Ghid de vicii și virtuți pentru gentlemeni · Mackenzi Lee – „Şansa este mereu de partea celor uşuratici.”

„Şansa este mereu de partea celor uşuratici.”

De câteva zile încerc să îl ignor pe Monty. Refuz invitaţiile lui la cină, shot-urile de tequilla pe care le pregăteşte aproape artistic pe birou, vesta de culoarea smaraldelor şlefuite ce îi pune în evidenţă gropiţele din obraji, de care este atât de mândru, părul perfect aranjat, veşnic ciufulit, şi zâmbetul charismatic, ce niciodată nu reuşeşte să înlăture umbrele aruncate pe obraji sau tristeţea fără margini ce îi întunecă privirea.

Treptat, capitol cu capitol, i-am câştigat încrederea şi am devenit prieteni. Mi-a împărtăşit întâmplări dureroase din trecut, fără să înflorească adevărul sau să îşi ascundă suferinţa. Nu îi este ruşine că se simte atras atât de femei, cât şi de bărbaţi. Nu respinge iubirea, indiferent de forma pe care o capătă. Îşi acceptă defectele şi se foloseşte de ele pentru a le oferi celor din jur o imagine înșelătoare, ca să se simtă în siguranţă, imaginea unui tânăr rebel, cu o listă nesfârşită de vicii, ale cărui talente și aptitudini nu sunt vizibile, cu atât mai puțin apreciate.

Ştiu că am ales o abordare mai neobişnuită pentru acest articol, însă am vrut să îţi vorbesc prima oară despre Monty. Puteam să îţi povestesc despre Veneţia, Marsilia şi Barcelona sau despre peripeţiile de la curtea regelui Franţei. Despre momentul în care am fost răpită sau cum am fost arestată pentru că mi-am umplut buzunarele cu cartofi. Dar nu am vrut. Nu am putut. De fiecare dată, simţeam privirea arzătoare a lui Monty asupra mea. Niciodată nu a încercat să îmi influenţeze părerea sau să îmi pună la îndoială observaţiile, dar am ştiut că şi-a dorit ceva diferit de la mine… doar mă pregătesc să vorbesc despre tinereţea lui, nu?

Mi-a fost alături, prieten şi aliat. Cu glasul mistuit de emoţii contradictorii, mi-a povestit cum s-a îndrăgostit de Percy, de cel mai bun prieten al său, cât de greu i-a fost să îşi reţină impulsurile și să îşi nege sentimentele de teama unui refuz. Dragostea este un risc, o provocare, pentru care preţul plătit nu ar trebui să fie prietenia. Însă Monty nu renunţă, nu şterge posibilitatea unui viitor împreună, o posibilitate „hrănită” de imaginaţia acestui lord năstruşnic, cu ale sale gânduri îndrăzneţe şi vise erotice, comentarii delicios de acide şi situaţii comice ce depăşesc cu mult limita absurdului.

Am iubit cartea. Am savurat-o timp de câteva zile, cu ochii în lacrimi. Am râs până când am rămas fără suflu, am recitit aproape un sfert din capitole, iar la final, când mai aveam doar câteva pagini şi încercam să ignor vocile ce îmi şopteau că va trebui să mă despart de personaje în decurs de câteva minute, mi-am pregătit un cocktail, am ieşit pe balcon şi am ţinut un toast pentru Monty, Percy şi Felicity.

Era patru dimineaţa, eram îmbrăcată în pijama şi încă aveam musafiri. În timp ce ei se uitau la Westworld (am renunţat după primele cinci episoade, sunt o cauză pierdută), eu făceam Marele Tur al Continentului. Nu mi-au pus întrebări, fiind obişnuiţi cu dragostea mea pentru literatură, însă abia după ce le-am pregătit şi lor ceva de băut am putut să îmi continui lectura.

„Prefer să fiu beat şi cu mintea înceţoşată decât anost şi rezervat, însă sunt conştient că, dacă mi-aş spune părerea cu voce tare, nu mi-aş îmbunătăţi şansele să mi se umple paharul.”

Monty are numeroase vicii: tutunul şi alcoolul nu puteau să lipsească de pe listă, dar, cum am renunţat la fumat de câţiva ani, m-am mulţumit doar cu al doilea „păcat”. Crede-mă, o să ţi se facă foarte sete citind Ghid de vicii şi virtuţi pentru gentlemeni. Chiar şi atunci când toate sticlele au fost golite, ultima picătură de alcool fiind doar un vis îndepărtat, Monty visează deja la următorul pahar, la sentimentul de libertate oferit, la euforia ce îi străbate trupul după ce uită de griji şi se bucură de moment, de frumuseţea ce îl înconjoară, de oamenii ce îşi trăiesc cu intensitate vieţile şi nu se preocupă de grijile de a doua zi.

Dacă este dependent? Da şi nu. Viciile te ajută să fugi de probleme. Amâni înfruntarea şi savurezi clipele când te poţi relaxa, când uitarea pare să fie singura ta alinare, iar alcoolul singurul confident. Nu te grăbi să-l judeci pe Monty, să-l critici înainte să îl înţelegi. Ai răbdare şi ascultă-l, chiar şi atunci când pare doar un tânăr imatur şi împiedicat, cu idei şi planuri „nebune”, ieşite din tipar, realizabile doar într-o operă de ficţiune (te rog frumos, indiferent cât de interesante ţi se par iniţiativele lui Monty, NU le pune în practică).

„- Mi-e teamă că eşti singurul om de pe pământ care consideră că am bun-simţ.

Îi simt degetele în palme. Poate că nu este un gest deliberat, deşi pare un fel de întrebare, iar când răspund răsfirându-mi degetele, îşi lasă mâna în mâna mea.

– Înseamnă că nimeni altcineva nu te cunoaşte aşa cum te cunosc eu.”

În viziunea lui Monty, Marele Tur al Continentului o să fie aventura vieţii sale. Petreceri, poveşti de iubire, jocuri de noroc şi excese. La finalul călătoriei, Percy urmează să plece în Olanda, la şcoala de drept (din păcate), iar Felicity, sora lui mai mică, va primi educaţia aleasă mult dorită la o şcoală cu internat din Marsilia (din fericire). Ce bine sună, nu? Să vizitezi cele mai exotice oraşe de pe continent, să nu trebuiască să îţi faci griji pentru detalii, să te distrezi cu iubirea vieţii tale şi să capeţi, speri tu, curajul necesar pentru a-i spune ceea ce simţi.

Mackenzi Lee are alte planuri pentru ei. La prima vedere, Ghid de vicii şi virtuţi pentru gentlemeni pare să fie (doar) un roman savuros, presărat cu replici acide şi umor obraznic, dar autoarea o să te surprindă prin naturaleţea cu care trece de la o atmosferă veselă și intrigantă, de la petreceri, flirturi și vicii, la teme ce au ajuns să domine, în cel mai bun sens, literatura young adult: feminism, discriminare sexuală, homofobie și abuz.

Nu m-am aşteptat la această schimbare. Am judecat greşit romanul, în căutarea unei poveşti lejere, şi tot eu am fost recompensată: am primit trei personaje minunate, de care m-am ataşat neaşteptat de repede, amintiri nepreţuite, vise renăscute şi un impuls nebunesc de a îmi lua paşaportul şi de a călători.

Mackenzi Lee te îndrumă să creezi momentul potrivit, nu să-l aştepţi. Să fii conştient de defectele tale, dar şi de abilităţi, de acele talente pe care le respingi sau care ţi se par inutile, doar pentru că nu corespund unui set fals de valori, acceptat de o societate care se teme de diversitate şi schimbare.

„- Care mai e rostul ispitelor dacă nu le cedezi?

– Cuvintele astea vor fi gravate ca epitaf pe mormântul tău.”

Ghid de vicii şi virtuţi pentru gentlemeni este şi un roman despre maturizare. Evoluţia personajelor este reliefată prin transformări bruște de comportament, reacții ce nu mai sunt atent studiate, potrivite etichetei și statutului social. Siguranţa cu care şi-au început călătoria este eclipsată de curajul dovedit pe parcurs, vizibi în clipele de laşitate, pe care toți le-am trăit, când instinctul îţi impune să fugi sau să renunţi, să împiedici suferinţa să (re)capete control.

Henry „Monty” Montague este un personaj tonic, mereu pus pe glume şi năzbâtii. Contrar aşteptărilor, nu are o listă nesfârşită de vicii. Apreciază micile plăceri ale vieţii, flirtează cu neruşinare şi este pur şi simplu adorabil atunci când este îndrăgostit. Cum să îţi spun… nu ai cum să nu zâmbeşti când vorbeşte despre Percy. Îi observă toate acele gesturi mărunte, ticuri şi temeri ce îl fac irezistibil şi unic, cum razele soarelui îi pun în evidenţă trăsăturile dăltuite în piatră, cum lumina stelelor îi atinge pielea. Observă cum îşi întinde picioarele pe furiş sub masă, cum i se ridică aproape imperceptibil colţurile buzelor la un comentariu răutăcios, iar când îl surprinde dormind sau pregătit să se schimbe, aproape că poţi simţi roşeaţa ce îi urcă în obraji, dorinţa lui Monty de a-l atinge şi de a-l îmbrăţişa. Ab-so-lut adorabil.

„Marea şi tragica poveste de iubire dintre mine şi Percy nu e nici mare şi nici pasională, iar tragică e doar prin prisma faptului că amorul nu e împărtăşit.”

Dacă Monty este pasional şi imprevizibil, Percy Newton este cumpătat şi raţional. Vei simţi nevoia de a-l proteja de comentariile jignitoare ale celor din jur, de viziunea lor limitată, unde doar rangul şi culoarea pielii îţi pot asigura un viitor în societate. Gustul nedreptăţii este cu atât mai amar când este confundat cu un sclav sau prezenţa lui îi împiedică pe Monty şi Felicity să primească adăpost, ajutor sau îndrumare.

Nu ştiu cum reuşeşte, dar Percy rămâne optimist. El nu îi judecă pe cei din jurul său şi nu se implică în conflicte. Este un suflet pur şi minunat (da, da, ştiu că repet cuvântul, dar Percy e protejatul meu), un tânăr atât de bun şi de înţelegător, încât nu poţi înţelege de ce este pedepsit de autoare, de ce trebuie să sufere şi să îndure povara unui secret ce i-ar putea pune pe el şi pe prietenii săi în primejdie.

Tachinările şi flirturile dintre Monty şi Percy sunt senzuale şi intense, neaşteptat de erotice; nu lipsesc nici scenele amuzante, când atracţia sexuală îl sufocă pe Monty şi tresare doar când Percy se află în aceeaşi cameră cu el. Ai putea spune că este „chinuit”: dacă bunul său prieten îşi va mai expune mult trupul, Monty va dormi în alt oraş, atât pentru siguranţa lui, cât şi pentru siguranţa celor din jur, care nu îi înţeleg schimbările bruşte de dispoziţie.

Cu excepţia lui Felicity Montague. Sora cea mică. Inteligentă, ambiţioasă şi, doar în opinia lui Monty, nu şi a mea, foarte foarte foarte enervantă. Întotdeauna m-au fascinat legăturile dintre fraţi şi nu am fost dezamăgită de interacțiunile frate-soră oferite de autoare. Nu pierd nicio ocazie să îşi pună în evidenţă defectele sau să se ia peste picior. Aparent, nu au nimic în comun, cu excepţia legăturii de sânge şi a unei călătorii ce le va hotărî viitorul, dar când necazurile şi problemele apar, sunt acolo, unul pentru celălalt. Realizează că indiferent cât de diferiţi sunt, toate neînţelegerile din trecut şi-au pierdut semnificaţia. Contează doar ce vor face acum şi că împreună sunt mai puternici.

„- Ai idee ce oribil e să-ţi vezi fratele dat afară din cea mai bună şcoală-internat din Anglia şi trimis apoi, drept răsplată, în turul Continentului, în timp ce tu eşti lăsată la coadă şi nu ţi se permite să studiezi aceleaşi materii, să citeşti aceleaşi cărţi sau măcar să vizitezi aceleaşi locuri în străinătate pentru simplul motiv că ai avut ghinionul să te naşti fată?”

Cunoştinţele lui Felicity, completate de talentul neşlefuit al lui Monty pentru improvizaţie şi de calmul şi răbdarea cu care Percy analizează fiecare situaţie, acţionează ca un colac de salvare pentru personaje. Nu ştiu să îşi ascundă urmele şi le plac „ieşirile” dramatice. Mai au foarte multe de învăţat la capitolul „subtilitate”, însă sunt pe drumul cel bun. Sper. Cred. Până la urmă, doar ei puteau să le spună unor piraţi că sunt incompetenţi, nişte corsari amatori.

Singurele lucruri care m-au deranjat au fost monologurile repetitive ale lui Monty, care devin obositoare şi nu contribuie cu nimic la acţiune sau la evoluţia personajelor (sunt aceleaşi gânduri, prinse într-o buclă temporală), şi antagonistul, foarte uşor de uitat, chiar dacă numele, pe care nu ţi-l voi divulga, ar fi trebuit să fie suficient pentru „a semăna” puţină teroare în sufletul cititorului. E un personaj de carton, acel villain de duzină lipsit de originalitate, cu un scop comun şi reciclat la infinit în literatură şi cinematografie.

Marele Tur al Continentului este o călătorie de neratat, însă există o singură regulă: Monty, Felicity și Percy trebuie să îți fie ghizi. Ghid de vicii și virtuți pentru gentlemeni este un roman savuros, presărat cu replici acide și umor obraznic, care te surprinde prin naturalețea cu care trece de la o atmosferă veselă și intrigantă, de la petreceri, flirturi și vicii, la teme ce au ajuns să domine, în cel mai bun sens, literatura young adult: feminism, discriminare sexuală, homofobie și abuz.