Editura Litera va publica „Povestea mea”, biografia îndelung așteptată a lui Michelle Obama

Editura Litera are onoarea să anunțe că în curând va publica volumele scrise de fostul președinte al Statelor Unite, Barack Obama, și de fosta primă doamnă, Michelle Obama.

Biografia îndelung așteptată a lui Michelle Obama, Povestea mea, va fi publicată prima, data apariției fiind stabilită la nivel global pentru 13 noiembrie 2018. Volumul va fi lansat în România în format tipărit și în format electronic. Titlul în engleză este Becoming și va fi publicat în douăzeci și cinci de limbi.­­­­

Detaliile despre cartea fostului președinte Barack Obama, inclusiv titlul acesteia, precum și data publicării, vor fi anunțate ulterior.

În memoriile ei, o operă de o reflexivitate profundă, scrisă într-un stil fermecător, Michelle Obama îi invită pe cititori în lumea sa, făcând o cronică a experiențelor care au format-o, pornind de la copilăria trăită în partea de sud a orașului Chicago, trecând prin anii în care a fost director executiv și a trebuit să îmbine responsabilitățile de mamă cu cele profesionale, și ajungând la anii petrecuți la cea mai vestită adresă din lume. Descrie cu sinceritate desăvârșită și cu o inteligență vie reușitele și dezamăgirile, atât din plan public, cât și din cel personal, relatându-și povestea așa cum a trăit-o, folosindu-se de propriile ei cuvinte și așa cum dorește ea. Plină de căldură, de înțelepciune și de revelații, Povestea mea este o însumare neobișnuit de intimă ce vine din partea unei femei inimoase și plină de caracter, care a sfidat necontenit așteptările – și a cărei poveste ne inspiră.

Citând propria declarație a lui Michelle Obama: „Procesul de scriere al acestei cărți a fost pentru mine unul revelator și plin de însemnătate. În răstimpul până la publicarea cărții Becoming în toamna aceasta, sper că și voi vă veți gândi la propriile povești, și am încredere că asta vă va ajuta să deveniți orice doriți. Poveștile voastre sunt cele pe care le aveți acum și pe care le veți avea mereu și sunt poveștile pe care trebuie să vi le asumați.

La momentul publicării, Michelle Obama va începe un turneu de promovare a cărții prin Statele Unite și la nivel mondial, detaliile acestuia urmând să fie anunțate la o dată ulterioară.

Ediția în limba engleză a cărții Povestea mea va fi publicată în S.U.A și Canada de către Crown Publishing Group, o divizie a Penguin Random House, și în Regatul Unit și teritoriile British Commonwealth de către Viking/Penguin Random House UK.

Cartea va fi disponibilă în România la precomandă cu preț special și din 13 noiembrie în online și în toate librăriile din țară la prețul de 49. 90 lei.

Vom reveni cu detalii suplimentare.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Camera rubinie · Pauline Peters – „Nesiguranţa îmi otrăveşte viaţa.”

„Am cunoscut doar minunile ştiinţei şi fascinaţia sumbră a morţii.” Tacâmuri din argint şi pahare din cristal şlefuit. Mănuşi de catifea şi bluze de mătase. Evantaie din fildeş traforat şi promisiuni aşternute cu sfială pe pergamente fragile. Invitaţii la petreceri, baluri şi serate. Întâlniri secrete în miez de noapte, la o răscruce de drumuri. O mână ce alunecă lent şi seducător pe spate. Dorinţ...[Read More]

Argintul preschimbat · Naomi Novik

Naomi Novik întotdeauna va rămâne una dintre autoarele mele preferate de literatură fantasy, alături de Robin Hobb și N.K. Jemisin. Mi-a făcut cunoștință cu Temeraire, un dragon ușor posesiv și dependent de cărți, ce m-a salvat de nenumărate ori de-a lungul Războaielor Napoleoniene. M-a închis într-un Turn, unde am fost nevoită să învăț tainele magiei pentru a învinge o forță întunecată, înrădăcin...[Read More]

Harry Potter și piatra filosofală (Harry Potter #1) · J. K. Rowling

„- De fiecare dată, primele victime sunt cei inocenți, rosti el. Așa a fost din vremuri de demult și tot așa-i și-n vremurile noastre.” Fiecare generație are eroii săi. Personaje în care ne regăsim, pe care le admirăm și pe care le protejăm, alături de care râdem, iubim, plângem și suferim. Călătorim împreună cu ele, pe meleaguri exotice și tărâmuri fantastice. Prin spațiu și timp, în abstractul ș...[Read More]

Dumplin’ (Dumplin’ #1) · Julie Murphy – „Vreau o viață pe măsura formelor mele“

 „Vreau o viață pe măsura formelor mele.” Am citit ultima pagină, am închis copertele și acum stau și privesc în gol. Singurul lucru la care mă pot gândi este lectura abia terminată, aspectele importante și deosebit de relevante pe care cartea le prezintă. Îmi vine în minte melodia lui Beyonce – Pretty Hurts, despre toate acele tinere doritoare de coroane și panglici colorate care să le întă...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader