Mikael Blomkvist, un jurnalist căzut în dizgrație, este angajat să facă investigații asupra unui caz neobișnuit. Însă când acesta face legătura între dispariția Harrietei și un lanț de crime terifiante, săvârșite cu 40 de ani în urmă, misiunea lui devine imposibil de finalizat fără ajutorul unui asistent.
Lisbeth Șalander, o tânără de 24 de ani, cu o înfățișare de hacker și o inteligență de geniu, pare a fi candidatul perfect pentru această poziție. Neobișnuiții parteneri descoperă un fir ce îi conduce spre un secret incredibil, care îi aruncă în plasa corupției de la cel mai înalt nivel.
Jurnalist suedez, Stieg Larsson a murit în 2004, în mod neașteptat, în urma unei crize cardiace, la vârsta de 50 de ani, imediat după ce apucase să-i predea editorului sau Millennium, o serie de trei romane, însumând 1935 de pagini. Millennium a devenit între timp un fenomen editorial. În țările nordice, „nici o carte în afară de Biblie nu a mai înregistrat astfel de vânzări!“
Goodreads: 4.11
„Atenția i-a fost atrasă de un articol publicat de un grup de femei din Statele Unite, în care autoarele susțineau că sadicul își alege victimele cu o precizie aproape intuitivă; cea mai bună victimă a sadicului este cea care îi vine în întâmpinare de bunăvoie, pentru că socotește că nu are de ales. Sadicul se specializează pe indivizi nesiguri, în situație de dependență și are capacitatea de a identifica victima cea mai potrivită.”
Încă încerc să mă refac, să recuperez valorile morale pe care le-am uitat în timp ce citeam „Bărbați care urăsc femeile”. Nu știu daca voi putea vreodată trece peste acest roman (ei bine, poate voi reuși după ce voi începe volumul 2), acest flux de informații din toate domeniile accesibile oamenilor ce posedă setea nestatornică de cunoaștere. Companii, mafie, IT, psihologia crimei, moșteniri, adulter, corupție, versete biblice, jurnalistică și inadaptare socială: cartea asta are câte puțin din toate. S-a jucat cu mintea mea în timp ce acțiunea sărea de la cadru la cadru, astfel încât am ajuns să nu mai o pot lăsa din mână.
Rar mi s-a întâmplat ca până și lungile pasaje descriptive să îmi atragă atenția, să îmi interzică să trec peste ele, însă în lectura aceasta nu am reușit să evit paragrafele lungi datorită faptului că în interiorul lor se puteau afla întorsături de situație și factori cheie. Plot twist-uri genial realizate se află pe tot parcursul cărții, elemente ce m-au lăsat mască și mi-au sporit setea pentru citit, cum spune și Pascal Bruckner „…unul dintre rarele romane polițiste care m-au făcut să mă trezesc în miezul nopții pentru a continua lectura”. Totuși, nu îl pot considera un roman polițist, deoarece înglobează mult prea multe subiecte și fire narative, suficient de compresate pentru a nu da impresia de prelungit fără sens. Este prezent echilibrul perfect între calitate și cantitate, între descriere, narațiune și dialog.
Acțiunea începe în Hedeby, unde un bătrân de 82 de ani primește o Leptospermum rubinette (Myrtaceae), tradus Desert Snow. Devenise un ritual ca în fiecare an, de ziua lui aniversară, să primească o floare exotică presată și pusă într-o ramă, trimisă din diferite capitale ale lumii și fără amprente sau indicii care să sugereze identitatea expeditorului. Bătrânul crede că cel care trimite florile batjocorește tradiția pe care a realizat-o Harriet, nepoata sa, timp de 8 ani, înainte să dispară de pe fața pământului. Cel mai probabil, ucigașul lui Harriet dorește să îi amintească anual de crima odioasă pe care a comis-o, despre care însă nimeni nu știe nimic.
„- În fiecare an, de ziua mea, fie ea blestemată! Înțelegi cum mă simt? E ca și cum asasinul ar vrea să mă tortureze! M-am pierdut în speculații, zicându-mi că Harriet a fost poate eliminată cu scopul de a face pe cineva să ajungă la mine. Nu era niciun secret că eu și Harriet aveam o relație specială și că o consideram propria mea fiică.”
În Stockholm, Mikael Blomkvist așteaptă decizia judecătorilor în legătură cu pedeapsa sa. Are patruzeci și ceva de ani și este un jurnalist abil, care spune totul pe față. Simțul lui etic este foarte dezvoltat și încearcă din răsputeri să demaște răul și fărădelegile mușamalizate timp de ani de zile. Se află în sala de judecată din cauza faptului că nu a avut suficiente dovezi în articolul publicat în ziarul său, Millennium, despre industriașul Hans-Erik Wennerström.
Condamnat la 5 luni de închisoare pentru defăimare, Mikael gândește că ziarul său se va duce de râpă, însă este contactat de Dirch Frode, care îl roagă să ajungă cât mai repede în Hedeby pentru a discuta cu un alt industriaș, Henrik Vanger. Când se întâlnesc, Henrik îi spune că familia Vanger cuprinde zeci de membri, iar aproape toți lucrează la concernul Vanger. Apoi, acesta îi cere să îi scrie biografia, cu lux de amănunte și fără să lase detalii nescrise. Însă adevărata însărcinare este mult mai laborioasă: Mikael trebuie să afle ce s-a întâmplat cu Harriet.
„– Dar dacă a dispărut, nu poți fi sigur că cineva a ucis-o!
– Îți înțeleg obiecția. Și eu am gândit exact la fel. Când cineva dispare fără urmă, pot fi patru posibilități. Persoana a dispărut de bunăvoie și se ascunde. A avut un accident mortal. S-a sinucis. Și, în cele din urmă, a patra posibilitate, a fost victima unei crime. Le-am cântărit pe toate.”
Înapoi în Stockholm, Lisbeth Salander, femeie de 25 de ani și cu înfățișare libertină, cercei pe față și multe tatuaje, se documentează despre tot ce ține de Mikael Blomkvist, zis Kalle Blomkvist. Deși este inadaptabilă social și prezintă sindromul Asperger, Lisbeth poate afla orice despre oricine prin metodele ei non-conformiste. Nu se sfiește să ignore orice factor exterior când e concentrată și este oarbă când vine vorba de valori morale. Din perspectiva ei, dacă cineva îi face rău altcuiva, e o javră. Nu contează motivele, contextul sau persoana. O javră rămâne o javră. Lui Lisbeth îi trebuie un tutore legal, un girant care să îi organizeze veniturile și cheltuielile, din cauză că nu a cooperat deloc în instituțiile în care a fost trimisă pentru ameliorarea problemelor ei psihice. Cu toate acestea, reușește să aibă control total asupra banilor munciți și este independentă financiar.
Inițial, pare că firele narative ale celor doi protagoniști nu se vor intersecta niciodată, însă Lisbeth ajunge să lucreze împreună cu Mikael la caz. Harriet pare că s-a evaporat complet din Hedestad, în ziua în care s-a petrecut un accident pe podul de peste râu. Henrik este convins că peste 40 de oameni sunt suspecți, însă îi elimină din start pe Cecilia, Anita, Harald și Martin Vanger deoarece aveau o relație bună cu Harriet. Restul clanului Vanger are toate șansele să o fi ucis pe fata care de curând începuse să studieze Biblia cu înfocare. De asemenea, Harriet avea în jurnalul ei scrise niște nume necunoscute anchetatorilor, alături de câteva cifre ce puteau însemna orice, de la numere de telefon până la adrese poștale. Se poate acum lesne observa de ce Henrik a fost obsedat de acest caz de dispariție timp de aproape patruzeci de ani.
Amintirea Harrietei bântuie Hedeby-ul și nu permite nimănui să-și ducă viața liniștit mai departe.
Pot spune că nu m-am așteptat deloc la deznodământul cărții, că nici într-o mie de ani nu m-aș fi gândit la cine a omorât-o cu adevărat pe Harriet. În multe instanțe am fost lăsat complet mind-blown de rezolvarea enigmelor prezente în carte, de dedicarea și ambiția lui Mikael pentru cazul Vanger. Am citit zeci de pagini cu sufletul la gură, convins că Lisbeth își va găsi sfârșitul în ghearele vreunui ucigaș (tipa și-o cam cere) sau că Mikael nu va… termina… biografia! Legătura dintre cei doi este deosebită, deși uneori Sally refuză complet să comunice cu Kalle, scoțându-l constant din minți.
Stieg Larsson abordează subiecte tabu precum incestul, mafia, homosexualitatea, adulterul, fără să acorde o importanță sporită acestor aspecte, vorbind despre ele ca despre orice altă temă la alegere. Felul lui de a scrie este unic, reușește să formeze cumva o relație între narator și cititor, o legătura ca între doi prieteni ce se cunosc de ani de zile. Până la momentul actual, Bărbați care urăsc femeile este cartea mea preferată și va dăinui în mintea mea pentru mult timp de acum înainte.
„Exact. Dezamăgirea. Ele cred că dacă-mi fac pe plac vor supraviețui. Se adaptează la regulile mele. Încep să aibă încredere în mine și dezvoltă un fel de camaraderie cu mine și, până în ultima clipă, speră că această camaraderie are vreo însemnătate. Decepția lor provine din faptul că brusc descoperă că au fost înșelate.”
