Enderverse – Universul ficțional al lui Ender

Primul volum scris de Orson Scott Card pe care am pus mâna a fost Vorbitor în Numele morților. Am ajuns la bunici pentru prima dată după… foarte mult timp. Singurele amintiri pe care le mai aveam erau neconcludente. Cam ce își amintește oricine din perioada copilăriei. Biblioteca din apartamentul încăpător aflat la un etaj înalt al unui bloc și mai înalt nu mi-o aminteam. Am pus mâna pe prima carte la care am ajuns. Era semnată de mama mea; asta mi-a atras atenția.

Poate părea un amănunt neînsemnat, dar este foarte probabil ca, în absența acestei întâmplări, să nu fi acordat atenție cărții. Să nu fi vânat toate volumele seriei și să nu le fi devorat la foc mic, analizator. Să nu fi aprofundat psihologia și filozofia OSCardiană. Să nu fi văzut lumea cu atât optimism. Să nu fi apreciat importanța conștiinței reale, indiferent la substratul ei material. Să nu fi fost eu.

Dar, eu sunt eu. Atât noroc am avut (parcă eram optimist). Iar o mare parte din eu i-o datorez lui Orson Scott Card. Pentru modul unic în care vede lumea în general. Omul ăsta, tipul ăsta, conștiința asta a reușit să conceapă cel mai deschis mod în care îi poți înțelege pe ceilalți. Prin care să le afișezi celor din jur o interfață cât mai apropiată de adevărata lor natură. Contrar mediului lui restrângător, izolator, din care provine, Card este o persoană a deschiderii. A comunicării. A înțelegerii. Și citindu-l, am devenit și eu la fel. Cărțile lui au fost pentru eul meu, de acum câțiva ani, ca un nou software. Ceva ce nu știam că există, dar care acum e o parte integrată a mea.

Universul ficțional al lui Ender a luat ființă odată cu Vorbitor în numele morților. Card a închipuit conceptul de Vorbitor, persoană care mărturisește imaginea reală a decedatului, care expune atât calitățile cât și defectele acestuia, și care analizează aspirațiile sale, împlinite sau nu. Card a vrut să întățenească înțelegerea răului ca o tentativă nereușită de a face bine, datorată unei percepții sau raționalizări greșite, defective. Dar nu poate compune cartea fără partea ei reală, exemplificată, acțiunea specifică. Are nevoie de un personaj complex, bine definitivat, plin de remușcări și capabil să mărturisească moartea celui pe care l-a ucis.

După ce a rescris de câteva ori Vorbitorul, Card a găsit personajul perfect – Săvârșitorul. A reformulat și desăvârșit  povestirea Jocul lui Ender ca un roman, pentru a crea personajul și crima potrivită – un veșnic călător printre stele, care  caută să se revanșeze ordinii universale pentru uciderea unei specii întregi. I-a creat și un companion nemuritor, care să îl  ajute în misiunea lui. Și, de asemenea, a dezvoltat un concept xenobiologic care să explice ecosistemul Lusitaniei, inspirat din  (sau mai bine zis formulat simultan cu) romanul Wyrm, pe care l-a scris ca pe o probare a ideii, pentru a vedea dacă aceasta  poate conduce la o explicație complementară. Odată evenimentele majore ale Vorbitorului stabilite, realizarea aproape  integrală a cărții a fost ușoară. Dar rezolvarea conflictelor pe care aceasta le produce, nu.

“Let if be the most obvious fabrication, and you will still believe whatever truth is in it.”

Renunțând la o rezolvare imediată, Card a deschis drumul spre „cel mai încărcat de dialog și cel mai filozofic dintre romanele” sale. Capodopera Xenocid a introdus un set nou de personaje, provenite din povestirea Gloriusly Bright. Și un concept științific unic, provenit dintr-o schiță mai veche, nepublicată, intitulată Filoți. Pentru mine, cel puțin, e cel mai uimitor mod de înțelegere al universului. Chiar dacă nu se bazează pe niciun concept demonstrat, complexitatea și explicațiile pe care le oferă sunt destule cât să mă convingă.

Scriind Xenocid, ultima parte a căpătat proporții considerabile, și a fost lansată separat, ca romanul Copiii minții. Dar aici a reapărut aceeași problemă. Capacitățiile intelectuale ale personajelor (și țin să menționez că e vorba de unele dintre cele mai strălucite minți pe care le-a creat universul) nu sunt destule pentru elucidarea misterului și soluționarea conflictului. Așa că autorul a lăsat un final deschis, și a plecat în căutarea unui erou capabil pentru a se alătura echipei.

Dar nu a reușit să găsească pe nimeni în Trilogia Săvârșitorului. Totuși, din țesătura Jocului lui Ender, pe care îl rescrisese doar pentru a acoperi originea protagonistului, a răsărit un geniu – un băiețel care îi devenise cadet lui Ender, pe nume Bean. Din aceleași motive, Bean avea nevoie de un roman care să îl formeze. Secvențele din Jocul lui Ender nu erau îndeajuns. Dar momentul temporal era același.

Card a scris sidequel-ul Umbra lui Ender pentru a construi imaginea complexă a eroului, cel puțin pe durata acțiunilor din Jocul lui Ender. Dar descoperindu-l pe eroul din umbră, Card a descoperit mult mai multe intrigi, unele conspirații globale, care se țeseau dedesubtul materiei celor două romane. Voia să meargă mai departe, spre momentul problemă din Saga lui Ender, dar nu putea lăsa atâtea intrigi nerezolvate. Așa s-au născut povestirile din jurul dualogiei Ender’s Game/Ender’s Shadow, care completează o rețea complicată în punctul de origine al fostei serii, devenită acum univers ficțional. Dar construirea secvențelor care formează baza seriei lui Bean a trezit alte două probleme, odată ce Card a reușit să pornească Saga Umbrelor (Umbra hegemonului, Umbra marionetelor, Umbra uriașului).

Din cauza complexității ce trebuia definitivată, cartea care îl aducea pe Bean în viitor, într-un singur volum, a devenit imposibilă. A fost nevoie de o nouă trilogie care să îl pornească doar în călătoria printre stele. Dar, din această cauză, Card nu putea pur și simplu să finalizeze seria lui Ender, folosindu-se de cea a lui Bean, care căpătase deja o complexitate proprie.

După ce Card a scris ultimul volum al seriei lui Bean, Umbra uriașului, universul ficțional creat de acesta avea multe găuri în țesătura lui: originea personajelor care erau influente pentru Focarul Ender’s Game / Ender’s Shadow era fixată superficial, printr-o serie de povestiri ce narau atât situația părinților lui Ender, cât și Mazer in Prison, care stabilea un punct de plecare pentru Mazer Rackham și Colonelul Graff. Iar pentru a lega cele două serii, era nevoie de mai mult decât un singur volum de legătură. Era nevoie de o conexiune. Așa au apărut cele două cărți-conectori, care explică întâmplările dintr-o saga în timpul acțiunii celeilalte. Trilogiei Umbrelor îi corespunde Ender in Exile, care sintetizează și reunește mai multepovestiri descendente din Focar, formată într-o manieră similară celorlalte volume din Saga lui Ender. Iar trilogiei Săvârșitorului îi corespunde Shadows in Flight, care îi aduce pe protagonoștii Umbrelor în timpurile trilogiei Săvârșitorului.

Acum că stabilise relații clare între cele două serii concurente, putea să le ofere concluzia. Dar ceva lipsea. Focarul nu avea decât fire descendente, nu și ascendente. Dacă focarul explică seriile, cine explică focarul? Realizând că are nevoie de un punct de plecare, Card alege să pornească cu un nou fir de la 0. Adică din prezent, de la primele două războaie formice. Din fericire, un ilustrator de benzi desenate închipuise câteva contacte inițiale între oameni și formici. Numele lui este Aaron Johnston, iar împreună cu el, Card scrie în prezent ultima implicație nerezolvată. Odată cele două trilogii care acoperă cele două războaie terminate, maestrul poate să își scrie în cele din urmă concluzia. Concluzia schemei complexe pe care a construit-o până acum, nu a seriei. După al doilea focar, Shadows Alive, ne așteaptă mai mult ca sigur noi aventuri.

Shadows Alive a fost deja programat pentru 25 decembrie 2019, iar următorul volum care va apărea esteThe Swarm, prima parte a trilogiei celui de-al doilea război formic, în data de 2 august 2016 – apare câte un volum pe an. Card a menționat și o posibilă serie intitulată Fleet School, pentru publicul YA, care explică viitorul Școlii de luptă și a Flotei Internaționale, neacoperite în nici una dintre serii. Card vrea astfel să exploreze potențialul romanelor pentru tineret și să se revanșeze pentru cele două serii care au luat rapid o turnură matură, deși primul volum al fiecăreia dintre ele putea fi ușor recomandat publicului tânăr.

După cum poate (sau cel puțin sper) că ați observat deja, Universul ficțional al lui Ender nu este nici pe departe haotic. Ba, din contră, prezintă o structură foarte complexă, dar altminteri clară.

Focarul reprezintă originea universului imaginat de autor. Din focar descind, ascensiv sau descensiv, firele supranarative sau seriile de cărți ale universului ficțional. Pentru o mai bună legătură a acestora, focarului îi sunt specifice povestirile ce marchează originea unor personaje influente sau care fac legăura între serii. Dacă două serii ce pornesc în aceeași direcție (cronologic vorbind) se reunesc, va rezulta un nou focar, care poate la fel de bine să creeze noi fire supranarative.

Focarul în discuție este compus din romanele în relație de sidequel Jocul lui Ender și Umbra lui Ender, care realizează împreună punctul de origine al celor două fire supranarative descendente, Saga lui Ender și, respectiv, Saga Umbrelor. Inițial, Jocul lui Ender a fost un simplu punct de origine, creat special pentru a servi firului Ender, dar originea a fost dezvoltată într-un focar odată cu alcătuirea firului Bean.

În jurul acestui focar s-au dezvoltat și o serie de povestiri ce au constituit origini ale unor personaje influente pentru cele două serii: Mazer in Prison stabilește originea conducătorului școlii de luptă, Colonelul Graff, și relația acestuia cu Mazer Rackham, căruia i se stabilește o origine ușor mitologică, în al doilea război formic; cele două povestiri The Polish Boy și Teacher’s Pest stabilesc mai întâi povestea tatălui lui Ender, și apoi a relației cu mama lui – au apărut și în First Meetings; Pretty Boy îi fixează trecutul lui Bonzo Madrid, iar Cheater pe cel al lui Han Tzu (poreclit Hot Soup), elevi ai școlii de luptă; A War of Gifts însă e o excepție.

În A War of Gifts, este înscris la școala de luptă un nou geniu manipulator, care îi convinge pe ceilalți să serbeze Crăciunul, sărbătoare interzisă pe stația spațială precum toate ceremonialele religioase, doar pentru a-și putea împlini dorința de a se întoarce acasă. Dar contactul acestuia cu Ender schimbă un pic regulile jocului. Deși o poveste interesantă, care abordează conflictul religios și armonia interumană, A War of Gifts nu are nicio legătură cu nicio altă operă din tot universul ficțional, înafara unui fragment inclus în chipul capitolului al doilea, provenit din povestirea Ender’s Stocking. Dar această povestire are altă plasare, și anume cea de continuare a firului narativ al familiei lui Ender, care face o legătură spre Saga lui Ender prinEnder’s Homecoming.

Elementul de bază al universului ficțional rămâne însă trilogia. Într-o trilogie, primul volum evidențiează o nouă situație apărută și creează o intrigă, al doilea volum dezvoltă ideile și definitivează intriga, iar ultimul volum rezolvă sau măcar clarifică problemele dezvoltate până acum. Cărțile semnificative ale universului ficțional al lui Ender fac parte din trilogii, și sunt alcătuite pe această structură. Conectorii în schimb sunt mai puțin semnificativi ca idee însăși dar foarte importanți pentru ansamblul universului. Ei leagă fire supranarative care evoluează în aceeași direcție temporală, și stabilesc astfel conexiuni între cele două serii descendente.

Firul ascendent al focarului este constituit de primele două războaie formice, ilustrate prin două trilogii distincte: First Formic War formată din Earth Unaware, Earth Afire și Earth Awakens și Second Formic War formată din The Swarm, The Hive și The Queens. Acest fir a fost scris (și încă este, fiind cel mai recent ca dată de apariție) de Card alături de creatorul de benzi desenate Aaron Johnston.

Firul inițial era Saga lui Ender, care are în prezent o structură mai complexă, care nu poate fi înțeleasă fără ajutorul firului paralel, Saga Umbrelor. Într-un fel, Saga care fusese formulată ca rezolvare a primeia a ajuns să o domine.

Primul element este evident Jocul lui Ender, care face legătura cu focarul. Mulțimea de povestiri care dezvoltau Focarul însă au pătruns în golul temporal corespondent Trilogiei Umbrelor, în număr de patru: Ender’s Homecoming face trecerea firului narativ al părinților lui Ender spre începutul seriei acestuia, făcând legătura cu Ender’s Stocking (tematic, nu narativ); Ender in Flight relatează călătoria lui Ender spre prima colonie pe care ajunge, A Young Man with Prospects dezvoltă planul a doi coloniști semnificativi oarecum, iar The Gold Bug este o scurtă relatare a unei reminescente biologice a Formicilor care a supraviețuit până în prezent.

Aceste patru povestiri au fost mai târziu reformulate (în mare parte) în cadrul conectorului Ender in Exile, care face conexiunea între Trilogia Umbrelor și firul Enderian. Ender in Exile de asemenea umple golul dintre Jocul lui Ender și următorul volum.

Povestirea Investment Counselor, apărută și în First Meetings, stabilește o conexiune puternică între Ender și Jane, și prezintă o etapă semnificativă a călătoriei lui printre stele. Urmează apoi trilogia seriei, și anume Trilogia Săvârșitorului, formată din Vorbitor în numele morților (recenzia aici),  Xenocid șiCopiii minții, elementul central al firului supranarativ. Jocul și Vorbitor sunt, până în prezent, singurele cărți care au câștigat atât premiul Nebula, cât și Hugo, în ani consecutivi. Povestirea Gloriously Bright a fost publicată înaintea Xenocidului și a fost integrată în povestea lui, iar Shadows Alive este punctul de convergență al celor două fire supranarative descendente.

Saga Umbrelor, firul supranarativ al lui Bean are o structură mai ușor de înțeles, fiind format din romanul echivalent Focarului, Umbra lui Ender, trilogia proprie seriei, Trilogia Umbrelor formată din Umbra hegemonului, Umbra marionetelor și Umbra uriașului, conectorul Shadows in Flight care aduce protagoniștii seriei în timpurile Trilogiei Săvârșitorului și focarul final, Shadows Alive.

Acum că am surprins toate conexiunile din universul ficțional creat de Orson Scott Card, nu pot decât să vă urez o lectură plăcută! Schema complexă permite o lectură flexibilă, prin care poți citi chiar mai multe cărți în paralel, deși uneori va trebui să revii la cărți pe care le-ai citit deja pentru a înțelege acțiunea altora care se desfășoară în paralel. Aș recomanda totuși să începeți cu Jocul lui Ender, și apoi să continuați cu Vorbitor în numele morților și Umbra lui Ender, simultan sau pe rând. Pentru o mai bună înțelegere a conectorului Ender in Exile, ar trebui să aprofundați Trilogia Umbrelor, iar seria războaielor formice să o lăsați pentru mai târziu.

Dar, precum zicea și Orson Scott Card, înafara legăturii dintre Xenocid și Copiii minții, care trebuiesc citite una după alta, în rest vă puteți impune orice ordine doriți. Sau să vă lăsați purtați de val.

Nu contează ordinea în care citești cărțile, ci relațiile dintre acestea.

Aceste elemente grafice au fost concepute de Dregus, membru al echipei pălărisme.ro. Recomandăm ca orice preluare a lor să fie făcută la cunoștiința autorului.