Crima din Orient Express, bestsellerul Agathei Christie, apare la Editura Litera, în colecția Buzz Books

În trenul Orient Express s-a comis o crimă. Cine este vinovatul? Ce motiv a avut? Toată lumea e suspectă. Cel mai fascinant şi mai celebru caz al lui Hercule Poirot.

Romanul Crima din Orient Express de Agatha Christie este disponibil acum într-un nou format la Editura Litera, în colecția Buzz Books, anunțând cea mai recentă ecranizare a cărții, cu o distribuție de excepție: Kenneth Branagh, Penélope Cruz, Judi Dench, Michelle Pfeiffer, Johnny Depp, Willem Dafoe și alți mari actori, în regia lui Kenneth Branagh. Filmul va fi lansat în cinematografele din România pe 24 noiembrie și este distribuit de Odeon Cineplex.

Prezentarea cărții: Un afacerist american găsit mort într-un compartiment închis pe dinăuntru din luxosul Orient Express, douăsprezece lovituri de cuţit şi doisprezece călători, toţi suspecţi. De data aceasta însă, victima a cărei moarte o investighează Hercule Poirot nu mai este deloc nevinovată. Pe parcursul anchetei sale, detectivul belgian va descoperi ce consecinţe tragice a avut un celebru caz de răpire şi ucidere a unui copil asupra familiei acestuia şi a altor apropiaţi. Iar în cele din urmă, va trebui să răspundă la o întrebare cu care nu s-a mai confruntat: Poate fi crima justificabilă?

Agatha Christie este cunoscută în întreaga lume drept „Regina Crimei“. A scris 80 de romane polițiste și colecţii de povestiri, precum și 19 piese de teatru (dintre care Cursa de șoareci este cea mai longevivă din istorie) și șase romane publicate sub pseudonimul Mary Westmacott. Hercule Poirot, cel mai celebru detectiv din romanele polițiste de la Sherlock Holmes, a fost creat pentru primul roman al Agathei Christie, Misterioasa afacere de la Styles. Poirot și Miss Marple au devenit faimoși la nivel mondial și au făcut subiectul multor filme realizate pentru marele și micul ecran.

În colecția de ficțiune de la Editura Litera sunt publicate cele mai cunoscute cărți ale Agathei Christie. Au apărut, în format hardcover: Ultimele cazuri ale lui Miss Marple, Cei patru mari, A treia fată, Elefanții nu uită niciodată, Crăciunul lui Poirot, Jocuri de oglinzi, Poarta Destinului, Întâlnire cu moartea, Răul sub soare, Parteneri contra crimei, N sau M?. În curs de apariție: Adversarul secret. Alte volume, în format de buzunar, cu copertă broșată, sunt disponibile individual sau la pachet.

Filmul: O călătorie luxoasă cu trenul prin Europa devine brusc scena uneia dintre cele mai misterioase, pline de suspans și palpitante anchete. În cea mai recentă ecranizare a celebrului roman semnat de cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, Agatha Christie, marele detectiv Hercule Poirot se află într-o cursă contra cronometru pentru a afla cine dintre cei treisprezece pasageri suspecți este asasinul, înainte ca acesta să lovească din nou.

Fanii suspansului creat de Agatha Christie vor putea vedea filmul în toate cinematografele din țară. Până atunci, trailerul oficial este disponibil aici.

Urmăriți conturile de Facebook Agatha Christie Fan Club România, Editura Litera  și Odeon Film pentru mai multe noutăți despre carte și film.

Romanul Crima din Orient Express este disponibil acum online pe www.litera.ro și în librăriile din toată țara.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=KhjQyDMzKWI” /]

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Insula pierduților (Descendenții #1) · Melissa de la Cruz

Producțiile marca Disney sunt cunoscute pentru finalurile fericite în care forțele „binelui” ies învingătoare și răufăcătorii sunt izgoniți pe tărâmuri necunoscute și care nu reprezintă o mare importanță. Suntem obișnuiți ca personajele „rele” să fie doar intriga peste care se trece în doar două ore de film sau câteva pagini de carte; e ceva normal ca întruchiparea răului să dispară din peisaj, al...[Read More]

Un drum lung până jos · Jason Reynolds · Să nu plângi. Să nu torni. Să te răzbuni.

„Oamenii întotdeauna îi iubesc pe oameni mai mult când sunt morți.” Roman, poezie, confesiune și sicriu. Un drum lângă până jos nu este un volum obișnuit. Nu poate să fie încadrat într-un singur gen literar, etichetat și abandonat pe rafturile cititorilor, mereu în așteptarea unui stil revoluționar și a unei povești ce sfidează tiparele literaturii contemporane. Ne dorim haos și distrugere, război...[Read More]

Orașul și stelele · Arthur C. Clarke

Acum mai bine de un miliard de ani, omenirea a fost alungată din spațiu de către Invadatori, și a revenit pe Pământ. Ultima reședință a umanității este orașul Diaspar, care își menține forma perfectă, sfidătoare entropiei ce domină partea noastră de Galaxie. Constructorii au proiectat Orașul până în cele mai mici detalii pentru a rezista timpului. Și până acum a rezistat mai mult decât Luna și maj...[Read More]

Harry Potter and the Cursed Child (Harry Potter #8) · John Tiffany & Jack Thorne

“We cannot protect the young from harm. Pain must and will come.” Am citit Harry Potter și Piatra filozofală la câteva zile după ce am împlinit 11 ani. Față de Harry, eu nu am primit o scrisoare în care eram anunțată că am fost acceptată la Hogwarts (dar încă o aștept, poate au un program de master), nu am avut o bufniță albă și minunată, care să îmi țină companie, prin care să comunic cu prieteni...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader