Urlet în tăcere (Urlet în tăcere #1) · Marina Neagu

Cărți Foxisme Recenzii
Comandă
8

Grozav

8

User Avg

Urlet în tăcere (Urlet în tăcere #1) · Marina Neagu
Urlet în tăcere (Urlet în tăcere #1) · Marina Neagu

Fără să știe, Sara, o adolescentă a zilelor noastre, suferă de pe urma unor legăminte făcute în urmă cu 2000 de ani, când cea din care avea să se deschidă linia familiei lor, marea preoteasă a dacilor, jură să-și reîntâlnească iubirea pierdută. Este atrasă în jocuri periculoase a căror inițiere nu-i aparține, dar ale căror consecințe zguduie cu totul micul ei univers. Când violența îmbracă țesuturi umane, viața Sarei este salvată în mod misterios. Dar supraviețuirea vine cu un preț mult prea mare.

Goodreads: 4.66

Gen carte:Editură:

„- Ți-ai dorit vreodată ceva atât de mult, încât simți că mori dacă nu-l ai? Simplu gând te ține treaz noaptea. Nu poți să respiri, nu poți să dormi.”

Trebuie să îți fac o mărturisire: când am cunoscut-o pe Marina Neagu, am avut emoții foarte mari. Nu știu de ce, dar mă așteptasem să nu mă placă sau să mă fac de râs, pentru că sunt o persoană foarte copilăroasă și vorbesc exagerat de mult când sunt nervoasă sau când mă simt bine în compania cuiva (știu, știu, contradicția e mare, dar așa sunt eu). Din dorința de a face o impresie bună și de a părea „cu capul pe umeri”, am ajuns palidă și puțin amețită (din lipsă de somn, nu de altceva), cu inima cât un purice și cu ironiile mele obișnuite închise într-un lăcaș secret, ca să nu evadeze, până ce am realizat cât de minunată și de deschisă este Marina.

Eram în siguranță, puteam să renunț la imaginea de „persoană matură și serioasă”, pentru că nu eram la o întâlnire de afaceri și nu urma să plănuim o rebeliune (a cititorilor, să ne înțelegem!). Două ore mai târziu, după o sesiune foto și bârfe „suculente”, timp în care eu i-am reamintit lui Theo Angel cât de mult îl iubesc pe Abel, drăcușorul viclean din seria ei „Am murit, din fericire” (pe care o ador, dacă nu știați asta deja), m-am despărțit de Theo și de Marina cu un zâmbet mare pe chip, cu o nouă carte în geantă, încărcată de energie și veselă, după o porție bună de râs. Am fost „quantificată”.

După „Frumuseți monstruoase”, Marina Neagu a ales să își schimbe puțin stilul, să ne ofere personaje mai complexe și mai bine schițate, trăirile lor umbrind de cele mai multe ori acțiunea cărții, care pălește în comparație cu legătura tainică dintr-un zeu al întunericului și o preoteasă curajoasă, care înfruntă timpul pentru a se regăsi, dezlănțuind haosul în urma lor.

Uneori, am o mică „divergență” cu eroina, mai ales dacă plânge în fiecare capitol sau se folosește de cei din jurul ei pentru a obține ceea ce își dorește, chiar dacă scopul ei final este acela de a-i proteja sau de a-i salva. Sara a fost o surpriză foarte plăcută, însă aș fi preferat ca discuțiile ei să nu se oprească (aproape întotdeauna) la capitolul „băieți și dragoste”. Dar, ținând cont că în ultimii cinci ani de zile a fost separată de lumea înconjurătoare, izolată într-o clinică, unde tratamentele și terapia au ajutat-o să supraviețuiască tragediei care i-a marcat copilăria, o iert și rămânem prietene.

După ce părinții ei au fost uciși, ceva s-a rupt în sufletul Sarei. Chipul mamei. Urletele tatălui ei. Apa care i-a umplut plămânii. Granița dintre viață și moarte. Fiecare secundă de groază din acel trecut întunecat, din acea noapte blestemată, a modelat-o într-o tânără puternică și curajoasă, care își dorește să trăiască, să înfrunte lumea din spatele ușilor clinicii. Sara vrea să fie privită drept o supraviețuitoare, nu o victimă.

„Am ascuns undeva, în sertarul minții, tot ce s-a petrecut în noaptea de acum cinci ani. Le-am încuiat acolo și am aruncat cheia. Chiar dacă medicii mă încurajaseră să vorbesc despre acele orori, am refuzat să le aduc înapoi, la lumină. Refuzam să devin o victimă a propriei minți. Mi-am promis să țin durerea amintirilor mereu ascunsă, așa că am încătușat-o în tăcere.”

Ucigașii părinților ei au încercat să o înece. Imobilizată, cu capul sub apă, Sara și-a pierdut vocea. Urletele ei au cunoscut doar tăcerea. O liniște aproape supranaturală, care a urmărit-o până în prezent, când glasul ei este încă adormit, de parcă s-ar teme să își dezlănțuie forța. Telefonul mobil a devenit singura modalitate prin care poate relaționa cu colegii de la facultate sau cu noua ei familie, mătușa Laura, cea blajină, și verișoara Liana, cea fără astâmpăr.

Mă entuziasmez foarte mult când întâlnesc, într-un roman sau într-o serie, o prietenie frumoasă între două tinere. Dacă sunt surori, verișoare, dacă au și o legătură de sânge, cu atât mai bine. În primele capitole, Liana pare o adolescentă veșnic nemulțumită, care nu știe decât să se plângă (îți amintești ce am zis mai sus, nu?), pentru motive puțin spus puerile.

Apoi, intervine o schimbare. Bunătatea și înțelegerea de care dă dovadă Sara. Nu își critică verișoara și nu se apără. O lasă să se descarce, să spună tot ce are pe suflet, apoi o ajută și o susține, chiar dacă ea este cea care are nevoie de un îndrumător în viață. Liana realizează foarte repede cât de nedreaptă a fost cu Sara, care și-a pierdut părinții, copilăria, glasul. În momentul în care își calcă peste mândrie și își recunoaște greșelile, nu dobândește doar o prietenă, ci și o soră. Una care o să îi fie mereu alături și care îi vrea doar binele. Altfel de ce i-ar spune să se ferească de gemenii Damian și Lucian, care ar trebui să aibă mereu un panou cu ei: „Seducători periculoși. Vă rugăm păstrați distanța”.

„- Frumoasă și tăcută. Uite o combinație la care niciun bărbat nu poate rezista, a spart tăcerea unul dintre gemeni.

– Taci din gură, Luci! l-am auzit pe celălalt spunând răstit.

– Pe bune, dacă o tipă arată ca ea și nu poate să îți pună creierii pe bigudiuri cu trăncăneli inutile, atunci e aproape perfectă, a continuat Luci.

Damian s-a întors cu fața spre el.

– Realizezi că poate să te audă, nu?”

Dacă Lucian pare un afemeiat care nu știe să își controleze sarcasmul, Damian este fascinat de Sara și vrea să o cunoască mai bine. Intențiile lui sunt bune, nu pot comenta la acest capitol, dar m-a enervat comportamentul lui. Parcă era un stalker de primul rang, insistent și exagerat de protector, „calități” care au explodat în momentul în care în scenă își face intrarea masculul alfa, leul scăpat din cușcă, Markus.

O să sar peste fizicul lui, care l-ar face pe Adonis să se înroșească și pe Apollo să se arunce în apă, pentru că m-a intrigat ca personaj, deși l-am învinovățit 90% din timp pentru minciunile cu care își apără acțiunile. Este misterios, o enigmă pe care Sara vrea să o elucideze, cu cât mai repede, cu atât mai bine, însă atunci când se apropie de adevăr, când secretele se prăbușesc la picioarele ei și capătă suficient curaj pentru a arunca o privire în trecut, regăsește o parte din ea care a fost pierdută, o eroină care o intimidează și care o sperie.

Oamenii sunt atacați în somn. Sara nu poate să doarmă și pășește din coșmar în coșmar, până când nu mai poate să separe realitatea de vis. Este urmărită, atacată și bântuită.

„Niciodată nu mai avusesem un asemenea vis. Toate mă marcaseră, însă acesta mă zguduise. Ceea ce mă speria cel mai tare era faptul că îmi puteam aminti totul de parcă aș fi trăit chiar eu acele vremuri. Fusesem încătușată în trupul femeii, complet acaparată de sentimentele ei. Îi preluasem dorințele, temerile, durerea. Îi simțisem dragostea imposibilă și lupta lăuntrică dintre datorie și dorința inimii. Dar simțisem și întunericul.”

Legătura dintre Sara și Markus sfidează legile timpului, precum și voința forțelor supranaturale, care își pierd răbdarea și amenință să se reverse în oraș, transformându-l într-o pictură de război. O schiță desenată cu cenușă, foc și moarte, pe care toți o vor privi înainte să fie uciși, secătuiți de dușmanii care-i pândesc din umbră, așteptând ca visele să se transforme în coșmaruri.

Martor al disputelor dintre daci și romani, unde o preoteasă este dispusă să plătească prețul suprem pentru a-și apăra credința, cititorul va aluneca pe axa timpului, printre legende nemuritoare și zeități păgâne, trezindu-se abia în prezentul nostru, unde fantasticul încă trăiește, o flacără subțire și plăpândă, care se întețește cu fiecare privire schimbată între Markus și Sara, victime și prizonieri, suflete-pereche, condamnate să respecte un viitor prestabilit, în care dragostea lor este interzisă, o blasfemie și o greșeală.

„Ți-ai dorit vreodată ceva atât de mult, încât să simți că nimic, absolut nimic nu are sens dacă nu îl ai? Simplul gând te ține treaz noaptea. Ești aproape amorțit. Nu poți să respiri, nu poți să gândești și te afunzi într-o negură ce îți controlează și modifică tot ceea ce știai că este normal, îți dizolvă barierele și schimbă toate normele. Ești atât de acaparat de acea dorință, încât nimic altceva nu mai contează și îți dai seama că toate regulile autoimpuse nu mai au nicio valoare dacă nu poți să dobândești ceea ce vrei?”

Eu am o slăbiciune pentru „cărămizi”, pentru acele romane de sute de pagini, pe care urăști că le termini. Cele care îți absorb și ultima urmă de energie, pe care vrei să le ascunzi apoi în bibliotecă, până când apare continuarea. Marina ne oferă un volum foarte alert și captivant, dar voiam puțin mai mult. Am simțit că ne-a dat totul cu „lingurița”. Lumea fantastică abia se face „auzită”, acoperită de pasiunile personajelor, de escapadele lor intime și de numeroasele petreceri la care participă. Logica lor este următoarea: „Ai probleme? Totul se năruie în jurul tău? Trebuie să mergem la cumpărături și să participăm la petrecerea din seara asta. Nu. Nu, Sara, nu putem să o ratăm! ALEGE CEVA ȘI HAIDE!”.

Vreau mai multe flashback-uri la sequel (Marina, atenție, asta nu înseamnă erotism, da? Da? Da?), vreau să rămân mai mult timp alături de daci și de romani, vreau să aflu despre Hypa și despre ceilalți „păzitori” (nu vă spun cine, ce și cum). Da, știu, mereu vreau mai mult, însă sunt fascinată de meleagurile fantastice create de autori, de legile care le guvernează și de istoria acestor tărâmuri, care niciodată nu este suficient de dezvoltată. Dar asta este ceva specific mie, pentru că eu iubesc să mă pierd în detalii.

O doză mică de violență, pentru care Marina se simte vinovată. O poveste incitantă de dragoste, cu protagoniști fermecători (Sara mi-a mers la suflet și eram doar „awwww” -uri când scria mesaje pe telefon pentru a le spune celor din jurul ei ce simte sau ce își dorește). Acțiune din plin și un cliffhanger neașteptat la final, pentru care voi pregăti un plan ingenios de „stalking”, până ce Markus o să fie pedepsit, așa cum merită. Ah, ar merita toate palmele din lume. Și nu cred că el va urla în tăcere.

Mulțumesc Editurii QP pentru roman!

8

Grozav

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader