A apărut Lupta mea. Cartea a cincea, de Karl Ove Knausgård (Editura Litera)

Anul literar 2018 începe cu un nou volum din celebra serie autobiografică Lupta mea.

Volumul cinci, Mai sunt și zile cu ploaie, de scriitorul norvegian Karl Ove Knausgård, a apărut săptămâna aceasta la Editura Litera.

Acest volum vine în continuarea autobiografiei autorului, numit de revista Time „Proust al Norvegiei“, și îl prezintă pe Karl Ove Knausgård la vârsta de nouăsprezece ani. Acesta se mută la Bergen și se dedică în întregime scrisului. Dar aflăm că eforturile lui au efectul opus – își dorește asta atât de mult, încât este afectat de blocajul scriitorului. În același timp, își vede prietenii, unul câte unul, publicându-și volumele de debut și începe să aibă îndoieli că va fi publicat vreodată.

Scrisă cu o forță și o sinceritate extraordinare, cartea vorbește, de asemenea, despre prietenii noi și puternice și despre o iubire cutremurătoare. Apoi, în viața lui Karl Ove au loc două evenimente cruciale: tatăl său moare și, la scurt timp după aceea, finalizează primul lui roman…

Mai sunt și zile cu ploaie este cea de-a cincea carte a seriei Lupta mea, care a fost numită de revista Guardian „poate cea mai semnificativă creație literară a vremurilor noastre“.

„Intens și vital… Irezistibil de la început până la sfârșit… Superb.“ New Yorker

„Această carte dovedește că se poate atinge universalul și marea literatură pornind de la viața de zi cu zi. În spatele autobiografiei se află reflecția scriitorului asupra identității masculine. Șocant!“  L’Express

Karl Ove Knausgård (n. 1968) este un scriitor norvegian cunoscut mai ales pentru cele șase romane autobiografice intitulate sugestiv Lupta mea (Min kamp). Născut în Oslo, scriitorul a crescut pe insula Tromøya, în Arendal și în Kristiansand, și a făcut studii de artă și literatură la Universitatea din Bergen. Knausgård a debutat în 1998 cu romanul Ute av verden, pentru care a primit Premiul pentru Literatură al Criticilor Norvegieni, acordat pentru prima dată unui roman de debut.

Între 1999 și 2002, Knausgård a fost coeditor la Vagant, o revistă literară norvegiană fondată în 1988, pentru care a realizat interviuri extrem de interesante cu scriitorii Rune Christiansen și Thure Erik Lund. Al doilea roman, En tid for alt (2004), a fost la fel de bine primit de critică și a fost nominalizat la Premiul pentru literatură al Consiliului Nordic și la IMPAC Dublin Literary Award.

Consacrarea a venit însă odată cu publicarea, între 2009 și 2011, a seriei de romane autobiografice însumând peste 3 500 de pagini, care a devenit unul dintre cele mai mari fenomene literare în Norvegia, cu peste 450 000 de exemplare vândute. În 2010, scriitorul a înființat o mică editură împreună cu Yngve Knausgård (fratele său) și cu Asbjørn Jensen. Între 2015 și 2016 a publicat un ciclu de patru volume intitulat Anotimpurile: Om høsten (Toamna), Om vinteren (Iarna), Om våren (Primăvara) și Om sommeren (Vara).

Knausgård și soția sa, scriitoarea Linda Boström Knausgård, trăiesc în Österlen, Suedia, împreună cu cei patru copii.

La Editura Litera au mai apărut volumele 1-4 din seria Lupta mea, astfel: Lupta mea. Cartea întâi: Moartea unui tată, Lupta mea. Cartea a doua: Un bărbat îndrăgostit, Lupta mea. Cartea a treia: Insula copilăriei., Lupta mea. Cartea a patra: Dansând în întuneric, Lupta mea. Cartea a cincea: Mai sunt și zile cu ploaie (traducere din limba norvegiană Ioana Andreea Mureșan) este disponibilă acum pe www.litera.ro, în curând în toate librăriile online și din țară.

Lupta mea. Cartea a șasea se află în curs de apariție în România, la Editura Litera.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Transformarea (Transformarea #1) · Justin Cronin

„Sunt al tău și tu ești al meu. Cu toții suntem meniți cuiva, iar eu sunt menirea ta.” Nu este ușor să vorbești despre o carte care te-a răvășit. Nu știi ce cuvinte să alegi pentru a exprima (tot) ce ai simțit. Vrei să o recitești cât mai repede, pentru a păstra atmosfera sumbră și întunecată, ritmul alert și haosul ce însoțește acțiunea, călătoria ce modelează timpul și străbate arșița deșertului...[Read More]

Regii timpului (Regii timpului #1) · Laura Nureldin

Nu m-am așteptat să fie o carte complexă despre călătoria în timp și impactul ei asupra personajelor. Mă așteptam să fie o carte simplă, dar comică, care să aibă un minim de sens și să fie ușor de citit. M-am așteptat la prea mult, aparent. Vreau să clarific câteva aspecte de la început: eu nu pot (și nici nu vreau să mă gândesc că aș putea) să am sentimente negative față de ceva pe care îl înțele...[Read More]

Stare de teroare · Hillary Rodham Clinton & Louise Penny

Ce se întâmplă atunci când o autoare canadiană de romane polițiste încheie o alianță cu fostul secretar de stat al administrației Barack Obama (2009-2013)? Nu, nu este o întrebare-capcană sau prima replică dintr-un banc răsuflat, ci o curiozitate pertinentă, îndeosebi în contextul actual, când orice operă de ficțiune poate fi considerată un atac la persoană sau o formă nu-tocmai-subtilă de critică...[Read More]

Ne vedem în Cosmos, prieteni! · Jack Cheng – „Care e sunetul unei singure mâini aplaudând?”

„Care e sunetul unei singure mâini aplaudând?” Ai simţit vreodată că îi dezamăgeşti pe cei din jurul tău? Că orice ai face, indiferent cât de multă muncă şi pasiune ai strecura în gesturile, faptele şi gândurile tale, niciodată nu o să fie îndeajuns? Vrei că imposibilul să îşi piardă nemurirea, să devină ceva tangibil şi realizabil, dar abia când ajungi aproape de limită, de graniţa dintre dorinţă...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader