Povestea fără sfârșit · Michael Ende

Cărți Foxisme Recenzii
Comandă
9

Uimitor

Povestea fără sfârșit · Michael Ende
Povestea fără sfârșit · Michael Ende

Când Bastian descoperă într-un anticariat o misterioasă carte legată în mătase arămie, nici prin gând nu-i trece că o să-i fie încredințată o misiune importantă. E nevoit să pătrundă cumva în carte și să salveze Fantázia, un tărâm al imaginației în care orice este posibil, și în care te poți și pierde. Viața Crăiesei Copile stă în mâinile sale și e hotărât să riște totul pentru a o salva.

Goodreads: 4.18

Gen carte:, An publicare carte:Editură:Autor:

Un băiat este batjocorit pentru că îi place să citească și să inventeze povești, pentru că nu-și controlează imaginația și preferă compania ființelor fantastice. Înconjurat de colegi răutăcioși și ignorat de un tată veșnic îngândurat, Bastian alunecă într-o buclă de singurătate și nefericire, ajungând să fure un volum îmbrăcat în mătase arămie, vrăjit de cei doi șerpi, unul deschis și unul închis la culoare, ce își mușcă unul altuia coada, delimitând titlul scris cu litere ciudate și întortocheate: Povestea fără sfârșit.

Cât de frumoasă, cât de magică, cât de înșelătoare a fost povestea lui Bastian Balthasar Bux! Trebuie să vă fac o mărturisire: mi-am dorit ediția de la Editura Arthur din prima clipa în care ochii mei au zărit coperta. E misterioasă, plină de enigme și de indicii. Fontul e colorat, două nuanțe potrivite pentru Fantázia, stilul mi-a amintit de antologia de povești O mie și una de nopți, iar lecția oferită de Michael Ende la final e dulce-amară, poate ultima capcană pregătită pentru cititor, care nu știe când este un martor-mut sau un personaj din poveste. Ah, să nu uit: are și supracopertă!

Romanul împletește armonios ficțiunea cu realitatea, însă este și o odă închinată cititorilor. Mi-a reamintit de ce iubesc să citesc, de ce fiecare lectură are un farmec aparte, de ce mă pierd între pagini la ore interzise din noapte, cât de periculoasă și imprevizibilă este puterea imaginației, dar și cât de costisitoare poate să fie o dorință, chiar și atunci când este rostită de o inimă pură și nevinovată. Povestea fără sfârșit este o carte clasică pentru copii, lipsită de plot twist-uri șocante și de antagoniști cruzi, însă răul are o „prezență metaforică”, schimbându-și treptat chipul pentru a ne oferi un mesaj arhicunoscut: toți avem ascunsă în noi o sămânță de răutate, chiar dacă încolțește mai târziu sau se transformă în invidie sau gelozie.

După ce m-am obișnuit cu fontul bicolor și cu alternanța POV-urilor, am pășit între coperte și am vizitat Fantázia, imperiul nesfârșit. Au fost momente când avalanșa de informații mi s-a părut obositoare; atât de multe ținuturi și ființe fantastice, toate grăbindu-se să îmi iasă în întâmpinare, să-mi cânte sau să-mi povestească, să mă însoțească până la Turnul de Fildeș, lăcașul magic unde trăiește Crăiasa Copilă, a cărei taină m-a pus mult timp pe gânduri: fiecare făptură, bună sau rea, frumoasă sau urâtă, veselă sau serioasă, nechibzuită sau înțeleaptă, nu există decât prin existența ei.

O astfel de putere, de moștenire, de responsabilitate, trebuie să fie o povară imensă pentru o singură persoană. Nu-i așa? Cum ar putea Crăiasa Copilă să mențină pacea între ținuturi, când le pierde numărul? Cum ar putea să protejeze Fantázia, când ea refuză să se implice în conflicte și vorbește în enigme și ghicitori, tratând totul cu o indiferență șocantă? Să fie simplă nepăsare sau o iluzie atent meșteșugită?

Este un personaj atât de intrigant, un adult în trup de copil, o zeiță în trup de muritoare, o poveste între coperte aurii. Michael Ende refuză să ne ofere o explicație satisfăcătoare, însă magia pe care o strecoară între cuvinte, harul cu care țese aventurile și ne îndrumă spre deznodământ, sunt suficiente pentru ca noi să descoperim, deși mult prea târziu, că am fost înșelați din prima clipă când ne-a spus Dar aceasta este o altă poveste și o vom istorisi altădată.

Misterul de netăgăduit al romanului e reliefat încă din titlu. Poți să respingi adevărul, deși mereu s-a aflat în fața ochilor tăi. Doar e o Poveste fără sfârșit. Sau te mint și mă joc cu mintea ta?

„– As vrea să știu, spuse vorbind singur, ce se petrece de fapt într-o carte cât timp stă închisă. Probabil că nu există decât literele tipărite pe hârtie, dar totuși – ceva tot trebuie să se petreacă, fiindcă atunci când o deschid, găsesc acolo o întreagă poveste. Apar personaje pe care eu nu le cunosc, fel de fel de aventuri, și isprăvi, și lupte – uneori au loc furtuni pe mare, sau ajungi în țări și orașe străine. Toate astea se găsesc într-un anumit fel în carte. Trebuie s-o citești ca să le trăiești pe toate, asta-i limpede. Dar ele se găsesc deja acolo. Aș vrea să știu în ce fel?”

Toți avem vise și aspirații, mai ales Bastian, băiatul durduliu și blând, ținta glumelor proaste. Vrei să devii un personaj în roman și să-l îmbrățișezi, să-l asiguri că nu este singur. Ți se rupe sufletul când îl observi cum moare de foame, ascuns în podul școlii, citind volumul „proaspăt” furat. Fantázia pare să fie răspunsul la toate întrebările sale. E fascinat de lumea ce se desfășoară la o respirație distanță de el, unde orice este posibil. Deznădejdea personajelor îl macină și îl bântuie: ar vrea să le ajute, să le salveze tărâmul și să înlăture forța întunecată ce s-a abătut peste meleagurile vrăjite, însă îi lipsește curajul.

E conștient de limitele sale și își ignoră calitățile. Harurile. Se urăște și se consideră neputincios, până când este salvat de propria imaginație și traversează linia ce separă ficțiunea de realitate. Atunci descoperă prețul macabru, dar nu în totalitate nedrept, ce trebuie plătit pentru ca dorințele să prindă formă și textură, culoare și putere. Mereu suntem avertizați, fie în povești, fie de cei din jurul nostru: dorințele sunt periculoase și instabile, cu atât mai mult când sunt rostite în Fantázia. Suntem atât de uimiți de forța lor, de lejeritatea cu care ne pot transforma viețile, încât realizăm mult prea târziu că ne pierdem pe noi înșine. Ne schimbăm și ne uităm trecutul, uităm că visele și aspirațiile pot să fie otrăvitoare.

Am prins drag mai târziu de Bastian, însă nu pentru că nu mi-ar fi plăcut de el. M-am trezit așteptând cu nerăbdare alternanța POV-urilor, simțind un dor neașteptat în suflet când glasul lui Atréiu rămânea tăcut pentru o perioadă îndelungată. Acest băiat de doar zece ani, cu părul negru-albăstrui, acoperit cu o mantie purpurie, țesută din păr de bivol, este adevăratul erou al romanului Povestea fără sfârșit, așa cum Sam Gamgee întotdeauna o să fie, cel puțin pentru mine, the real MVP din Stăpânul Inelelor.

„Cine n-a vărsat niciodată lacrimi amare, fie pe față, fie pe ascuns, fiindcă o poveste minunată se sfârșea și urma despărțirea de personajele alături de care luaseși parte la atâtea aventuri, ființe iubite și admirate ce îți stârniseră îngrijorări și speranțe, și fără a căror prezență viața părea dintr-odată goală și lipsită de sens…”

Atréiu acceptă fără să ezite o misiune de la Crăiasa Copilă, conștient de pericolele ce îl pândesc și de repercursiunile ce se vor abate asupra tărâmului dacă dă greș. Este curajos și înțelept, altruist și cumpătat. Zâmbeam pe furiș când se enerva sau se minuna de secretele propriului cămin, înduioșată de grija lui sinceră față de lumea înconjurătoare, de timiditatea neașteptată, aproape născută din vină, când își dă seamă că trebuie să trădeze sau să-și încalce principiile pentru a salva Fantázia de la distrugere. Ah, să nu uit: este însoțit de Fuhur, credinciosul balaur-noroc, un spirit „nărăvaș” alături de care niciodată nu te vei plictisi (bonus: ține ghinionul departe).

Antiteza dintre cei doi băieți formează nucleul prieteniei lor – legătura a fost întotdeauna acolo, la granița dintre lumi, însă prinde contur abia când inima lui Bastian este copleșită de iubire, când realizează că tot ce și-a dorit înainte este lipsit de importanță dacă uiți cine ai fost și îți eliberezi amintirile, trăind doar în prezent. Existând doar în prezent.

„Orice poveste adevărată este o poveste fără sfârșit.”

Dacă Bastian este „mintea” romanului Povestea fără sfârșit, Atréiu este „inima” și „sufletul”. Singura problemă a fost că mi-ar fi plăcut ca prietenia lor să aibă o evoluție mai clară. Nu am fost convinsă de sinceritatea unei astfel de legături, specifică mai mult basmelor, când personajele se împrietenesc după doar câteva pagini. S-au cunoscut pe o cale nevăzută, prin cuvinte așternute pe hârtie, o profeție și un sentiment străin de apartenență, însă voiam puțin mai mult, o dovadă ce nu ar fi implicat premoniții și magie.

Posibil spoiler, dar scena în care se privesc în oglindă, când doar sticla și imaginația îi mai separă, fiecare reprezentând salvarea celuilalt, e minunat de răscolitoare. Reflecțiile sunt înșelătoare, și dorințele sunt simple iluzii, însă speranța e încă vie, strălucește cu flăcări albe și aurii, așteptând ca doi șerpi să formeze un nou oval, poate chiar să rescrie o poveste ce niciodată nu ar fi trebuit să ajungă la final.

Povestea fără sfârșit te poartă la Cele Trei Porți Fermecate și în Țara Bătăușilor, în Orașul Strigoilor și în Perelin, Pădurea Nopții. Important este să știi când trebuie să te oprești din citit și să sesizezi schimbarea, când copertele amenință să se închidă și să te transforme într-un prizonier. Imaginația este imprevizibilă. Dorințele pot să fie periculoase. Mai ales pentru un visător. Mai ales pentru un cititor.

9

Uimitor

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader