Cele mai căutate titluri ale Grupului Editorial ART la Bookfest 2018

Grupul Editorial ART mulțumește călduros miilor de cititori de toate vârstele care au trecut pragul Casei Editoriale ART în perioada 30 mai – 03 iunie, la cea de a XIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest 2018.

În noul spațiu de la Romexpo, Grupul Editorial ART și-a întâmpinat vizitatorii metamorfozat într-o casă cu cărți pentru toate tipurile de cititori, toate vârstele sau preferințele. Peste 1000 de titluri, dintre care mai bine de 70 de noutăți, au putut fi găsite în camerele Casei Editoriale Art corespunzând celor șase imprinturi dezvoltate până acum: Vlad și Cartea cu Genius, Arthur, Youngart, Grafic, Paladin și Art. Veranda casei a fost spațiul în care micii sau marii cititori s-au întâlnit cu autorii și ilustratorii români sau au participat la ateliere de lectură, ilustrație sau colaj.

Prima întâlnire a fost dedicată cărții câștigătoare a Trofeului Arthur (ediția a IV-a) – Cei trei măgăruși și cartea fermecată, despre care scriitorul Gabriel H. Decuble a mărturisit că și-a dorit să reprezinte o pledoarie pentru lectură. Ideea mea centrală a fost să readuc cartea în atenția copiilor de o anumită vârstă, 8-14 ani, astfel încât aceaștia să (re)găsească plăcerea de a citi.

Despre Domnul Papuzek, cartea de debut a lui Cornel Vlaiconi, un alt scriitor premiat la Trofeul Arthur, autorul și traducătorul Florin Bican și-a exprimt părerile astfel: Cu optimism am citit cartea și cu optimism am rămas. Se vede că este o carte nu atât scrisă, cât spusă, exersată pe viu. Este o lectură nu doar captivantă, ci și reconfortantă.

A treia întâlnire l-a avut în centrul atenției pe Fram, ursul polar, ilustrat de Dan Ungureanu într-o nouă ediție apărută la Editura Arthur. Despre cartea lui Cezar Petrescu, jurnalistul și prozatorul Cristian Teodorescu le-a spus copiilor:E o carte foarte frumoasă, iar ilustrațiile sunt mult mai ,,cu lipici” decât cele din prima ediție. Cred că va fi cartea pe care o veți ține minte toată viața, dacă o citiți acum.

Surprizele s-au ținut lanț, cumpărătorii fiind recompensați cu trolere colorate, afișe sau semne de carte cu personajele preferate. De asemenea, au fost prezente la stand și foarte multe cărți cu autograf sau box seturi atractive ale celor mai populare serii.

Topul celor mai căutate cărți ale Grupului Editorial ART la BOOKFEST 2018:

Editura Vlad și Cartea cu Genius:

Cotoi cu pălărioi, Dr. Seuss (trad. Florin Bican)

O, ce frumos e în Panama!, Janosch (trad. Andreea Stănescu)

Peștele-curcubeu, Marcus Pfister (trad. Gabriel H. Decuble)

Editura Arthur

Locul 1

Harry Potter și Prințul Semisânge, J.K. Rowling (trad. Alex Moldovan)

Doctorul Aumădoare, Kornei Ciukovski (trad. Nic Iliescu)

Locul 2

Cronicile din Narnia VII. Ultima bătălie, C.S. Lewis (trad. Irina Ornea, Radu Paraschivescu)

Minunea în 365 de zile, R. J. Palacio (trad. Ioana Vâlcu)

Locul 3

Fram, ursul polar, Cezar Petrescu, ilustrații de Dan Ungureanu

Domnul Papuzek, Cornel Vlaiconi, ilustrații Irina Motroc (Trofeul Arthur ediția a V-a, premiul pentru secțiunea 8-14 ani)

Cei trei măgăruși și cartea fermecată, Gabriel H. Decuble (Trofeul Arthur ediția a IV-a, Marele Premiu)

Editura Youngart

Iubirea care a rupt lumea în două, Emily Henry (trad. Laura Ciobanu)

Fata cu palton albastru, Monica Hesse (trad. Virgil Stanciu)

Diabolica, S.J. Kincaid (trad. Gabriel Tudorie)

Editura Grafic

Watchmen, Alan Moore, DaveGibbons (trad. Iulia Gorzo)

Marele Garfield #1, Jim Davis (miniGrafic, trad. Florentina Hojbotă)

Asterix și cosorul de aur, René Goscinny (miniGrafic, trad. Ioana Pârvulescu)

Editura Paladin

Carbon modificat, Richard K. Morgan (trad. Petru Iamandi)

Războiul lui Caliban, James Corey – volumul 2 din seria The Expanse (trad. Cezar Petrilă)

Helliconia. Primăvara, Brian Aldiss (traducere din limba engleză de Ștefan Ghidoveanu)

Editura Art

Scandalul, Fredrik Backman (musai, trad. Andreea Caleman)

Jurnalul secret al lui Hendrik Groen, 83 de ani și ¼, Hendrik Groen (musai, trad. Gheorghe Nicolaescu)

Dicționar de idei primite de-a gata, Gustave Flaubert, ilustrații de Mircea Pop (Clasici ilustrați, trad. Irina Mavrodin)

Cărțile Grupului Editorial ART au avut prețuri speciale pe durata târgului. Campania de reduceri continuă online în perioada 05 – 11 iunie 2018 cu un discount de 20% la toate noutățile editoriale pe site-urile: www.editura-art.ro, www.editura-arthur.ro, www.carteacugenius.ro, www.editura-youngart.ro, www.grafic-art.ro, www.editura-paladin.ro.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Neuromantul (Sprawl #1) · William Gibson

În 1948, un geniu al anticipației și deducției analiza lumea politică a prezentului său și enunța anumite idei despre potențiala ei evoluție într-o unificare pacifistă, în care conștiința individuală, dar și gânditul liber și susținut, nu doar că și-ar fi pierdut rolul, dar ar fi devenit de-a dreptul indezirabile. Imagina un 1984 ordonat. Tot în 1948, însă, se năștea un alt geniu al anticipației. ...[Read More]

Asasin american (Mitch Rapp #1) · Vince Flynn – „Nu-i supăra pe zei.”

„Nu sunteţi soldaţi, nu sunteţi orbi, nu sunteţi roboţi.” Spioni, asasini şi mercenari. Conspiraţii politice, trădări şi misiuni sub acoperire. Identităţi false, conturi şi planuri de rezervă, ordine şi reguli, limite şi restricţii. Nu-mi amintesc ultima oară când am citit un roman asemănător cu Asasin american, un thriller captivant şi alert, un volum care îşi merită cu prisosinţă apelativul de p...[Read More]

Bărbatul care a murit de două ori · Richard Osman

Cine ar fi crezut că patru septuagenari mă vor ține trează până la 3 dimineața, distrăgându-mi atenția cu nenumărate povești din tinerețe, toate relatate cu un umor absolut savuros, pure british, într-o încercare nu-tocmai-subtilă de a mă proteja de spioni, mafioți și traficanți de droguri? În acest moment nu-mi doresc nimic mai mult decât să iau un autobuz către Coopers Chase, să-i cunosc pe memb...[Read More]

Fântâna înălțării (Născuți din ceață #2) · Brandon Sanderson

„Încă un glas o opri. Cel ce rostise cuvintele acelea era un bărbat de vârstă mijlocie, cu barba pătată de cenușă și cu o tichie neagră murdară, pe care-o ține, nervos, în mâini. Era puternic, probabil muncitor la forjă. Vocea lui calmă contrasta cu trupul voinic. – Doamnă Moștenitoare, ce-o să se-aleagă de noi? Groaza – nesiguranța – din glasul bărbatului voinic era atât de jalnică încât Vi...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader