Editura Nemi lansează seria Lumea animalelor, pentru micii exploratori

Editura Nemi pentru copii lansează patru cărți spectaculoase pentru micii exploratori curioși, scrise de Olivia Brookes: Primele ființeViețuitoare în oceanTigri și alte carnivoreFurnici și alte insecte sunt lecturi frumoase pentru copiii de peste 4 ani, din care aceștia vor afla, într-o manieră distractivă, totul despre lumea animalelor. 

Combinând povești, ilustații și multe informații care îi vor fascina pe cei mici, cărțile din Lumea animalelor sunt utile dezvoltării cunoștințelor și imaginației copiilor. 

Primele ființe: Cum era viaţa pe Pământ acum sute de milioane de ani  – înainte chiar de existenţa dinozaurilor? Copiii se vor întoarce în timp şi vor face cunoştinţă cu unele dintre animalele care au trăit cu atât de multă vreme în urmă. Vor afla, cum, treptat, de-a lungul a milioane şi milioane de ani, vieţuitoarele s-au schimbat, de exemplu din peşti în amfibieni sau din peşti în reptile.

Viețuitoare din ocean: Apele oceanice reprezintă habitatul natural pentru multe milioane de viețuitoare. Găsim aici peşti, balene, delfini, foci şi, desigur,  ţestoase, și, totodată, nenumărate nevertebrate – animale lipsite de coloană vertebrală. Printre nevertebrate se numără caracatiţe, homari, anemone de mare, crustacee, meduze şi multe altele.

Tigri și alte carnivore: Unele animale ucid alte animale ca să se hrănească. Sunt numite carnivore. Feline, lupi, urși și hiene sau animale mai mici, cum ar fi ratonii, bursucii, nevăstuicile și mangustele. Ele le vor povesti copiilor cum își prind prada și cum trăiesc în jungle sau păduri.

Furnici și alte insecte: Există mai multe specii de insecte decât toate celelalte specii de animale puse la un loc. Recunoști o insectă atunci când vezi una. Toate au șase picioare și un corp împărțit în trei părți: un cap, un torace și un abdomen. Cele mai multe dintre ele pot zbura și toate au de spus nenumărate povești despre viețile lor extraordinare.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Văduva · Fiona Barton – „A trebuit să păstrez şi secretele lui, şi pe ale mele.”

„A trebuit să păstrez şi secretele lui, şi pe ale mele.” Niciodată nu le vezi; sunt mereu în umbra lor, atât de aproape de sursa răului, încât îşi pierd identitatea. Le uiţi sau le ignori chipurile, chiar dacă ochii lor mereu încearcă să îţi susţină privirea. Stau în boxa martorilor şi aşteaptă sentinţa, punând în balanţă adevărul şi minciuna, cât pot şi au voie să îţi spună: până la urmă, o decla...[Read More]

Neuromantul (Sprawl #1) · William Gibson

În 1948, un geniu al anticipației și deducției analiza lumea politică a prezentului său și enunța anumite idei despre potențiala ei evoluție într-o unificare pacifistă, în care conștiința individuală, dar și gânditul liber și susținut, nu doar că și-ar fi pierdut rolul, dar ar fi devenit de-a dreptul indezirabile. Imagina un 1984 ordonat. Tot în 1948, însă, se năștea un alt geniu al anticipației. ...[Read More]

Cu toții suntem făcuți din molecule · Susin Nielsen – „Îmi urăsc viața.”

„Am stat acolo culcat și am inspirat cât de multe molecule din ea am putut, așa că o parte din ea s-ar putea să trăiască acum în mine.” După o pauză de două luni, nu-mi găsesc cuvintele. Recitesc citatele notate pe telefon și zâmbesc cu nostalgie când recunosc „vocea” lui Stewart. Sunt în continuare uimită de sinceritatea cu care un copil de doar treisprezece ani își apără sau motivează fiecare al...[Read More]

Warbreaker (Warbreaker #1) · Brandon Sanderson

Simțeam că Elantris a lăsat un gol în mine. Magic System-ul era dezvoltat aproape minim, insuficient explicat, și din această cauză nu m-a prins foarte tare. Nu avea nici măcar un Ars Arcanum, secțiunea de la final în care un personaj misterios explică efectele Investiturii de pe fiecare planetă. Cum așa m-am obișnuit, citind cărțile lui Sanderson, am decis că vreau o serie în care magia este un e...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader