Prezentarea albumului Regele Mihai I. Loial tuturor la Sinaia

Duminică, 15 iulie 2018, începând cu ora 12:00, are loc la Castelul Peleş deschiderea oficială a Școlii de Vară de la Sinaia Regele Mihai și exilul românesc postbelic (14-19 iulie). Aflată la a doua ediție, Școala de Vară de la Sinia este organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR) şi Muzeul Naţional Peleş. Ediția de anul acesta este dedicată centenarului Marii Uniri și istoriei exilului românesc anticomunist.

Programul are drept scop cunoașterea și înţelegerea fenomenului anticomunist postbelic în rândul tinerilor din ţară şi străinătate. Şcoala de Vară de la Sinaia se adresează studenților, masteranzilor și doctoranzilor din România şi diaspora (Europa), care dezvoltă sau intenționează să realizeze proiecte pe tema exilului românesc postbelic sau a aspectelor adiacente.

Obiectivul acestei ediții constă în recuperarea istoriei şi valorificarea contribuţiei culturale a exilului şi a dinamicii sale istorice prin prisma personalităţii Regelui Mihai şi a implicării sale în exil până în 1989. Realitățile istorice ale exilului românesc postbelic au nevoie să fie  înțelese  ca o  legitimitate istorică şi morală de la care diaspora ar putea să se revendice.

În deschiderea evenimentului, moderat de coordonatorul proiectului, Mihaela Toader, Expert IICCMER, vor lua cuvântul: Anca Hogea, Director General Adjunct Muzeul Naţional Peleş, Ion Tucă, Director al Casei Regale, Radu Preda, Preşedinte executiv IICCMER, Adrian Niculescu, Vicepreşedinte IICCMER, Dinu Zamfirescu, Președinte al Consiliului Științific IICCMER, Béla Dan Krizbai, Vicepreședinte ICR.

Cu ocazia deschiderii, va fi prezentat albumul, apărut la Editura Corint, Regele Mihai I. Loial tuturor, Camelia Csiki, realizatoarea emisiunii Ora Regelui de la  TVR1 fiind coautor. Invitat: Gelaledin Nezir, General maior (r), director de cabinet al Ministrului Apărării Naţionale.

Începând cu acest an, deschiderea va fi punctată academic printr-o prelegere inaugurală în legătură cu istoria monarhiei românești, a exilului anticomunist și alte teme conexe. Invitat în 2018 este Matei Cazacu, CNRS, Paris: „De pe tron în exil. Casa Regală în timpul comunismului”.

La Şcoala de Vară de la Sinaia participă 14 tineri, opt din România şi şase din alte ţări europene, care au demonstrat, în urma unei proceduri de selecţie, că înțeleg importanţa cunoaşterii fenomenului exilului românesc şi a experiențelor de viață ale românilor plecaţi din ţară din motive politice până în 1989. Aceştia vor avea parte de prelegeri, workshop-uri, proiecţii de film, excursii şi alte activităţi menite să le sporească interesul față de istoria recentă și să devină multiplicatori ai conștiinței istorice în rândurile colegilor de generație.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail office@iiccmer.ro sau la numărul de telefon 0734 475776.

***

Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

A Series of Unfortunate Events · Lemony Snicket

Da, e o serie de cărți pentru copii, ceea ce probabil v-a descurajat și de aceea nu ați citit-o. A fost un minus și pentru mine, dar umorul negru și comentariile autorului m-au obligat să le încerc și nu, nu am regretat. Lemony Snicket (Daniel Handler) reușește să mă facă să zâmbesc prin glume seci și complet ieșite din context. N-o lungesc prea mult și trec la subiect: Să începem cu începutul. Di...[Read More]

O lume se destramă (The African Trilogy #1) · Chinua Achebe

Strămoșii au pus bazele celor nouă sate ale Umuofiei cu mult timp în urmă. De atunci, clanul și-a construit o întreagă civilizație proprie, sub supravegherea zeilor și strămoșilor deopotrivă, pe care nu i-a uitat. Deși asemănătoare cu cele ale altor clanuri din tribul Ibo, modul de viață, legendele și tradițiile clanului sunt unice în felul lor. Viața clanului se învârte în jurul recoltei și al mi...[Read More]

Oceanul care ne desparte · Tahereh Mafi

La câteva săptămâni după atacurile de la 11 septembrie, o tânără musulmană este urmărită până acasă și atacată. Hijabul e folosit ca o armă, iar eșarfa o strânge cu putere de gât. O amenințare. Un avertisment. O reacție în lanț aparent imposibil de oprit. A fost agresată în plină zi, în plină stradă, însă privirile tuturor au alunecat pe lângă ea. Nu au văzut, nici măcar nu au reacționat. Prejudec...[Read More]

Taina președintelui · Steve Berry – „Întunericul cerea curaj, însă nu însemna înţelepciune.”

„Întunericul cerea curaj, însă nu însemna înţelepciune.” Am pierdut numărul seriilor începute. Într-un moment de „maturitate literară”, am promis că le voi finaliza înainte ca atenţia să îmi fie distrasă de noutăţile ce ameninţau să îmi spânzure portofelul şi să îmi sufoce biblioteca, de autorii ce mă atrăgeau deja de câţiva ani cu promisiuni înşelătoare, iluzia unor tărâmuri magice şi interzise, ...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader