Grupul Editorial Corint: Noutățile verii

Vara aceasta, Grupul Editorial Corint a pregătit lecturi incitante, prin care vă oferă posibilitatea călătoriei în alte lumi. Poveștile inspirate din realitate, cazurile misterioase și pline de suspans, vă vor face vacanța de neuitat, dezvăluind trei titluri nou-nouțe.

  • Dispariția lui Daniel Tate, de Cristin Terrill, colecția Leda Edge coordonată de Shauki Al-Gareeb

Când a dispărut, în urmă cu șase ani, a fost un mister. Când s-a întors acasă, a fost un miracol. Doar că Daniel Tate nu este cu adevărat Daniel Tate. Familia însă îl primește cu brațele deschise și îi acceptă, fără să clipească, toate minciunile.

Deși povestea lui e cusută cu ață albă, mama și frații îi oferă, ca din întâmplare, explicații, scuze, informații de care să se agațe și îl protejează atunci când psihologii, polițiștii și agenții FBI îl încolțesc. De ce oare, se întreabă falsul Daniel? Ce secret teribil ascund membrii respectabilei familii Tate?  Și când a devenit el, maestrul  minciunilor, cel păcălit?

CRISTIN TERRILL este licențiată în actorie la Vassar College (New York). Înainte să scrie cărți, a lucrat ca manager de teatru la Teatrul Tricycle din Londra, Shakespeare’s Globe, Teatrul Woolly Mammoth din Washington D.C. și la Centrul Kennedy. În prezent predă ateliere de scriere creativă pentru copii și adolescenți.


  • Între două miercuri. Jurnalul unei crime misterioase, de Maria Popescu, colecția Istorie cu blazon coordonată de Filip-Lucian Iorga

„Pentru unii, Maria Popescu reprezenta imaginea femeii fatale, deosebit de perversă și periculoasă, în timp ce, pentru alții, reprezenta imaginea unei tinere strivite de un aparat judiciar fără milă, victimă a unei erori judiciare monstruoase.

Dar pentru mine a fost și rămâne Mama.

Anii copilăriei sale, așa cum îi făcea plăcere să-mi spună, au fost fermentul care i-a permis să rămână dreaptă și demnă. Îmi amintea adesea asta. Am cunoscut, am visat, cu ajutorul acestor povești țesute în jurul albumului de familie, o lume a bucuriei, a hohotelor de râs, a prostiilor copilărești, o Românie din alte vremuri, trecute, acea Românie Mare dintre cele două războaie.”

Gilbert Monney-Câmpeanu, fiul Mariei Popescu

MARIA POPESCU s-a născut pe 4 septembrie 1919, la București, fiica lui Toma Câmpeanu, moșier, și a Elenei Cernescu, provenind dintr-o străveche familie boierească. A avut un frate mai mic, Nicolae. A crescut într-o casă boierească de pe Strada Sfântul Constantin, lângă Parcul Cișmigiu. A studiat Artele Frumoase. S-a căsătorit în 1941, în ciuda tatălui său, cu fiul unuia dintre cei mai mari dușmani ai acestuia, fost de ministru de justiție, directorul ziarului Universul, Stelian Popescu. După căsătorie, a plecat împreună cu soțul ei în Elveția în 1942, fugind din calea războiului. În 1945 este acuzată de uciderea soacrei și a servitoarei acesteia, fiind condamnată pe nedrept pentru crimă în 1946. După ani lungi de suferință în închisoare, este eliberată în 1957, când reușește să-și refacă viața. Moare în Elveția, în 2004.


  • Două surori. Din Norvegia în juhadul din Siria, de Åsne Seierstad, colecția Corint Istorie coordonată de Lavinia Betea

Într-o dimineață de octombrie a anului 2013, Ayan Juma, de 19 ani, și sora ei, Leila, de 16, au părăsit casa părintească din Oslo, după care le-au transmis părinților prin e-mail următorul mesaj: „Pace, milă de la Dumnezeu și binecuvântare vouă, mamă și tată… Vă rugăm să nu fiți supărați pe noi.”

Cele două surori luaseră hotărârea de a pleca în Siria și de a-i ajuta pe islamiști. Plănuiseră asta de luni bune. Sadiq, tatăl lor, pornește repede pe urma fiicelor în Turcia. Când ajunge acolo, acestea abia trecuseră granița. Sadiq este însă hotărât să le găsească.

Urmează povestea fascinantă, sfâșietoare a unei familii dezbinate. În vreme ce Sadiq își riscă viața încercând să-și aducă fetele acasă, soția lui, Sara, aflată în Norvegia, începe a se îndoi de viața pe care o duce în acea țară. Cum i s-au putut radicaliza copiii fără ca ea să știe? Ce ar putea să facă pentru ca fiii ei mai mici să nu împărtășească aceeași soartă?

Beneficiind de sprijinul familiei Juma, autoarea urmărește de la început firul întortocheat și dramatic al acțiunii. Cititorul călătorește, împreună cu Sadiq și Sara, de la casa acestora din Somalia la apartamentul din Oslo, apoi în Turcia și Siria, unde două surori adolescente sunt puse în fața urmărilor șocante ale faptei lor.

Aventura celor două surori norvegiene este povestită în filmul documentar ONLY A FATHER. 

Åsne Seierstad (n. 1970) este o ziaristă și scriitoare norvegiană, răsplătită, pentru reportajele despre viața cotidiană din zonele de război, cu numeroase premii, cum ar fi: Premiul pentru înțelegere europeană al Târgului de Carte de la Leipzig (2018), Den store journalistprisen – cea mai înaltă distincție acordată unui jurnalist din Norvegia (2003), Premiul „Gullruten” pentru cele mai bune relatări transmise din Kosovo (1999). A scris One of Us: The Story of a Massacre in Norway – and Its Aftermath, The Bookseller of Kabul, A Hundred and One Day: A Baghdad Journal, The Angel of Grozny: Orphans of a Forgotten War și With Their Back to the World: Portraits from Serbia. Locuiește la Oslo, în Norvegia.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Asasin american (Mitch Rapp #1) · Vince Flynn – „Nu-i supăra pe zei.”

„Nu sunteţi soldaţi, nu sunteţi orbi, nu sunteţi roboţi.” Spioni, asasini şi mercenari. Conspiraţii politice, trădări şi misiuni sub acoperire. Identităţi false, conturi şi planuri de rezervă, ordine şi reguli, limite şi restricţii. Nu-mi amintesc ultima oară când am citit un roman asemănător cu Asasin american, un thriller captivant şi alert, un volum care îşi merită cu prisosinţă apelativul de p...[Read More]

Umanii · Matt Haig – „Mereu-ul este compus din acum-uri.”

„Mereu-ul este compus din acum-uri.” O carte care te face să râzi și să plângi, în același timp, este atât un dar, cât și un blestem. Te lași distras de glume, de situațiile amuzante, presărate cu replici acide sau cu numeroase aluzii sexuale, până când protagonistul se întoarce împotriva ta și te întâmpină cu o palmă „usturătoare”. Atunci, râsul devine o povară, iar acțiunile sale nu mai au darul...[Read More]

Cu ultima suflare · Paul Kalanithi – „Medicii invadează trupul în toate modalitățile posibile.”

„Se supărase, pentru că și ea își făcuse griji. Se supărase, pentru că nu vorbeam cu ea despre asta. Se supărase, pentru că-i promisesem o viață, dar îi dăruisem altceva în schimb.” Chirurgia este o formulă matematică aflată în continuă schimbare. În fiecare an, apar noi variabile, împreună cu un sistem instabil de reguli, care trebuie dezvoltat treptat, atât pentru binele pacientului, cât și pent...[Read More]

Cină cu ficat și inimă · Mihaela Apetrei – „Monştrii rămân, îngerii pleacă.”

„Monştrii rămân, îngerii pleacă.” În Parfumul, de Patrick Süskind, unul dintre cele mai controversate şi tulburătoare romane pe care le-am citit, Jean-Baptiste Grenouille a transformat simțul olfactiv şi, implicit, mirosul, într-o armă. O armă cu care a ucis în numele unei nevoi copleşitoare, acea dorinţă pătimaşă de a crea o esenţă nouă, un parfum ce i-ar putea opri setea de autodepăşire odată cu...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader