Tot ce-și dorește Alex, un băiat de unsprezece ani, este să-și lanseze iPodul în spațiu. Cu o serie de înregistrări audio, el le va arăta altor forme de viață din spațiul cosmic cum este viața pe Pământ, pe Pământul său. Dar pentru un băiat a cărui familie pare să funcționeze din ce în ce mai puțin în limite normale, nu este ușor să se lupte cu marile întrebări.
Din fericire, nu luptă singur, ci însoțit de Carl Sagan, câinele care poartă numele unui celebru astrofizician, care e și eroul său.
Goodreads: 4.02
„Care e sunetul unei singure mâini aplaudând?”
Ai simţit vreodată că îi dezamăgeşti pe cei din jurul tău? Că orice ai face, indiferent cât de multă muncă şi pasiune ai strecura în gesturile, faptele şi gândurile tale, niciodată nu o să fie îndeajuns?
Vrei că imposibilul să îşi piardă nemurirea, să devină ceva tangibil şi realizabil, dar abia când ajungi aproape de limită, de graniţa dintre dorinţă şi realitate, conştientizezi că eşti singur şi că nimeni nu o să afle vreodată că ai izbutit: cum le-ai oferit formă, culoare şi scop dorinţelor tale, „hrănite”, până în acel moment, doar din vise şi iluzii. Nu ai crezut în absurd, doar ai avut curajul să îţi ignori temerile şi să crezi în tine. Ca Alex Petroski.
Când prietenii îmi recomandă cărţi de/pentru copii şi îmi spun că sunt lecturi uşoare, de relaxare, îmi vine să râd. De cele mai multe ori, chiar o fac. Dacă judeci cărţile după vârsta recomandată şi consideri că unele sunt „nedemne” de tine, pentru că acum eşti mult prea matur pentru astfel de poveşti, nu le-ai citit corespunzător. Nu le-ai înţeles, cu atât mai puţin apreciat, mesajul.
Cărţile de/pentru copii sunt copleşitoare; de cele mai multe ori, uit vârsta protagoniştilor, uimită de puterea de care dau dovadă, de acel simţ al răspunderii pierdut de majoritatea adulţilor. În inocența şi bunătatea lor, nu au loc în suflet pentru remuşcări şi acuzaţii. Te surprind prin grija cu care îi ocrotesc pe părinţi, bunici, fraţi şi surori, prin optimismul „contagios” cu care îşi înfruntă temerile şi trec peste obstacole, fără să se lase descurajaţi de eşec sau de răutatea celor ce îi invidiază.
Când „intervin” şi elemente fantasy sau science fiction, „povara” creşte, iar responsabilităţile se înmulţesc exponenţial, în ritm cu acţiunea şi destinul personajului, care nu are timp să se obişnuiască sau să riposteze: viitorul lui este gestionat de „adulţi”, ce, aparent, ştiu ce este mai bine pentru el şi care îi sunt limitele. Aici intervine magia fiecărui autor. Din acest punct, apare vocea personajului, imboldul de a recăpăta controlul şi de a le dovedi tuturor, inclusiv lui, că nimic nu este imposibil.
Glasul lui Alex Petroski este singurul pe care îl vei auzi în Ne vedem în Cosmos, prieteni!. Chiar şi atunci când te vei apropia de celelalte personaje, gândurile tale se vor întoarce mereu la acest tânăr de doar unsprezece ani, dureros de matur la o vârstă atât de fragedă. Vei simţi nevoia să îl îmbrăţişezi şi să-l ocroteşti, să îl asiguri că totul o să fie bine, însă Alex întotdeauna ţi-o va lua înainte.
El îţi va pune întrebări şi va observa când eşti trist, speriat sau îngrijorat. El îţi va pregăti de mâncare şi te va încuraja când te vei simţi mult prea slăbit pentru a trece de următorul obstacol. El este „stâlpul” tău, un prieten şi aliat nepreţuit, alături de care vei (re)descoperi lumea înconjurătoare printr-o serie de înregistrări ce definesc „frumosul” și „urâtul”, sentimentele și amintirile, doar prin intermediul cuvintelor şi al sunetelor.
„Poate că tristeţea voastră este fericirea noastră, şi râdeţi şi zâmbiţi când sunteţi trişti, iar asta vă face să vă simţiţi bine, şi e la fel ca la balene, care scot sunete ca şi când ar plânge, numai că aşa fac ele tot timpul, chiar şi atunci când sunt amuzate.”
Peste câteva zile, Alex îşi va lansa racheta la festivalul SHARF (Southwest High-Altitude Rocket Festival), ce se va desfăşura în deşert, în apropiere de Albuquerque, în New Mexico. Este însoțit de cel mai bun prieten al său, un câine care poartă numele unui celebru astrofizician şi autorul unui roman clasic din literatura science fiction, Contact. Da, vorbesc de Carl Sagan, eroul lui Alex.
„I-am explicat că sunt mai responsabil decât mulţi dintre copiii de treisprezece ani pe care îi cunoşteam şi chiar decât de cei de paisprezece ani. Mi-a răspuns că nu-l interesează asta şi că singurul lucru care contează este vârsta reală. Mie mi se pare o prostie, deoarece copiii sunt diferiţi. Ar trebui să li se dea tuturor un test din care să reiasă cât de responsabili sunt şi, în funcţie de asta, să li se atribuie o vârstă de responsabilitate. Eu unul sunt convins că m-aş încadra cel puţin la treisprezece ani, pentru că deja ştiu să gătesc şi, în plus, am grijă de un câine.”
Visul lui Alex este să îşi lanseze iPodul în spaţiu şi să le ofere un dar celorlalte forme de viaţă din Univers; cu o încredere nemărginită în ţelul său, el înregistrează sunetele Pământului şi îi oferă o personalitate aparte planetei pentru ca prietenii din cosmos să descopere ce secrete şi minuni ascunde lumea lui. Lumea noastră.
Alex înregistrează sunetul picăturilor de ploaie şi şoaptele nopţii, cântecul păsărilor şi furia vântului. „Prinde” râsete şi ţipete, mărturisiri şi conversaţii aleatorii, lătraturile lui Carl Sagan, strigătele de bucurie sau de nemulţumire ale adulţilor, zgomotul şinelor de tren şi al cratiţelor aruncate, motorul unei maşini, muzica electronică şi zornăitul cheilor. Mii de sunete, mii de poveşti, toate „încapsulate” pe iPodul lui.
Înregistrările sunt completate de un şir neîntrerupt de întrebări, ale lui Alex pentru ei, şi de o călătorie neprevăzută până la Las Vegas, unde redescoperă semnificaţia cuvintelor „acasă” şi „familie”. Fiecare moment este memorat de iPod, transformat acum într-un jurnal de călătorie. Dacă eşti suficient de curajos încât să asculţi toate înregistrările şi să afli cine este Alex, ce îl motivează să îşi continue aventura şi de ce îşi doreşte cu atâta ardoare să ajungă în Las Vegas, va trebui să te distanţezi de el şi să nu-i laşi zâmbetul să te împiedice să îi descoperi trecutul.
Nu a avut o viaţă uşoară; cu fiecare oră parcursă, furia ta va creşte. Cu căştile în urechi şi iPodul în mână, cu glasul lui Alex servindu-ţi drept ghid, te vei distanţa de problemele şi grijile tale pentru a le cunoaşte pe ale lui. Unde îi este familia? De ce este singur şi nesupravegheat? Cum a ajuns atât de departe fără ajutor, avându-l alături doar pe Carl Sagan? De ce nu se teme?
„Şi de ce, oare, cu cât mă gândesc mai mult la cuvântul ăsta – tată -, cu atât mai puţin ştiu ce înseamnă? E la fel ca în cazul cuvintelor dragoste, adevăr şi curaj, cu cât mă gândesc mai mult la ele şi le spun cu voce tare, cu atât îşi pierd sensul.”
Alex întotdeauna îşi împărtăşeşte visele şi curiozităţile, chiar şi străinilor. Nu simte nevoia să îşi ascundă intenţiile sau să inventeze minciuni pentru a ajunge unde are nevoie. Când vine la tine şi te roagă să-l ajuţi, cu iPodul în continuare în funcţiune şi Carl Sagan tolănit la picioarele tale, nu poţi să-l refuzi. Îţi schimbi planurile, acţionezi din instinct, impresionat de povestea lui, curios să îi afli deznodământul. Oare ce vă aşteaptă la sfârşit?
Zed, Steve şi Terra formează un trio cum rar ai mai întâlnit în literatura pentru copii. Ei nu ştiu întotdeauna cum să se comporte cu Alex sau cât de mult ar trebui să îi ascundă, dacă e mai bine ca el să afle adevărul sau să trăiască în continuare într-o minciună, unde creativitatea şi imaginaţia lui îi oferă răspunsurile pe care le caută de atâţia ani. Greşesc foarte mult în preajma lui, ţipă şi se ceartă, îl expun unor situaţii neplăcute sau nu se gândesc la urmări, la cât de afectat ar putea să fie noul lor prieten după ce petrece câteva zile în compania lor.
Mi-a plăcut sinceritatea, naturalețea acestui grup. Alex, Steve, Zed şi Terra învaţă cum să lucreze şi să trăiască împreună, chiar şi pentru scurt timp, să îşi accepte diferenţele şi să îşi înfrunte defectele. Există răutate şi invidie, teamă şi respingere. Dar există şi înţelegere şi bunătate, dragoste şi multe zâmbete. O familie nouă pentru Alex, care o să îi fie mereu alături, legătura lor fiind nemuritoare, înregistrată pe iPod.
Ne vedem în Cosmos, prieteni!, de Jack Cheng, este o poveste înduioșătoare despre un băiat de (doar) unsprezece ani, care încearcă să fie curajos și să descopere adevărul, în timp ce înregistrează sunetele Pământului și își (re)găsește familia. Un roman recomandat și fanilor astronomului Carl Sagan.
Cartea a apărut de curând în colecţia Smart Age a Grupului Editorial Corint, care este coordonată de Nona Rapotan. Până voi ajunge să descopăr şi celelalte două romane, Lista lui Sputnik, căţelul extraterestru, şi Lămâi, cărţi şi prieteni, am o întrebare pentru tine, drag cititor: tu (mai) lupți pentru visele tale?
