banii și nenumăratele posibilități ce, deodată, i s-au așternut la picioare, o îndeamnă pe Rowan Caine să accepte orice compromis, dornică să înceapă cât se poate de repede noua slujbă. Protagonista ne dă mereu de înțeles că mai există un motiv ascuns pentru care se află în această casă „inteligentă”, iar cele două plot twist-uri de la final m-au luat prin surprindere, spulberându-mi teoriile inițiale. Deși nu-s neapărat originale, autoarea a știut cum să-mi distragă atenția în repetate rânduri și, oricât aș fi vrut să deslușesc monologurile interioare ale bonei, ochii îmi tot fugeau spre copiii-model care păreau hotărâți să-i pună bețe-n roate și să-i transforme viața într-un adevărat iad. Și totuși, Rowan nu renunță.
„Trebuie să vă spun adevărul, tot adevărul și numai adevărul. Pentru că, dacă aș ascunde aceste părți, n-aș spune tot adevărul. Și dacă v-aș spune doar părțile care mă exonerează, aș cădea din nou în vechea capcană. Pentru că minciunile m-au adus aici unde sunt. Și trebuie să cred că adevărul mă va scoate de aici.”
M-am tot gândit: ce fel de părinți își lasă copiii cu o persoană străină? Da, dosarul lui Rowan e imaculat (suspect de imaculat, dacă mă întrebați pe mine), are o listă impresionantă de recomandări și știe cum să se facă plăcută (în preajma adulților), însă toate aceste „asigurări” nu ar trebui să constituie un paravan pentru indiferența părinților. Fiindcă doar asta am perceput din partea lor: o indiferență cutremurătoare, inexplicabilă, completată de „mania” mamei de a controla viețile fiicelor sale.
Ca să înțelegeți mai bine la ce mă refer, i-a lăsat lui Rowan un dosar de peste 200 de pagini cu reguli, recompense, tabieturi și restricții, pe care, firește, bona noastră nici măcar nu s-a obosit să-l citească așa cum trebuie, de parcă ea ar fi fost un maestru păpușar, iar fetele, un grup de marionete fără minte. La un moment dat, chiar m-am întrebat dacă toți copiii nu sunt cumva niște roboți care necesită „actualizări” constante.
Ruth Ware se joacă în permanență cu cititorul, mai ales când adaugă și o latură horror poveștii. Atmosfera, deși apăsătoare și bine conturată, ar fi putut să fie mult mai înfricoșătoare. Lispesc acele detalii care te fac să arunci o privire peste umăr sau să-ți tragi pătura peste ochi, sperând că așa vei putea ignora lucrurile nefirești ce se petrec în Heatherbrae House.
Rowan pare să fie atacată și sabotată din toate părțile: de copiii obraznici și răutăcioși, pe care abia la finalul romanului reușești să-i înțelegi cât de cât, de Jack Grant, bărbatul chipeș, omul bun-la-toate al familiei, care apare în cele mai neobișnuite momente, cavalerul pregătit să salveze domnița la ananghie, de mama care merită titlul de control freak de la distanță, certând-o mereu pentru fiecare abatere, de misterioasa femeie care sosește zilnic în Heatherbrae House și se ocupă de casă și, uneori, de fete, fără să se obosească să-și ascundă disprețul față de noua bonă. Recunosc, Rowan nu are deloc o viață ușoară. Se pare că luxul și banii nu te pot salva (chiar) din orice situație.
Cu toate acestea, m-am trezit admirând tenacitatea și ambiția protagonistei. Personal, aș fi renunțat de mult la luptă, îndeosebi după ce aș fi deschis Ușa ferecată. Într-adevăr, există un motiv pentru care ultimele patru bone au renunțat atât de repede la slujbă, dar e destul de previzibil; dacă romanul ar fi fost horror, poate că lucrurile ar fi stat altfel, însă autoarea nu a știut cum să profite pe deplin de grădina cu otrăvuri (neexploatată și neexplorată corespunzător) și de legendele despre foștii rezidenți. Putea să ne ofere o poveste mai tulburătoare, în loc să-mi confirme teoria că a văzut toate filmele și serialele produse și regizate de Guillermo del Toro (If you know, you know). Cine știe, poate că a citit și trilogia The Strain.
Chiar dacă Ușa ferecată nu a fost un thriller în adevăratul sens al cuvântului, am citit romanul într-o singură noapte, nerăbdătoare să mi se confirme teoriile și să văd cum va rezolva autoarea „situația delicată” în care se găsește Rowan Caine în primele capitole. Refuz să mă gândesc ce aș fi făcut eu în locul ei – ceva îm spune că aș fi dezamăgită de mine dacă ar trebui să răspund sincer.
N-aș fi avut curajul să dorm nici măcar o singură noapte în Heatherbrae House, să deschid ușa ferecată sau să mă port astfel cu copiii. Pe de altă parte, n-aș fi mințit cu atâta nerușinare. Deși i-am înțeles motivația și am încercat să-i scuz de câteva ori comportamentul nepotrivit, curiozitatea a fost cea care i-a asigurat un loc în închisoare, așteptând procesul de crimă. Of, ironia!
Articolul face parte dintr-un Blog Tour organizat de Grupul Editorial Trei cu ocazia apariției în limba română a romanului Ușa ferecată.
Puteți citi alte păreri pe următoarele bloguri:
