După ce și-a trădat familia şi l-a păcălit pe Cardan să devină regele ei marionetă peste regatul Elfhame, Jude descoperă că este mult mai ușor să câștigi puterea decât să o păstrezi. Politica de la curtea zânelor, cu alianţele ei mereu schimbătoare, este foarte complicată, iar Cardan se dovedește a fi mult mai greu de controlat decât şi-a imaginat Jude. Mai ales că face tot ce îi stă în putere ca să o umilească și să-i submineze planurile, chiar dacă fascinaţia lui pentru ea rămâne neștirbită.
Goodreads: 4.54
Drumul spre Tărâmul Zânelor este pavat cu secrete, conspirații și trădări. În umbrele pădurii, protejați de întuneric, capcane și promisiuni înșelătoare, dușmanii se transformă în prieteni, iar trădătorii în aliați. Îți strecoară otravă în suflet și praf de zâne în vin. Te atrag în adâncul codrului, într-un dans interzis, binecuvântat de lumina argintie a lunii. Te seduc prin ghicitori și enigme. Iar de la distanță, așezat pe un tron blestemat, făurit din sacrificii și legături de sânge, te urmărește Cardan, Regele malefic.
Ură este cuvântul care te însoțește încă de la primele pagini, „cadoul” oferit de Holly Black cititorilor săi, un cadou îmbrăcat în mătase și abandonat pe un piedestal de marmură. O ură densă, toxică și apăsătoare, ușor de modelat într-un sentiment mai pur, dar la fel de periculos: iubire. O ofrandă. Un simbol. O provocare. Un motiv pentru care Regele malefic îl învinge pe Prințul nemilos și poartă cu mândrie Coroana Însângerată.
Îmi amintesc cât de vrăjită am fost de primul roman, cât de disperată după răspunsuri, hotărâtă să îmi ofer un colț din bibliotecă pentru șansa de a mă întoarce în Tărâmul Zânelor, la Palatul Regatului Elfhame. Voiam să îmi reiau rolul de la Curtea Umbrelor și să continui antrenamentul, să devin ochii și urechile Seneșalului și să dispar în misiuni, mereu cu un pas înaintea uneltitorilor din celelalte tărâmuri. Dorința mi-a fost îndeplinită, așteptările mi-au fost depășite, însă acum sunt furioasă și lipsită de energie, împinsă de o dorință aproape păgână de a-l tortura pe Cardan. M-a adus la limita răbdării și a fost aproape să își piardă coroana și viața, însă scena finală dintre el și Jude… ah, e atât de simplu. Citește cu foarte multă atenție ce spune. Da, este malefic. Dar este un geniu malefic.
Am citit de două ori romanul; se pare că nu pot să stau departe de seria Făpturile Văzduhului. Poți să o numești guilty pleasure, dar a depășit de mult acest statut. Dacă prima oară am citit cartea în grabă, cu o nerăbdare de care îmi este uneori rușine, la a doua lectură am ales să savurez fiecare trădare și crimă în parte. Paginile sunt acoperite cu praf de zâne și l-am inhalat cu lăcomie, capitol cu capitol, oscilând între alianțele de la curtea regală, unde petrecerile au devenit frenetice și sălbatice.
„Ceva nu e deloc în regulă cu mine dacă doresc ceea ce urăsc, dacă doresc pe cineva care mă disprețuiește, cu toate că și el mă dorește pe mine. Singura mea alinare e faptul că nu știe ce simt.”
După cinci luni de la întâmplările din Prințul nemilos, o să te strecori din noi printre servitori și miniștri, ambasadori și generali, consilieri și croitori, bufoni și autori de ghicitori, îngrijitori de cai și crescători de păienjeni, în căutarea unei oportunități de a-ți face glasul auzit. La prima vedere, Palatul Regatului Elfhame este condus de un rege care iubește haosul și desfrâul. Curtenii sunt intoxicați de cutezanță și dezmăț: cred că orice desfătare este permisă acum că Regele malefic le-a acordat libertatea mult râvnită. Zânele umblă dezbrăcate și vinul inundă pocalele, buzele sunt din nou aurii și pătate cu otravă, iar secretele din spatele ușilor închise sunt prinse într-un lanț al slăbiciunilor care se oprește în mâinile lui Jude Duarte. Seneșalul. Maestra Spionilor. Făuritoarea de Regi.
Nimeni nu trebuie să afle de puterea pe care o are asupra lui Cardan, de legământul prin care i-a jurat „supunere” o zi și un an. Holly Black i-a oferit lui Jude rolul de Păpușar, chiar și sforile prin care îl poate controla pe Regele malefic, însă marioneta are voință proprie și profită de orice ocazie pentru a-și însuși iluzia autorității.
Sursă: monolime (tumblr)
„Poți să iei un lucru când nu te vede nimeni. Dar să-l păstrezi, chiar și atunci când toate avantajele sunt de partea ta, nu e deloc ușor.”
Jocul de putere dintre Jude și Cardan evoluează prin minciuni, ură, manipulare și dorință. Sunt Regele de Cupă și Regina de Pică. Cum ar putea să colaboreze și să se respecte unul pe celălalt când sunt copleșiți de un sentiment atât de rar și de necunoscut, încât preferă să continue un joc pasional de-a șoarecele și pisica în loc să recunoască adevărul? Lipsa de încredere și ironiile repetate creează noi dispute în Tărâmul Zânelor, punând în pericol alianțele din trecut, dar ei sunt orbiți de propriul joc pentru a observa cât de mult au început să semene cu persoanele pe care le-au trădat sau detestat cu doar câteva luni în urmă.
„Dintre toate chinurile la care m-a supus vreodată, cel mai cumplit e că m-a făcut să-mi placă atât de mult de el.”
Iubesc legătura dintre Cardan și Jude. Dragoste și ură, pasiune și obsesie, dorință și tandrețe. Este un dans senzual și plin de semnificații. Sunt clipe furate în public, când toate privirile sunt îndreptate asupra lor și curtenii așteaptă cu răsuflarea tăiată următoarea poruncă a Regelui sau următoarea mutare a Seneșalului.
Oh, și cum se provoacă! Cum o torturează Cardan pe Jude, conștient de puterea pe care o asupra ei; roșeața îi acoperă obrajii când îi simte răsuflarea pe piele, iar degetele îi alunecă delicat pe brațe, promisiunea unei îmbrățișări ce ar putea să topească gheața și să nască furtuni pe mare. Cum strânge ea sforile și îi amintește de promisiunea lui, oprindu-i planurile cu un surâs inocent sau cu o lamă ce alunecă discret din mânecă, o amintire ce îl urmărește pe Cardan chiar și în somn, atât în vise, cât și în coșmaruri.
„Cândva mă chinuia pentru că era tânăr și plictisit și furios și crud. Dar acum i-am dat motive mai bune să mă tortureze după ce vor fi trecut un an și o zi. Va fi foarte dificil să-l am mereu la mâna mea.”
Este o legătură sufocantă și periculoasă pentru amândoi, dar preferă să fie atrași de foc și de strălucirea enigmatică a flăcărilor, în loc să fie atenți la cenușă și fum. Când te aștepți cel mai puțin, Cardan are un moment de sinceritate aproape brutală față de Jude. Nu-l recunoști. Știi că nu poate să mintă și cauți o capcană, un cuvânt cu dublu-înțeles sau o ezitare în glas, dar Regele malefic își deschide sufletul în fața ei. Aș vrea să spun că am ajuns să-l înțeleg pe Cardan, dar decizia din ultimul capitol m-a luat pe nepregătite și a fost o palmă usturătoare, în condițiile în care am știut și am simțit că urmează ceva rău. Chiar foarte rău. Dar am ales să fiu naivă și să am încredere în cine nu trebuie. Poate că am greșit. Sau poate că nu. Sunt sigură că vor exista numeroase surprize și în următorul roman: important este să fie și câteva plăcute, pentru că rezistența mea e șubredă când vine vorba de seria Făpturile Văzduhului.
„— Te urăsc, îi spun, și cuvintele îmi sună ca o mângâiere.
Repet cuvintele iar și iar. O litanie. O vrajă. Un farmec care să mă protejeze de sentimentele mele adevărate.
— Te urăsc, spun. Te urăsc. te urăsc.
Mă sărută cu mai multă patimă.
— Te urăsc, șoptesc printre buzele lui. Te urăsc atât de mult, încât uneori nu pot să mă gândesc la altceva.”
Sursă: wictorianart (tumblr)
Puterea este o aliată instabilă, așa cum va afla cât de curând și Jude Duarte. I se urcă repede la cap, mai repede ca vinul zânelor. Puterea e infecțioasă și lacomă, greu de ținut în frâu. Dar Jude nu renunță și nu ezită. Nu contează pe cine minte și pe cine trădează, ea nu se gândește doar la binele familiei ei. Este o muritoare care îl controlează pe Înaltul Rege, însă nu e imună la greșeli. Ucide cu sânge rece, improvizează, urăște și iubește. Ceva se schimbă când este atenționată (Cineva în care ai încredere deja te-a trădat) și repetă cuvintele iar și iar, căutând numele celui care trebuie să plătească. Trucul este la vedere și m-am mirat că nu a fost folosit în Prințul nemilos, but there is a twist and you’re not going to like it.
Mi-au lipsit spionii de la Curtea Umbrelor: Stafia, cu pasul său ușor, silențios, și cu o precizie în tragere fără egal cu arbaleta; Bomba, plină de surprize și atentă la detalii, cu explozivele mereu la îndemână; Gândacul, maestrul tâlhăriilor, reușind să fure orice și să răpească pe oricine. E uimitor cât de mult m-am atașat de acest grup atipic de spioni și cred că Jude mă înțelege cel mai bine. Deși se simte singură și își ascunde majoritatea intențiilor, când se antrenează cu Stafia, când pleacă în misiuni cu Gândacul sau îi împărtășește o teamă Bombei, nu mai este Seneșalul sau Făuritoarea de Regi. Este Jude, Regina Umbrelor.
Madoc, Marele General al regatului Elfhame, pare că se află cu trei pași în fața tuturor. E alunecos, viclean și înfricoșător de inteligent. Pentru prima oară, recunoaște că nu a apreciat-o cum trebuie pe Jude și că nu i-a luat în considerare puterea, talentul pentru jocurile de strategie și înclinația pentru cruzime. O greșeală pe care nu o va mai repeta.
„Trebuie să fii atât de puternică încât să lovești iar și iar și iar fără să obosești. Primul pas este să obții această putere. Va fi dureros. Durerea te va întări.”
Viața în Tărâmul Zânelor este periculoasă pentru muritori, dar, dacă aș avea oportunitatea să ajung în Elfhame, nu aș ezita. Aici există stofe urzite din pânză de păianjen și coșmaruri, mai negre ca noaptea, care pot absorbi lumina din jur, ușoare și catifelate ca umbrele. Aici au fost făurite cele două săbii gemene, Caută-Inimă și Jură-Inimă, una care-și atinge mereu ținta și cealaltă care poate străpunge orice și pe oricine. Aici este lăcașul armurilor de gheață și al artefactelor magice, al sirenelor și selkelor. Pixi și elfi, grigi și goblini. Regi malefici, legați de tărâm, înfricoșător de puternici. Și de seducători.
Cardan, Regele malefic, este un simbol viu, o inimă vie, o stea pe care e scris viitorul regatului Elfhame. Dar oare cine va face parte din viitorul lui? Și cine va ajunge în lanțuri, sacrificat pentru un țel diferit, nu neapărat mai bun?
Sursă: spookydru (tumblr)
Prințul nemilos a fost prima provocare. Prima minciună. Prima capcană. Regele malefic a fost o sentință nedreaptă, țesută din urzeli, șoapte și pasiuni interzise. Iubesc să-l urăsc pe Cardan. Sunt dependentă de praf de zâne și petreceri în miez de noapte, de misterele de la Curtea Umbrelor și de planurile Reginei Mării de Jos. Sunt dependentă de întorsături de situație, de trădări mai mult sau mai puțin așteptate, de personaje aflate la limita dintre Bine și Rău și de legătura dintre o muritoare curajoasă și un rege viclean și înspăimântător de diabolic.
Închei articolul cu scena mea preferată din roman:
„Îmi tremură mâinile. Le strânge în ale lui și le sărută cu un fel de reverență.
— Vreau să-ți spun atât de multe minciuni, rostește el.”
