Editura Nemi lansează seria Lumea animalelor, pentru micii exploratori

Editura Nemi pentru copii lansează patru cărți spectaculoase pentru micii exploratori curioși, scrise de Olivia Brookes: Primele ființeViețuitoare în oceanTigri și alte carnivoreFurnici și alte insecte sunt lecturi frumoase pentru copiii de peste 4 ani, din care aceștia vor afla, într-o manieră distractivă, totul despre lumea animalelor. 

Combinând povești, ilustații și multe informații care îi vor fascina pe cei mici, cărțile din Lumea animalelor sunt utile dezvoltării cunoștințelor și imaginației copiilor. 

Primele ființe: Cum era viaţa pe Pământ acum sute de milioane de ani  – înainte chiar de existenţa dinozaurilor? Copiii se vor întoarce în timp şi vor face cunoştinţă cu unele dintre animalele care au trăit cu atât de multă vreme în urmă. Vor afla, cum, treptat, de-a lungul a milioane şi milioane de ani, vieţuitoarele s-au schimbat, de exemplu din peşti în amfibieni sau din peşti în reptile.

Viețuitoare din ocean: Apele oceanice reprezintă habitatul natural pentru multe milioane de viețuitoare. Găsim aici peşti, balene, delfini, foci şi, desigur,  ţestoase, și, totodată, nenumărate nevertebrate – animale lipsite de coloană vertebrală. Printre nevertebrate se numără caracatiţe, homari, anemone de mare, crustacee, meduze şi multe altele.

Tigri și alte carnivore: Unele animale ucid alte animale ca să se hrănească. Sunt numite carnivore. Feline, lupi, urși și hiene sau animale mai mici, cum ar fi ratonii, bursucii, nevăstuicile și mangustele. Ele le vor povesti copiilor cum își prind prada și cum trăiesc în jungle sau păduri.

Furnici și alte insecte: Există mai multe specii de insecte decât toate celelalte specii de animale puse la un loc. Recunoști o insectă atunci când vezi una. Toate au șase picioare și un corp împărțit în trei părți: un cap, un torace și un abdomen. Cele mai multe dintre ele pot zbura și toate au de spus nenumărate povești despre viețile lor extraordinare.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Zile fără sfârșit · Sebastian Barry – „Foamea te lipseşte de ceea ce eşti.”

„Foamea te lipseşte de ceea ce eşti.” Praf de puşcă şi cartuşe îmbrăcate în nămol. Haine rupte, murdare, lipite de piele. Semne pe braţe, mâini şi picioare, pe obraji şi în căuşul palmei, unde încă este vizibilă urma lăsată de patul armei. Trupuri învelite în regrete şi ezitări, sentimente interzise în mijlocul vărsării de sânge. Şi un câmp de luptă pustiu şi liniştit, o imagine păgână a naturii, ...[Read More]

Pacienta tăcută · Alex Michaelides · „Adevărul e că suntem cu toții speriați. Suntem speriați unii de alții.”

„Dacă un om nu-ți răspunde când îi vorbești și niciodată nu deschide vorba, curând uiți că există.” Întotdeauna voi alege un fantasy în detrimentul unui thriller, însă disputele dintre cele două genuri literare au devenit neașteptat de strânse în ultimele luni. O serie fantasy îmi va exploata imaginația. Va distorsiona realitatea înconjurătoare până în punctul în care voi vedea uneltiri, conspiraț...[Read More]

Arhanghelul Raul · Ovidiu Eftimie

Cred că fiecare dintre noi a mers cel puțin o dată cu trenul. A stat în frig, a stat în jeg, a înjurat fiecare componentă, fie ea mecanică sau umană, a sistemului feroviar, pentru o gamă largă de motive, plecând de la toalete defecte și ajungând la locomotive în flăcări (pentru că drumurile de o zi dintr-un colț în altul al țării aveau nevoie de un pic de acțiune). Am deplâns fiecare inconvenient ...[Read More]

Frumoasele adormite · Stephen King și Owen King

Boala Somnului, cunoscută ca și Gripa Aurora, se răspândește treptat în toată lumea, (aparent) controlată de Stephen și Owen King. Fire albe, subțiri și fragile, se împletesc în jurul femeilor. Le înconjoară trupurile și li se strecoară sub piele. Le tulbură mintea și le încurajează să viseze, să-și părăsească familiile și să doarmă. Sunt închise în coconi, prizoniere care nu râvnesc după libertat...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader