Ruta subterană · Colson Whitehead – „În moarte, orice negru devenea fiinţă umană.”

Cărți Foxisme Recenzii
Comandă
8

Grozav

9.6

User Avg

Ruta subterană · Colson Whitehead – „În moarte, orice negru devenea fiinţă umană.”
Ruta subterană · Colson Whitehead – „În moarte, orice negru devenea fiinţă umană.”

„Descoperirea Americii” – aşa s-ar mai fi putut numi această carte, o odisee programatică în căutarea unei Americi care se dovedeşte iluzorie. Cora, protagonista cărţii, este o tânără sclavă neagră evadată, care, visând să ajungă în Nord, e sortită să străbată mare parte din Statele Unite într-o călătorie cu adevărat iniţiatică. Autorul îmbină adevărul istoric şi fantezia pentru a pune în lumină, într-o amplă metaforă, nu doar obsesiile unei ţări, ci şi avatarurile naturii umane şi, mai ales, relaţiile dintre oameni într-o societate întemeiată, contrar Declaraţiei de Independenţă, pe injustiţie şi varii inginerii sociale. În ciuda faptului că vorbeşte din perspectiva rasei sale, Cora este o voce universală.

Goodreads: 4.03

„În moarte, orice negru devenea fiinţă umană. Numai atunci era egal cu omul alb.”

În trecut, libertatea a avut un preţ. Istoria nu ne lasă să uităm de fărădelegile, violența şi cruzimea ce au stropit pământul cu sânge şi lacrimi. Sângele sclavilor, loviţi şi maltrataţi pe plantaţii şi ferme, de cele mai multe ori fără motiv, doar pentru a le reaminti cine este stăpânul şi cine este sclavul, cine s-a născut liber şi cine nu. Lacrimile de durere ale copiilor biciuiţi sub privirile ruşinoase ale părinţilor, care nu îi pot proteja de furia stăpânilor, lacrimi de neputinţă, furie şi regret, izvorâte dintr-un singur motiv, o singură diferenţă: culoarea pielii.

În prezent, libertatea a căpătat un sens mai vast, transpus într-o interpretare uşor superficială: lipsa timpului. Suntem prinşi între serviciu, studii şi obligaţii, între teme, teze şi proiecte. Suntem revoltaţi de toată munca acumulată, de sarcinile zilnice, pe care încercăm să le evităm sau le ignorăm, furioşi pe noi înşine pentru că nu ne gestionăm mai bine activităţile şi, prin asta, timpul. Suntem „prizonieri”, dar cheile cătuşelor se află la noi. E greşit să afirmăm că nu suntem liberi. Avem posibilitatea să fugim şi să luăm o pauză, să ne odihnim şi să furăm câteva ore doar pentru noi, pentru a stabili noi obiective şi vise.

În mijlocul secolului al XIX-lea, singurul obiectiv al sclavilor era să termine ziua de muncă fără să audă în spatele lor sunetul strident al biciului în contact cu pielea expusă, arsă de soare. Puţini îndrăzneau să visese. Când te naşti prizonier şi eşti înconjurat de moarte, când eşti privit cu dispreţ, silă şi dezgust, libertatea este o iluzie şi un gând interzis, de care nu ar trebui să te agăţi. Speranţa este otrăvitoare şi înşelătoare, un mit ce se naşte doar de sărbători sau după lăsarea întunericului, când stăpânii sunt departe şi sclavii pot rosti cuvântul fără să fie pedepsiţi: libertate.

Mi-am dorit foarte mult să citesc Ruta subterană. După ce m-am decis să îmi diversific lista de lectură pentru 2018, romanul lui Colson Whitehead, distins cu numeroase premii și distincții prestigioase, a ajuns la mine cu ajutorul prietenilor de la Libris.ro. Ştiam că nu o să fie o lectură uşoară, dar nu am crezut că voi simţi nevoia să mă opresc după 2-3 capitole, înfricoşată de ce citesc.

Subiectele abordate de autor nu îmi sunt nici pe departe străine, însă literatura, faţă de cinematografie, nu este reţinută. Nu ascunde detaliile neplăcute sau tulburătoare, nu are milă faţă de cititori şi nu încearcă să îmblânzească adevărul pentru a crea o imagine distorsionată a trecutului, modificând istoria şi mentalitatea oamenilor pentru a nu ne răni sentimentele. Literatura şi ficţiunea sunt nelimitate.

„Un sclav se putea pierde uneori într-un scurt vârtej de libertate. În balansul unei reverii neaşteptate printre rânduri, la câmp, ori în încercarea de a descâlci misterul unui vis al dimineţii. În mijlocul unui cântec într-o noapte caldă de duminică. Apoi vine întotdeauna strigătul vătafului, chemarea la muncă, umbra stăpânului, conştiinţa faptului că eşti o fiinţă umană pentru numai o clipă în eternitatea robiei.”

Pe o plantaţie de bumbac din Georgia, îi cunoaştem pe Cora şi pe Caesar, doi sclavi care se pregătesc să fugă. Sunt conştienţi de consecinţe, ce li s-ar putea întâmpla dacă vânătorii de sclavi i-ar prinde şi i-ar întoarce la stăpânii lor. Tortură, pedeapsă, moarte. Riscul este mare, dar şi recompensa este pe măsură: tot ce trebuie Cora şi Caesar să facă este să supravieţuiască şi să se ascundă, să urmeze ruta subterană şi să înceapă o nouă viaţă, departe de asupritățile îndurate.

Ruta subterană a reprezentat o reţea de locuri şi de oameni care au existat cu adevărat, însă Colson Whitehead a ales o abordare diferită pentru a ilustra drumul sclavilor spre libertate, folosind simbolistica pe post de ancoră. Drumul din roman este format din rute subterane adevărate, linii secrete şi tuneluri misterioase, formând o hartă complexă şi adesea imprevizibilă pentru fugari, care niciodată nu vor şti dacă o gară a fost închisă sau descoperită, dacă la capătul tunelului îi aşteaptă un prieten sau un duşman.

Mi-a plăcut ideea, însă mi s-a părut nepotrivită pentru un astfel de roman. Dacă Ruta subterană s-ar fi încadrat în literatura SF sau fantasy, situaţia ar fi fost diferită. Chiar dacă este o operă de ficţiune, iar autorul şi-a permis să modifice şi să implementeze diverse elemente după propria sa viziune, rezultatul final, gările subterane şi tunelurile săpate fără să fie descoperite, au o aură supranaturală ce distrage cititorul de la subiectul principal.

Atmosfera de pe plantaţia de bumbac este sumbră şi apăsătoare. Stăpânii şi supraveghetorii caută motive ca să îşi pedepsească sclavii, fără să se gândească la urmări: cum ar putea ei să mai fie apţi de muncă sau să stea în picioare, să îşi menţină echilibrul, după ce au fost bătuţi fără milă, înfometaţi şi rupţi de orice fărâmă de demnitate rămasă?

Femeile se întristează când află că sunt însărcinate. Este înfricoşătoare disperarea unei mame, regretul pe care îl are când îşi priveşte pentru prima oară copilul, născut prizonier, obligat să crească şi să muncească un pământ blestemat, pe care s-ar putea să nu-l părăsească niciodată. Viaţa este dificilă şi lipsită de bucurie. Boala îi răpeşte chiar şi pe cei puternici, iar supravieţuitorii, dacă există, sunt exilaţi, respinşi şi evitaţi, o umbră a ceea ce au fost.

Într-un astfel de mediu, o cunoaştem pe Cora. E dârză, puternică şi rezistentă, o sclavă singuratică, de care majoritatea se feresc. O sihastră. Circulă multe legende despre ea, însă niciodată nu a încercat să le oprească sau să rostească adevărul. Ce rost ar fi avut? Preferă să îşi îndeplinească în liniște sarcinile, să se ferească de necazuri şi să lucreze bucata de pământ ce i-a fost alocată, singura „moştenire” primită de la mama ei, Mabel. Mabel, care a reuşit să evadeze de pe plantaţia de bumbac. Mabel, care şi-a abandonat fiica şi nu s-a mai întors după ea.

„Poezia şi rugăciunea le vârau oamenilor în cap idei care îi omorau, distrăgându-i de la mecanismele necruţătoare ale vieţii.”

Cora a crescut singură pe plantaţie, copilul nimănui. A devenit o tânără distantă, rece şi precaută, o ţintă şi un alt nume de pe listă. La prima vedere, ai impresia că spiritul ei a fost frânt, că nu mai are energie să spere sau puterea să creadă în schimbare, într-o altă viaţă. Prima oară când Caesar vine la ea şi îi propune să evadeze, ea îl refuză. Apoi, după ce furia stăpânului se revarsă asupra ei, nu mai ezită şi fuge.

Paşii ei urmăresc instrucţiunile şi avertizările primite, iar drumul ei nu se compară cu nimic din ce am citit până acum. Călătorind pe ruta subterană, vei întâlni o galerie impresionantă de personaje, cu viziuni radicale sau simpliste, ce îşi oferă ajutorul din respect, teamă sau datorie. Cu fiecare oprire, Cora şi Caesar descoperă o altă parte a lumii, sate şi oraşe despre care doar au visat şi au auzit. Deşi mereu se uită în urmă, temându-se de represalii, ei îşi clădesc vieţi noi şi aşteaptă veşti despre următorul tren, următoarea destinaţie, pentru a mări distanța ce îi separă de amintiri şi de trecut.

„Cunoaşte-ţi valoarea şi-ţi vei cunoaşte locul în ordinea lucrurilor. A evada dincolo de hotarele moşiei însemna a fugi de condiţiile existenţiale ale propriei existențe; era, adică, imposibil.”

Limitele lor ies repede la suprafaţă, în special cele ale Corei, dar obstacolele nu îi sperie, doar îi impulsionează să muncească mai mult, să devină oameni mai buni, oameni liberi. Se au doar unul pe celălalt. Se încurajează şi se protejează reciproc, punând bazele unei prietenii puternice şi a unei legături speciale, imposibil de distrus. Sunt doi supravieţuitori, doi sclavi care şi-au riscat viitorul pentru a fi liberi. Dar sunt şi doi fugari, doi sclavi pe care Ridgeway, temutul vânător de sclavi, a jurat să-i prindă şi să-i întoarcă la stăpânul lor.

Mizerabilii este o carte foarte specială pentru mine, aşa că am observat imediat asemănările dintre Ridgeway şi inspectorul Javert. Obsesia lui Ridgeway este foarte uşor de depistat: nu a putut să o găsească pe Mabel, mama Corei, aşa că îşi canalizează toată furia, toată ura, asupra fiicei. Este un bărbat lipsit de scrupule, o bestie de om, însoţit de tovarăşi demni de dispreţ, cel mai înspăimântător dintre ei fiind un copil de culoare, care îi ţine socotelile (să-l numim contabilul lui personal). Prima oară, am crezut că nu am citit bine. Un copil de culoare îl ajută pe Ridgeway, un vânător de sclavi? Un copil de culoare ajută la prinderea fugarilor şi îi trimite înapoi la stăpânii lor, unde o să fie torturaţi şi ucişi timp de zile, poate chiar săptămâni?

„Ridgeway căpătase faimă pentru uşurinţa cu care izbutea să se asigure că proprietatea ta rămâne proprietatea ta. Când un sclav evadat apuca pe un drum, Ridgeway ştia unde se îndreaptă. Îi ştia direcţia şi scopul. Secretul lui: nu încerca să ghiceşti încotro o ia sclavul. Concentrează-te doar pe ideea că fuge de tine.”

Revenind la Ridgeway, aş fi vrut să apară mai des în roman, să aibă un rol mai mare. Ştiu că este o cerinţă ciudată, însă este antagonistul, otrava, răutatea în persoană. Este mereu prezent în acţiune, chiar şi când nu este pomenit, de parcă umbra lui ar putea să se întindă la distanţe de mii de kilometri. Chiar şi vrednic de dispreţ, Ridgeway este o legendă, monstrul despre care părinţii şi bunicii îşi avertizează copiii, acel „bau-bau” ce le apare în coşmaruri şi îi împiedică să stingă lumina înainte de culcare.

„- Fiecare ne jucăm rolul, spuse Ridgeway. Sclavul şi vânătorul de sclavi. Stăpânul şi supraveghetorul negru.[…] Dar nu vă putem lăsa să fiți prea inteligenți. Să ajungeţi atât de puternici încât să ne depăşiţi.”

Chiar dacă unele capitole au fost dificil de citit, şocul cel mai mare nu mi-a fost produs de „obiceiurile” de pe plantaţii şi ferme, ci de bucuria albilor, „rasa superioară”, de a-i vâna pe cei de culoare. Şi nu mă refer doar la sclavi, ci şi la negri liberi, care au fost persecutaţi şi ucişi cu bestialitate, masacraţi pentru că existau şi pentru că pielea lor avea o culoare diferită de a lor. Sunt drumuri în care cadavrele sunt abandonate, lăsate la mila animalelor. Iar copiii albilor se joacă pe aceste drumuri, cântă şi se bucură, crescuţi de mic într-un mediu nesănătos şi abject, învăţaţi să urască fără să li se ofere explicaţii sau motive.

În Ruta subterană, Colson Whitehead îmbină istoria cu ficţiunea pentru a ne oferi un roman dur, cu răsturnări tragice de situaţie. O călătorie dramatică şi înfricoşătoare, ce urmăreşte desfăşurarea unui conflict social şi rasial, legăturile dintre oameni într-un secol dominat de injustiţie, ură, rasism şi nepăsare.

Amazon Studios a cumpărat drepturile de ecranizare pentru un serial TV în regia lui Barry Jenkins (Moonlight).

8

Grozav

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

3 Comments

  1. O carte cutremurătoare! Felicitări pentru recenzie! Ai surprins extraordinar atmosfera cărții și ai transmis multă emoție!

    Reply
  2. Sună minunat! Îmi doresc tare mult aceasta carte, recenzia ta m-a convins!

    Reply
  3. Intr-adevar, o recenzie care transmite!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader