Miryem provine dintr-o familie de cămătari, dar incapacitatea tatălui ei de a recupera datoriile îi aduce familia în pragul sărăciei. Așa că Miryem trebuie să preia inițiativa și devine imună la încercările sătenilor de a o îmbuna. Când bunicul ei îi împrumută o pungă cu bănuți de argint, Miryem se întoarce cu ea plină de aur. Dar reputația că poate transforma argintul în aur îi aduce mai multe necazuri decât bucurii, mai ales când destinul ei se leagă de cel al creaturilor de gheață care bântuie pădurile și al căror rege vrea s-o exploateze din motive ce-i rămân lui Miryem necunoscute.
Goodreads: 4.25
Naomi Novik întotdeauna va rămâne una dintre autoarele mele preferate de literatură fantasy, alături de Robin Hobb și N.K. Jemisin. Mi-a făcut cunoștință cu Temeraire, un dragon ușor posesiv și dependent de cărți, ce m-a salvat de nenumărate ori de-a lungul Războaielor Napoleoniene. M-a închis într-un Turn, unde am fost nevoită să învăț tainele magiei pentru a învinge o forță întunecată, înrădăcinată adânc în pădure, în Aleasa dragonului. Și m-a abandonat pe un drum argintiu în miezul iernii, la mila Străvechilor, în Argintul preschimbat – unul dintre cele mai bune romane fantasy pe care le-am citit de la Corabia magiei încoace.
Nu mi-am dat seama cât de însetată am fost după o astfel de lectură. Am încercat să-mi prelungesc tortura și să amân deznodământul, dar am fost sedusă de glasul iernii, mângâietor și amenințător în egală măsură. Nu știu ce cuvinte aș putea să folosesc pentru a descrie stilul autoarei, cum aș putea reda magia ascunsă între coperte în doar câteva paragrafe, când Novik își șlefuiește poveștile cu o asemenea minuțiozitate, cu o asemenea măiestrie, încât reciteam pasaje întregi doar pentru a gusta savoarea arhaică a poveștii.
Niciodată nu am fost atrasă de basmele clasice, având o experiență neplăcută cu cele populare românești: Binele întotdeauna învinge Răul, dragoste la prima vedere, străini, de cele mai multe ori „culeși” de pe drum, ce îți devin aliați și prieteni în cel mult două capitole, „probe” și ghicitori ce îi ajută pe protagoniști să atingă mitul perfecțiunii, acțiune previzibilă, dialoguri seci și lecții de viață „plantate” strategic de-a lungul călătoriei inițiatice. Nu mi-au plăcut când am fost obligată să le citesc la școală. Nu mi-au plăcut când am încercat să le recitesc la câțiva ani distanță, sperând să le descopăr farmecul și să le apreciez așa cum se cuvine.
Aș putea spune că au un farmec tradițional, însă prefer adaptările moderne, unde nu există doar două categorii: Alb și Negru. Antagoniștii pot să devină anti-eroi, așa cum eroii pot să descopere că au o latură întunecată, ce amenință să-i corupă. De ce să nu extinzi universurile clasice, să le oferi o tușă modernistă, când lumea se află în continuă schimbare?
Nu aș folosi această abordare pentru a ignora basmele originale, departe de mine acest gând, însă le-aș oferi rolul de „intermediar” reinterpretărilor. Unii cititori ar putea considera că este o lipsă de respect sau de înțelegere din partea mea: eu aș vrea să nu mai fim atât de conservatori și „să testăm” ambele variante. Dacă viziunea noastră ar trebui să fie modelată doar prin intermediul surselor originale, cum am putea să ne adaptăm și să supraviețuim în prezent, când regulile și obiceiurile din trecut au ajuns să aibă semnificația unui mit?
„Ca să fii un bun cămătar, trebuie să ai inima împietrită.”
Argint și aur. Gheață și foc. Într-un târg uitat de lume, imposibil de găsit pe hărți, Miryem Mandelstam este nevoită să trăiască în condiții precare, la limita existenței. Urmărește în tăcere cum datoriile se înmulțesc în catastifele ținute de tatăl ei, un cămătar care nu îndrăznește să bată în porțile vecinilor și să le ceară înapoi banii împrumutați. Îi este rușine să-și facă meseria, chiar dacă toate consecințele unei astfel de mentalități se răsfrâng asupra propriei familii: frigul se strecoară în casă și refuză să mai plece, soția îi este bolnavă și tușește zi și noapte, iar vântul le bate în cămară, în timp ce bucatele puse pe masă abia dacă le astâmpără foamea.
Până într-o zi, când Miryem alege să preia sarcinile tatălui ei. Dacă înainte era privită cu milă, acum este jignită și detestată. Datornicii încearcă să o amenințe sau să tragă de timp, să-i închidă ușa în nas sau să o sperie, sperând că astfel sumele vor dispărea de pe hârtie, însă Miryem refuză să se lase manipulată, impresionată sau păcălită. Le înfruntă privirile și reface treptat averea familiei, salvându-și părinții de la un trai ce le-ar fi grăbit sfârșitul.
E atentă la detalii și un bun observator. Știe când este mințită și își deconspiră târziu atuurile, așteptând momentul prielnic pentru a-și folosi avantajele. Negociază la sânge, până la ultima monedă, și învață repede cum să-și înmulțească banii, transformând argintul în aur cu o ușurință înspăimântătoare. Darul ei îi atrage pe Străvechi, nobili din legende și creaturi de gheață, al căror rege vrea să o exploateze prin folosirea unui șiretlic, prin vorbe meșteșugite și provocări aparent imposibile, ce o obligă pe Miryem să improvizeze într-un ritm alarmant, mult prea conștientă de prețul unui eșec.
Dacă nu sunteți familiarizați cu stilul lui Novik, un mic avertisment: să fiți bine îmbrăcați când veți citi Argintul preschimbat. Am simțit răsuflarea iernii pe obraji și textura cristalelor de gheață strecurate între pagini. Am înfruntat viscolul născut în miez de noapte și am tremurat în fața sobei, așteptând ca furtuna să se oprească. Am alunecat până la picioarele Străvechilor și le-am privit chipurile sculptate în gheață, fascinată și înfricoșată de siluetele lor înalte, îmbrăcate în veșminte albe și argintii, sau în armuri strălucitoare, straturi peste straturi de gheață albastră și limpede. Albul orbitor al zăpezii, țurțurii de pe coarnele jivinelor sălbatice, regatul Străvechilor și frumusețea glacială a pădurii, mi-au plantat sămânța iernii în suflet. Acesta este darul lui Novik: reușește să te transpună cu totul în poveste și să îți strecoare frigul în oase.
„- Pot să preschimb argintul în aur. Nu mă poți plăti cu comori.”
Lumea creată de autoare în Argintul preschimbat este sufocată de enigme: un drum argintiu, ca un șarpe ce cutreieră nestingherit pădurea, pe care muritorii trebuie să-l evite dacă nu vor să fie atacați sau uciși, o colibă fermecată, un munte care ascunde o vistierie legendară, un popor aparent rece și imposibil de înțeles, cu o doctrină ce îi conferă până și cuvântului „mulțumesc” o povară neverosimilă, o încleștare a titanilor și un legământ pătat, devenit blestem la curtea țarului.
În timp ce Miryem se duelează prin învoieli, trucuri și întrebări cu Regele Străvechilor, Irina, fiica unui duce ambițios, uneltește și țese intrigi la curtea regală, făurind alianțe politice ce ar putea asigura pacea în Lithvas. Această tânără care mereu a fost considerată o fată „acceptabilă”, nici prea frumoasă, nici excesiv de talentată, preia frâiele puterii cu o încredere impresionantă. Mi-a câștigat admirația, respectul și devotamentul. Irina a fost o piesă de sacrificiu și un pion nesemnificativ pe tabla de șah, o unealtă pentru bărbați și o fiică cu suflet de gheață.
Argintul Străvechilor îi oferă șansa să-și salveze regatul și să tempereze spiritul feroce al iernii, dar cel mai mare dușman poartă o coroană: îi este suveran și, dacă ar fi să dea crezare șoaptelor, fiul unei vrăjitoare și al unei asasine. Asta nu o împiedică să-și asume riscuri și să trădeze, să încheie învoieli primejdioase și să-și scufunde mâinile până la coate în sânge. Trebuie să lupte pentru supraviețuirea poporului ei și să fie nemiloasă. Trebuie să fie curajoasă și neînduplecată, să gândească cu capul limpede și cu sânge rece, ignorându-și sentimentele și temerile.
„- Mama a avut îndeajuns de multă magie încât să-mi dăruiască trei binecuvântări înainte de a se stinge, am spus, iar el s-a aplecat instinctiv spre mine, ca să audă mai bine. Prima a fost istețimea; a doua frumusețea și a treia – ca neghiobii să nu poată recunoaște niciuna.”
Argintul preschimbat nu ne oferă doar două eroine remarcabile, nevoite să-și clădească prin forțe proprii un viitor și un renume într-o lume a bărbaților. Fiica unui cămătar și fiica unui duce sunt ajutate de Wanda, fiica unui fermier, cea mai asuprită dintre protagoniste. Dacă Miryem și Irina posedă o viclenie fascinantă, Wanda este o fată puternică și tăcută, obișnuită cu nedreptățile și cu munca grea. Are un suflet bun și o inimă curată, iar în puținele momente în care vrea să fie egoistă și să-și ignore frații, lăsându-i pe ei să îndure loviturile unui tată abuziv, se aruncă în fața lor în ultima clipă, câștigându-le astfel iubirea și loialitatea. Atunci când altă soluție nu există, Wanda pare posedată de un curaj nebun – o forță imposibil de controlat când cei dragi ei sunt amenințați.
Asemenea Dragonului (Aleasa dragonului), Regele Străvechilor și Țarul Mirnatius trebuie să participe la câteva cursuri de bune maniere; sunt misogini aroganți, care preferă să le insulte și să le discrediteze pe protagoniste, să le abandoneze când pierd o înfruntare sau să le amenințe când lucrurile nu se desfășoară așa cum își doresc. În timp ce Regele Străvechilor are un cod al onoarei imposibil de spart, și puterea de a ucide cu o singură atingere „întâmplătoare”, Țarul Mirnatius suferă de mania persecuției și alternează momentele în care este violent și răutăcios cu cele în care este nostalgic și paranoic.
Cele două legături, Regele Străvechilor – Miryem și Țarul Mirnatius – Irina, par foarte asemănătoare. Naomi Novik are o slăbiciune pentru acest literary trope, eroine care au puterea să-i schimbe pe bărbați, să le redea umanitatea și blândețea. Chiar și așa, o parte din mine nu poate să nu se întrebe: nu meritau mai mult? Miryem și Irina se luptă cu forțe necunoscute timp de sute de pagini, se pun în pericol și înfruntă numeroase amenințări și situații la limită, iar ei le pun numeroase obstacole în cale și par dispuși să facă orice pentru a se asigura că vor da greș. Comportamentul lor poate să fie justificat, iar explicațiile nu întârzie să apară, cu toate că mi-aș fi dorit ca finalul să fie prelungit, îmbogățit cu câteva discuții ce ar fi sintetizat evoluția unor aranjamente ce nu s-au născut de bunăvoie, din dragoste și admirație, ci din obligație și șantaj.
