[Editura Arthur] Trofeul Arthur. Concurs de literatură pentru copii (2018)

Dacă scrii literatură pentru copii, poți fi publicat la Editura Arthur! Acesta este mesajul pe care din 2012 îl transmitem autorilor în fiecare an. Trofeul Arthur a ajuns la ediția a VII-a și continuă să-i atragă atât pe scriitorii consacrați, cât și pe cei care n-au publicat niciodată, dar vor să încerce pentru că au ceva de spus.

Se împlinesc în curând zece ani de când Editura Arthur a început să le aducă tinerilor cititori români cele mai bune cărți din literatura lumii. Încet-încet, pe rafturile bibliotecilor noastre și-au găsit un loc clasici precum Lewis Carrol, Michael Ende, Selma Lagerlöf, Astrid Lindgren, A.A. Milne, Maurice Sendak, Dr. Seuss, Margaret Wise Brown, dar și autori din zilele noastre ca Shaun Tan, Mo Willems, Peter Brown, Kobi Yamada, Michelle Cuevas și mulți, mulți alții.

În același timp, am publicat câteva ediții frumoase din Tudor Arghezi, Marin Sorescu, Gellu Naum, ilustrate de artiști contemporani (Ileana Surducan, Ágnes Keszeg, Irina Dobrescu, Dan Ungureanu), am încercat să găsim și alți scriitori români pentru copii, dar s-a dovedit că nu e simplu deloc. La noi nu a existat această tradiție, literatura pentru copii a fost (și poate mai este) considerată un gen minor. Știm că în vremea comunismului unii scriitori au publicat cărți pentru copii în perioadele în care erau interziși de cenzură, pentru a-și câștiga traiul. Pe de altă parte, puțini părinți credeau că are rost să le citești copiilor înainte de vârsta de 5-6 ani. Astfel, deși în vremea comunismului au apărut multe cărți pentru copii (majoritatea traduceri), albumele, cărțile ilustrate pentru 0-7 ani erau foarte puține.

Și atunci ne-am gândit să le cerem noi să scrie. Așadar, în 2012 am lansat Trofeul Arthur, sperând să-i atragem să scrie pentru copii atât pe autorii serioși, pentru oameni mari, cât și pe cei care n-au publicat niciodată, dar vor să se joace și au ceva de spus.

Am ajuns la ediția a VII-a a concursului de literatură pentru copii Trofeul Arthur și credem că am început să schimbăm câte ceva. Autori pentru oameni mari, dar și cei care scriseseră deja câteva cărți pentru copii au intrat în joc, i-am premiat și i-am publicat. Astfel, Florin Bican a fost câștigătorul Marelui Premiu la prima ediție a concursului, cu volumul Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc, Adina Popescu a câștigat Marele Premiu la ediția a II-a, cu volumul O istorie recentă a Țării Vampirilor. Cartea pricoliciului, Gabriel H. Decuble – Marele Premiu la ediția a IV-a, cu volumul Cei trei măgăruși și cartea fermecată, Lavinia Braniște – Premiul pentru secțiunea 0-7 ani, la ediția a III-a, cu volumul Rostogol merge acasă, Laura Grünberg – Premiul pentru secțiunea Proză scurtă, la ediția I, cu volumul Să creştem mici.

Ne-am bucurat să găsim texte foarte bune ale unor autori care au scris pentru prima oară chiar pentru acest concurs sau poate acest concurs a fost prima ocazie de a-și face cunoscute textele pe care le păstrau în sertar. Astfel, am reușit să impunem scriitori ca Alis Popa (Aventurile piratului Ket, Premiul pentru secțiunea 8-14 ani, ediția a III-a), Ana Rotea (Dosarul Popcorn, Premiul pentru secțiunea 8-14 ani, ediția a IV-a), Raluca Poenaru (Pericol, Marele Premiu, ediția a V-a), Cornel Vlaiconi (Domnul Papuzek, Premiul pentru secțiunea 8-14 ani, ediția a V-a).

Deocamdată, printre cărțile premiate și publicate, avem doar două scrise și ilustrate de același autor: Irina Dobrescu, Lupul jucător de poker (Marele Premiu, ediția a II-a); Corina Dascălu, Alfred, un monstru mult prea simplu (Premiul pentru secțiunea 0-7 ani, ediția a V-a), dar sperăm să descoperim cât mai multe.

Unele cărți stau deja la baza unor serii foarte iubite de copii (seria Rostogol de Lavinia Braniște, seria Popcorn de Ana Rotea), iar pentru altele copiii ne cer o continuare.

Căutați în librării cărțile noastre, uitați-vă pe site-ul editurii, citiți textele, priviți ilustrațiile. Și dacă vreți să ajungeți în colecția Scriitori români la Arthur, înscrieți-vă la concurs la adresa concurs@editura-art.ro până pe data de 14 noiembrie 2018!

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Studiu despre otravă (Cronicile din Ixia #1) · Maria V. Snyder

Legendele spun că este arma preferată a femeilor și semnătura lașilor. În funcție de intențiile și dorințele criminalului, seduce Moartea și înșală Viața. Poate să-și lase amprenta în sufletul victimei, să-i distrugă mintea și să-i păteze pielea, furându-i ultima răsuflare printr-un strigăt mut de durere. Poate să îți fie parteneră și confidentă, să-ți circule prin vene ore, zile, luni sau ani, în...[Read More]

Eroii · Joe Abercrombie · Prima lege #5

Joe Abercrombie este unul dintre cei mai talentați autori de grimdark fantasy. M-a vrăjit cu seria Prima lege și m-a sedus cu trilogia Marea sfărâmată. A spulberat stereotipurile și nu s-a temut să își sacrifice personajele, să le tortureze și să le îndrume pe căi greșite, savurând cu o plăcere vinovată consecințele faptelor sale. În romanele lui nu există eroi nobili și cavaleri onești, soldați c...[Read More]

Povestea fără sfârșit · Michael Ende

Un băiat este batjocorit pentru că îi place să citească și să inventeze povești, pentru că nu-și controlează imaginația și preferă compania ființelor fantastice. Înconjurat de colegi răutăcioși și ignorat de un tată veșnic îngândurat, Bastian alunecă într-o buclă de singurătate și nefericire, ajungând să fure un volum îmbrăcat în mătase arămie, vrăjit de cei doi șerpi, unul deschis și unul închis ...[Read More]

Salvând-o pe Francesca · Melina Marchetta – „Te compar cu toate lucrurile pe care nu le pot avea când mi le doresc.”

„Mă lasă să îi mângâi cicatricea de pe abdomen, cicatricea pe care eu i-am lăsat-o acolo. – Erai așa de grăbită și eu voiam să te mai țin un pic doar pentru mine… murmură aproape adormită. Chiar și atunci eram în război. Când o să cresc, o să fiu mamă.” În filme, cărți și seriale, liceul este prezentat drept o perioadă dificilă și stresantă, un loc „dominat” de majorete cu talie de vie...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader