Lansarea volumului „OZN-uri deasupra României” de Dan Farcaș

Editura Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, lansează volumul OZN-uri deasupra României scrisă de Dan D. Farcaș. Alături de autor, la evenimentul care va avea loc miercuri 6 decembrie 2017, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, se vor afla Dumitru Prunariu, cosmonaut, Alexandru Mironov, jurnalist de știință, și Gheorghe Cohal, director executiv ASFAN.

OZN-uri deasupra României își propune ca prim obiectiv prezentarea unei selecții reprezentative a observațiilor și întâlnirilor de tip OZN din România, din secolul al XVI-lea până în prezent. Apoi, include o istorie a ufologiei din țara noastră, prezentând și personalitățile din acest domeniu, care au cules și examinat cea mai mare parte a cazurilor selectate. A treia parte a lucrării este o încercare de a înțelege ce se întâmplă în spatele fenomenului OZN, în general, ilustrată foarte bine de cazurile românești și evidențiind înrudirile cu evenimente folclorice, religioase, paranormale etc. În final, autorul expune și o ipoteză personală, pentru a explica cele observate, dincolo de simplismul clișeelor promovate în prezent în mediile de informare.

 „O carte extraordinară, conținând o multitudine de detalii fascinante asupra unui mare număr de cazuri, de la observații făcute de piloți, până la întâlniri cu entități extraterestre. Bogăția detaliilor o face valoroasă pentru oricine e interesat de acest domeniu.” – Nick Pope, șeful proiectului OZN al Ministerului Apărării din Regatul Unit, 1991–1994„O lectură esențială pentru pasionații de acest subiect. O carte bine documentată, care evidențiază importanța observațiilor OZN, petrecute de-a lungul istoriei României și nerelatate până în prezent.” – John Hanson, editor/autor al seriei de volume Haunted Skies din Marea Britanie

 

Despre autor:

Dan D. Farcaş, născut în 1940, la Reşiţa, este absolvent de matematică şi fizică la Universitatea din Timişoara şi are un doctorat în matematică şi informatică la Universitatea din Bucureşti. A urmat cursuri de informatică la firma IBM din Franţa și Germania și la Sophia Antipolis din Franţa.

Informatician, din 1962, la Institutul politehnic din Timişoara, la primul calculator alfanumeric românesc, MECIPT-1, pe care a realizat, între altele, simulări de reţele neuronale şi de sisteme biologice, în premieră pentru România. Începând din 1968, la CEPECA Bucureşti, a predat cursuri de informatică, a condus şi a participat la numeroase proiecte de informatizare, unele de nivel naţional, în special în managementul sănătăţii, al cercetării şi al proceselor industriale. A fost director la Institutul Român de Management (1990), director şi director adjunct al Centrului de Calcul şi Statistică Sanitară (1992-2002, cu întreruperi), consilier temporar al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi expert al Comisiei Europene, pentru informatizarea ocrotirii sănătăţii în România. Este cercetător principal I şi a fost consilier/expert I la Direcţia Generală de Politica Ştiinţei şi Management din Ministerul Cercetării şi Tehnologiei (1994-2000).

Din 1991, a fost membru corespondent, iar din 1993 este membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale. Vicepreşedinte al Societăţii Române de Informatică Medicală în perioada 1991-2010. Membru fondator în 2006 al Centrului de Studii pentru Ştiinţele de Graniţă, în cadrul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO. Din 2013, este membru al Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii al Academiei Române. Din anul 1998 a fost vicepreşedintele, iar din 2011 este preşedintele Asociaţiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate (ASFAN).

A publicat în România şi în străinătate circa 30 de cărţi, despre: informatică, eseuri filosofice, extratereştri, OZN-uri, memorialistică, SF etc., peste 1.200 de articole, majoritatea de popularizare, şi a participat la numeroase dezbateri radio şi TV, în ţară şi străinătate.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Regele malefic (Făpturile Văzduhului #2) · Holly Black

Drumul spre Tărâmul Zânelor este pavat cu secrete, conspirații și trădări. În umbrele pădurii, protejați de întuneric, capcane și promisiuni înșelătoare, dușmanii se transformă în prieteni, iar trădătorii în aliați. Îți strecoară otravă în suflet și praf de zâne în vin. Te atrag în adâncul codrului, într-un dans interzis, binecuvântat de lumina argintie a lunii. Te seduc prin ghicitori și enigme. ...[Read More]

Neuromantul (Sprawl #1) · William Gibson

În 1948, un geniu al anticipației și deducției analiza lumea politică a prezentului său și enunța anumite idei despre potențiala ei evoluție într-o unificare pacifistă, în care conștiința individuală, dar și gânditul liber și susținut, nu doar că și-ar fi pierdut rolul, dar ar fi devenit de-a dreptul indezirabile. Imagina un 1984 ordonat. Tot în 1948, însă, se năștea un alt geniu al anticipației. ...[Read More]

Fântâna înălțării (Născuți din ceață #2) · Brandon Sanderson

„Încă un glas o opri. Cel ce rostise cuvintele acelea era un bărbat de vârstă mijlocie, cu barba pătată de cenușă și cu o tichie neagră murdară, pe care-o ține, nervos, în mâini. Era puternic, probabil muncitor la forjă. Vocea lui calmă contrasta cu trupul voinic. – Doamnă Moștenitoare, ce-o să se-aleagă de noi? Groaza – nesiguranța – din glasul bărbatului voinic era atât de jalnică încât Vi...[Read More]

Ușa ferecată · Ruth Ware

Oare cine sau ce a convins-o pe Rowan Caine că i se potrivește rolul/slujba de bonă? Se plânge non-stop de copiii aflați în grija ei (nici măcar bebelușii nu sunt cruțați, mai ales dacă aceștia îndrăznesc să-i tulbure somnul sau să-i păteze hainele de lucru), le oferă doar zâmbete forțate (spre deosebire de adulți, copiii „depistează” aproape imediat un surâs fals, ca niște mici detectivi iscusiți...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader