Fragment în avanpremieră: Vassa și Noaptea – Sarah Porter
Preludiu în Noapte
Acum un an, la începutul toamnei
Când privi în jos, Noaptea își văzu propriii ochi țintuind-o. Doi ochi mari și negri, plini de stele. La început îi ignoră. Probabil că privirea aceea stranie era propria ei reflexie într-o baltă sau poate într-o oglindă spartă de pe stradă. Apoi observă ceva care îi stârni curiozitatea: ochii aceia erau plini de stele, dar constelațiile din ei nu îi erau familiare. Era ca și cum ar fi privit cerul de deasupra unei alte lumi.
Noaptea hotărî să investigheze. Își întinse tentaculele de întuneric pentru a cerceta straniul fenomen. Ochii se adăposteau, așa cum se întâmplă deseori, pe un chip uman, deasupra unui trup puternic de bărbat. Dar cum ar putea noaptea – o altă Noapte, diferită, de neînchipuit – să trăiască într-o altă ființă umană?
Bărbatul aștepta, nemișcat, pe un câmp întunecat, înconjurat de case. Sub pleoapele lui larg deschise, stelele se învârtejeau în bezna abisală. Planetele circulau ca sângele. Noaptea nu mai văzuse niciodată până atunci ceva care să-i semene atât de mult și o cuprinse un dor răvășitor. Poate că, în cele din urmă, își găsise un tovarăș; poate că era izbăvită de singurătatea eternă!
Noaptea se apropie de el, apoi înaintă și mai mult. Bărbatul aștepta, țeapăn ca moartea. Nu reacționă câtuși de puțin când veni și îi poposi pe pomeți ca să-l privească mai bine. Răsuflă peste genele lui și le făcu să tremure. Bărbatul nu răspunse, nici măcar printr-un clipit. Când Noaptea îl sărută sfioasă, i se făcu foarte frig.
Toate acestea ar fi trebuit să fie îndeajuns pentru a o pune pe gânduri. Ar fi trebuit să se retragă alarmată, plutind în siguranță pe deasupra felinarelor de pe stradă. Dar Noaptea era singură de prea multă vreme și uită cu totul de prudență. Nici măcar nu observă că fața bărbatului avea o culoare neobișnuită: alb-gri sidefat de la rădăcina nasului în jos și negru ca tăciunele deasupra. Tot ce o interesa era că văzuseînlăuntrul ochilor lui. Un meteor țâșni în adâncurile lor, lăsând o dâră strălucitoare în urma sa. Noaptea tânjea, mai mult decât orice, să urmeze dâra aceea de lumină.
Dacă ar fi fost sinceră cu ea însăși, ar fi recunoscut că situația era suspectă. Dar Noaptea, care ascunde totul în falduri de umbră, nu este sinceră defel. Cum bărbatul nu îi răspunsese la mângâieri, se hotărî să-și întețească atingerile. Puțin agitată, îl mângâie între pleoape. Țeasta lui părea a fi goală pe dinăuntru. Nu respira. Împunse din nou, strecurând un tentacul de întuneric printr-o orbită goală. Dar bărbatul nu se mișcă nici de data aceasta și nici măcar nu zâmbi. Nu băga de seamă că Noaptea era acolo? Nu-și dădea seama că-l iubea? Fiindcă mersese deja atât de departe, prea departe, își pierdu cumpătul cu totul și se furișă în adâncul ochilor lui. Încercă să vorbească. Să implore un răspuns.
Apoi ochii se închiseră, retezând trupul moale al Nopții.
Îi trebui un moment pentru a înțelege. O parte din ea era prizonieră în interiorul bărbatului și nu mai putea ieși.
Auzea partea aceea pierdută din sine plângând, izbindu-se frenetic înlăuntrul bărbatului gol, căutând o ieșire. Nu era câtuși de puțin un bărbat, ci o capcană, iar Noaptea înțelese cât de nesăbuită fusese când se lăsase cucerită de stelele acelea scânteietoare. Nu erau decât o iluzie menită să o atragă în cursă. Erau o momeală. Ciocăni în pleoape, încercând să elibereze partea furată din trupul ei. Rămaseră închise cu îndărătnicie.
Noaptea era turbată ca un urs ce-și vede puiul întemnițat și rănit. Se înfurie și mai tare când bătrâna veni și țintui ochii închiși cu două stele de aur, ascuțite ca niște ace. Ea trebuie să fi pus totul la cale! Dacă întunericul ar fi putut ucide, bătrâna s-ar fi prăbușit la pământ într-o clipă.
Dar nu se prăbuși. Stătea acolo, rânjind satisfăcută, în timp ce Noaptea țipa în tăcere.
– Exact, îi spuse ea Nopții.
Sursă: aici
Înțelese că nu e o femeie obișnuită după faptul că îi vorbise în propria limbă. Ce ființă umană vorbește cu Noaptea?
– O parte din tine va rămâne cu mine, pricepi? Ca o tenie în mațele unui șobolan.
Frântura de întuneric a Nopții, luată prizonieră, se agita și striga pentru a se întoarce în sânul matern. Părea o ființă distinctă acum, că fuseseră despărțite. Un copil-umbră. Vărsa lacrimi și se tânguia, iar Noaptea nici măcar nu-l putea consola.
– O, nu te agita! croncăni bătrâna în urechea bărbatului găunos, adresându-se puiului captiv al nopții. Am făcut un bărbat în bătaie de joc. Vezi? L-am făcut exact pentru tine. El este noua ta casă. Nu e frumos?
Noaptea se aplecă deasupra bătrânei, întrebându-se disperată cum i-ar putea face rău. Reuși să o tragă de păr cu o pală de aer, dar nu era nici pe departe îndeajuns. Nu făcu decât să îi arunce o privire răutăcioasă drept răspuns.
– Și tu. Nu are rost să te plângi. Nu-ți vei primi puiul înapoi, înțelegi? Niciodată. Dar nu-ți face griji, îl voi trata cu omenie. Și, da, este un el. E bărbat acum, într-un fel. Îl voi ține adormit și nu va trebui să simtă durerea despărțirii. Nu atât de tare, cel puțin.
Spunând acestea, așeză o cască pe capul alb-negru. Coiful era imens, ca o cupolă de planetariu și, deși părea mult mai mare decât capul, se potrivea totuși perfect. Așeză un vizor de sticlă neagră, opacă peste ochii săgetați de stele.
Frântura pierdută a Nopții se liniști, adormind în ceea ce părea a fi un bărbat mare și musculos.
Bărbatul stătea călare pe ceva asemănător cu o motocicletă neagră, iar bătrâna se întinse și porni ceva ce nu era, de fapt, un motor, deși suna ca și când ar fi fost. Noaptea privi cum temnița în formă de bărbat începu să se învârtească în cerc. Iar și iar.
Conștiința Nopții este un infinit moment înstelat, etern și curgător. Prin urmare, nu era nicio surpriză că fusese năucită cu atâta ușurință. Fără a înțelege ce se întâmplă, Noaptea se lăsă păcălită cu același truc în zece locuri, toate în același timp. Zece bătrâne înfigeau stele de aur în pleoapele a zece bărbați goi pe dinăuntru. Frânturi de Noapte deveneau copii pierduți, mergând pentru totdeauna pe motociclete identice, în parcări aidoma, din orașe risipite. Noaptea zăbovea oriunde îi vedea. Sperând că într-o zi îi va aduce acasă.
Sperând că vor putea fi cu toții laolaltă din nou. Reîntregindu-se și împărțind aceleași stele.
Bird Box: Orbește · Josh Malerman · „Râul este un amfiteatru. Dar, totodată, e și-un mormânt.”
„Le salvezi viețile pentru o viață care nu merită trăită.” O plasă metalică, acoperită cu material negru. Microfoane și boxe montate lângă paturi. Ustensile ruginite și tacâmuri crăpate. Pete de sânge, pe trepte și pereți, ecourile unui cămin distrus. Bentițele îi protejează de creaturi și le fură vederea. Nu mai există lumină, doar întuneric. Nu mai există culori, nici măcar umbre sau forme necla...[Read More]
Noutățile Editurii Nemira la Gaudeamus 2017: cărți de Liu Cixin, George R.R. Martin și Jumpa Lahiri
Editura Nemira își așteaptă cititorii la Gaudeamus cu o mulțime de titluri noi în colecțiile Nautilus SF&F, Young Adult, Anticipația și Babel, cărți de Crăciun, pachete cadou și prețuri speciale de târg. Sâmbătă, între 12.00 și 14.00, cititorii sunt invitați să cunoască autorii români de la Nemira în standul editurii, unde aceștia vor da autografe: Florin Chirculescu, Ovidiu Eftimie, Adrian Mi...[Read More]
O zi de Decembrie · Josie Silver · „Minciunile mă împovărează.”
„Minciunile mă împovărează.” O zi de Decembrie înlocuiește o seară de toamnă. Scriu despre dragoste la prima vedere, beteală în par, regrete, dorințe ascunse și o minciună care nu are picioare scurte. Supraviețuiește aproape un deceniu, mândră de durerea provocată, un personaj viclean și invizibil, ce își împletește cu răbdare pânza de intrigi și speranțe deșarte. Distruge cu îndemânare fiecare ca...[Read More]
Dulce răzbunare · Joe Abercrombie – „Pe primul loc prudența. Întotdeauna.”
„Sabia se folosește pentru intimidarea adversarului, nu pentru uciderea lui.” Două luni. Au fost necesare două luni pentru a-mi aduna gândurile şi pentru a vă împărtăşi ce am simţit, ce am trăit citind Dulce răzbunare. Mă uit chiar şi acum la roman şi sunt dezamăgită că a fost atât de scurt, doar puţin peste 800 de pagini, în condiţiile în care eu aş fi rămas în universul seriei Prima lege câteva ...[Read More]