Poeta Carmen Tiderle le citeşte copiilor la atelierele de lectură smARTkid

Poeta Carmen Tiderle este invitată să le citească copiilor în deschiderea atelierelor de lectură smARTkid, duminică, 14 octombrie, de la ora 11.30, la KALEIDOSCOPE.BOOK.AREST.

Lectura face parte din proiectul „10 scriitori contemporani citesc pentru smARTkid”, co-finanţat AFCN. Accesul copiilor la eveniment este GRATUIT.

Proiectul de educație prin cultură „Ateliere de lectura SmARTkid cu scriitori contemporani” este destinat copiilor cu vârste între 6 și 12 ani. În lunile septembrie, octombrie si noiembrie, în weekend, câte un scriitor contemporan, 10 scriitori contemporani în total, vor susține ateliere de lectură alături de trainerii Asociației 7 ARTE. Atelierele durează 1 oră și 30 de minute, sunt interactive și au o componentă de workshop (de arte vizuale și abilități practice), care transformă lectura textelor literare într-o activitate plăcută, reconfortantă și asumată de către copii.

În calitate de invitați, scriitorii le citesc copiilor, le răspund la întrebări, stimuleaza discuțiile libere și ajută la desfășurarea activităților, sub coordonarea trainerilor Asociatiei 7 ARTE. Prezența scriitorilor contemporani are ca scop, pe lângă promovarea lecturii și a vânzării de carte, promovarea literaturii contemporane, demistificarea statutului scriitorului și încurajarea lecturii în rândul școlarilor mici, care trebuie sa devină cititorii de mâine.

„Asociația 7 ARTE crede că, dacă nu creștem cititori, nici nu vom avea cititori. Ei nu apar din senin, ci se formează datorită lecturilor de la vârste mici, datorită interacțiunilor plăcute care au loc în mediile în care se citește, datorită percepției pozitive față de lectură, privită ca un lucru relaxant, amuzant, interesant, nu ca obligație școlară.  Mai mult, cititul este esențial pentru procesul de învățare. Copiii care înțeleg ceea ce citesc sunt cei care pot procesa și reda coerent informațiile lecturate.

Din păcate, este o realitate românească faptul că 42% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional, după cum au indicat datele unui studiu facut public în 2016 de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale. Mai exact, studiul sustinea că elevii în vârstă de 15 ani știu să scrie și să citească, dar nu înțeleg ceea ce citesc”, explica Livia Lucan-Arjoca, coordonatorul proiectului și Președinte al Asociației 7 ARTE.

Proiectul „Ateliere de lectură SmARTkid cu scriitori contemporani” a fost declarat câștigător în sesiunea I de proiecte, 2017, categoria Educație prin cultură de către Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

„Acest proiect realizat sub umbrela smARTKid de la 7 ARTE este CO-FINANTAT AFCN și răspunde celor 3 priorități impuse de această instituție promovând: dialogul cu creatorii, diversitatea și toleranța, precum și Centenarul României Moderne. Nominalizez cu mândrie scriitorii invitați în proiect, cu rezerva ca pot interveni și unele schimbări pe parcurs: Ciprian Măceşaru, Carmen Tiderle, Andra Rotaru, ,Mihaela Cosescu, Dan Mircea Cipariu, Vladimir Drăghia, Ioana Nicolae, Adela Chirica, Andrei Crăciun, Lavinia Braniște”, adaugă Livia Lucan-Arjoca, Președintele Asociației 7 ARTE.

Participarea la ateliere este gratuită. Înscrierile se fac la adresa: liviarosca@gmail.com şi sunt obligatorii pentru a ţine evidenţa participanţilor şi pentru a pregăti materialele necesare desfăşurării atelierului în condiţii optime.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Studiu despre otravă (Cronicile din Ixia #1) · Maria V. Snyder

Legendele spun că este arma preferată a femeilor și semnătura lașilor. În funcție de intențiile și dorințele criminalului, seduce Moartea și înșală Viața. Poate să-și lase amprenta în sufletul victimei, să-i distrugă mintea și să-i păteze pielea, furându-i ultima răsuflare printr-un strigăt mut de durere. Poate să îți fie parteneră și confidentă, să-ți circule prin vene ore, zile, luni sau ani, în...[Read More]

Dracula · Bram Stoker · „Care dintre noi nu începe un nou calcul, cu fiecare zi a vieții?”

„Intră de bunăvoie, pleacă precum ți-o fi voia și lasă aici puțin din fericirea ce-o aduci.” Așa te întâmpină Contele Dracula la poarta reședinței sale din inima Carpaților, un castel vast și căzut în ruină, unde drumurile întunecoase se opresc în dreptul arcadelor boltite, iar sculpturile distruse îți șoptesc despre sacrificii, superstiții și demoni care escaladează ziduri de piatră în miez de no...[Read More]

Neuromantul (Sprawl #1) · William Gibson

În 1948, un geniu al anticipației și deducției analiza lumea politică a prezentului său și enunța anumite idei despre potențiala ei evoluție într-o unificare pacifistă, în care conștiința individuală, dar și gânditul liber și susținut, nu doar că și-ar fi pierdut rolul, dar ar fi devenit de-a dreptul indezirabile. Imagina un 1984 ordonat. Tot în 1948, însă, se năștea un alt geniu al anticipației. ...[Read More]

Castelul de sticlă · Jeannette Walls – „Noi umblam întotdeauna desculţi.”

„Când nu ne vorbea despre toate lucrurile minunate pe care le înfăptuise deja, tata ne povestea despre lucrurile fabuloase pe care avea de gând să le facă. De exemplu, să construiască un Castel de sticlă.” Din când în când, după romane SF şi fantasy, după ce alerg după un criminal în serie şi sunt îngrozită de imaginaţia autorului, simt nevoia de o pauză, de o carte care să mă readucă în prezent, ...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader