Recomandare · 2018 Wrap-up · 25 de cărți care mi-au fost alături „la bine și la rău”
Spargi pușculița sau ascunzi portofelul?
2018 a fost anul schimbărilor: job, oraș, colaborări, aspirații. Chiar și prieteni. În primele șase luni nu m-am regăsit. Nu știam ce drum să urmez, de cine să ascult sau dacă trebuie să o iau de la 0. Nu știam cât de departe să mă întorc ca să descopăr care a fost decizia/eroarea ce m-a convins că lucrurile nu merg așa cum îmi doresc.
Aș vrea să vă povestesc mai multe în 2019, poate cu un „articol de debut” pe blogul meu personal (lucrez cu drag la el). Până atunci, aș vrea să zâmbim și să ne bucurăm de ultimele zile din 2018. Și ce mod mai potrivit, dacă nu printr-un articol cu recomandări, 25 de cărți care mi-au fost alături „la bine și la rău”, dovada vie că YA-ul nu mai este genul meu preferat. A existat și o parte „negativă”: dorul pentru fantasy (pasiunea pentru tot ce ține de creaturi fantastice, lumi medievale și tărâmuri magice) aproape că mi-a distrus dorința pentru lectură, eu luând o decizie neobișnuită, chiar abruptă/forțată, de a alterna cât mai mult genurile literare.
Pe scurt: de fiecare dată când voiam să citesc un roman fantasy, căutam altceva. A fost un experiment interesant, însă în 2019 mă întorc la Abercrombie și Sanderson, la Brett și Jordan, la Nix și Jemisin. Am nevoie de ei. Da, îmi place literatura contemporană. Mă bucur să descopăr și serii YA excepționale (din ce în ce mai rare, mai ales la capitolul originalitate). Niciodată nu voi refuza un thriller, iar câțiva clasici mă așteaptă de foarte mult timp să-i redescopăr. Însă 2019 o să fie anul fantasy.
Aș vrea să le mulțumesc prietenilor de la Cartepedia pentru o colaborare inedită și pentru toate ocaziile în care m-au răsfățat cu daruri. Sunt răspândite în toată biblioteca și am mare grijă să nu îmi fie furate (știți că am două pisici bookaholice).
Cum inspirația e din nou capricioasă și recenziile știu să vorbească în locul meu, vă las mai jos o listă atipică, cu 25 de romane pe care sper că le veți descoperi în 2018 (eu nu am regretat că le-am oferit o șansă și pe unele plănuiesc să le recitesc). Și pentru că îmi place să trișez, am mai adăugat câteva la final. Sper să mă ierte spiridușii de la Cartepedia!
Ruta subterană (recenzie): Colson Whitehead îmbină istoria cu ficţiunea pentru a ne oferi un roman dur, cu răsturnări tragice de situaţie. O călătorie dramatică şi înfricoşătoare, ce urmăreşte desfăşurarea unui conflict social şi rasial, legăturile dintre oameni într-un secol dominat de injustiţie, ură, rasism şi nepăsare. Amazon Studios a cumpărat drepturile de ecranizare pentru un serial TV în regia lui Barry Jenkins (Moonlight).
Șoareci și oameni (recenzie): Un prieten adevărat este un dar nepreţuit. Îţi este mereu alături, te îndrumă şi te ascultă, te încurajează şi te susţine, te atenţionează când greşeşti şi te ajută să devii o persoană mai bună şi mai încrezătoare în propriile forţe. O astfel de prietenie ar trebui să fie bidirecțională, însă în Şoareci şi oameni nu se întâmplă acest lucru. Legătura dintre George şi Lennie, deşi este înduioşătoare şi deosebită, se transformă într-o relaţie de dependență, o dependență sufocantă, apăsătoare, scânteia care declanşează un şir de evenimente nefericite, ce ar fi putut să fie din timp oprite.
Femeia din Orient Express (recenzie): Cadoul ideal pentru fanii Agathei Christie. Glasul lui Hercule Poirot o însoțește pe autoare într-o călătorie exotică, sursă de inspirație pentru viitoare romane și personaje. Prietenia dintre ea, Nancy și Katherine pornește de la o rețea complicată de secrete, dezvăluite în celebrul Orient Express și pe un sit arheolgoic, unde Agatha îndrăznește din nou să viseze, să spere și să se îndrăgostească. Fie că este autoare sau personaj, Agatha Christie este minunată.
Prințul nemilos (recenzie): Vreau să mă întorc în Tărâmul Zânelor. Vreau să vizitez Curtea Unseelie şi să aflu cine este patroana nopţii, să îi întâlnesc pe fiii Amurgului, la Curtea Seelie, să le găsesc pe Făpturile Sfioase, Zânele Sălbatice. Vreau să plec în altă misiune cu Stafia, Gândacul şi Bomba. Aşa că dacă mă poţi ajuta şi să îmi curmi suferinţa, pentru că doar suferinţa poate să fie sentimentul trăit în acest moment, aştept un mesaj şi un răspuns la strigătul meu de ajutor.
Unde ai dispărut, Bernadette?: Pentru fanii Liane Moriarty și Fredrik Backman, pentru cei care încă nu știu ce își doresc și se tem de schimbări, pentru copiii curioși, ce pun întrebări și acceptă adevărul, pentru părinții care nu se regăsesc și vor să retrăiască trecutul, pentru cititorii ce vor să savureze o lectură emoționantă și ingenioasă, la limita dintre tragic și comic. Bonus: Cate Blanchett o să fie Bernadette Fox!
Râurile din Londra (recenzie): Umor britanic, istoria Londrei, relatată pe scurt, în anecdote și povești amuzante, întâmplări misterioase, o familie „tamisiană” disfuncțională, un ucenic fermecător, un mentor secretos, un personaj desprins din filmele de groază japoneze și Bizareria, pe care abia aștept să o revizitez. Doar are trei biblioteci. Ce îți poți dori mai mult de atât?
Silozul: O carte despre evadarea din tipare, manipulare și limitele psihicului uman. Un roman complex și captivant, o distopie înfricoșătoare, cu accente horror, în care predomină o atmosferă sumbră, întunecată, redată magnific de Hugh Howey. De citit după miezul nopții. Știu că v-am tot povestit despre serie și recenzia s-a transformat în restanță (au trecut 6 luni), însă sunt cărți despre care nu reușesc/pot să scriu, amânate (aparent) la nesfârșit.
Cină cu ficat și inimă (recenzie): Cină cu ficat şi inimă nu este doar un thriller: autoarea îmbină suspansul şi misterul, enigmele şi crimele, cu prejudecăţile umane şi nevoia de acceptare, cu traumele şi suferinţele nerostite, rezultând un roman de atmosferă, un deliciu literar, ce trebuie savurat la fel ca delicatesele pregătite cu atât de multă grijă şi dragoste de Murki, victimă şi martor, bucătar de oameni şi asasin de poveşti.
Puterea (recenzie): Viziunea autoarei, deşi este îndrăzneaţă şi sursă pentru numeroase controverse, reflectă perfect limitele umane. Într-o lume în care femeile deţin puterea şi bărbaţii se tem de ele, asistăm la violenţă şi răsturnări de guverne, la răscoale, lovituri de stat şi mişcări populare, la naşterea unei noi credinţe şi la o implementare diferită a sexismului în literatură. Recomandat şi de Margaret Atwood, autoarea bestsellerului internațional Povestea slujitoarei, Puterea este un roman imposibil de uitat.
Eleanor Oliphant se simte excelent: Tristă, uneori deprimant de realistă, povestea lui Eleanor Oliphant surprinde toate defectele și obsesiile societății contemporane, inclusiv acea dorință falsă pentru schimbare, când speri să obții dragostea sau prietenia celor din jur dacă înveți să gândești și să arăți ca ei. Eleanor, deși are tendința să alunece în aceeași capcană, o să te surprindă prin integritatea ei, prin ușurința cu care își face cunoscute defectele. Ea îi spune întotdeauna cititorului ce gândește și, de cele mai multe ori, îi vei da dreptate. Și vei râde. Și vei plânge. Uneori, în același timp.
Grădina cu Fluturi: Un roman macabru și greșit de fascinant, unde trupul este întemnițat în sticlă și rășină, crima este un gest de iubire, iar aripile Fluturilor sunt rupte și strivite în Grădină.
Ghid de vicii și virtuți pentru gentlemeni (recenzie): Marele Tur al Continentului este o călătorie de neratat, însă există o singură regulă: Monty, Felicity și Percy trebuie să îți fie ghizi. Ghid de vicii și virtuți pentru gentlemeni este un roman savuros, presărat cu replici acide și umor obraznic, care te surprinde prin naturalețea cu care trece de la o atmosferă veselă și intrigantă, de la petreceri, flirturi și vicii, la teme ce au ajuns să domine, în cel mai bun sens, literatura young adult: feminism, discriminare sexuală, homofobie și abuz.
Scandalul: Cel mai bun roman pe care l-am citit în 2018. Îmi plac comunitățile „construite” de Backman, zecile de POV-uri, temele abordate, stilul simplu, dar atât de captivant, iar Scandalul le bifează pe toate, chiar mai mult: scoate în evidență tot ce este mai rău și violent din oameni, le testează limitele și surprinde căderea psihică și fizică a unui întreg oraș, poate cel mai important și complex personaj al romanului. Un oraș care urăște, distruge și vrea să se răzbune.
Fredrik Backman surprinde cu un talent imposibil de egalat iubirea în toate formele sale, legătura „preferată” fiind cea dintre părinţi şi copii. Poate să fie toxică şi sufocantă, manipulatoare şi înşelătoare sau sinceră şi duioasă. În Scandalul locuim în zeci de case şi familii, suntem martorii unor scene emoţionante şi neaşteptat de blânde, de o simbolistică uimitoare, însă asupra tuturor planează o confesiune ce m-a bântuit pe toată durata lecturii: uneori, părinţii nu îşi pot proteja copiii.
Sinuciderea ielelor (recenzie): Sinuciderea Ielelor este un volum ce sfidează timpul, o carte contemporană ce rescrie trecutul şi provoacă viitorul. Draga mea Ana, dacă vreodată te vei hotărî să te opreşti din scris, voi trimite toate spiritele la fereastra ta, să se dueleze cu pisicile şi să îţi lase mesaje în aburii ce îmbracă oglinzile, pentru că un talent ca al tău trebuie şlefuit în continuare şi „imortalizat” în scris, pentru ca noi, nemuritorii, să ne putem bucura de el. Bine, au şi muritorii drepturi, dar noi suntem prioritatea. Miau!
Jurnalul secret al lui Hendrik Groen, 83 de ani si ¼ (recenzie): Ai putea să te bucuri de viaţă la optzeci de ani? Să te îndrăgosteşti? Să îţi fac prieteni noi? Hendrik, fratele energic şi plin de viaţă al lui Ove, spune că „da”. Eu sunt foarte departe de acea vârstă, dar, indiferent dacă o voi atinge sau nu, sper că la bătrâneţe (şi nu numai) îmi voi reaminti de Jurnalul secret al lui Hendrik Groen, 83 de ani şi ¼ şi că voi râde din nou. Important este să nu uit unde voi pune cartea.
Camera rubinie (recenzie): Londra edwardiană este umbrită de viciile și secretele nobilimii, de pasiuni interzise și marșul sufragetelor, de conspirații politice și „opera” unui criminal în serie. Pentru fanii Downton Abbey, cu ecouri din Jane Eyre, Camera rubinie este un roman de ficțiune istorică și un thriller captivant, dar și o lectură perfectă pentru cei romantici.
Zile fără sfârșit (recenzie): Un roman sfâşietor şi realist, un tablou de familie, dar și o poveste despre identitate, maturizare și iubire. Vocea naratorului este neobişnuită: ironică, uneori acidă, brutal de sinceră. Când Thomas McNulty se hotărăşte să îşi deschidă sufletul în faţa ta, timpul se opreşte. Nimic nu poate să îţi distragă atenţia de la poveştile sale, unele duios de amuzante, de calde, de la serile în care interpreta, dansa și cânta în fața minerilor alături de John Cole, savurându-şi tinereţea şi libertatea fără a-şi ascunde dorinţele şi visele.
Când mă gândesc la Thomas, văd trei personaje: adolescentul care a învins Marea Foamete Irlandeză, acum singur, într-o lume nouă, necunoscută şi plină de posibilităţi; tânărul înrolat în Armata Statelor Unite, membru al unui grup, al unei echipe; şi bărbatul care a reuşit „printre” ororile războiului să îşi întemeieze o familie neconvenţională şi să îşi găsească sufletul-pereche. Cele trei personaje se reunesc sub acelaşi chip, un Thomas care niciodată nu şi-a ascuns identitatea sexuală şi a îndrăznit să spere la pace, tihnă şi la a doua şansă, un Thomas pe care l-am admirat şi îndrăgit, pentru care mi-am făcut griji, chiar şi când era fericit şi în siguranţă.
Prietena mea genială: Cum m-a răsplătit Elena Ferrante după ce am ignorat timp de trei ani Tetralogia Napolitană? M-a atras în mahalalele din Napoli, în războaiele dintre bande, unde rivalitățile distrug prietenii, iar răzbunările și invidiile sunt principala monedă de schimb a societății.
Am devorat romanul, surprinsă în fiecare capitol de legătura dintre Elena și Lila, superb reliefată de autoare. Prezentate în antiteză, de la înfățișare și comportament până la ambiții și idealuri, protagonistele se maturizează dureros de repede. Visează la bogății și la o viață nouă, mai bună și lipsită de griji, muncesc cu îndârjire, în moduri diferite, pentru a obține aprecierea și laudele celor din jur, dar prietenia le este umbrită de un sentiment puternic de gelozie, care le obligă să își reconsidere prioritățile.
Vrăjitoarea (recenzie): Am început seria Fjällbacka (intitulată Patrik Hedström pe Goodreads) în 2010, când am cunoscut-o pe Prințesa ghețurilor. Opt ani mai târziu, mă întâlnesc pentru a 10-a oară cu Patrik Hedström și Erica Falck. Sunt surprinşi de devotamentul meu, de nerăbdarea cu care mi-am dorit să mă întorc în această comunitate restrânsă din Suedia. Niciodată nu mi-am însuşit rolul de turist; în timp ce ei îşi petrec vacanţele de vară în spatele cârmei, navigând sau participând la curse, eu surprind latura întunecată a oraşului, secretele ce râvnesc să iasă la suprafaţă şi să spulbere iluzia unei comunităţi unite, unde toate neînţelegerile sunt date uitării după o strângere de mână şi o croazieră pe insulă.
Șarpele din Essex: Sarah Perry este malefică. Nu se folosește de incantații și vrăji pentru a-și ademeni cititorii în Blackwater, nu le promite un mister sau o legendă cu ecouri fantasy. Mi-ar fi plăcut să studiez romanul la Semiotică, să analizez fiecare replică și călătorie pe chei sau prin mlaștină, să discut despre feminismul temperat al Corei, viziunea socialistă (și explozivă) a Marthei sau conștiința lui William.
Bonus #1 (am uitat să îmi verific lista de pe Goodreads):
Sub un cer sângeriu (recenzie): De la prima pagină, citind prefața autorului, am simțit un gol în stomac. Senzația a renăscut de foarte multe ori pe parcursul lecturii, însă abia la final, când am făcut legătura, când am realizat că Mark Sullivan și Pino Lella s-au aflat în aceeași situație, chiar și la distanță de câțiva zeci de ani, mi-am amintit că Sub un cer sângeriu nu este o lucrare de non-ficțiune, ci un roman de ficțiune biografică și istorică. Autorul a fost nevoit să inventeze sau să recreeze foarte mult scene importante, să improvizeze unde amintirile lui Pino erau neclare sau intenționat uitate. Majoritatea martorilor muriseră, iar cu atât de multe documente arse era aproape imposibil să restitui cu exactitate toate evenimentele petrecute între iunie 1943 și mai 1945. Aici intervin imaginația autorului și un talent „cumpătat” la capitolul improvizație.
Frumoasele adormite: Când Stephen King și Owen King își unesc forțele, eclipsând atmosfera și personajele din „Sub dom”, ai toate șansele să termini un roman de peste 800 de pagini la patru dimineața, după o confruntare violentă la o închisoare pentru femei și o mărturisire neașteptată din partea misterioasei Evie Black, zeiță, monstru, blestem și creatură supranaturală.
Principala mea problemă cu „Regele” este stilul: cred că drafturile sunt aproape identice cu varianta finală a romanelor (din fericire, este vizibilă contribuția lui Owen). Parcă nici nu se străduiește să redea atmosfera sumbră din Dooling sau vizitele apăsătoare de la Copac, compensându-și (în schimb) greșelile cu zeci de personaje greșit de fascinante, instabile, depresive, nebune sau dependente de orice, de la droguri și arme până la afecțiune și iubire. „Frumoasele adormite” nu sunt întotdeauna periculoase. Femeile nu sunt victime sau prizoniere. Au oportunitatea să aleagă și să preia controlul, însă s-ar putea să se trezească mult prea târziu. Lumea condusă de bărbați este dominată de haos, neîncredere și teamă. Urmează un val sfâșietor de sinucideri, crime și incendii, cantități industriale de cofeină și gânduri/sentimente latente. Dar există și speranță. Și spirit de sacrificiu. Și greșeli. Și dezamăgiri.
Dacă Netflix o să facă serial după „Frumoasele adormite”, să vă așteptați la ceva dark, twisted și addictive.
Și-a căutat-o… : Avem nevoie de astfel de romane. Poate că nu ne place subiectul și abordarea, poate că nu suntem de acord cu finalul propus de autoare sau cu deciziile personajelor, însă scopul tot este atins: ne punem întrebări, ne strecurăm în pielea vinovaților și a victimei, analizăm fiecare detaliu și ne gândim cum s-ar fi putut evita o astfel de întâmplare, ce și când ar fi trebuit spus pentru a salva o familie de la distrugere și o tânără de la prăbușire. E un roman dur, cu scene neplăcute și situații delicate, însă o carte ce ar trebui să fie dezbătută în școli și să se afle pe lista cu lecturi suplimentare.
Bonus #2: Câteva recomandări de la trei persoane/echipe pe care le urmăresc.
Jovi Ene (Filme-carti.ro): Acasă, pe drum, Zuleiha deschide ochii, Șapte ani buni, Ierusalim. Biografia unui oraș, Ordinea de zi, David Bowie: o stranie fascinație, Șapte ani în Provence, Tatuatorul de la Auschwitz, Factotum.
Serial Readers: Tetralogia napolitană, Bezna, Povestiri din garaj, Povestea mea, Fata cu portocale, Robopocalipsa, Robogeneza, Întâi l-au omorât pe tata, Ordinea de zi, IT, Ziua în care am învățat să trăiesc, Copilul, Muza, Sala de bal, Arșița.
Camelia Cavadia: Zuleiha deschide ochii, Cartea vieților mele, Laur, Zilele abandonului, Cântec lin, Iată-mă.
No items found.