„TAG: Dă-o mai departe” schimbă regulile jocului, de azi, la cinema

Sub deviza „Nu ne oprim din joacă pentru că ne maturizam, ci ne maturizăm pentru că ne oprim din joacă”, filmul „TAG: Dă-o mai departe” aduce pe marile ecrane în premieră, din 6 iulie, aventura a cinci prieteni din copilărie care păstrează legătura de-a lungul anilor datorită unui joc de leapşa, devenit tradiţie.

Încă din clasa întâi, timp de o lună, în fiecare an, aceştia renunţă la obligaţiile cotidiene şi intră într-o competiţie plină de obstacole inventive şi mult umor, totul pentru a câştiga.

Însă, acest an este cu totul special, pentru că jocul are loc în acelaşi timp cu nunta singurului participant neînvins, ceea ce l-ar putea prinde pentru prima dată cu garda jos. Dar el ştie că prietenii lui sunt gata de atac şi este mai mult decât pregătit.

Bazată pe fapte reale, comedia „TAG: Dă-o mai departe” este încă o dovadă a nebuniilor pe care le pot face unii oameni pentru a rămâne în fruntea clasamentului, dar şi cât de importante sunt prieteniile adevărate.

Regizată de Jeff Tomsic, producţia îi aduce în rolurile principale pe Ed Helms, Jake Johnson, Annabelle Wallis, Hannibal Buress, Isla Fisher, Rashida Jones, Leslie Bibb, Jon Hamm şi actorul nominalizat la Oscar, Jeremy Renner.

Scenariul comediei a fost scris de Rob McKittrick şi Mark Steilen, fiind inspirat din articolul publicat în cotidianul Wall Street Journal cu titlul „E nevoie de planificare şi precauţie pentru a evita leapşa”, semnat de Russell Adams. Filmul este produs de Todd Garner şi Mark Steilen, iar Richard Brener, Walter Hamada, Dave Neustadter şi Hans Ritter semnează ca producători executivi. Din echipa de creaţie mai fac parte Larry Blanford ca director de imagine, David Sandefur ca scenograf, editorul Josh Crockett şi designerul de costume Denise Wingate. Coloana sonoră este asigurată de Germaine Franco.

O producţie New Line Cinema în asociere cu Broken Road Production, „TAG: Dă-o mai departe” are premiera în cinematografele din ţară începând cu 6 iulie.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Beauty and the Beast · Frumoasa și Bestia (2017)

Am văzut Beauty and the Beast (1991) de 50, 60, 70… poate de 100 de ori? E animația mea favorită. Știu fiecare replică. Fiecare vers, fiecare cuvânt, fiecare scenă. Dacă mă concentrez puțin, îți spun și cum sunt îmbrăcați sătenii, de la croială și tipul de material, până la culori și nuanțe. Probabil că am fost cea mai entuziasmată persoană din sală, cu trandafirul primit cadou pe genunchi, ...[Read More]

Creed II (2018) · In the ring, you got rules. Outside, you got nothing.

Imaginea lui Adonis de adolescent cu visuri mari dintr-un cartier sărac ce trăia în umbra tatălui său, campionul mondial Apollo Creed, este una memorabilă prin prisma ascensiunii sale. Cumva flagrantă, schimbarea regizorului a făcut ca viziunea asupra seriei să fie una total diferită, deoarece Creed II nu pare să aibă vreo legătură cu prima parte. Creed II începe cu Michael B. Jordan în fața meciu...[Read More]

Dunkirk (2017)

„O targă ia locul a 7 oameni în picioare.” Inception. The Prestige. Interstellar. Trilogia The Dark Knight. Și acum, Dunkirk. Vreau să cred că toți regizorii, producătorii și scenariștii lucrează cu și din pasiune, însă când vorbim despre Christopher Nolan… tragem linie. Nu-mi dau seama cum reușește, dar filmele lui mă hipnotizează. Nu simt nevoia să vorbesc sau să mă mișc, să îmi verific te...[Read More]

Leatherface · Ucigașul fără chip (2017)

Dacă ești cât de cât un fan al filmelor horror, ai auzit cu siguranță de Texas Chain Saw Massacre. Dacă ai urmărit cât de cât Hollywood-ul în ultima perioadă, cu siguranță ai observat noul trend de prequel-uri, pentru toate dățile în care nu ai fi putut trăi fără să afli ce s-a întâmplat înainte de ce s-a întâmplat. Leatherface urmează exact această traiectorie. Mai mult, așa cum era de așteptat, ...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader