Top Nemira și Nemi la Gaudeamus 2017

Editura Nemira a participat la târgul de carte Gaudeamus cu o ofertă de carte bogată, de ficţiune străină şi românească, non-ficţiune, precum şi carte pentru copii de la editura Nemi.

Top 5 Nemira: 

  1. Greva păcătoşilor sau apocrifa unui evreu, de Florin Chirculescu – un roman polifonic şi unic în literatura română, în care istoria veche se împleteşte cu istoria recentă, iar prezentul românesc, sinonim cu corupţia şi criza, se îmbină cu trecutul oriental şi începuturile medicinei moderne.
  2. Problema celor trei corpuri, de Liu Cixin (colecţia Nautilus SF) – Romanul câştigător al premiului Hugo în 2015 este un hard science fiction remarcabil, cu accente de thriller, despre iminenţa unei invazii şi o realitate virtuală care poate schimba soarta umanităţii.
  3. Tobele toamnei, volumul al doilea, de Diana Gabaldon (partea a IV-a din seria Outlander, colecţia Nautilus Fantasy) – Continuarea îndrăgitei serii Outlander, care îmbină elegant fantasy, ficţiunea istorică şi o poveste de dragoste care trece dincolo de spaţiu şi timp.
  4. Belgravia, de Julian Fellowes (colecţia Babel) – Povestea unui caz scandalos din Londra anilor 1840, scrisă de creatorul serialului Downton Abbey, care a readus epoca victoriană la modă.
  5. Bacalaureat, de Ovidiu Eftimie (colecţia Nautilus SF) – O nouă aventură din universul romanului Arhanghelul Raul, în care cele mai neaşteptate personaje stau în calea unei invazii extraterestre.

Alte titluri căutate de cititori în târg au fost: antologia Crăciunul în cele mai frumoase povestiri, Partea întunecată a magiei, de V.E. Schwab (colecţia Young Adult), Arme matematice de distrugere, de Cathy ONeill (colecţia Anticipaţia), Wild Cards, antologie SF de George R.R. Martin şi Bani.Muncă.Timp, de Elena Vlădăreanu (colecţia Vorpal).

Top 5 Nemi pentru copii:

  1. Fetiţa care a salvat Crăciunul, de Matt Haig – continuarea bestsellerului Un băiat numit Crăciun, o carte plină de magie, optimism, umor, elfi şi reni puşi pe ceartă, dar şi o fetiţă care va face orice pentru a-l ajuta pe Moş Crăciun.
  2. Spărgătorul de nuci – Inspirându-se din reprezentaţia pusă în scenă de George Balanchine în 1954 pentru New York City, ilustratoarea Valeria Docampo surprinde magia şi farmecul acestei clasice poveşti de iarnă.
  3. Dragonul de gheaţă, de George R.R. Martin  – O poveste încântătoare despre prietenie, curaj şi sacrificiu, atât pentru tinerii cititori, cât şi pentru adulţi, de la faimosul autor al seriei Urzeala Tronurilor, cu ilustraţii magistrale de Luis Royo.
  4. Sofia şi pisica ei, de Dick King Smith, unul dintre cei mai îndrăgiţi autori de cărţi pentru copii din lume.
  5. Spaţiul. Supereroi ai ştiinţei, de Tracey Turner şi ilustraţii de Jamie Lenman – poveşti pe înţelesul copiilor despre cei mai importanţi oameni de ştiinţă care au schimbat până acum lumea.

Alte titluri căutate de cititori din Nemi: volumele din Lumea animalelor, de Olivia Brookes, Crăciun fericit, Matei, Lama lama în pijama, de Anna Dewdney.

Ușor zăpăcită și încăpățânată, consideră că viața trebuie privită cu umor și cu un strop de ironie. Îi place să creadă că norocul ți-l faci singur, așa că și-a făcut un trifoi cu 4 foi și l-a pus pe pălărie. :)

Bursa de cititor Nemira – cărți pe viață pentru elevi!

Un cititor trăiește o mie de vieți înainte de a muri.  Cel care nu citește niciodată trăiește doar una.  George R.R. Martin Editura Nemira organizează Bursa de cititor Nemira, un proiect concurs, care răspunde nevoii sociale de a educa prin lectură, de a promova cultura scrisă și obișnuința de a citi de plăcere. Consumul de cultură scrisă în rândul copiilor, tinerilor și apoi adulților este esenți...[Read More]

Recomandare · Top 16 cele mai bune cărți pe care le-am citit

Oscar Wilde mi-a sedus mintea cu un citat: Cărţile pe care lumea le numeşte imorale sunt cărţile care arată lumii propria ei mizerie. Am descoperit târziu puterea cărților, însă am recuperat pe parcurs. Mi-am petrecut primii doi ani de liceu cu nasul între coperte, ascunzând clasicii sub bancă, la adăpost de comentarii răutăcioase și priviri nedumerite. M-am îndrăgostit de Paul Atreides, am suferi...[Read More]

[World Emoji Day]: 5 cărți și 15 reacții

Trebuie să recunoaștem: suntem dependenți de emoji-uri. Au înlocuit cuvintele și sentimentele, sunt mai ușor de împărtășit și, surprinzător sau nu, mai eficiente. Dacă îți e greu să îi vorbești unei persoane dragi sau vrei să te asiguri că noul tău crush nu își dă seama din primele trei minute de sentimentele tale, emoji-urile sunt acolo și îți asigură o amânare binevenită. Te salvează din aproape...[Read More]

Recomandare · 2018 Wrap-up · 25 de cărți care mi-au fost alături „la bine și la rău”

2018 a fost anul schimbărilor: job, oraș, colaborări, aspirații. Chiar și prieteni. În primele șase luni nu m-am regăsit. Nu știam ce drum să urmez, de cine să ascult sau dacă trebuie să o iau de la 0. Nu știam cât de departe să mă întorc ca să descopăr care a fost decizia/eroarea ce m-a convins că lucrurile nu merg așa cum îmi doresc. Aș vrea să vă povestesc mai multe în 2019, poate cu un „artico...[Read More]

  • 1
  • 2
  • 4

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader