„Aventurile lui Peter în Țara Afinelor”, un bestseller suedez al tuturor timpurilor

Editura Cartea Copiilor lansează „Aventurile lui Peter în Țara Afinelor”, carte scrisă şi ilustrată de Elsa Beskow (1874—1953), unul dintre clasicii literaturii suedeze pentru copii. Cartea, care i-a adus faima scriitoarei scandinave, a fost tradusă în premieră în limba română de Cartea Copiilor.

Caldă și senină ca o zi de vară, această poveste ne aduce aminte de cât de important este să le arătăm mereu celor dragi că îi iubim. Într-o zi, Peter porneşte la drum, sperând să adune afine și merișoare pentru ziua mamei lui. Caută în lung și-n lat, dar bietul băiat nu găseşte nicio boabă. Până la urmă, se trânteşte istovit pe o buturugă şi puțin îi mai lipseşte să înceapă să plângă. Însă pădurea este fermecată, iar un pitic cu o barbă de-un cot îi sare în ajutor.

Datorită cărţii „Aventurile lui Peter în Țara Afinelor”, lansată în 1901, renumele Elsei Beskow a crescut atât în Suedia, cât şi la nivel internaţional. În 1903, aceasta a fost prima sa carte tradusă în altă limbă – în limba germană. De atunci, cărțile ilustrate ale Elsei Beskow au devenit extrem de populare și au fost traduse în 14 limbi, printre care engleză, franceză, olandeză, arabă, japoneză și coreeană.

Elsa Beskow este autoarea cărţilor cu care au crescut, de mai bine de 100 de ani, generații întregi de copii din Suedia. A locuit în apropiere de Stockholm, într-o casă veche din lemn, înconjurată de o grădină uriașă și la câțiva pași de pădure. Propria viață, locurile în care a trăit și familia i-au fost mereu sursă de inspirație. Cei şase fii ai ei au devenit modele pentru portretele de copii, iar ea a creat câte o carte ilustrată pentru fiecare dintre ei.

Cărțile sale combină în mod natural realitatea cu imaginația: copiii întâlnesc zâne, elfi și troli, animalele vorbesc, totul într-o atmosferă senină care transcende timpul și spațiul. Stilul ilustrațiilor sale a dominat cărțile pentru copii din literatura suedeză timp de o jumătate de secol și a devenit o sursă de inspirație pentru mulți artiști. Ea a ilustrat, de asemenea, abecedarele și cărțile de cântece ale școlilor suedeze. În 1952, Elsa Beskow a fost răsplătită în Suedia cu premiul Nils Holgersson Plaque pentru întreaga activitate.

„Aventurile lui Peter în Țara Afinelor” continuă seria de autor Elsa Beskow de la Cartea Copiilor, care mai include titlurile „Copiii pădurii” (carte publicată pentru prima dată în 1910), „Hainele noi ale lui Pelle” (1912) şi „Oul soarelui” (1932). Editura a tradus şi alţi autori suedezi de renume, printre care Astrid Lindgren, creatoarea lui Pippi Şoseţica, şi scriitoarele contemporane Lotta Geffenblad şi Åsa Lind. De altfel, Cartea Copiilor îşi propune să traducă cât mai multe titluri din literaturi mai puţin cunoscute copiilor de la noi, cum ar fi cea suedeză, finlandeză sau japoneză.

Cartea „Aventurile lui Peter în Țara Afinelor” este recomandată copiilor între 3 şi 8 ani și este disponibilă pe site-ul editurii (www.carteacopiilor.ro) la prețul de 33 lei. La toate comenzile online realizate pe site, indiferent de valoare sau de cantitate, Cartea Copiilor oferă de fiecare dată o carte cadou. În această perioadă, cartea cadou este „Citeşte-i iepuraşului tău” de Rosemary Wells.


Despre editura Cartea Copiilor

Cartea Copiilor, prezentă de 11 ani în peisajul editorial din România, este una dintre cele mai iubite edituri de cărți pentru copii. De la început, Cartea Copiilor s-a dovedit a fi o deschizătoare de drum prin inițiativa curajoasă de a publica pentru prima dată în limba română unele dintre cele mai valoroase titluri din literatura universală pentru copii. Cartea Copiilor a oferit micilor cititori, în premieră, operele unora dintre cei mai buni scriitori: Astrid Lindgren, Eric Carle, Dick Bruna, Roger Duvoisin, Arnold Lobel, Julia Donaldson, Elsa Beskow și mulți alții.

Prin alegerea cu grijă a titlurilor, autorilor și ilustratorilor, Cartea Copiilor încurajează lectura de la o vârstă fragedă, educarea gustului literar și construirea unei culturi vizuale complexe, alături de stimularea creativității și a spiritului critic, dezvoltarea capacității de a gândi liber și formarea unei atitudini deschise și tolerante. Mai multe detalii despre cărțile editurii Cartea Copiilor sunt disponibile la www.carteacopiilor.ro.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Fetele dispărute din Paris · Pam Jenoff

Sunt momente în care refuz să cred. Refuz să cred ororile săvârșite în războaie. Ura. Furia. Violența. Nepăsarea. Sabotajul. Sunt anumite perioade ale istoriei despre care îmi este foarte greu să citesc: Al Doilea Război Mondial este „slăbiciunea” mea, my Achilles’ heel. Nu știu să explic de ce mă tulbură atât de mult acest capitol din trecut. Istoria e sângeroasă, indiferent ce secol alegi....[Read More]

Cercul Polar · Liza Marklund

După ce am citit primele 6 volume din seria Annika Bengtzon (nu știu de ce i-am oferit atât de multe șanse autoarei după Studio 69 – poate fiindcă nu ratam nici măcar o singură carte din colecția numită cândva Seria neagră?), am știut că nu o să-mi placă defel Cercul Polar. O parte din mine a sperat că romanul nu o să fie ales pentru un blog tour Crime Club, însă ar fi trebuit să-mi amintesc o vec...[Read More]

O fată din bucăți · Kathleen Glasgow · „Așa se frâng inimi, știi. Când crezi în promisiuni.”

Scriu următoarele rânduri cu ochii înotând în lacrimi. Lovesc tastele cu putere, furioasă pe autoare, furioasă pe mine, pe naivitatea mea, pe ușurința cu care am fost atrasă în poveste. Nu am fost pregătită pentru O fată din bucăți. Suferința regăsită între pagini, prăbușirea psihică, spirituală și mintală a personajelor, recunoașterea și îmbrățișarea problemelor… cum poate un roman să cupri...[Read More]

Oameni anxioși · Fredrik Backman

Ove m-a jignit și m-a scos din minți, însă a știut când și cum să își ceară scuze. Bunica mi-a provocat imaginația și a șters pe furiș granița dintre ficțiune și realitate. Scandalul și Noi contra voastră m-au secat de lacrimi și de energie, iar inima încă-mi tresare când mă gândesc la Benji, unul dintre cele mai complexe, imprevizibile și curajoase personaje din operele lui Backman. Iar după atât...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader